teodor dume: plouă neînţeles, de atila racz

Atila Racz

plouă neînțeles

cuvintele scrise pe umerii tăi 
într-o primăvară despletindu-se ca mercurul
însemnul

urma
gustul amar al poeziei

dezbrăcată ca tulpina de bambus ziua
de mâine

colina înaltă sprijinită de valuri
se prelinge-n ocean ca o limbă aprinsă
timpul la fel fumului de țigară

tu cobori ca tristețea din noaptea cuprinsă
între pleoape
pe un fir lipicios de paing lumina
se îneacă în rouă
fericirea ca pâinea prea coaptă
ca mâinile împietrite unele din altele dese(m)nate

te uită

în semnele bucuriilor cresc umbre despicate

alergi printre fante
alb-negru-alb-negru-alb-negru
șerpi se preling din lumina ochilor
în clipa iubirii veninul

nu nu mai știu rugăciunea
îmi amintesc silabe cuvinte frânturi
sufletul tău ca o pasăre prăpădindu-se-n
aerul de cerneală
o vitrină prin care plouă neînțeles
cu tot cerul.