teodor dume> am citit: ochiul care îndepărtează

Atila Racz

ochiul care îndepărtează 

ni se lipesc tălpile de acelaşi drum înnodat între copilărie şi rătăciri

sunt 40 de ani în care am uitat să mă privesc

sunt 40 de ani in care am aşteptat în tăcere răbufnirea
sunt 40 de ani storşi seci întemniţaţi
în pungile de sub ochi ca în cocoaşele uscate de cămilă

da
copilăria întoarsă cu spatele - într-o primăvară

privesc prin ochean să văd fisura nespus de fragilă dintre ani dilatată
să văd marginile îndepărtându-se
chiar dacă aşa niciodată nu o să te pot atinge

nici nu mai ştiu de unde o să apară călăul
atâtea goluri
atâtea spărturi
atâtea imgini inclare
nici nu mai simt dacă timpul mă împlineşte ori mă împinge tandru
în lutul cleios de sub tălpi

în acest timp diform ochii mei de lăcustă
s-au petrecut ca un abur peste lucruri uitate
atât de străine

adolescenţa conturată în jurul blocului
pe scări mărunte
câte 4 apartamente la fiecare cat un nume trecut pe
fiecare uşă îngustă

îmi amintesc doar zilele negre
cum
femeia robustă de la 3 s-a spâzurat de umărul unui scaun
cu părul ei de cânepă migălos împletit – era o vară ploioasă

pictorului de la parter i-au crăpat ochii un stol gălăgios de păsări
galbene s-a prelins în cartier - era toamnă

tânărul ce cântse întotdeauna pe banca de la intrare
şi-a făcut o gaură-n pietpt
se auzea în el zborul mierlei - iarna când se prelingeau
îngeri din cer pe ferestre

nu ştiam ce se întâmplă
ne sprijineam unul de altul
privirea celui din faţă se năştea în ochii celui din urmă
pasul celui din urmă călca în urma celui din faţă
mâinile celui din faţă îl cuprindeau pe cel din urmă

şi aşa mai departe

da vă jur
astăzi am trăit cea mai scurtă clipă din viaţă