POARTA SPRE CER, de Teodor Dume
în fiecare duminică
la biserica albastră
slujba începe la nouă fix
Dumnezeu mereu pare grăbit
îmi şterg ochelarii
iau biblia şi plec
între două rugăciuni
cineva îmi spune că Dumnezeu
trăieşte prin noi
deşi nu s-ar fi cuvenit
să vorbesc despre asemenea lucruri
i-am răspuns
dacă eu sunt poarta spre cer
şi Dumnezeu este calea
atunci copilul meu va fi
consistenţa trupului sau
şoapta morţii trupului meu?
o bucată de linişte oprită între noi
scurta dangătul clopotului
poate din pricina asta încercând
să-mi descâlcesc nodurile din viaţă
am tăcut...
***comentarii la textul :poarta spre cer, de teodor dume
1.
"Un text foarte bun, un fel de concentrat liric, scris la tensiune inalta si lipsit de concesii. Chiar daca felul asta de scriitura e greu de digerat (ma refer la "incifrarea" versurilor si la efortul de analiza cerut de fiecare dintre enunturile lirice in parte) cred ca, in cazul unor texte de o asemenea calitate, lectura merita efortul."
(Adrian Suciu, scriitor)
2.
"Un poem meditativ, de înaltă ținută. Un început bun, un final pe măsură iar acea problemă de meditație în centrul poemului foarte bine gândită și așezată. Oscilația între spirit și materie, aceste două lumi strâns întrepătrunse: trup și suflet, mereu obsedante, mereu în balanță, mereu în luptă."
(Mihaela Roxana Boboc, poet)
*********************
ÎNTRE DOUĂ RESPIRAŢII, de Teodor Dume,
pe aici n-a mai trecut nimeni
sub buzele grinzii crăpate de timp
singurătăţile sufocă tăcerea
la ora când toate
umbrele adorm
sub piele
e multă tristeţe
curge înspăimântător
ca o clepsidră
cu vieţi
picură ultimul fir
timpul exersează
prin mine
se plimbă tăcut Dumnezeu
printre coastele strivite
de singurătate
picură liniştea
nu mai e nimeni
mă agăţ de culoarea cerului
aerul s-a rarefiat
timpul sinucigaş de cuvinte
îneacă umbrele
din trupul dezbrăcat
porneşte un nou început
urmele adâncite pe margini
vorbesc de o trecere
tălpile miros a iarbă
între cele două respiraţii
se joacă un copil
***comentarii la textul: între două respiraţii, de teodor dume
1.
"imagini reusite aici, intre doua respiratii... :) E multa sensibilitate in poeziile tale, au acel ceva la care tanjesc multi... Poate partea cu Dumnezeu nu m-a atras, in rest un poem reusit, iar finalul, acel copil care se naste la capatul unei respiratii si inceputul alteia, e deosebit."
(Alexandru Gheţie,poet
2.
"Încerc să revin în pielea mea la sfârşitul lecturii acestui poem şi... mi-e greu să revin. Deoarece în poemul tău simt, nu citesc, clipa aceea nefirească, de nefiinţă ce mă copleşeşte pentru un moment şi am senzaţia că sunt o parte din infinit, din lumea lui Dumnezeu care umblă şi prin lectorul pus la dispoziţia poemului cum s-a perindat şi prin viziunea autorului.
Nu pot să nu remarc versurile privitoare la timpul ce este un sinucigaş deoarece el are relevanţă raportat doar la identităţile noastre trecătoare. Foarte frumos, divin."
(IOAN bARB, scriitor, redactor şef revista "Algoritm literar") Hunedoara
3.
"Poezia lui Teodor Dume a fost întotdeauna clipa dintre două respiraţii existenţiale: cea legată de freamătul vieţii şi cea legată de cernuta clipă, când vom părăsi totul.
De aceea, verbul lui curge firesc, ca însăşi viaţa noastră. Resimţim de la o anumită vârstă toate angoasele ce ne macină şi descoperim că între grinzile trainice de altădată ale casei sufletului nostru cariul neputinţei, al singurătăţii, a spulberat prin timp totul.
Că din clepsidra de ţărmuri a mai rămas doar un fir de nisip şi sub paşii Celui de Sus viaţa noastră împrumută culorile asfinţitului. Nu mai rămâne din noi decât jocul copilăriei desculţe în iarba unei noi primăveri. Atât."
Cu prietenie, Emil Iliescu- scriitor
4.
"V-am citit și mi-am reamintit de atingerea evanescentă a poeziei. Intim și melancolic, resemnat și robust, sensibil și lucid, este un text care se împlinește cu fiecare vers. O suită de expresii foarte izbutite și de o mare sugestivitate fac deliciul cititorului dezvăluind un univers liric ce se smulge simplului subiectivism și universalizează trăirea poetică a autorului: ”buzele grinzii crăpate de timp”, ”singurătăţile sufocă tăcerea” (îmi place mult acest plural, care printr-un simplu artificiu stilistic exemplifică ridicarea spre universal a temelor), ”umbrele adorm/ sub piele”... și-mi dau seama că ar trebui citat în întregime.
Remarc sobrietatea și profunzimea abordării, modalitățile subtile, reflexe, prin care se plasticizează abstractul. Frumos de citit, text elegant și elevat parcă mișcând într-un alambicat cuier jobenul și bastonul ca accesorii ale unui act artistic de tip aristocrat."
Călin Sămărghişan, scriitor
5.
"mă bucur că te-am simţit de la inceput, printre poeţii pe care ii citesc cu indărătnicie. da un poem care urcă din suflet in cuvânt!
iata-mă : "între cele două respiraâii
".... un copil"!!! o zi bună"
(Doru Dorian David, scriitor- Dublin
***************************************
PUŢINUL DIN ADOLESCENTUL DIN MINE, de Teodor Dume,
deşi ştiu că viaţa începe de aici şi
se agită să iasă ca lumina din
felinarele uitate-n ferestre
toamna
sunt trist şi incompatibil cu
secunda în care am iubit pe
jumătate de bancă
în seara aceea târzie
cafeaua mi s-a părut
cel mai firesc gest
pe care l-am făcut
când am cunoscut-o pe Ana
în cafe-barul din gară
întâmplător sau nu ne-am privit
era dragoste la prima vedere
era înnebunitor de fermecătoare
în jurul gâtului şerpuia
un şal tricotat
nu era frig
cuceritor şi irezistibil zâmbetu-i
explodat de sub priviri îmi încătuşa vederea
simţeam un fel de căldură tăioasă până la os
atunci mi-am dat seama că ceva doare
toate aceste lucruri erau lângă mine
şi Ana era lângă mine
o văd printre amintiri însă această iubire doare
mă simt închis pe dinăuntru şi mi-e frică
iubesc locul acela şi toate aromele de cafea
care se pierd în mine
dimineaţa mă trezesc mai devreme
pun apa în ibric şi aprind aragazul
în scobitura din gând
doar eu şi imaginea aceea
prin fisura de la geam
intră lumina aud zgomote
mă ridic pe vârfuri şi privesc
oraşul pare un ghemotoc de ziare vechi
ţin pumnii strânşi şi încerc să
nu mă mai gândesc la nimic
începe să plouă aerul devine greu
din ce în ce mai greu
în toată graba asta doar eu şi Ana
geamul începe să trepideze
în acelaşi timp se închid uşile
şi trenul pleacă
în fiecare dimineaţă pleacă
s-au epuizat toate argumentele
nimeni şi nimic nu mă poate face
să uit locul acela
aş fi vrut să fiu acolo
dar în sfârşit e mult
prea târziu
cafeaua a dat în foc
jumătatea rămasă m-am gândit
să o păstrez pentru Ana
***COmentarii la textul: puţinul din adolescentul din mine , de teodor dume,
1.
"Teodor
Aurel Sibiceanu
[11.Sep.10 20:28]
Nu-mi ajungea că este toamnă,
trebuia să mă mai dărui şi cu acest
tulburător poem!
Un epic excepţional crescut,condus,
metafore distinse,
discrete dar pline de forţă...
Gândesc ce actor ar putea să
interpreteze acest text de excepţie...
Mulţumesc pentru "puţinul adolescent" din mine
pe care mi l-ai redat azi, aici...
Mulţumesc!"
(Aurel Sibiceanu, poet şi publicist)
2.
Recitesc acest poem de dragoste care mi-a bucurat seara şi regăsesc urmele trecerii ireversibile a timpului, în timp ce viaţa este o călătorie cu trenul. Citim în timpul trecut precum într-un ziar mototolit şi plecăm în fiecare dimineaţă spre destinaţie, de aceea în fiecare zi am putea experimenta sfârşitul călătoriei. Sfârşitul este excepţional, dacă rămâne ceva important în acestă călătorie este dragostea.
Am găsit aici un poem tulburător, al evocării dragostei, al pierderilor. Am citit, dincolo de cuvinte, de metafore, resemnarea în faţa unor pirderi pe care nu le putem opri. Dragostea aparţine prezentului, dar ne leagă de trecut, ea ne conturează identitatea. Ghemotocul de ziare vechi nu este doar oraşul ci timpul care rămâne în urmă, iar viaţa şi dragostea se aseamănă cu o călătorie cu trenul, un tren care pleacă în fiecare dimineaţă undeva, spre o destinaţie, poate spre lumea amintirilor. Ultimul vers marchează o solidaritate continuă cu Ana, cu dragostea... "
(Ioan Barb, scriitor, redactor şef la revista "Algoritm literar", Hunedoara
3.
"foarte bine redată graba de a trăi pe ana în jumătatea poetului
îmi place scobitura din gând, şalul tricotat şi oraşul ca un ghemotoc de ziare vechi
te-ai întors cu versuri deosebite!"
(Silvia Goteanschii, scriitor, Republica Moldova)
4.
" vă recitesc, domnule Dume. Chiar îmi era dor de scrierea dumneavoastră. Văd că aici aţi introdus un personaj, Ana, e o decizie inspirată, prinde. Îmi place şi faptul că aţi ales un nume românesc. De obicei se încearcă cu nume exotice, ceea ce duce la un fals în percepţie. Un poem reuşit".
(Liviu ioan Mureşan, scriitor)
****************************************
UN FEL DE REMIZĂ, de Teodor dume,
(scrisoare neterminată)
ştiu că nu ne-am văzut de mult
nu mai contează oricum
între mine şi tine
nu-i decât un punct
în care se adăpostesc
pentru o vreme
umbrele şi mirosul greu de igrasie
care mă împiedică să te văd
nu e nici ură nici încăpăţânare
ci doar un zid umed şi înalt
cu ferestre false care nu mă lasă
să privesc într-acolo...
încerc să mă târăsc prin
smoala din zid
şi mi-e greu
presimt ceva rău
neputinţa se-ncolăceşte pe mine
şi îmi taie răsuflarea dar
mă gândesc că de fapt
toate sfârşiturile sunt părţi
care egalează distanţa dintre noi
aici în lumea mea
cu o singură moarte
e ca un fel de joc cu remiză...
***
nu nu-mi doresc nimic mai mult
decât să stau în faţa oglinzii
şi să privesc depărtările
. |
***Comentarii la textul: un fel de remiză, de teodor dume,
1.
"another brick in the wall
Ce-mi plac textele cu multitudine de interpretari. Cu trimitere la viata si la moarte, si intre acestea doua si parca invelind tot - dragostea, si ea cu toate nuantele ei, incepand cu ura si terminand cu extazul. Si da, lumile, care pot fi fatetele unei singure lumi, la randul ei o fateta din atatea fatete ale altei lumi si tot asa...
Textul nu este incarcat, are lianti atat cat trebuie ca sa-i usureze intelesul si sa ritmeze cuvintele, are deci melodicitate, iar imaginile unele sunt plastice, altele profunde. Preferata mea este din cele din urma, si anume"
"toate sfârşiturile sunt părţi
care egalează distanţa dintre noi"
Finalul lasa deschise toate posibilitatile spre oglinzile-fatete ale tuturor lumilor, ce se apropie si se departeaza pe masura ce diamantul se roteste.
Mai mentionez ca textul mi-a adus aminte de “Zidul” celor de la Pink Floyd si de filmul lor care e printre marile mele preferate, si de videoclipul celor de la Metallica - "Unforgiven II", iti las link aici Teodor: http://www.youtube.com/watch?v=PyCClNPjVac
Pentru toate cele de mai sus, spuse mult mai pe scurt decat e de spus, las stea."
(Ligia Pârvulescu, scriitor- londra)
2.
"Poeziile domnului Teodor descriu întotdeauna tensiuni sufleteşti sfârşind în elegante remize de salon. Chiar dacă "scrisoarea neterminată" rămâne în suspans, autorul găseşte ca întotdeauna echilibrul ultim. "Sfârşiturile" sunt cele care "egalează distanţa", lumea însăşi este un joc în care sfârşeşti la egalitate, un echilibru destul de stabil în concepţia autorului. Oglinda din final are rol revelator: depărtările se reflectă în sine, devin o stare sufletească peste care se întinde poetul spre a lăsa un semn în lumea de dincoace.
Ne-a aruncat o scrisoare prin argintul oglinzii."
(Călin Sămărghiţan, scriitor)
****************************************
DOAR UN SEMN,de Teodor Dume,
într-o bună zi
voi uita geamul deschis
ca oamenii să poată
privi înăuntru
n-am nimic de ascuns
pe noptieră am doar cărţi
un bilet de la mama şi
un notess cu ultima
însemnare pe care
Dumnezeu o va citi
cu discreţie
dovadă că am trecut pe aici
celelalte lucruri nu-mi mai aparţin
dar sunt conştient că
între mine şi oameni
golul rămas se rotunjeşte
ca un ghem şi creşte
şi creşte şi creşte
şi creşte...
****Comentarii la textul:Doar un semn, de teodor dume,
1.
"O poezie reuşită, îmi pare rău că am observat-o abia acum. O fereastră deschisă întotdeuna intrigă, stârneşte curiozitatea, invită să priveşti înăuntru. Subiect interesant, în plus, şi o realizare sprintenă, degajată, o construcţie nepretenţioasă dar care nu se clatină, ceva care durează, un fel de scriitură clasică din sceolul nostru."
(Irina Nechit, scriitor, Republica Moldova)
2.
"Construcţia asta simplă pleacă dintr-un suflet care spune "n-am nimic de ascuns" înainte de a se mărturisi: "un notess cu ultima
însemnare pe care
Dumnezeu o va citi
cu discreţie" şi concluzia asta "dovadă că am trecut pe aici" e de fapt rostul unei fiinţări prin care însemnăm timpul cu personalitatea noastră şi harul primit. Filosofia lui Teodor Dume este creştină, pătrunde prin înţelepciunea ei în sufletul cititorului şi îmbogăţeşte. Ea lămureşte condiţia noastră la întâlnirea contrariilor: "celelalte lucruri nu-mi mai aparţin"."
(Marius Niţov, poet)
3.
"Într-o poezie, pot încăpea mai multe episoade ca într-un veritabil serial, de ce nu?
Poemul este scris în mai multe fascicule dar fiecare sfârşit al său creează emoţia puternică a nerăbdării, a aşteptării unei acţiuni imediate.Construcţia delimitatorie este uimitoare, acel split care pare că se prăbuşeşte de undeva din ceruri între MINE şi TINE, ca o graniţă a unei hărţi politice, nesigură dar care îşi trasează cu multă siguranţă depărtarea.Dacă nu se supără maestrul Dume, aş întreba, dacă în versul ultim de la strofa a III-a nu ar merge mai bine, în loc de \"egalează\" un \" anulează\".În logică, distanţa dintre doi sau două entităţi, este întotdeauna egală.Eu nu aş schimba o virgulă la um text al maestrului Teo Dume.Construcţia din strofa a III-a este o figură de stil foarte frumoasă dar acest poem parcă merită ceva mai mult şi poetul Dume poate să facă acest lucru-să creeze un diamant, cu duritatea lui superlativă de 9, cu strălucirea peste 500, dar eu nu pot să vă ofer decât mulţumiri"
(Mihăilă ion, poet)
********************************************
ŞI TOTUŞI UN MOTIV, de Teodor Dume,
pe stradă la muncă sau acasă sub duş
peste tot acolo unde mizeria se
ascunde în golurile din viaţă
mă urmăreşte o amorţeală
e ca un fel de frig continuu
pişcă nu doare
şi nici nu-mi pasă
în fiecare zi
înăuntrul meu se ghemuieşte
o şansă
îmi împachetez senzaţia şi
plec departe de locul
în care oamenii se bifurcă...
oriunde
pentru că nu ştiu cum altfel
să-mi schimb înfăţişarea
mereu aceeaşi
***Comentarii la textul: totuşi un motiv, de teodor dume,
1.
"un poem miscator
simplitatea lui adaugă un fior dramatic suplimentar,o gravitate grea de sensuri grave,tragice
poem cu "carţile pe faţă" ,unde sufletul poetului se dezveleşte într-un Adevar existential cu care nu se poate trişa
Poetul atinge o sferă general-umană, largă şi ştie să "resoarbă "semnificaţiile cotidianului "eroic" în lupta cu o existenta absurdă
ceea ce camus numea "métro-boulot-dodo" o robotizare alienanta a indivizilor"
(Nache Mamier Angela, scriitor Franţa)
2.
Mahmoud Djamal
"un poem minimalist f.bun.
(Mahmoud Djmal, scriitor ,oraşul Rakka- Siria)
3.
"un text curat, poetic. cu un final demn de toata aprecierea.
(ŞTEFAN CIOBANU, scriitor
4.
"în fiecare zi / înăuntrul meu se ghemuieşte / o şansă". remarcabila imagine plastica. ca un fel de metafora asumata. deloc suparatoare."
(Gelu vlasin, scriitor, Madrid -Spania)
5.
"O deschidere retorica extrem de realista, taioasa, prin care intram in poemul esentializat in care fiecare cuvant se adauga rostirii cu dezinvoltura, cu un deosebit simt al patrunderii, o cautare a poeziei nemarginite de un oarecare timp in care locuim si ne locuieste, in fapt ce cauta poezia? clipa ori vesnicia!
Dume este poetul care nu se clatina in cautari
spune lucrurilor pe nume, nu ezita!"
(Attila Racz,scriitor, Dublin-Irlanda)
***************************************************
PREINFARCT, de Teodor dume,
şi ce dacă la noapte
îmi înlocuiesc somnul
şi ies din realitate puţin
de fapt poate dau o fugă
până dincolo...
oricum nu mai am timp să
împart cu nimeni nimic
inima se încăpăţânează
să mai fie gestul
ce-mi aparţine
şi atunci
îmi îndoi genunchii
şi-n aceea porţiune de linişte
îmi desenez amintirile
ştiu că e o simplă
întrerupere înăuntru...
dar unii cred c-am murit
o nu nu nu...
sunt doar câteva rupturi
între mine şi lucruri...
moment în care Dumnezeu
suflă-n lumânare
***Comentarii la textul: preinfarct: de teodor dume,
1.
"Poemul acesta e mai diferit faţă de majoritatea textelor tale Teodor, ideea de acceptare a condiţiei mult mai realistă, oarecum agresivă. Conturarea stărilor este mult mai puternică, mai vie: "inima se încăpăţânează/ să mai fie gestul"; "îmi îndoi genunchii"; mai expresivă: "îmi desenez amintirile".
Cred totuşi că strofa "dar unii cred c-am murit/ o nu nu nu..." e mult prea explicativă şi scade din tăria întregului.
Ultimile două strofe sunt puternice: atât prin trăire poetică cât şi din punct de vedere imaginativ pentru cititor; susţinând şi închegând astfel poemul ca întreg.
Un poem dintre cele mai bune pe care le-am citit în pagina lui Teodor Dume."
(Marius SURLEAC, poet)
********************************************
OM BUN, de Teodor Dume,
Ca o candelă aprinsă
în biserica de lut
este trupul meu
care cedează
în faţa ta
doamne
uit de mine
nu ştiu cât va dura
frigul rătăceşte prin vene
mă pierd
dar nu-mi pasă
drumul e plin cu oameni
gestul îmi îngăduie
să iau forma zilei
şi să respir
***comentarii la textul OM bun, de teodor dume,
1.
"Rezultă din acest poem virtutea omului de a se putea vedea în diferite ipostaze, arderea e ecoul fiinţei care tinde spre ceva. Nevoia de a întoarce privirea sprea ce am dorit să fim şi privirea stării în care ne aflăm este drumul poetic al creatorului de frumos. Poemul este definitoriu, construcţia poemului e armonizată şi trăită în mod deosebit. Versul simplu, dar cu semnificaţii multiple... drumul e plin de oameni!
(Maria Prochipiuc, poet)
2.
"Un poem care îmi place mai ales pentru jocul planurilor, pentru mesajul trimis. Are ritm! Poate greşesc, dar tind să văd în acest poem un tablou amplu al efemerităţii, surpinderea pasajului apropiat morţii, priveghiul şi drumul până la groapă, însoţit de alaiul de rude şi prieteni. Titlul "Om bun" face trimitere la tradiţie şi la ritualul înmormântarii, deoarece fiecare care trece spre următorul nivel se spune că e "a fost un om bun"."
(Marius Surleac, poet)
3.
" titlul
plus continuarea poeziei redau foarte plastic ce se spune in biblie
in fericiri. omul bun e ceva ce depaseste ochiul simplu.
/gestul îmi îngăduie
să iau forma zilei
şi să respir /
un final frumos"
(Ştefan Ciobanu, scriitor)
4.
"Om bun...
Simplu si imperial!
Cu simpatie, (IOANA Geier,scriitor, Germania)
5.
Poezia ca leac
George Floarea
[27.Nov.08 22:15]
Am trecut și eu pe aici, și-am respirat liniștea, am stat în lumina acestui poem și astfel am luat forma unui gând bun. Acum cu siguranță respir și mă bucur de asta. Citind poemele lui Teodor Dume mă curăț de zgura unor zile anoste, minunate remedii pentru suflet și minte sunt aceste poeme izvorâte din talentul și sinceritatea unui om bun. gf
în fiecare duminică
la biserica albastră
slujba începe la nouă fix
Dumnezeu mereu pare grăbit
îmi şterg ochelarii
iau biblia şi plec
între două rugăciuni
cineva îmi spune că Dumnezeu
trăieşte prin noi
deşi nu s-ar fi cuvenit
să vorbesc despre asemenea lucruri
i-am răspuns
dacă eu sunt poarta spre cer
şi Dumnezeu este calea
atunci copilul meu va fi
consistenţa trupului sau
şoapta morţii trupului meu?
o bucată de linişte oprită între noi
scurta dangătul clopotului
poate din pricina asta încercând
să-mi descâlcesc nodurile din viaţă
am tăcut...
***comentarii la textul :poarta spre cer, de teodor dume
1.
"Un text foarte bun, un fel de concentrat liric, scris la tensiune inalta si lipsit de concesii. Chiar daca felul asta de scriitura e greu de digerat (ma refer la "incifrarea" versurilor si la efortul de analiza cerut de fiecare dintre enunturile lirice in parte) cred ca, in cazul unor texte de o asemenea calitate, lectura merita efortul."
(Adrian Suciu, scriitor)
2.
"Un poem meditativ, de înaltă ținută. Un început bun, un final pe măsură iar acea problemă de meditație în centrul poemului foarte bine gândită și așezată. Oscilația între spirit și materie, aceste două lumi strâns întrepătrunse: trup și suflet, mereu obsedante, mereu în balanță, mereu în luptă."
(Mihaela Roxana Boboc, poet)
*********************
ÎNTRE DOUĂ RESPIRAŢII, de Teodor Dume,
pe aici n-a mai trecut nimeni
sub buzele grinzii crăpate de timp
singurătăţile sufocă tăcerea
la ora când toate
umbrele adorm
sub piele
e multă tristeţe
curge înspăimântător
ca o clepsidră
cu vieţi
picură ultimul fir
timpul exersează
prin mine
se plimbă tăcut Dumnezeu
printre coastele strivite
de singurătate
picură liniştea
nu mai e nimeni
mă agăţ de culoarea cerului
aerul s-a rarefiat
timpul sinucigaş de cuvinte
îneacă umbrele
din trupul dezbrăcat
porneşte un nou început
urmele adâncite pe margini
vorbesc de o trecere
tălpile miros a iarbă
între cele două respiraţii
se joacă un copil
***comentarii la textul: între două respiraţii, de teodor dume
1.
"imagini reusite aici, intre doua respiratii... :) E multa sensibilitate in poeziile tale, au acel ceva la care tanjesc multi... Poate partea cu Dumnezeu nu m-a atras, in rest un poem reusit, iar finalul, acel copil care se naste la capatul unei respiratii si inceputul alteia, e deosebit."
(Alexandru Gheţie,poet
2.
"Încerc să revin în pielea mea la sfârşitul lecturii acestui poem şi... mi-e greu să revin. Deoarece în poemul tău simt, nu citesc, clipa aceea nefirească, de nefiinţă ce mă copleşeşte pentru un moment şi am senzaţia că sunt o parte din infinit, din lumea lui Dumnezeu care umblă şi prin lectorul pus la dispoziţia poemului cum s-a perindat şi prin viziunea autorului.
Nu pot să nu remarc versurile privitoare la timpul ce este un sinucigaş deoarece el are relevanţă raportat doar la identităţile noastre trecătoare. Foarte frumos, divin."
(IOAN bARB, scriitor, redactor şef revista "Algoritm literar") Hunedoara
3.
"Poezia lui Teodor Dume a fost întotdeauna clipa dintre două respiraţii existenţiale: cea legată de freamătul vieţii şi cea legată de cernuta clipă, când vom părăsi totul.
De aceea, verbul lui curge firesc, ca însăşi viaţa noastră. Resimţim de la o anumită vârstă toate angoasele ce ne macină şi descoperim că între grinzile trainice de altădată ale casei sufletului nostru cariul neputinţei, al singurătăţii, a spulberat prin timp totul.
Că din clepsidra de ţărmuri a mai rămas doar un fir de nisip şi sub paşii Celui de Sus viaţa noastră împrumută culorile asfinţitului. Nu mai rămâne din noi decât jocul copilăriei desculţe în iarba unei noi primăveri. Atât."
Cu prietenie, Emil Iliescu- scriitor
4.
"V-am citit și mi-am reamintit de atingerea evanescentă a poeziei. Intim și melancolic, resemnat și robust, sensibil și lucid, este un text care se împlinește cu fiecare vers. O suită de expresii foarte izbutite și de o mare sugestivitate fac deliciul cititorului dezvăluind un univers liric ce se smulge simplului subiectivism și universalizează trăirea poetică a autorului: ”buzele grinzii crăpate de timp”, ”singurătăţile sufocă tăcerea” (îmi place mult acest plural, care printr-un simplu artificiu stilistic exemplifică ridicarea spre universal a temelor), ”umbrele adorm/ sub piele”... și-mi dau seama că ar trebui citat în întregime.
Remarc sobrietatea și profunzimea abordării, modalitățile subtile, reflexe, prin care se plasticizează abstractul. Frumos de citit, text elegant și elevat parcă mișcând într-un alambicat cuier jobenul și bastonul ca accesorii ale unui act artistic de tip aristocrat."
Călin Sămărghişan, scriitor
5.
"mă bucur că te-am simţit de la inceput, printre poeţii pe care ii citesc cu indărătnicie. da un poem care urcă din suflet in cuvânt!
iata-mă : "între cele două respiraâii
".... un copil"!!! o zi bună"
(Doru Dorian David, scriitor- Dublin
***************************************
PUŢINUL DIN ADOLESCENTUL DIN MINE, de Teodor Dume,
deşi ştiu că viaţa începe de aici şi
se agită să iasă ca lumina din
felinarele uitate-n ferestre
toamna
sunt trist şi incompatibil cu
secunda în care am iubit pe
jumătate de bancă
în seara aceea târzie
cafeaua mi s-a părut
cel mai firesc gest
pe care l-am făcut
când am cunoscut-o pe Ana
în cafe-barul din gară
întâmplător sau nu ne-am privit
era dragoste la prima vedere
era înnebunitor de fermecătoare
în jurul gâtului şerpuia
un şal tricotat
nu era frig
cuceritor şi irezistibil zâmbetu-i
explodat de sub priviri îmi încătuşa vederea
simţeam un fel de căldură tăioasă până la os
atunci mi-am dat seama că ceva doare
toate aceste lucruri erau lângă mine
şi Ana era lângă mine
o văd printre amintiri însă această iubire doare
mă simt închis pe dinăuntru şi mi-e frică
iubesc locul acela şi toate aromele de cafea
care se pierd în mine
dimineaţa mă trezesc mai devreme
pun apa în ibric şi aprind aragazul
în scobitura din gând
doar eu şi imaginea aceea
prin fisura de la geam
intră lumina aud zgomote
mă ridic pe vârfuri şi privesc
oraşul pare un ghemotoc de ziare vechi
ţin pumnii strânşi şi încerc să
nu mă mai gândesc la nimic
începe să plouă aerul devine greu
din ce în ce mai greu
în toată graba asta doar eu şi Ana
geamul începe să trepideze
în acelaşi timp se închid uşile
şi trenul pleacă
în fiecare dimineaţă pleacă
s-au epuizat toate argumentele
nimeni şi nimic nu mă poate face
să uit locul acela
aş fi vrut să fiu acolo
dar în sfârşit e mult
prea târziu
cafeaua a dat în foc
jumătatea rămasă m-am gândit
să o păstrez pentru Ana
***COmentarii la textul: puţinul din adolescentul din mine , de teodor dume,
1.
"Teodor
Aurel Sibiceanu
[11.Sep.10 20:28]
Nu-mi ajungea că este toamnă,
trebuia să mă mai dărui şi cu acest
tulburător poem!
Un epic excepţional crescut,condus,
metafore distinse,
discrete dar pline de forţă...
Gândesc ce actor ar putea să
interpreteze acest text de excepţie...
Mulţumesc pentru "puţinul adolescent" din mine
pe care mi l-ai redat azi, aici...
Mulţumesc!"
(Aurel Sibiceanu, poet şi publicist)
2.
Recitesc acest poem de dragoste care mi-a bucurat seara şi regăsesc urmele trecerii ireversibile a timpului, în timp ce viaţa este o călătorie cu trenul. Citim în timpul trecut precum într-un ziar mototolit şi plecăm în fiecare dimineaţă spre destinaţie, de aceea în fiecare zi am putea experimenta sfârşitul călătoriei. Sfârşitul este excepţional, dacă rămâne ceva important în acestă călătorie este dragostea.
Am găsit aici un poem tulburător, al evocării dragostei, al pierderilor. Am citit, dincolo de cuvinte, de metafore, resemnarea în faţa unor pirderi pe care nu le putem opri. Dragostea aparţine prezentului, dar ne leagă de trecut, ea ne conturează identitatea. Ghemotocul de ziare vechi nu este doar oraşul ci timpul care rămâne în urmă, iar viaţa şi dragostea se aseamănă cu o călătorie cu trenul, un tren care pleacă în fiecare dimineaţă undeva, spre o destinaţie, poate spre lumea amintirilor. Ultimul vers marchează o solidaritate continuă cu Ana, cu dragostea... "
(Ioan Barb, scriitor, redactor şef la revista "Algoritm literar", Hunedoara
3.
"foarte bine redată graba de a trăi pe ana în jumătatea poetului
îmi place scobitura din gând, şalul tricotat şi oraşul ca un ghemotoc de ziare vechi
te-ai întors cu versuri deosebite!"
(Silvia Goteanschii, scriitor, Republica Moldova)
4.
" vă recitesc, domnule Dume. Chiar îmi era dor de scrierea dumneavoastră. Văd că aici aţi introdus un personaj, Ana, e o decizie inspirată, prinde. Îmi place şi faptul că aţi ales un nume românesc. De obicei se încearcă cu nume exotice, ceea ce duce la un fals în percepţie. Un poem reuşit".
(Liviu ioan Mureşan, scriitor)
****************************************
UN FEL DE REMIZĂ, de Teodor dume,
(scrisoare neterminată)
ştiu că nu ne-am văzut de mult
nu mai contează oricum
între mine şi tine
nu-i decât un punct
în care se adăpostesc
pentru o vreme
umbrele şi mirosul greu de igrasie
care mă împiedică să te văd
nu e nici ură nici încăpăţânare
ci doar un zid umed şi înalt
cu ferestre false care nu mă lasă
să privesc într-acolo...
încerc să mă târăsc prin
smoala din zid
şi mi-e greu
presimt ceva rău
neputinţa se-ncolăceşte pe mine
şi îmi taie răsuflarea dar
mă gândesc că de fapt
toate sfârşiturile sunt părţi
care egalează distanţa dintre noi
aici în lumea mea
cu o singură moarte
e ca un fel de joc cu remiză...
***
nu nu-mi doresc nimic mai mult
decât să stau în faţa oglinzii
şi să privesc depărtările
. |
***Comentarii la textul: un fel de remiză, de teodor dume,
1.
"another brick in the wall
Ce-mi plac textele cu multitudine de interpretari. Cu trimitere la viata si la moarte, si intre acestea doua si parca invelind tot - dragostea, si ea cu toate nuantele ei, incepand cu ura si terminand cu extazul. Si da, lumile, care pot fi fatetele unei singure lumi, la randul ei o fateta din atatea fatete ale altei lumi si tot asa...
Textul nu este incarcat, are lianti atat cat trebuie ca sa-i usureze intelesul si sa ritmeze cuvintele, are deci melodicitate, iar imaginile unele sunt plastice, altele profunde. Preferata mea este din cele din urma, si anume"
"toate sfârşiturile sunt părţi
care egalează distanţa dintre noi"
Finalul lasa deschise toate posibilitatile spre oglinzile-fatete ale tuturor lumilor, ce se apropie si se departeaza pe masura ce diamantul se roteste.
Mai mentionez ca textul mi-a adus aminte de “Zidul” celor de la Pink Floyd si de filmul lor care e printre marile mele preferate, si de videoclipul celor de la Metallica - "Unforgiven II", iti las link aici Teodor: http://www.youtube.com/watch?v=PyCClNPjVac
Pentru toate cele de mai sus, spuse mult mai pe scurt decat e de spus, las stea."
(Ligia Pârvulescu, scriitor- londra)
2.
"Poeziile domnului Teodor descriu întotdeauna tensiuni sufleteşti sfârşind în elegante remize de salon. Chiar dacă "scrisoarea neterminată" rămâne în suspans, autorul găseşte ca întotdeauna echilibrul ultim. "Sfârşiturile" sunt cele care "egalează distanţa", lumea însăşi este un joc în care sfârşeşti la egalitate, un echilibru destul de stabil în concepţia autorului. Oglinda din final are rol revelator: depărtările se reflectă în sine, devin o stare sufletească peste care se întinde poetul spre a lăsa un semn în lumea de dincoace.
Ne-a aruncat o scrisoare prin argintul oglinzii."
(Călin Sămărghiţan, scriitor)
****************************************
DOAR UN SEMN,de Teodor Dume,
într-o bună zi
voi uita geamul deschis
ca oamenii să poată
privi înăuntru
n-am nimic de ascuns
pe noptieră am doar cărţi
un bilet de la mama şi
un notess cu ultima
însemnare pe care
Dumnezeu o va citi
cu discreţie
dovadă că am trecut pe aici
celelalte lucruri nu-mi mai aparţin
dar sunt conştient că
între mine şi oameni
golul rămas se rotunjeşte
ca un ghem şi creşte
şi creşte şi creşte
şi creşte...
****Comentarii la textul:Doar un semn, de teodor dume,
1.
"O poezie reuşită, îmi pare rău că am observat-o abia acum. O fereastră deschisă întotdeuna intrigă, stârneşte curiozitatea, invită să priveşti înăuntru. Subiect interesant, în plus, şi o realizare sprintenă, degajată, o construcţie nepretenţioasă dar care nu se clatină, ceva care durează, un fel de scriitură clasică din sceolul nostru."
(Irina Nechit, scriitor, Republica Moldova)
2.
"Construcţia asta simplă pleacă dintr-un suflet care spune "n-am nimic de ascuns" înainte de a se mărturisi: "un notess cu ultima
însemnare pe care
Dumnezeu o va citi
cu discreţie" şi concluzia asta "dovadă că am trecut pe aici" e de fapt rostul unei fiinţări prin care însemnăm timpul cu personalitatea noastră şi harul primit. Filosofia lui Teodor Dume este creştină, pătrunde prin înţelepciunea ei în sufletul cititorului şi îmbogăţeşte. Ea lămureşte condiţia noastră la întâlnirea contrariilor: "celelalte lucruri nu-mi mai aparţin"."
(Marius Niţov, poet)
3.
"Într-o poezie, pot încăpea mai multe episoade ca într-un veritabil serial, de ce nu?
Poemul este scris în mai multe fascicule dar fiecare sfârşit al său creează emoţia puternică a nerăbdării, a aşteptării unei acţiuni imediate.Construcţia delimitatorie este uimitoare, acel split care pare că se prăbuşeşte de undeva din ceruri între MINE şi TINE, ca o graniţă a unei hărţi politice, nesigură dar care îşi trasează cu multă siguranţă depărtarea.Dacă nu se supără maestrul Dume, aş întreba, dacă în versul ultim de la strofa a III-a nu ar merge mai bine, în loc de \"egalează\" un \" anulează\".În logică, distanţa dintre doi sau două entităţi, este întotdeauna egală.Eu nu aş schimba o virgulă la um text al maestrului Teo Dume.Construcţia din strofa a III-a este o figură de stil foarte frumoasă dar acest poem parcă merită ceva mai mult şi poetul Dume poate să facă acest lucru-să creeze un diamant, cu duritatea lui superlativă de 9, cu strălucirea peste 500, dar eu nu pot să vă ofer decât mulţumiri"
(Mihăilă ion, poet)
********************************************
ŞI TOTUŞI UN MOTIV, de Teodor Dume,
pe stradă la muncă sau acasă sub duş
peste tot acolo unde mizeria se
ascunde în golurile din viaţă
mă urmăreşte o amorţeală
e ca un fel de frig continuu
pişcă nu doare
şi nici nu-mi pasă
în fiecare zi
înăuntrul meu se ghemuieşte
o şansă
îmi împachetez senzaţia şi
plec departe de locul
în care oamenii se bifurcă...
oriunde
pentru că nu ştiu cum altfel
să-mi schimb înfăţişarea
mereu aceeaşi
***Comentarii la textul: totuşi un motiv, de teodor dume,
1.
"un poem miscator
simplitatea lui adaugă un fior dramatic suplimentar,o gravitate grea de sensuri grave,tragice
poem cu "carţile pe faţă" ,unde sufletul poetului se dezveleşte într-un Adevar existential cu care nu se poate trişa
Poetul atinge o sferă general-umană, largă şi ştie să "resoarbă "semnificaţiile cotidianului "eroic" în lupta cu o existenta absurdă
ceea ce camus numea "métro-boulot-dodo" o robotizare alienanta a indivizilor"
(Nache Mamier Angela, scriitor Franţa)
2.
Mahmoud Djamal
"un poem minimalist f.bun.
(Mahmoud Djmal, scriitor ,oraşul Rakka- Siria)
3.
"un text curat, poetic. cu un final demn de toata aprecierea.
(ŞTEFAN CIOBANU, scriitor
4.
"în fiecare zi / înăuntrul meu se ghemuieşte / o şansă". remarcabila imagine plastica. ca un fel de metafora asumata. deloc suparatoare."
(Gelu vlasin, scriitor, Madrid -Spania)
5.
"O deschidere retorica extrem de realista, taioasa, prin care intram in poemul esentializat in care fiecare cuvant se adauga rostirii cu dezinvoltura, cu un deosebit simt al patrunderii, o cautare a poeziei nemarginite de un oarecare timp in care locuim si ne locuieste, in fapt ce cauta poezia? clipa ori vesnicia!
Dume este poetul care nu se clatina in cautari
spune lucrurilor pe nume, nu ezita!"
(Attila Racz,scriitor, Dublin-Irlanda)
***************************************************
PREINFARCT, de Teodor dume,
şi ce dacă la noapte
îmi înlocuiesc somnul
şi ies din realitate puţin
de fapt poate dau o fugă
până dincolo...
oricum nu mai am timp să
împart cu nimeni nimic
inima se încăpăţânează
să mai fie gestul
ce-mi aparţine
şi atunci
îmi îndoi genunchii
şi-n aceea porţiune de linişte
îmi desenez amintirile
ştiu că e o simplă
întrerupere înăuntru...
dar unii cred c-am murit
o nu nu nu...
sunt doar câteva rupturi
între mine şi lucruri...
moment în care Dumnezeu
suflă-n lumânare
***Comentarii la textul: preinfarct: de teodor dume,
1.
"Poemul acesta e mai diferit faţă de majoritatea textelor tale Teodor, ideea de acceptare a condiţiei mult mai realistă, oarecum agresivă. Conturarea stărilor este mult mai puternică, mai vie: "inima se încăpăţânează/ să mai fie gestul"; "îmi îndoi genunchii"; mai expresivă: "îmi desenez amintirile".
Cred totuşi că strofa "dar unii cred c-am murit/ o nu nu nu..." e mult prea explicativă şi scade din tăria întregului.
Ultimile două strofe sunt puternice: atât prin trăire poetică cât şi din punct de vedere imaginativ pentru cititor; susţinând şi închegând astfel poemul ca întreg.
Un poem dintre cele mai bune pe care le-am citit în pagina lui Teodor Dume."
(Marius SURLEAC, poet)
********************************************
OM BUN, de Teodor Dume,
Ca o candelă aprinsă
în biserica de lut
este trupul meu
care cedează
în faţa ta
doamne
uit de mine
nu ştiu cât va dura
frigul rătăceşte prin vene
mă pierd
dar nu-mi pasă
drumul e plin cu oameni
gestul îmi îngăduie
să iau forma zilei
şi să respir
***comentarii la textul OM bun, de teodor dume,
1.
"Rezultă din acest poem virtutea omului de a se putea vedea în diferite ipostaze, arderea e ecoul fiinţei care tinde spre ceva. Nevoia de a întoarce privirea sprea ce am dorit să fim şi privirea stării în care ne aflăm este drumul poetic al creatorului de frumos. Poemul este definitoriu, construcţia poemului e armonizată şi trăită în mod deosebit. Versul simplu, dar cu semnificaţii multiple... drumul e plin de oameni!
(Maria Prochipiuc, poet)
2.
"Un poem care îmi place mai ales pentru jocul planurilor, pentru mesajul trimis. Are ritm! Poate greşesc, dar tind să văd în acest poem un tablou amplu al efemerităţii, surpinderea pasajului apropiat morţii, priveghiul şi drumul până la groapă, însoţit de alaiul de rude şi prieteni. Titlul "Om bun" face trimitere la tradiţie şi la ritualul înmormântarii, deoarece fiecare care trece spre următorul nivel se spune că e "a fost un om bun"."
(Marius Surleac, poet)
3.
" titlul
plus continuarea poeziei redau foarte plastic ce se spune in biblie
in fericiri. omul bun e ceva ce depaseste ochiul simplu.
/gestul îmi îngăduie
să iau forma zilei
şi să respir /
un final frumos"
(Ştefan Ciobanu, scriitor)
4.
"Om bun...
Simplu si imperial!
Cu simpatie, (IOANA Geier,scriitor, Germania)
5.
Poezia ca leac
George Floarea
[27.Nov.08 22:15]
Am trecut și eu pe aici, și-am respirat liniștea, am stat în lumina acestui poem și astfel am luat forma unui gând bun. Acum cu siguranță respir și mă bucur de asta. Citind poemele lui Teodor Dume mă curăț de zgura unor zile anoste, minunate remedii pentru suflet și minte sunt aceste poeme izvorâte din talentul și sinceritatea unui om bun. gf
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu