BINE AŢI VENIT PE BLOGUL lui TEODOR DUME


(cel ce ocoleşte suferinţa moare încet

pentru că nimeni şi nimic nu poate

înlocui atingerea < teodor dume>)

miercuri, 19 ianuarie 2011

teodor dume: singurătăţile atârnă ca un păianjen

stau lângă fereastra deschisă şi
cotrobăi printre amintiri
dincolo geamul
picură în ritm de hip - hop
suport din ce în ce mai greu ploaia

suferinţa atârnă în mine ca un tablou

mi-e frig poate am nevoie de
puţină căldură fie şi pentru
o singură noapte sau poate
mai firesc de o inimă
doar atât cât să mai pot
vorbi cu Dumnezeu

deasupra tuturor lucrurilor
aud voci parcă o aud pe bunica
vorbind despre singurătăţi
ultima oară cînd am văzut-o
avea ochii închişi
şi era îmbrăcată altfel
şi oamenii
erau îmbrăcaţi altfel
(pe drumul dintre casă şi pruni
singurătăţile se înghionteau pe furiş)
poate de aceea nu am mai văzut-o pe bunica

în mine se derulează un film

ploaia interminabilă îmi strică vederea
şi o linişte îmi apasă pieptul
aerul greu vibrează
se face întuneric
mi-e teamă
e prima oară când mi-e teamă

încerc să îngenunchez dar nu ştiu
dacă îmi voi termina rugăciunea

încă plouă...

8 comentarii:

  1. bravo Teo

    Un poem solid cap-coada. De mare sensibilitate. Hip-hop-ul acela scade din gravitate. Mi-ar fi placut acolo sa folosesti un ritm de ceasornic intarziat sau ritmul picaturii chinezesti. La titlu merge mai bine la singular, Singuratatea. In rest e foarte bine. Felicitari.
    ionuţ caragea

    RăspundețiȘtergere
  2. Gheţie Alexandru19 ianuarie 2011, 11:35

    "în mine se derulează un film"
    da, teodor dume,

    atârnă tare fain singurătățile în poemul acesta, atârnă ele și de gatul nostru, ne duc în alta lume, acolo în amintirile sumbre cu bunici... Îmi place atmosfera asta apăsătoare creata de ploaia fără oprire... Textul picură și el "în ritm de hip - hop"
    cu prietenie,
    alex

    RăspundețiȘtergere
  3. Singurătăţile. Teodor Dume
    "pe drumul dintre casă şi pruni
    singurătăţile se înghionteau pe furiş"

    O lume a însingurării şi a descoperirii unui univers interior, o ploaie care îţi limpezeşte vederea ochilor dinăuntrul fiinţei. Ultima strofă plus ultimul vers lasă deschis poemul pentru meditaţie. Gânduri. Cu stimă, Ioan.

    RăspundețiȘtergere
  4. suferinţa atârnă în mine ca un tablou Nicolae Avram

    un poem frumos.

    RăspundețiȘtergere
  5. Mihaela Roxana Boboc19 ianuarie 2011, 11:38

    teodor dume
    Imaginea bunicii sensibilizează poemul și completează frumos ideea poemului a lipsei persoanei dragi și singurătății apăsătoare.
    Mi-a plăcut și imaginea derulării unui film și senzația de teamă accentuată de incertitudinea din final: ”încerc să îngenunchez dar nu ştiu/
    dacă îmi voi termina rugăciunea”.

    am citit cu drag,

    Mihaela

    RăspundețiȘtergere
  6. un poem de mare exepţie

    RăspundețiȘtergere
  7. da, teodor dume,
    Impresie cinefilă
    Un poem al aşteptării. Cu situare metaforică a eului poetic. Deasupra tuturor lucrurilor. Parcă filmezi totul de sus.
    Dragoş Vişan

    RăspundețiȘtergere
  8. corecţie:
    a se citi :Dragoş Vişan

    RăspundețiȘtergere