BINE AŢI VENIT PE BLOGUL lui TEODOR DUME

Oare de ce se moare
fără ca timpul să-ți îngăduie
să te cunoști pe tine însuți?
(teodor dume)

19/01/2011

teodor dume: singurătăţile atârnă ca un păianjen

stau lângă fereastra deschisă şi
cotrobăi printre amintiri
dincolo geamul
picură în ritm de hip - hop
suport din ce în ce mai greu ploaia

suferinţa atârnă în mine ca un tablou

mi-e frig poate am nevoie de
puţină căldură fie şi pentru
o singură noapte sau poate
mai firesc de o inimă
doar atât cât să mai pot
vorbi cu Dumnezeu

deasupra tuturor lucrurilor
aud voci parcă o aud pe bunica
vorbind despre singurătăţi
ultima oară cînd am văzut-o
avea ochii închişi
şi era îmbrăcată altfel
şi oamenii
erau îmbrăcaţi altfel
(pe drumul dintre casă şi pruni
singurătăţile se înghionteau pe furiş)
poate de aceea nu am mai văzut-o pe bunica

în mine se derulează un film

ploaia interminabilă îmi strică vederea
şi o linişte îmi apasă pieptul
aerul greu vibrează
se face întuneric
mi-e teamă
e prima oară când mi-e teamă

încerc să îngenunchez dar nu ştiu
dacă îmi voi termina rugăciunea

încă plouă...

8 comentarii:

ionuţ caragea spunea...

bravo Teo

Un poem solid cap-coada. De mare sensibilitate. Hip-hop-ul acela scade din gravitate. Mi-ar fi placut acolo sa folosesti un ritm de ceasornic intarziat sau ritmul picaturii chinezesti. La titlu merge mai bine la singular, Singuratatea. In rest e foarte bine. Felicitari.
ionuţ caragea

Gheţie Alexandru spunea...

"în mine se derulează un film"
da, teodor dume,

atârnă tare fain singurătățile în poemul acesta, atârnă ele și de gatul nostru, ne duc în alta lume, acolo în amintirile sumbre cu bunici... Îmi place atmosfera asta apăsătoare creata de ploaia fără oprire... Textul picură și el "în ritm de hip - hop"
cu prietenie,
alex

ioan barb spunea...

Singurătăţile. Teodor Dume
"pe drumul dintre casă şi pruni
singurătăţile se înghionteau pe furiş"

O lume a însingurării şi a descoperirii unui univers interior, o ploaie care îţi limpezeşte vederea ochilor dinăuntrul fiinţei. Ultima strofă plus ultimul vers lasă deschis poemul pentru meditaţie. Gânduri. Cu stimă, Ioan.

nicolae avram spunea...

suferinţa atârnă în mine ca un tablou Nicolae Avram

un poem frumos.

Mihaela Roxana Boboc spunea...

teodor dume
Imaginea bunicii sensibilizează poemul și completează frumos ideea poemului a lipsei persoanei dragi și singurătății apăsătoare.
Mi-a plăcut și imaginea derulării unui film și senzația de teamă accentuată de incertitudinea din final: ”încerc să îngenunchez dar nu ştiu/
dacă îmi voi termina rugăciunea”.

am citit cu drag,

Mihaela

Anonim spunea...

un poem de mare exepţie

Dragoţ Vişan spunea...

da, teodor dume,
Impresie cinefilă
Un poem al aşteptării. Cu situare metaforică a eului poetic. Deasupra tuturor lucrurilor. Parcă filmezi totul de sus.
Dragoş Vişan

Dragoş VIŞAN spunea...

corecţie:
a se citi :Dragoş Vişan