cristian constantinescu: lunetistul

în viaţa reală
oamenii răi nu scapă arma

nu

ei trag în tine
cu tot ce au

ei te atacă întruna
împroaşcă
bubuie
grindine de noroi
uneori carne şi
oase

trebuie să stai cu capul la cutie
cu casca bine înfundată
să speri că vei avea o şansă
de a aşterne un covor de foc
de a-i arde de vii în urlete

doar pentru a-ţi cumpăra momentele
acelea goale de linişte înfricoşătoare
în care aştepţi ca să vezi dacă
începe din nou

în viaţa reală
îi baţi de le sună apa în cap
numai şi numai pentru
a-i încetini

iar dacă asta nu-i încetineşte
atunci îi omori
îi arunci în aer
îi transformi în fragmente
roşi şi greţoase

la televizor
totu-i perfect

viaţa reală este murdară
urâtă
scabroasă
mizeră
supurantă
şi dureroasă

în viaţa reală
oamenii răi
nu se consideră răi

ei se consideră tot buni
şi-şi fac treaba
pentru că asta trebuie să facă oamenii

nu există oameni buni
ci doar oameni
care se ucid între ei
până ce una dintre tabere
este desfiinţată

şi poate după aceea
în timp ce culegi
bucăţile prietenului tău
sau ale femeii tale
ai ocazia să stabileşti
care-i fiecare tabără

poate…

şi acela-i momentul
în care nu mai contează
dacă cineva
este sau nu
un om bun

fiindcă oricum e mort

pentru că în viaţa reală
nu există oameni buni

ei nu există
tot aşa cum
nici tu nu exişti

ăsta-i adevărul
dur
şi
crud

tu nu exişti acolo
nu eşti decât altă moarte la televizor
consumată
ca un prânz încălzit la microunde
până-i momentul
să schimbi canalul

crezi că ai o viaţă?

nu!

tu eşti pur şi simplu
spaţiul
unde se-ntâmplă tot rahatul ăsta

cascada aceea de evenimente
nu sunt ale tale
ci tu eşti al lor

tu eşti şobolanul
prins în cursă

avalanşa timpului
loviturile unui trilion
de instantanee cuantice
secundă după secundă
te izbeşte în ţărână

şi indiferent
ce îţi închupui că eşti
nu-i decât o iluzie

tu exişti
doar ca o iluzie
de fuzionare temporală
a continuităţii

şi după suficient de multă vreme
după ce-ţi dai seama
că nu mai poţi îndura
răpăiala asta lipsită de sens
indiferent dacă-i vorba despre proiectile
de mortiere
sau raze cosmice atât de minuscule
încât nici nu-i dai seama ca ţi-au străpuns
inima decât după ce-ai mai citit vreo trei paragrafe din biblie
oricum
continui

aşteptând

mai devreme
sau
mai târziu
lunetiştii te vor nimeri

nu supravieţuieşti
ci doar trăieşti căte o zi
pe rând

câte un moment
pe rând

umbli cu multă grijă
atent
la pasul care poate să facă
click

te uiţi
asculţi
şi niciodată
nu te mişti iute

până când
trebuie neapărat
s-o faci

şi când o faci
mai întâi îl dobori pe celălalt
îl ţii la pământ
nu te gândeşti că nu-i frumos
nu te gândeşti că nu-i drăguţ
ideea este doar să-l împiedici
să se mai scoale
vreodată

aşa că faci
ceea ce faci astfel ca el
să nu poată face ceea ce face

şi din când în când
unii îţi spun c-a meritat
dar tu ştii mai bine
fiindcă tu eşti cel care poartă
viaţa ca o raniţă
nu ei

în viaţa reală
viaţa reală e naşpa

aşa că
l-am doborât

pe el
şi pe următorii

şi am învăţat
să beau vodka
direct din sticlă