nu ai de unde să-l ştii – e singurul ţigan domnos
care lucrează cu mâinile lui şi are cei mai frumoşi cai din comună.
de la El am luat două ţepe mari
aşa cum le-o fi dat ţepeş pe vremea lui de astăzi,
şi n-am ce face cu Ele decât să le dau mai departe :
1.
tocmai lucram la un text nasol şi nu mergea nicicum –
nu avea ritm şi mi se încălecau vorbele.
fii atent un pic: „ în fiecare venă curge un fluviu fără nume
şi arde o bibliotecă din alexandria.
acoperit de lavă, micul pompei îşi merită gloria
când toate lucrurile sunt date uitării – acest carnivor metafizic”.
şi aici m-am oprit din cauza omului-de-deasupra –
cocoţat pe hornul de tablă şi cu pălăria neagră întinsă cât deşertul nevada
ţiganul îmi schimbă cetârnele noi cu din alea vechi,
aduse probabil de pe alte acoperişuri în nopţile reci şi fără lună.
asudă ritmic şi ciocăneşte ţigla: „şi asta e varză, şi asta, şi asta, şi asta…
dacă-mi dai două zile îţi pun dintr-aia de francia, tu-tu tuile – roşcată şi trainică stăpâne”
„mersi, îi zic, asta o am de pe vremea lu’ nelu,
şi încă ţine aşa rea cum zici, dar aia de pe gard e toată din străinătate,
acum vezi şi Tu cum a crăpat la mijloc toată”.
dar ţiganul e şi surd – aude numai ce vrea: „las’ că ţi le pun din oficiu,
e bonus de la mine… oricum, să ştii jupâne, ali noastri-s mai trainice,
e făcute la buştean-de-brad – nu ca la fa-fabrica de cărămizi,
nu are fason şi ploili nu trece prin iele măcar zăce ani,
ia ui’ ce tare-i fratile meu, na vezi dacă poţi s-o rupi în două mâini
no vezi, nu poci, asta se sparge cu ciocanu’ pe beton
şi despică numa’ în cuiu’ genunchilor…
păi, cum naiba să nu o iau?! am luat-o, aşa sunt Eu mai naiv –
şi de-atunci aşez ca la jocul de „moară”
ligheane şi găleţi, farfurii şi borcănaşe în locuri atent ochite
pentru că tot din altă parte cad picurii de ploaie, cărţile în raft.
2.
mi-a spus că vom ieşi din sat în juma’ de oră,
că nu e bine să stau prea mult cu capul pe iarbă între ardei şi gogoşari
şi că la târg e lume bună, oameni cu inima cât un pepene.
dar un incident mi-a schimbat planul – pentru pauza de bere a calului
o roată din spate s-a înţepenit în gura unui canal pentru câteva ceasuri
chiar pe podul care duce peste apă la birt – n-aveam încotro,
trebuia să aştept ori să o tund pe jos.
cum nu beau, mi-am luat un covrig mai bine prăjit
şi m-am aşezat pe marginea de beton a podeţului.
un cârd de raţe se bălăcea zgomotos – « va veni ploaia », zice un moş distrat
și le mână cu jordiţa către malul ce dă în grădina casei.
şi parcă de la primele ore erau ceva semne – soarele
se chinuise-n zadar să intre sub coviltir
şi praful spulberat de vânt mă sufoca – de ruşine tăceam ca un melc,
mi se făcuse jenă, n-am vorbit nimic, deşi ne-am studiat minute bune.
se pare că nu ştiu lega două fraze,
sunt un călător nepotrivit pentru un asemenea drum,
dar nu insist să mi se vorbească de dragul vorbei.
simţeam că sunt privit din spate, şi eram într-adevăr,
cu ochii unui tată pentru fiul său
care strigă să audă şi Dumnezeu – că soarele e galben şi rotund…
am pierdut autobuzul către oraş şi altul n-aveam decât peste 10 ore,
aşa că, bună-nebună – m-am suit imediat între Ei,
deşi fumau pipe lungi din frunză de tutun răsucită
iar bătaia roţilor îmi ascuţea toate gândurile pe nicovală.
fără să fiu văzut, am tăiat coviltirul în două locuri cu brişca –
pentru a scoate mâna cu covrigul între degete,
ori numai ca să-mi umplu mintea cu ceva – să uit cât sunt de singur, de mut şi neprietenos.
mai erau vreo trei călători ca mine – poate cu mai multă experienţă,
zic asta fiindcă au pierdut autobuzul de mai multe ori
Ei sunt gata să înfrunte arşiţa zilei – au pălării de paie, sandale şi sticle de apă în genţi,
fâşii de cârpe albe şi ude rupte în bucăţi
numai bune de pus pe frunte la fiecare cinci minute.
mi-am aruncat ochii pe modelul de pe cerga vizitiului,
nişte pătrate verzi înscrise în cercuri roşii,
şi fără să vreau am zărit-o pe bunica
albinărind între păstăi de fasole şi borcane cu dulceaţă.
apoi, legănatul osiilor pe drumul-de-ţară
şi suflarea fierbinte a gloabei trăgând invizibile vagoane cu turbă
atât de încet că te-ai fi apucat de fumat
m-au adormit până la intrarea-n oraş.
cred că asta voi păți mereu când sunt peleg şi sincer -
călătoresc cu mortul prin deşert ca într-un roman de faulkner.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu