( omul este drumul cel mai scurt între viaţă şi moarte, Emil Cioran )
sunt prea fericit când mă gândesc
că Dumnezeu a moşit în prima zi
a vieţii mele
cu alte cuvinte a decis
să rânduiască lucrurile
înainte ca eu să deschid
cufăru lui tata
umplut cu amintiri şi
cu alte lucruri la care
te uiţi o singură dată
eram sigur că cineva
trebuia să-mi dea un nume
o proprietate până când în mine
se va aşeza un Om ca o blândeţe
ascunsă sub cearcănele mamei
deşi cheia se răsuceşte încet
spre stânga încet spre dreapta
locul din mijloc rămâne gol
şi nu am de ales
cu cât încerc mai mult cu atât
mă simt mai străin şi responsabil
de întreaga diversiune a vieţii...
ce e drept niciodată nu voi înţelege de ce
dar ştiu de la mama că în corpul prins
între cele două rătăciri mereu
priveşte Dumnezeu şi fiecare lucru
primeşte un nume o biografie şi un destin
singurul detaliu în care mai cred...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu