1. pe strada din casă noaptea păşesc pe vârfuri
nu vreau să fac niciun zgomot
dar uşa scârţâie îngrozitor
oasele încep să-mi trosnească
atunci liniştea devine cel mai de temut duşman
şi aş da orice pe smiorcăiala
unei mâţe când e ucisă de şobolani
cineva mă trage de mânecă
îmi ascund în buzunare
mâinile pline de sânge şi de bomboane
în toată mizeria asta de viaţă
moartea mă ceartă ca o mamă
2. mă întorc în cameră deschid şifonierul
pe tricourile mele scrie adidas sau nike
sau beatles sau kurt
şi ar trebui să scrie Georgiana
dau peste chiloţii pe care i-a uitat
mă doare că viaţa nu mai e ca fluturii de pe ei
hm hainele s-au scămoşat
n-avem bani să cumpărăm altele
biletul spre rai e scump îmi spune mama
în timp ce îmi spală păcatele doar cu apă rece
3. nu-mi mai plouă în casă nu că mi-ar păsa dar
câte şanse sunt să fii lovit de fulger
într-o zi însorită
nu am nevoie să apară curcubeul
copiii îl ating într-o baltă de benzină
4. îmi scot capul din pulover
ca dintr-un ou abia crăpat
în fiecare zi mai pun o umbră pe mine
până devin eu însumi doar umbră
las un bilet « plecat până la Romană »
pe la ora asta Georgiana
se fereşte de luminile oraşului
doar lumina lunii cade ca un reflector pe faţa ei
şi îi descompune fiecare trăsătură ca o prismă
pe la ora asta Georgiana
iese de la ase
am ieşit s-o văd şi mi-e teamă
că dacă ne vom întâlni se va supăra
5. şi dacă mă vede Georgiana zâmbeşte
ca pisica de cheshire
corpul îi dispare
până îi mai rămâne doar faţa
apoi îi dispare şi faţa
mai rămâne doar un rânjet
pe care-l fixez ore întregi
după ce nu mai e acolo
ca poeziile mele dacă aş scoate-o pe ge din ele
ca în Georgiana şi poza cu riduri
din care am taiat-o
să-i înţeleg absenţa
când am căzut unul lângă altul
tot decartând albume întregi pe masă
din sertarele minţii
două poze una cu tine una cu mine
una lângă alta ne uneau despărţirea
arătăm aşa urâţi când nu suntem împreună
suflete chircite
cărora nu le mai recunoşti zâmbetul
decât după amprenta dentară
cărora nu le mai poţi recunoaşte moartea
în niciun fel
6. sunt cel mai frumos trecător singur
privirea mea cochetă flirtează
cu fete cu nasul pe sus sau cu fundul mare
din când în când inspirate mă întreabă
dacă am plâns “ţi se vede umbra lacrimii”
aşa că îmi feresc privirea de orice ochi înţelegători
mă simt al naibii de poet şi de sexi în seara asta
7. undeva nimeni nu salvează pe nimeni
băiatul trebuie lăsat să plângă
fata să fie un fel de supergirl
& supergirls don’t cry
acolo cu magnetul din copilărie
băiatul atrage fiarele vechi
aproape de inimă şi scuipă sânge
îşi înghite în sec saliva
gândindu-se la fata din vitrină
care îşi ajuta mama să coase un fluture
pe rochia de mireasă
fredonez the blower’s daughter
aici nici aici nimeni nu salvează pe nimeni
miroase a moarte fericită
8. ajung pe alei întunecate
unde confund gunoaiele cu oamenii
mă pitulesc şi-mi bag mâinile în buzunare
înăuntrul meu
rupturile sunt lipite cu gumă de mestecat
Dâmboviţa e atât de limpede că văd moartea prin ea
aici sunt aruncaţi toţi copiii nedoriţi
lumina pe care o reflect
mi se ghemuieşte în căuşul palmelor
păsările beau apă împreună cu mine din ele
haloul pe care îl lasă în jur zborul lor
mă înconjoară
din vene îmi cresc lovituri de cuţite
care se scurg pe piele
în cicatrici mai albe
decât un miligram de heroină
ge nu mai încapi în mine
dar eşti prea slabă să-mi pocneşti de sub piele
9. ge te-am văzut printr-un geam plin de praf
pe care ar fi trebuit să scriu spală-mă
în loc de sclav caut stăpână
şi un număr de telefon
îmbrăcam într-un cocon o femeie frumoasă
şi aşteptam să izbucnească din ea
valuri de fluturi
când mi-am dat seama că erai tu
devenise un vitraliu cu o sfântă
respiraţia mea plămânii mei inima mea
au aburit geamul
până s-a depus peste el un strat de steluţe argintii
apoi l-am şters cu mâna
dispărusei
uite ge uite
închid ochii şi cred în îngeri
vreau când îi deschid ca tu să apari
10. după ce am făcut un om mai puternic să sângereze
m-am speriat de mine
lovitura în ţeastă mi-ar fi adus moartea
am fugit şi m-am ghemuit în întuneric
tremuram
m-am mângâiat mama mi-a spus
mâinile ridicate n-or să mai putrezească
dantura imprimată îmi rânjeşte în fiecare zi
pe dinăuntru eşti tot o brută
degeaba faci dragoste cu lumina stinsă
şi strigi alte nume
dacă ţi-o închipui mereu pe Georgiana
iar atunci orbit de lumina
pe care o revărsă asupra ta
îţi repeţi spasmodic într-un colţ
ge eu nu sunt aşa
întins în balta propriului sânge
degeaba
în timp ce vomitam îngeri şi fluturi
degeaba mă scorojesc şi mănânc din mine
11. mi-e atât de silă încât am mâinile cleioase
şi zâmbetul mi-a rămas imprimat
ca ochii pe care îi uiţi deschişi unui mort
de undeva dintr-un sicriu
Georgiana îmi face cu ochiul
“hai să facem dragoste adi o să te simţi mai bine
chiar dacă mâine nu voi mai fi aici”
încă mai cerşesc porumbei de la Dumnezeu
dar nu tot ce zboară se mănâncă frate
mă lipesc de peretele rece
umbra mea se dă jos şi mi se ghemuieşte în braţe
prea mulţi şi-au băgat picioarele în sufletul meu
fă-mi loc ge să intru şi închide-mă
poţi să bagi săbiile pe rând
nu e niciun truc niciodată n-a fost
12. mă plimb pe străzi mai ceva ca un autobuz
cu trupul înghesuit de bătrâni certăreţi tineri nesimţi
şi de Georgiana mea pe care toţi vor s-o atingă
când mă opresc în faţa unui bloc
luminile se sting pe rând în note de pian
în afară de una
întotdeauna mai rămâne una
într-o implozie de zăduf
Georgiana citeşte întinsă în pat
prinsă între cearşafuri albe
cu fereastra deschisă şi cu pieptul dezgolit
ştiu că văd lucruri
nu poate fi ea la fiecare fereastră
cu lumina aprinsă
bântui
pe stradă maşinile nu trec oamenii nu trec
secundele nu trec
dimineaţa a început să ningă
copiii îşi făceau bulgări din mine
şi aruncau cu inima mea
peste tot
13. m-am plimbat până la capătul lumii
când m-am plictisit de tristeţe
am lovit de trei ori din călcâiele adidaşilor
dar nu se auzeau decât petardele
m-am aşezat în fund ca un copil
am început să plâng
şi nu plec de aici
până nu vii să tragi tu de mine
14. ninge
omizile de pe blocuri îţi cad în cap
fluturii se nasc direct pe haine
frumoasele şi-i prind în păr
alteori ninge cu puf de păpădie
care-şi sfârşeşte zborul
în sânul lor
dar şi dacă ar fi aşa
după iarnă vine toamna
nu mai e mult nu mai e mult
moartea te învaţă să numeri până la minus infinit
Distribuie pe facebook
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu