mi-am aşezat gândurile în cutiuţa
cu amintiri a bunicului plecat
în noaptea în care Dumnezeu
a uitat să aprindă lampa
şi-a adormit atât de tare
încât nu m-a auzit
imaginea revine încet şi începe
să mi se lipească pe retină
(ca şi cum aş sfida orice atingere
încerc să înţeleg chiar şi depărtarea)
mă proptesc în faţa oglinzii
şi mă privesc cum mi se usucă pielea
mi-e teamă că aş putea rămâne
o bucată de hârtie scăpată pe jos
sau poate o cărare pe care
nimeni nu pleacă decât
o singură dată
cu ninsorile
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu