| |
am ochii mari poate sunt sensibil
sau poate am devenit
prea complex
nu ştiu
înăuntrul meu e strâmt
nimeni nu intră nimeni nu iese
e o lume numai a mea
cu reguli stricte
numai că nu-mi dau seama cine
a trecut ultima oară prin mine
e duminică spre luni
aştept somnul să vină să mă ia
din lumea lucrurilor mărunte
întunericul a intrat peste tot
şi în găurile cele mai mici
e tot noapte
se revarsă în mine ca un râu
aprind bricheta şi mă uit la ceas
umbrele cad pe gresia umedă
mă răsucesc dar nu spun nimic
simt o aşchie sub piele
am ochii fierbinţi şi carnea lipicioasă
strâng întunercul între pleoape
îmi imaginez un vis
şi aştept
deşi ştiu că singurătatea
e mai neagră decât noaptea...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu