poezie
ziua şi noaptea
trăiesc între patru pereţi
ca planta ce creşte între ziduri
sufocându-se în propria respiraţie
tăcere
dincolo geamul
o imagine de cer albastru
şi un zid
dincoace fereastra doar eu
o altă imagine
în care încep să cred
de fapt e singurul lucru
la care mă reîntorc după ce ating
toate liniştile oglindite în mine
apoi privesc lumea printr-o
bătaie de clopot...
trăiesc între patru pereţi
ca planta ce creşte între ziduri
sufocându-se în propria respiraţie
tăcere
dincolo geamul
o imagine de cer albastru
şi un zid
dincoace fereastra doar eu
o altă imagine
în care încep să cred
de fapt e singurul lucru
la care mă reîntorc după ce ating
toate liniştile oglindite în mine
apoi privesc lumea printr-o
bătaie de clopot...
4 comentarii:
semn...
Petruţ Pârvescu
***
elegiac, nobil, ca o bataie de clopot in spatiul privirii.
avem timp pentru tot
slavu diana
timpul respirat cuminte, cu o decenta de senior,
dicolo de fereastra va doresc zapezi albe, albastre, curate...
Dincoace de zid
Călin Sămărghiţan
[03.Dec.09 14:50]
Aici chiar "zidul", ori, în alte părţi, ideea de zid între sine şi lume, apare ca adeseori în poezia domnului Dume. Din adâncimea fântânilor interioare îşi trage autorul inspiraţia, abia apoi proiectând-o în exterior prin ferestre mai mult sau mai puţin abstracte. Rar l-am văzut inspirându-se din tiparele şi faţetele înşelătoare ale aparentelor lucruri dimprejur. Iar aceasta e deja o caracteristică pregnantă a poeziei sale. Însăşi bătaia de clopot nu trimite spre lume, ci, simţită în străfunduri tot a sine reverberează, "cu o decenţă de senior" cum frumos şi perfect îndreptăţit spune dna Slavu. Chiar şi lucrurile atinse, sunt doar cele "oglindite în mine".
Totuşi, tendinţa de a privi atent în afară, de prelungire a sinelui împrejur, e puternică şi irezistibilă, autorul îi cedează mereu, rămâne subjugat acesteia, zidul său este mai mereu ţintuit cu ferestre, dar temporarele evadări sfârşesc printr-o reîntoarcere la liniştea "apelor" subterane.
Aici e una dintre expresiile prin excelenţă ale acestui stil.
12.20 Doblin
Doru Dorian David
[03.Dec.09 14:26]
iata carapacea in care ne sufocam: "ca planta ce creşte între ziduri", mereu si mereu intre realitatea formala(improvizata) si realitatea launtrica. da, privim lumea pritr-o bataie de clopot.... auzit-am ecoul prelung.... o zi buna
Trimiteți un comentariu