poezie [ ]
varianta 2
între pat și masă înserarea ca o
femeie ce șterge de praf obiecte
mărunte
un vierme galben roade pereții
în carne-i cresc aripi
amintirile refugiatului alunecă
prin țeava puștii până în glonțul
dulceag
cu degetul fecioarei apasă
cocoșul
pocnetul și implozia
inspirația adâncă
devenim tot mai mici
de la omida cu ochi virgini
împrumutăm mersul pe burtă
obiceiul de a sparge coconul
nu striga
șterge secundele moarte
închise în viață
cu un click stereotip oprim invazia
cuvintelor sterpe gândul neîmplinirii
chipul fericirilor umple tavanul
noaptea se revarsă din cameră
cu picioarele unui miriapod
pe sub ușile ferecate
îi aprindem marginea urcând spre
genunchii dimineții
ne punem ochi de copil suflet de copil
liniștea devine prea veninoasă
ne ardem încet
în cenușă fierbem
cafea privim cerul prin aceiași ochi
auuuuuuu
dar de câte ori ti-am spus
să taci
ascultă cum ziua străpunge fereastra
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu