se făcea că am murit şi lumea
mă privea ca pe un accesoriu de schimb
în palme mi se adunaseră toate grijile
de parcă eu aş fi fost ultimul
chiar şi moartea mă privea
cu suspiciune deşi ochiul îi
părea de plastic colorat viu
mă fixa aşa obsedant
doar o bucăţică din mine
zvâcnea în ritmul bătăilor de ceas
camera părea tapiţată în gri
cu bucăţi de hârtie rupte
din ziare vechi
tavanul un muşuroi
ridicat proaspăt şi
geamul o gură înfundată
cu sârmă ghimpată prin care
trecea liniştea înspre noapte
altădată aş fi dormit mult
mult mai mult numai că
cineva mă striga de afară
pe numele mic
iar în uşa pe care
se urca un păiangen
se izbea necruţător vântul
de afară mă privea orizontal soarele
cearşaful mototolit era singurul indiciu
că cineva trecuse prin patul meu...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu