BINE AŢI VENIT PE BLOGUL lui TEODOR DUME

Oare de ce se moare
fără ca timpul să-ți îngăduie
să te cunoști pe tine însuți?
(teodor dume)

18/01/2017

Marius Chelaru (în rev.Convorbiri literare) despre aforismele lui teodor dume

Marius Chelaru/Convorbiri literare, noiembrie 2016
Rubrica Autori moldavi, edituri moldave

Teodor Dume, Vitralii pe un cer scorojit (aforisme, citate, gînduri-sentimente), cuvînt înainte de Ionuţ Caragea, Editura PIM, Iaşi, 2016, 126 p.

 Cu ceva timp în urmă am publicat un grupaj de poezii al lui Teodor Dume în revista „Poezia”. Acum am lecturat o carte de „aforisme, citate, gînduri-sentimente”.
Nu este primul volum în care sînt aforisme pe care îl prezentăm în această rubrică sau la „Cartea străină” (de la noi, mai recent, cărţi semnate de Vasile Ghica şi Ionuţ Caragea, din afara ţării – de autori din zona fostei Iugoslavia), şi de fiecare dată am amintit că fiecare apreciază în felul lui aceste mici flori ale spiritului, „puse de-o parte” pentru cititori (etimologic, aforism din greacă, de la infinitivul aforizein: a alege, a pune de-o parte, a distinge/ a face distincţie), în timp, de multe nume celebre (între care, de pildă, la noi: Anton Pann, Nicolae Iorga, Păstorel Teodoreanu, Lucian Blaga, Emil Cioran; în O antologie cronologică a aforismului românesc de pretutindeni, Efim Tarlapan a avut în vedere şi autori de la Dimitrie Cantemir, Eminescu, Ibrăileanu, Caragiale, Tudor Arghezi, Marin Preda ş.a., pînă la anul în zilele noastre, spre 2005, anul editării, dar care, la o nouă ediţie, foarte probabil ar putea cuprinde mai mulţi autori contemporani), şi care, de multe ori, cum se întîmplă şi acum pot constitui o lectură plăcută. De altfel, Teodor Dume este un autor cunoscut între cei care practică acest gen, texte ale sale fiind selectate în Antologia aforismului românesc contemporan, realizată de Asociaţia Culturală Citatepedia, scrie Ionuţ Caragea în cuvîntul său de început.
Nu de puţine ori atît aforismele, cît şi „gîndurile şi sentimentele” lui Teodor Dume (uneori în nuanţe mai întunecate) – despre iubire, sărăcie, relaţia cu Dumnezeu, sex, viaţă şi moarte, bani, lipsa banilor ş.a. – par să sune ca şi cum, scriindu-le, autorul s-ar elibera de apăsarea lor în suflet. Încastrată în cuvinte căutarea, poate chiar suferinţa ori eventualele eludări a incertitudinii par a se „alina” cumva prin feluritele litere care se aştern descompunîndu-le şi recompunîndu-le, într-un fel, la diferite nivele, aşa fel încît să poată fi spuse, prefăcute în acest altceva care se aşterne pe coala de hîrtie. În acest fel poţi vorbi despre amărăciunea nelecuită a pierderii (sau a înţelegerii acesteia, care doare), îmbrăcînd, uneori, cuvintele în ironie, folosind, poate, şi un soi de mecanism al unui fel translaţii în formule textuale a „gîndurilor şi sentimentelor”.

Încheiem cu cîteva exemple: „prefăcătoria e o componentă a neputinţei tale care te protejează de tine însuţi”; „este mai uşor să promovezi o minciună decît să accepţi un adevăr”; „sexul e singura bijuterie umană pe care o/ poţi cumpăra/ şi care generează curiozitatea/ însă nu şi împlinirea”; „nu ştiu dacă amprentele/ tatălui meu/ sînt puncte pe/ o linie continuă sau/ un timp între mine şi Dumnezeu”; „gelozia e un fel de ură împachetată frumos/ sau o zbatere de fluture/ prins între geamuri”.




*

Maria-Ana Tupan,(în rev.Contemporanul) despre maximele lui teodor dume

MARIA Ana TUPAN,
Contemporanul nr.1(778) 2017-01-17 despre aforismele lui teodor dume


Maximele lui Teodor Dume trezesc uneori ecouri familiare, cum ar fi sfatul lui Kant de a elimina din constiinta lucrurile în privinta carora nu putem face nimic (renunta la ceea ce nu poti obtine/ pentru ca/ senzatia esecului este ravasitoare), sau al lui Kierkegaard, de a trai autentic „(nu- ti transforma viata în corvoada ci/ învata sa fii tu însuti)”, de misoginismul lui Schopenhauer (între femei si arta nu e nicio deosebire), de psihologismul lui Wilhelm Wundt („omul traieste într- o lume paralela/ datorita propriilor senzatii)”, sau de moralistul elisabethan Bacon (invidia este produsul succesului celorlalti si starea neputintei tale). în privinta politicienilor, poetul se multumeste sa citeze întelepciunea antica (când te cobori la nivelul politicienilor, începi sa nu te mai recunosti ca om), în schimb filosofia pragmatista a eului care nu are alta identitate decât aceea conferita de proiectele în care se obiectiveaza (doar cel care nu se recunoaste pe sine nu- si vede chipul în fapte) sau de ratificarea pe care o primeste de la semeni (înauntrul meu e strâmt, nimeni nu intra,/  nimeni nu iese/ e o lume numai a mea cu reguli stricte/ numai ca nu- mi dau seama cine/ a trecut ultima oara prin mine) ne readuce într- un context discursiv caracteristic prezentului. Departe de „smartphones”, am regasit „smart humans”, frumusetea inteligentei omenesti, care nu e poate nicaieri mai convingatoare decât în literatura speculativa si sapien-

17/01/2017

teodor dume, durerea din spatele cărnii. o nouă carte

http://www.poezie.ro/index.php/press/14101810/teodor_dume,_durerea_din_spatele_c%C4%83rnii._o_nou%C4%83_carte

durerea din spatele cărnii, o nouă carte semnată teodor dume
cartea are 116 pagini şi a
prefaţa Ionuţ Caragea
redactor, Mioara Băluţă
desene interior, Florica Berinde Albu
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
DUME,TEODOR
Durerea din spatele cărnii/Teodor Dume / Iaşi:PIM, 2017
ISBN 978-606-13-3532-9
821.135.1


Drumul către nemurire
Durerea este o temă frecvent întâlnită în opera poetică şi aforistică a scriitorului Teodor Dume. Dar această durere nu înrobeşte, ci este „o durere din care se va naşte o altă viaţă”, „o durere care te învaţă cum să învingi moartea”. Cu alte cuvinte, durerea devine o treaptă către eul transcendental, nemuritor. Poetul tratează poezia cu respect şi responsabilitate, aceasta fiind pentru el o adevărată cale spirituală. Chiar dacă iniţierea nu a fost deloc uşoară şi încercările vieţii l-au aruncat, uneori, în abisuri incognoscibile, el a ales să meargă până la capăt. Durerea a fost marele său maestru, frăgezindu-i inima şi sufletul, iar dragostea l-a salvat de la aneantizare şi i-a transformat viaţa într-un miracol. Poetul ne mărturiseşte în acest sens că „durerea înfiptă între coaste / îmi grăbeşte răspunsul / pregătit sub limbă”, nefiind sigur „câtă tristeţe poate fi / în firea lucrurilor”. Şi totuşi este conştient că are „nevoie de linişte / puţină durere / maturitate / şi crez”.
Să analizăm, după mărturisirea de mai sus, care au fost paşii pe această cale spirituală şi artistică. Prima oară, poetul a căutat „Adevărul din cuvinte” (editura Litera, 1984), dar pentru o căutare atât de profundă avea nevoie de un „Strigăt din copilărie” (editura Dinastic, 1995). „Moartea, un fluture alb” (editura PIM, 2015), i-a dat ocol de atâtea ori, fascinându-l cu frumuseţea ei metamorfică, dar poetul, încă trăitor pe această lume, dator iubirii eterne, dar şi amintirilor care zidesc uneori iluzii pe retina ochiului lăuntric, a cerut „Azil într-o cicatrice” (editura PIM, 2015). De aici, privind lumea prin „Vitralii pe un interior scorojit” (editura PIM, 2016), a continuat să scrijelească hârtia analizând „Durerea din spatele cărnii” (editura PIM, 2017). 
Totodată, trebuie spus că poetul a avut şi o călăuzire umană pe drumul cuvintelor, Gheorghe Grigurcu fiind cel care a semnat prefeţele primelor sale trei volume. Girul marelui critic nu l-a împiedicat să rămână o fire modestă şi să se dedice cu pasiune şi devotament scrisului. Poate doar răbdarea i-a dat unele bătăi de cap, deoarece el nu este genul de poet care să aştepte răspunsuri, mai ales atunci când „liniştea sufocă privirile” sau când îl frământă gândul senectuţii. Tocmai de aceea, s-a comportat uneori ca un copil care „agită cerul şi plânge”, singura diferenţă dintre copil şi adult fiind „doar o tăcere”. 
Necunoaşterea marilor adevăruri l-a făcut să se simtă părăsit de divinitate şi să se refugieze „printre resturi, singurul loc de care moartea nu ştie”, adică în locul în care a locuit cândva o femeie. Şi totuşi, din inima poetului a izvorât neîncetat fluviul iubirii, dar şi el a fost habitatul unui peşte Piranha. Acest peşte nu a îndeplinit dorinţe, precum peştişorul de aur, dar prin muşcăturile lui mici şi devoratoare, a spus cuceritor: „învaţă din tristeţi iubeşte absent / şterge cu şerveţelul orice urmă de atingere / şi calcă pe durere ca moartea pe lut”. Superbe aceste poveţe care ne îndeamnă să mergem mai departe, indiferent de suferinţa prin care trecem.
Poetul devine „colecţionarul de răni”, presupunând că „nu toţi oamenii locuiesc în Dumnezeu”, dar tot el simte cum „ceva se mişcă în ritmul unor bătăi de inimă”. Poezia sa, în ciuda durerilor, absenţelor şi părerilor de rău, e plină de vivacitate şi are o muzicalitate aparte. Într-un punct ce pare a fi „terminal”, Teodor Dume ne avertizează că „unele suferinţe / au ieşit din matcă / tăcere / curând voi ieşi şi eu”. Această „plecare cu reîntoarcere imposibilă” este durerea cea mai teribilă din spatele cărnii. Dar chiar şi această durere are un remediu care constă în înveşnicirea clipelor cele mai frumoase prin poezie. Iar cei care vor citi această poezie, vor deveni, la rândul lor, nemuritori.
Ionuţ Caragea
28 noiembrie 2016, Oradea

11/01/2017

blestemul iubirii, autor teodor dume

http://www.poezie.ro/index.php/poetry/14101525/blestemul_iubirii

să ai buzele uscate ca iasca
setea să-ţi ucidă umbra
de-a tâta uscăciune să mori în vis
dorinţele să-ţi sufoce privirea
să-ţi rămână doar aerul din clipa
ce stă între noi
ca o milă 
să-ţi aducă aminte de mine
apoi să rătăceşti spre mâine
sub un soare ce apune
să nu vezi
că e noapte sau zi

umil să te târăşti înspre mine
fără să ştii
că eşti tu

06/01/2017

de Crăciun, autor teodor dume, dintre poemele lunii decembrie 2016, concurs qpoem

http://qpoem.com/de-craciun-concursul-6/



am lacrimi pe suflet  şi sunt trist
frigul îmi taie răsuflarea
tremur
singurătatea rupe din mine
puţin câte puţin şi
nu înţeleg multe lucruri
aud liniştea cum cotrobăie
prin clopot
dincolo de lumea mea
un Dumnezeu se descompune în colinde
îngerii se adună în cerc
doar eu îngenunchez pe durere
şi aştept

cineva îmi umblă prin suflet
e mama
o strig
dar
nu spune nimic…

durerea topită în lumina unei luminări
se întinde peste tot
nu-i nimic
într-o bună zi mă voi întâlni cu Dumnezeu
şi-l voi întreba despre mama

ştiu că în aşteptarea asta
la o distanţă de-o lacrimă
sunt doar eu

…şi  o dorinţă
Voteaza (5 voturi)

03/01/2017

Dorinţă de Crăciun, autor Teodor Dume, la concursul POEZIA SĂPTĂMÂNII NR.LXX, ian.2017



aveam încredere oarbă în oameni 
iubeam florile pisicile şi câinii
iubeam zborul şi ferestrele
deschise larg
o iubeam pe mama
îl iubeam şi pe Dumnezeu
dimineaţa la amiază şi seara

îmi iubeam singurătatea

ştiu c-am păcătuit
în fiecare zi
mai trăgeam un blestem după mine
şi-mi descompuneam ura în jurăminţi
ba uneori mă răsteam la Dumnezeu
chiar şi atunci când mama
îşi alunga frica iubindu-mă...

oricum m-aş gândi oamenii au dreptate

sunt bestial şi arogant nu ţin cont de nimic
uit şi ultimul detaliu dar am senzaţia
că viaţa începe din mine...

uneori nu înţeleg multe lucruri
înnoptez în umbră
şi totuşi
îmi doresc să redevin copil
doar atât cât
să mă pot ridica în picioare
şi să o strig pe mama

toate luminile s-au stins

îmi acopăr liniştea cu noapte
clopotele nu mai bat
mă sting încet ca un asfinţit
şi mă gândesc la tine
mamă

vezi mai multe poezii de: teodor dume

20/12/2016

clipa în care am vrut să o strig pe mama, de teodor dume, LOCUL-I-Poezia săptămânii LXVIII-decembrie 2016, rev.Poeţii noştri

http://poetii-nostri.ro/clipa-in-care-am-vrut-sa-o-strig-pe-mama-poezie-user-id-19303/

mama n-a murit 
am văzut-o în vis
frământa aluatul pentru
praznicul bunicului plecat
cu o zi înainte de Crăciun
m-a privit cum priveşti lumina
din felinarul abia aprins apoi
a îngenuncheat pe întunericul
rămas în casă şi a plâns
am impresia că-l ruga pe Dumnezeu
să mă ţină de mână aşa cum o făcea
când eram mic

de jur împrejur linişte 
şi o mlaştină invizibilă
din care
încercam să ies
transpirtaţia ieşită prin piele
îmi năucea privirea
gol şi singur în faţa
amintirii cu moartea
mi-am împreunat mâinile
şi plin de iubire
am modelat un Dumnezeu
pe care să-l întreb despre mama

mi-am amintit atunci ziua în care
tata şi-a îmbrăcat costumul negru
m-a luat de mână şi
m-a dus la biserică
pe drum se confesa
ca unui om mare

în dimineaţa aceea am plâns

gândul meu s-a întâlnit cu Dumnezeu
şi atunci i-am cerut voie
să vorbesc cu mama
îmi era frică să o strig
în tăcerea dintre noi
s-a cuibărit o durere
mi-am lipit obrazul de pieptul lui tata
şi am plâns

ploua şi era frig...

vezi mai multe poezii de: teodor dume

12/12/2016

decembrie se repetă, de Teodor Dume, locul -I- Poezia săptămânii LXVII -2016, rev. Poeţii noştri

http://poetii-nostri.ro/decembrie-se-repeta-poezie-user-id-19233/



tata a murit într-o noapte de joi spre vineri

aerul greu amplifica teama
sub cerul atât de rece şi negru
se prăvălea ca un bulgăre lumina
adâncind disperarea

undeva s-a produs o greşeală

mama avea ochii sticlaţi şi
mirosea a pâine proaspătă
mă ţinea strâns cât mai aproape de piept
să mai fim împreună doar pentru o vreme

dincolo de toate acestea
chiar şi Dumnezeu clipea îngăduitor

poate sunt vinovat în ideea că
n-am ştiut să aprind o lumânare pentru tata
dar exista riscul să nu pot să-l mai strig
ca atunci când îmi doream să fiu bărbat
şi îi imitam toate mişcările
însă am învăţat cu timpul
că acel ritual
e jumătatea care rămâne aici

mi-e teamă acum
respiraţia îmi abureşte vederea
bântui printre imagini
undeva la margine cade o stea
îmi aduce aminte de copilărie
de serile târzii în care număram
stelele în cădere şi inima îmi bătea
ca aripa unui fluture

nici nu ştiu dacă totul e adevăr sau minciună

dar ştiu că dincolo de clipa aceasta
mă aşteaptă tata

şi e decembrie

am glezne de sticlă realitatea
muşcă din mine sufăr dar nu spun nimic
nici nu vorbesc despre tata

e decembrie

şi oricum anotimpurile se repetă

07/12/2016

Revista Convorbiri literare,noiembrie 2016, Teodor Dume- Vitralii pe un interior scorojit, 2016

Marius Chelaru/Convorbiri literare, noiembrie 2016
Rubrica Autori moldavi, edituri moldave

Teodor Dume, Vitralii pe un cer scorojit (aforisme, citate, gînduri-sentimente), cuvînt înainte de Ionuţ Caragea, Editura PIM, Iaşi, 2016, 126 p.

Cu ceva timp în urmă am publicat un grupaj de poezii al lui Teodor Dume în revista „Poezia”. Acum am lecturat o carte de „aforisme, citate, gînduri-sentimente”.
Nu este primul volum în care sînt aforisme pe care îl prezentăm în această rubrică sau la „Cartea străină” (de la noi, mai recent, cărţi semnate de Vasile Ghica şi Ionuţ Caragea, din afara ţării – de autori din zona fostei Iugoslavia), şi de fiecare dată am amintit că fiecare apreciază în felul lui aceste mici flori ale spiritului, „puse de-o parte” pentru cititori (etimologic, aforism din greacă, de la infinitivul aforizein: a alege, a pune de-o parte, a distinge/ a face distincţie), în timp, de multe nume celebre (între care, de pildă, la noi: Anton Pann, Nicolae Iorga, Păstorel Teodoreanu, Lucian Blaga, Emil Cioran; în O antologie cronologică a aforismului românesc de pretutindeni, Efim Tarlapan a avut în vedere şi autori de la Dimitrie Cantemir, Eminescu, Ibrăileanu, Caragiale, Tudor Arghezi, Marin Preda ş.a., pînă la anul în zilele noastre, spre 2005, anul editării, dar care, la o nouă ediţie, foarte probabil ar putea cuprinde mai mulţi autori contemporani), şi care, de multe ori, cum se întîmplă şi acum pot constitui o lectură plăcută. De altfel, Teodor Dume este un autor cunoscut între cei care practică acest gen, texte ale sale fiind selectate în Antologia aforismului românesc contemporan, realizată de Asociaţia Culturală Citatepedia, scrie Ionuţ Caragea în cuvîntul său de început.
Nu de puţine ori atît aforismele, cît şi „gîndurile şi sentimentele” lui Teodor Dume (uneori în nuanţe mai întunecate) – despre iubire, sărăcie, relaţia cu Dumnezeu, sex, viaţă şi moarte, bani, lipsa banilor ş.a. – par să sune ca şi cum, scriindu-le, autorul s-ar elibera de apăsarea lor în suflet. Încastrată în cuvinte căutarea, poate chiar suferinţa ori eventualele eludări a incertitudinii par a se „alina” cumva prin feluritele litere care se aştern descompunîndu-le şi recompunîndu-le, într-un fel, la diferite nivele, aşa fel încît să poată fi spuse, prefăcute în acest altceva care se aşterne pe coala de hîrtie. În acest fel poţi vorbi despre amărăciunea nelecuită a pierderii (sau a înţelegerii acesteia, care doare), îmbrăcînd, uneori, cuvintele în ironie, folosind, poate, şi un soi de mecanism al unui fel translaţii în formule textuale a „gîndurilor şi sentimentelor”.

Încheiem cu cîteva exemple: „prefăcătoria e o componentă a neputinţei tale care te protejează de tine însuţi”; „este mai uşor să promovezi o minciună decît să accepţi un adevăr”; „sexul e singura bijuterie umană pe care o/ poţi cumpăra/ şi care generează curiozitatea/ însă nu şi împlinirea”; „nu ştiu dacă amprentele/ tatălui meu/ sînt puncte pe/ o linie continuă sau/ un timp între mine şi Dumnezeu”; „gelozia e un fel de ură împachetată frumos/ sau o zbatere de fluture/ prins între geamuri”.

06/12/2016

Teodor Dume, locul-I- la concursul poezia săptămânii nr.LXVI-2016, organizat de POEŢII NOŞTRI

http://poetii-nostri.ro/inscripia-de-pe-nume-poezie-user-id-19106/
INSCRIPŢIA DE PE NUME









când m-am uitat în oglindă
l-am văzut pe Dumnezeu plângând
împrejur nimeni
nici chiar eu
cel care mă priveam
în partea cealaltă timpul
croşeta şosete pentru un drum lung
unde visele îşi au timpul lor

poate nu o să mă înţelegeţi
dar în fiecare bătaie de inimă
există un timp şi o durere
fără de care 
nu ai fi existat 
nici tu nici eu şi nici chiar 
Dumnezeul tuturor lucrurilor

în rest aceeaşi imagine funebră
o cruce de lemn o lumânare stinsă
şi o urmă de lacrimă...

03/12/2016

POEZIA LUNII noiembrie,2016, timpul devoratorul de umbre, autor Teodor Dume, la Concursul organizat de revista QPOEM/editura PARALELA 45

http://qpoem.com/timpul-devoratorul-de-umbre/






vine o vreme când începi să semeni
cu un fum de ţigară
te aşezi între noapte şi zi
numeni nu ştie că lumea
priveşte prin tine
ca printr-o ceaţă de toamnă
cerul se face rotund
umbrele se mişcă de acolo - colo
cineva scormoneşte prin tine
te scurgi încet dar
nu zici nimic...

devoratorul de umbre înghite orizontul




22/11/2016

mamei plecată în lumea fără timp, autor Teodor Dume-Locul -I- la Concursul POEZIA SĂPTĂMÂNII LXIV - 2016

http://poetii-nostri.ro/o-alt-ipostaz-(mamei-plecat-n-lumea-fr-timp)-poezie-user-id-18998/


O altă ipostază (mamei plecată în lumea fără timp)

Autor:teodor dume

Adăugat de: teodor dume
vineri, 11 noiembrie 2016
copilul din mine agită cerul şi plânge
cu mâinile lui desenează pe cer
un Dumnezeu tânăr
există o relaţie între ei
de parcă s-ar şti
de undeva
iată îi spune copilul
ţi-am desenat un măr
jumătatea cea mare ţi-o dau ţie
cealaltă o păstrez pentru mama
să-i spui lucrul ăsta
şi să-i mai spui că tata s-a dus
într-o dimineaţă devreme în pădure
după vreascuri şi nu s-a mai întors
hornul de la casă a căzut
peste iedera urcată până la cer
cireşii au privirile pline cu flori
poarta se zgâlţâie în balamaua
ruptă de anul trecut
duminică 
bătrânele satului 
cu mâinile sorojite de vreme
au îngenuncheat lângă altar
clopotul a bătut în dungă

s-a dus şi mătuşa...

anul ăsta nu vom împodobi bradul
să-i spui că răsăritul caută pământul
şi-l ţin aproape de piept 
pentru ziua în care 
ne vom întâlni...

să-i spui şi asta
înlăuntrul meu se face târziu
contaminez spaţiul dintre mine şi cer
nu mai pot rămâne aici
nu mai pot privi îndărătul zilei
ochii mei sunt plecaţi să caute înţelesuri
cerul e cusut pe la margini cu lacrimi

împing durerea printre rugăminţi
şi aştept...

vezi mai multe poezii de: teodor dume

19/11/2016

Străjerul, autor Teodor Dume



Când răsare soarele
printre dealuri păşeşte Dumnezeu
de sub tălpile sale cresc muguri de zi
undeva la marginea cerului
unde nimic nu se mai aude
nimic nu se mai vede
câţiva îngeri jertfesc o moarte

mâine va fi un alt răsărit...

14/11/2016

11/11/2016

Teodor DUME - PREMII

Teodor Dume, premii

- 1977, Premiul -I - la Concursul de poezie FRUMUSEŢILE IERNII, organizat de Cenaclul Ecoul Oradea
- 1977, Premiul -I - la Concursul de poezie OM BUN, organizat de revista ŢARA VISURILOR NOASTRE
- 1977, PREMIUL SPECIAL AL JURIULUI la Concursul de poezie şi muzică folk TINERI CA PATRIA, organizat de Cenaclul Ecoul Tinereţii Casa Ştiinţei şi Tehnicii Oradea
- 1987, PREMIUL -I- la Concursul de poezie creaţie şi interpretare INIMA STICLEI organizat de Casa de cultură STICLA din Pădurea Neagră
- 1987, Premiul -I- la Concursul de creaţie literară Daţi-vă mâna prieteni, organizat de Clubul Înfrăţirea Oradea
- 1988, MARELE PREMIU la concursul de creaţie literară PORNI LUCEAFĂRUL, organizat de Academia de studii social-politice Bucureşti
- 1990, Premiul -I- la Concursul de poezie INIMĂ ŞI DOR, organizat de Casa de cultură a sindicatelor Oradea
- 1990, PREMIUL SPECIAL AL JURIULUI la concursul de creaţie literară ŞI TOTUŞI IUBIREA, organizat de revistele ŢARA CRIŞURILOR şi ECOUL Oradea
- 1994, Premiul -I- la concursul de creaţie literară DECEMBRIE 1, organizat de ziarul BIHORUL
- 2010, MARELE PREMIU la Concursul de creaţie literară POEZIE şi SUFLET, de la Năvodari (oraganizator Ottilia Ardeleanu)
- 2012, Menţiune la Concursul de creaţie literară Prin colbul vremii, organizator Însemne literare 
- 2014, Premiul - I -  la Concursul de creaţie literară ARS POETICA-
- 2014, AUTOR DE ONOARE al site-ului şi revistei Confluenţe lirice
- 2015, Premiul - I - la concursul de creaţie literară Prin colbul vremii, ediţia a 2-a, organizator Însemne literare
- 2015, Premiul revistei FEREASTRA, organizator LITERATURITATE (Ottilia Ardeleanu)
- 2016 MAI, AUTORUL LUNII, organizator LITERATURITATE
- 2016, de 5 ori  locul I- la concursul POEZIA SĂPTĂMÂNII, organizator POEŢII NOŞTRI

- 2016, locul-I- la concursul Poezia săptămânii LXIV-2016,organizat de Poeţii noştri,  cu poezia O altă ipostază,- mamei plecată în lumea fără timp
- 2016, locul -I- la concursul Poezia săptămânii LXXII-2016, organizat de Poeţii noştri, cu poezia MĂ SCURG...
- 2016, POEZIA LUNII NOIEMBRIE 2016, timpul , devoratorul de umbre,concurs  revista QPOEM-editura PARALELA 45
- 2016, decembrie, locul -I- la concursul POEZIA SĂPTĂMÂNII nr.LXVI, organizat de POEŢII NOŞTRI, Teodor Dume,  cu poezia INSCRIPŢIA DE PE NUME
- 2016, decembrie, locul -I- Cu poezia DECEMBRIE SE REPETĂ la Concursul POEZIA SĂPTĂMÂNII nr. LXVII-, organizat de POEŢII NOŞTRI
- 2016, decembrie 2016, locul -I- la concursul POEZIA SĂPTĂMÂNII nr. 

LXVIII

, organizat de Poeţii noştri, Teodor Dume, cu poezia Clipa în care am vrut să o strig pe mama, organizat de poeşii noştri



o altă ipostază (mamei plecată în lumea fără timp), autor Teodor Dume

http://www.poezie.ro/index.php/poetry/14098772/O_alt%C4%83_ipostaz%C4%83__(_mamei_plecat%C4%83_%C3%AEn_lumea_f%C4%83r%C4%83_timp)

copilul din mine agită cerul şi plânge
cu mâinile lui desenează pe cer
un Dumnezeu tânăr
există o relaţie între ei
de parcă s-ar şti
de undeva
iată îi spune copilul
ţi-am desenat un măr
jumătatea cea mare ţi-o dau ţie
cealaltă o păstrez pentru mama
să-i spui lucrul ăsta
şi să-i mai spui că tata s-a dus
într-o dimineaţă devreme în pădure
după vreascuri şi nu s-a mai întors
hornul de la casă a căzut
peste iedera urcată până la cer
cireşii au privirile pline cu flori
poarta se zgâlţâie în balamaua
ruptă de anul trecut
duminică 
bătrânele satului 
cu mâinile sorojite de vreme
au îngenuncheat lângă altar
clopotul a bătut în dungă

s-a dus şi mătuşa...

anul ăsta nu vom împodobi bradul
să-i spui că răsăritul caută pământul
şi-l ţin aproape de piept 
pentru ziua în care 
ne vom întâlni...

să-i spui şi asta
înlăuntrul meu se face târziu
contaminez spaţiul dintre mine şi cer
nu mai pot rămâne aici
nu mai pot privi îndărătul zilei
ochii mei sunt plecaţi să caute înţelesuri
cerul e cusut pe la margini cu lacrimi

împing durerea printre rugăminţi
şi aştept...

06/11/2016

logodna de toamnă, autor Teodor Dume

http://www.poezie.ro/index.php/poetry/14098552/Logodna_de_toamn%C4%83


azi-noapte mi-am dus iubita acasă
o să locuim în acest anotimp
pentru o vreme şi
în aceeaşi casă
o să dormim în acelaşi pat
din când în când
tăcuţi ca păianjenul din colţ
o să facem dragoste şi copii
ne vom îmbrăţişa tristeţile ne
vom mângâia în gol
vom număra pe degete orele
rămase neatinse
cineva ne va ademeni prin semne
va fi singura noastră noapte în care
nu ne vom striga pe nume

privesc din mijlocul emoţiei
şi tac

oare ce nume să-i dau
singurătății mele...

05/11/2016

meteo, autor Teodor Dume

azi nu mai plouă nici
nu va bate vântul
temperatura aerului va marca o scădere
minimile termice se vor situa ceva mai sus
ca de obicei
cotele apelor Crişuri au scăzut
cu doi centimetri
pojghiţa de la mal s-a rupt
în solzi argintii
pesemne că la noapte va ploua
pe a locuri
ţipătul sfâşiitor al păsărilor
va pune în mişcare norii
tot ce iese din mine
va trece prin noapte
o noapte pe care nu o disting
dar o simt
poate că e aceeaşi noapte de gheaţă
din care am ieşit

nimeni nu renunţă la luptă
norii înaintează
tranşeele se umplu cu păsări

mâine va ploua
nu-i nimic
mă mut într-altă noapte

01/11/2016

mă scurg..., autor Teodor Dume

mai am o viaţă cea netrăită
nici măcar nu ştiu ce
am fost sau
ce aş putea fi
am uitat totul
până şi plecările din mine
au rămas fără Dumnezeu

se face târziu
am ochii mici şi mă scurg...