21/09/2014
16/09/2014
Teodor Dume
Teodor Dume: Iubirea este universul lăuntric prin care ne plimbăm doar atunci când suntem noi înşine.
11/09/2014
E târziu şi e toamnă, ana de Teodor Dume
E târziu şi e toamnă, ana de Teodor Dume: în serile când toţi Dumnezeii/merg la culcare mi-aş dori/să rămân în mine/într-o lume numai a mea/să devin Dumnezeul tuturor iubirilor să/fac schimb de iluzii/şi-n cele din urmă să te cuceresc/ca pe o corabie în derivă/şi totuşi.../a plouat destul...
22/08/2014
Teodor Dume, Antologia PARADIGME VIRTUALE, ed.Pim-Iaşi, 2014
o bucurie de suflet apariţia antologiei PARADIGME VIRTUALE, coordonată de domnul Relu Coţofana, creatorul site-ului Confluenţe lirice.
Prefaţa; Ottilia Ardeleanu. Editura PIM, (Iaşi), 2014
Teodor Dume, pagina 123
Veronica Pavel Lerner, pagina 193, în interiorul cărora sunt publicate şi traduse în franceză câteva texte de Teodor Dume
21/08/2014
Ottilia Ardeleanu, referinţe la textele lui Teodor Dume din Antologia Paradigme virtuale, (P. 11 - 13) ED.PIM, 2014
20/08/2014
Teodor Dume
Teodor Dume: Când dai de la tine, cu suflet, nu faci o afacere cu nimeni şi nici cu Dumnezeu, ci doar o investiţie morală.
15/08/2014
în clipa dintre mine şi Dumnezeu, autor: Teodor Dume
poate mai am nevoie de puţin crez
aşa cum pasărea de înalt
să-mi trec numele
dintr-un cuvânt
într-altul şi
din când în când să
las semne pentru atunci când
fiul meu
îşi va aduce aminte de mine
şi-n cele din urmă
mai am nevoie de o ultimă rugă
sub care să mă retrag
ca o inimă bolnavă
aşa cum pasărea de înalt
să-mi trec numele
dintr-un cuvânt
într-altul şi
din când în când să
las semne pentru atunci când
fiul meu
îşi va aduce aminte de mine
şi-n cele din urmă
mai am nevoie de o ultimă rugă
sub care să mă retrag
ca o inimă bolnavă
10/08/2014
Viaţa dă înapoi câteceva, autor Teodor Dume
între mine şi Ea un punct
o linie continuă şi iarăşi un punct
de pe marginea liniilor infinite
doar o privire şi un semn de rămas bun
nevoia de dragoste pătrunde prin
fereastra deschisă a cerului
pare un fleac
un genunchi aşezat pe
muchia uscată a lutului
cere îndurare
liniştea străpunge aşteptarea
iar eu
mă pierd mă pierd mă pierd...
Teodor Dume
Teodor Dume: Într-o relaţie neînţeleasă chiar dacă intenţiile sunt bune, efectele pot fi dezastruoase.
07/08/2014
Teodor Dume, vă recomand:MIOARA BĂLUŢĂ: În cădere voi râde (apariţie carte)
- Aici am oprit timpul -
în vârful unui munte de apă -
în cădere voi râde ~
Băluţă, Mioara
În cădere voi râde / Mioara Băluţă. - Timişoara :
Eurostampa, 2014
ISBN 978-606-569-797-3
821.135.1-1
Apariţia unei noi cărţi înseamnă un izvor tămăduitor pentru minte, inimă şi suflet.
Iată că Mioara Băluţă a avut curajul de a se alătura celor care iubesc şi ştiu să iubească Frumuseţea Cuvântului.
Mioara Băluţă, prin notiţele de suflet, pătrunde în oaza de linişte a cuvântului înnobilând şi reciclând fiecare stare şi secvenţă a momentului. Autoarea deschide o poartă spre realitatea interioară a lucrurilor evocând o lume în care durerea se pliază pe dragoste, dorinţă şi împinire. Dar eliberarea de suferinţă vine prin poezie, prin expresia inconfundabilă a sufletului.
Aşadar, poezia pentru Mioara Băluţă este mult mai mult decât o notiţă transpusă într-o formă literară, ea este o împlinire şi o dorinţă.
"Poemele mele vorbesc despre viaţă si tot ceea ce ţine de ea. Un critic mi-a spus că scriu prea patetic, un altul că poemele sunt prea triste, însă încrederea în mine mi-au dat-o cititorii, chiar dacă astăzi versurile cu rimă te poziţionează ca fiind demodat.
Am apreciat întotdeauna cuvântul frumos, cuvântul care îmbogăţeşte şi luminează, care vibrează în suflet ca un diapazon, după ce ai terminat de citit un text.
(...)
Poezia este modul meu de relaxare, sau cum îmi place mie să spun, modul prin care îmi eliberez lupii din cuşcă… Am convingerea că pot transmite prin vers o stare cu totul specială, fără să agresez sau să lezez gândirea celui care citeşte." (Mioara Băluţă)
“orcine oricând…"
oare ce au vrut să spună cuvintele acestea
cu botul cald și inima la vedere
seamănă cu mine urcă
se rotesc devin arbori
de ce mă privesc
în corpul acesta
nu mai locuiește nimeni
iarba a crescut
orice pasăre poate veni
oricând să-și lase puful puii
viața își ține icoana iubirii
pe piept
moartea și-a mai rupt o unghie…” (Mioara Băluţă)
în vârful unui munte de apă -
în cădere voi râde ~
Băluţă, Mioara
În cădere voi râde / Mioara Băluţă. - Timişoara :
Eurostampa, 2014
ISBN 978-606-569-797-3
821.135.1-1
Apariţia unei noi cărţi înseamnă un izvor tămăduitor pentru minte, inimă şi suflet.
Iată că Mioara Băluţă a avut curajul de a se alătura celor care iubesc şi ştiu să iubească Frumuseţea Cuvântului.
Mioara Băluţă, prin notiţele de suflet, pătrunde în oaza de linişte a cuvântului înnobilând şi reciclând fiecare stare şi secvenţă a momentului. Autoarea deschide o poartă spre realitatea interioară a lucrurilor evocând o lume în care durerea se pliază pe dragoste, dorinţă şi împinire. Dar eliberarea de suferinţă vine prin poezie, prin expresia inconfundabilă a sufletului.
Aşadar, poezia pentru Mioara Băluţă este mult mai mult decât o notiţă transpusă într-o formă literară, ea este o împlinire şi o dorinţă.
"Poemele mele vorbesc despre viaţă si tot ceea ce ţine de ea. Un critic mi-a spus că scriu prea patetic, un altul că poemele sunt prea triste, însă încrederea în mine mi-au dat-o cititorii, chiar dacă astăzi versurile cu rimă te poziţionează ca fiind demodat.
Am apreciat întotdeauna cuvântul frumos, cuvântul care îmbogăţeşte şi luminează, care vibrează în suflet ca un diapazon, după ce ai terminat de citit un text.
(...)
Poezia este modul meu de relaxare, sau cum îmi place mie să spun, modul prin care îmi eliberez lupii din cuşcă… Am convingerea că pot transmite prin vers o stare cu totul specială, fără să agresez sau să lezez gândirea celui care citeşte." (Mioara Băluţă)
“orcine oricând…"
oare ce au vrut să spună cuvintele acestea
cu botul cald și inima la vedere
seamănă cu mine urcă
se rotesc devin arbori
de ce mă privesc
în corpul acesta
nu mai locuiește nimeni
iarba a crescut
orice pasăre poate veni
oricând să-și lase puful puii
viața își ține icoana iubirii
pe piept
moartea și-a mai rupt o unghie…” (Mioara Băluţă)
cu bucurie felicit autoarea şi-i doresc mult succes!
02/08/2014
Chipuri, lui teodor dume , autor djamal mahmoud (pag.98,din volumul Pe muchiile cerului, ed. Brumar - Timişoara, 2010)
Chipuri
lui teodor dume
se aşază oglinda în faţa mea
un mormânt în care
mi se suprapun chipurile ostenite
înfrigurat
cobor din trupul alb şi rece
îmi iau o haină groasă
ţesută de bunica din partea mamei
i ind egipteancă se pricepea la făcut
veşminte calde
înnod şireturile şi urc treptele
una câte una
mă aşez la o masă rotundă
unde se juca lumea de plictiseală
bila rostogolindu-se
se opreşte la numărul ales la întâmplare
cad mort de bucurie
sună ceasul
mă ridic şi mă privesc
cu ochii abia deschişi în oglindă...
27/07/2014
Teodor Dume
Teodor Dume: De cele mai multe ori politicienii sunt cei care pun cele mai multe oprelişti. Ei nu deschid drumuri şi sensuri, ci doar le închid.
Teodor Dume
Teodor Dume: Dacă nu ai nicio cicatrice pe suflet înseamnă că nu ai suferit pentru iubire.
26/07/2014
între două posibilităţi de Teodor Dume
între două posibilităţi de Teodor Dume: există întotdeauna o altă posibilitate/cea a luminii împletită în jurul trupului/sau cea a umbrei suprapuse perfect/pe ceea ce sunt în momentul/în care/singurătatea din interior/se dislocă şi oscilează/între propriile limite/totul este parte din m...
16/07/2014
Scrisoare către nicăieri de Teodor Dume
Scrisoare către nicăieri de Teodor Dume: ... mă voi întoarce la tine/odată cu cerul/ţinut de mână/te voi săruta/în albastrul de pe el/să mă aştepţi la margine/lângă nuc/sub amintirile tatei ascunse/în amărăciunea din coajă/unde jucam moara cu Mitru/cheamă-l de nu o fi plecat/să înlăture ...
14/07/2014
Teodor Dume
Teodor Dume: Omul inteligent, atunci când tace, se gândeşte la prostia pe care vrei să i-o spui.
13/07/2014
azi moartea e o poartă închisă, autor Teodor Dume
nu se mai moare ca-n alte dăţi când
pleoapa însângerată până la lacrimi
acoperea ultima tăcere şi
tristeţile fără capăt
vibrau lăuntric
iar lumea
desena cu ceară un Dumnezeu
nu, nu se mai moare ca-n alte dăţi
şi nici durerea nu se mai plimbă
din om în om
căutând o nişă
criza ne-a afectat şi sentimentul
azi moartea e o poartă închisă
coridorul acela alb e-n renovare şi
nimeni nu ne mai promite când şi cum...
de aceea daţi-mi voie să mă mut
în fiecare din voi
să mă rog să înjur şi
din când în când să iubesc
uite, cât de greu e să mori!
pleoapa însângerată până la lacrimi
acoperea ultima tăcere şi
tristeţile fără capăt
vibrau lăuntric
iar lumea
desena cu ceară un Dumnezeu
nu, nu se mai moare ca-n alte dăţi
şi nici durerea nu se mai plimbă
din om în om
căutând o nişă
criza ne-a afectat şi sentimentul
azi moartea e o poartă închisă
coridorul acela alb e-n renovare şi
nimeni nu ne mai promite când şi cum...
de aceea daţi-mi voie să mă mut
în fiecare din voi
să mă rog să înjur şi
din când în când să iubesc
uite, cât de greu e să mori!
Teodor Dume
Teodor Dume: Nimic nu este adevărat din ceea ce spun politicienii într-o campanie electorală, ei încearcă doar să recopere un sentiment de sinceritate pe care nu-l au şi poate nu l-au avut niciodată.
Teodor Dume
Teodor Dume: Atât timp cât eşti imun la iubire bătăile inimii tale oscilează între singurătate şi frică.
12/07/2014
în ultima tăcere, autor Teodor Dume
ar fi trebuit să mai trec pe la tine
la ceasul când ploile tropăie
de-asupra lutului încins
să-mi obişnuiesc umbra să tacă atunci
când cerul îşi îmbracă haina de vânt
şi-n ultima tăcere
să-mi fac un loc
iar din singurătate
un prieten
pentru atunci...
ar fi trebuit să mai trec pe la tine
dar sunt prea puţin învăţat cu toate astea
şi uite nici n-am apucat să
mă împrietenesc cu moartea
şi asta pentru că
umbra s-a retras din tine
ca un nor
şi ai plecat şi ai plecat
şi ai plecat...
06/07/2014
Teodor Dume
Teodor Dume: Tăcerea este partea cea mai suspectă a unui individ, timp în care mintea caută alternative.
01/07/2014
directiva lui Ceauşescu apicată în 2014 de către primarul de Oradea, invocând Legea 185/2013
Legea 185/2013, privind amplasarea şi autorizarea mijloacelor de publicitate este greşit interpretată de către cei care sunt puşi să o aplice. DAR stupoare. Funcţionarii primăriei Oradea cât şi poliţia locală, motivează acţiunea lor prin o hotărâre de consiliu municipal şi nicidecum prin legea 185 .
Iată despre ce este vorba: pe geamurile şi uşile unităţilor comerciale, în marea lor parte, pe lângă orarul de funcţionare, găsim acţipilduri sau autocolante cu tot felul de desene ale unor produse sau un autocolant cu însemnul de identificare al unităţii, gen ABC, BAR, etc. Aceste autocolante nu intră sub incidenţa legii pentru că ele nu produc publicitate şi nici reclamă ci mai degrabă identifică activitatea unităţii. Conform art. 19, aliniatul II.,se specifică,"autorizaţia de construire nu este necesară în cazul firmelor inscripţionate pe vitrinele şi uşile de acces, în condiţiile prezentei legi. deci, art. 4, cu referire la autorizare, NU SE APLICĂ. Totuşi funcţionarii primăriei fac un abuz din necunoaşterea şi interpretarea legii.
Iată în detaliu:
- mi-a fost foarte greu să înţeleg ca după 25 de ani când Ceauşescu," cel mai iubit fiu al poporului", înaintea unui Congres în care a zis "să nu ne mai ascundem pe după perdea" şi ca urmare "lingăii şi autoştiutorii" de atunci, ajunşi în teritorii au dat ordin ca toate perdelele de la localurile publice să fie date jos. La Oradea, cele mai bune restaurante arătau ca nişte Cavouri.
Iată că după 25 de ani, primarul de Oradea a dat "ordin" ca toate înscrisurile de pe geamurile unităţilor şi spaţiilor comerciale să fie răzuite jos, inclusiv însemnele autocolantelor lipite pe geamurile interioare sau exterioare ale magazinelor care identificau unitatea. şi aici mă refer la autocolantele de identificare:ABC, BAR, COFETĂRIE,LEGUME FRUCTE, etc.
- zilele trecute am fost martor la o întâmplare petrecută în Oradea, pe str. Republicii, când două "fufe", spun "fufe" pentru că prezentarea lor fizică lăsa de bănuit, s-au prezentat ca fiind din partea primăriei ORADEA.
Au dialogat cu un vânzător care a scos în evidenţă faptul că magazinul său nu are materiale de publicitate şi de reclamă lipite pe geam ci doar un autocolant de identificare a unităţii pe care scria ABC.
Cele două "reprezentante" ale primăriei şi-au luat "rolul" în serios şi au început să ridice vocea la acel vânzător motivând că lor nu le pasă. Este ORDINUL primarului şi gata...Şi o altă motivaţie ABERANTĂ venită tot de la "reprezentantele" primăriei a fost elaborată pe loc. "cereţi pentru acest colant cu abc, dacă doriţi să rămână, aprobare de la arhitectul care a construit clădirea., în caz contrar vă amendăm"
În momentul acela mi-am depăşit limitele normale ale individului cu bun simţ şi mi-a venit să strig în gura mare că voi renunţa la calitatea mea de cetăţean al oraşului Oradea, dat fiind faptul că în anul 2014 mai avem oameni angajaţi la stat pe care noi îi hrănim şi le dăm salarii dar care nu pot avea nici cel puţin calitatea de îmgrijitori ai wc-urilor publice.
- domnule primar, Bolojoan. Ori noi cetăţenii şi micii intreprinzători suntem "reduşi" din pct. de vedere al intelectului ori "reprezentanţii" pe care îi trimiteţi în teritoriu , şi vă reprezintă, nu ştiu ce înseamnă reclame, publicitate şi nici nu ştiu să facă diferenţa între ele şi însemnele unui spaţiu cu o anumită destinaţie.
dar dacă tot este aşa, adică dacă aţi hotărât să fie date jos însemnele de identificare ale unui spaţiu pe care scrie ABC sau orice altt însemn de identificare, atunci fiţi sigur că aveţi o mare problemă.
Noi suntem cei care vă susţinem prin taxe şi impozite şi ar fi aberant să ne ţineţi de "FRAIERI" sau ca pe nişte sluji analfabete.
- dorim o explicaţie cât de urgent şi cât de acceptabilă din partea unui primar pe care noi l-am ales ca să ne reprezinte.
- mai dorim să vă instruiţi funcţionarii şi aşa zişii "reprezentanţi din partea primăriei", pentru că astfel ne înjosim ca neam, ca şi contribuabili dar şi ca instituţie.
* vă invit să vedeţi cât de "golaşe" şi "urâte" sunt geamurile unităţilor comerciale, acolo unde deja "reprezentanţii" primăriei şi-au lăsat aerele de birocraţi.
pentru edificarea cunoştinţelor şi modului în care d-voastră şi oamenii d-voastră interpretaţi litera scrisă, vă rog să ne răspundeţi punctual:
- autocolantele de identificare a unităţii, autocolante lipite pe geamul unităţii şi nu pe sector public, trebuiesc date jos sau nu? şi care ar fi motivaţia, în cazul în care ne veţi răspunde cu DA răspicat.
cu mult respect unii dintre cei care au votat pentru binele oraşului Oradea
ps:
domnule primar!
* o lege nu poate fi respectată dacă nici "reprezentanţii" domniei voastre nu o înţeleg. şi aici fac referire la cunoaşterea şi interpretarea legii 185/2013, privind amplasarea şi autorizarea mijloacelor de publicitate.
* unde sunt juriştii primăriei?
* de ce domnule primar poliţia locală prin agenţii săi încalcă demnitatea cetăţenilor dar şi principiile de bază ale profesiei?. CUM se explică faptul că un agent din cadrul poliţiei locale întocmeşte un proces verbal, cauza fiind acel colant, de unul singur fără a fi semnat de cel încriminat deşi la acea oră reprezentanţii unităţii erau la locul de muncă? la rubrica "martori" agentul specifică " trecătorii refuză să semneze".
şi încă ceva.
* ce ve-ţi face dacă mulţi dintre patronii micilor sau marelor afaceri vă vor da în judecată?
* veţi plăti daunele şi cheltuielile de judecată tot din banii noştri?
Iată despre ce este vorba: pe geamurile şi uşile unităţilor comerciale, în marea lor parte, pe lângă orarul de funcţionare, găsim acţipilduri sau autocolante cu tot felul de desene ale unor produse sau un autocolant cu însemnul de identificare al unităţii, gen ABC, BAR, etc. Aceste autocolante nu intră sub incidenţa legii pentru că ele nu produc publicitate şi nici reclamă ci mai degrabă identifică activitatea unităţii. Conform art. 19, aliniatul II.,se specifică,"autorizaţia de construire nu este necesară în cazul firmelor inscripţionate pe vitrinele şi uşile de acces, în condiţiile prezentei legi. deci, art. 4, cu referire la autorizare, NU SE APLICĂ. Totuşi funcţionarii primăriei fac un abuz din necunoaşterea şi interpretarea legii.
Iată în detaliu:
- mi-a fost foarte greu să înţeleg ca după 25 de ani când Ceauşescu," cel mai iubit fiu al poporului", înaintea unui Congres în care a zis "să nu ne mai ascundem pe după perdea" şi ca urmare "lingăii şi autoştiutorii" de atunci, ajunşi în teritorii au dat ordin ca toate perdelele de la localurile publice să fie date jos. La Oradea, cele mai bune restaurante arătau ca nişte Cavouri.
Iată că după 25 de ani, primarul de Oradea a dat "ordin" ca toate înscrisurile de pe geamurile unităţilor şi spaţiilor comerciale să fie răzuite jos, inclusiv însemnele autocolantelor lipite pe geamurile interioare sau exterioare ale magazinelor care identificau unitatea. şi aici mă refer la autocolantele de identificare:ABC, BAR, COFETĂRIE,LEGUME FRUCTE, etc.
- zilele trecute am fost martor la o întâmplare petrecută în Oradea, pe str. Republicii, când două "fufe", spun "fufe" pentru că prezentarea lor fizică lăsa de bănuit, s-au prezentat ca fiind din partea primăriei ORADEA.
Au dialogat cu un vânzător care a scos în evidenţă faptul că magazinul său nu are materiale de publicitate şi de reclamă lipite pe geam ci doar un autocolant de identificare a unităţii pe care scria ABC.
Cele două "reprezentante" ale primăriei şi-au luat "rolul" în serios şi au început să ridice vocea la acel vânzător motivând că lor nu le pasă. Este ORDINUL primarului şi gata...Şi o altă motivaţie ABERANTĂ venită tot de la "reprezentantele" primăriei a fost elaborată pe loc. "cereţi pentru acest colant cu abc, dacă doriţi să rămână, aprobare de la arhitectul care a construit clădirea., în caz contrar vă amendăm"
În momentul acela mi-am depăşit limitele normale ale individului cu bun simţ şi mi-a venit să strig în gura mare că voi renunţa la calitatea mea de cetăţean al oraşului Oradea, dat fiind faptul că în anul 2014 mai avem oameni angajaţi la stat pe care noi îi hrănim şi le dăm salarii dar care nu pot avea nici cel puţin calitatea de îmgrijitori ai wc-urilor publice.
- domnule primar, Bolojoan. Ori noi cetăţenii şi micii intreprinzători suntem "reduşi" din pct. de vedere al intelectului ori "reprezentanţii" pe care îi trimiteţi în teritoriu , şi vă reprezintă, nu ştiu ce înseamnă reclame, publicitate şi nici nu ştiu să facă diferenţa între ele şi însemnele unui spaţiu cu o anumită destinaţie.
dar dacă tot este aşa, adică dacă aţi hotărât să fie date jos însemnele de identificare ale unui spaţiu pe care scrie ABC sau orice altt însemn de identificare, atunci fiţi sigur că aveţi o mare problemă.
Noi suntem cei care vă susţinem prin taxe şi impozite şi ar fi aberant să ne ţineţi de "FRAIERI" sau ca pe nişte sluji analfabete.
- dorim o explicaţie cât de urgent şi cât de acceptabilă din partea unui primar pe care noi l-am ales ca să ne reprezinte.
- mai dorim să vă instruiţi funcţionarii şi aşa zişii "reprezentanţi din partea primăriei", pentru că astfel ne înjosim ca neam, ca şi contribuabili dar şi ca instituţie.
* vă invit să vedeţi cât de "golaşe" şi "urâte" sunt geamurile unităţilor comerciale, acolo unde deja "reprezentanţii" primăriei şi-au lăsat aerele de birocraţi.
pentru edificarea cunoştinţelor şi modului în care d-voastră şi oamenii d-voastră interpretaţi litera scrisă, vă rog să ne răspundeţi punctual:
- autocolantele de identificare a unităţii, autocolante lipite pe geamul unităţii şi nu pe sector public, trebuiesc date jos sau nu? şi care ar fi motivaţia, în cazul în care ne veţi răspunde cu DA răspicat.
cu mult respect unii dintre cei care au votat pentru binele oraşului Oradea
ps:
domnule primar!
* o lege nu poate fi respectată dacă nici "reprezentanţii" domniei voastre nu o înţeleg. şi aici fac referire la cunoaşterea şi interpretarea legii 185/2013, privind amplasarea şi autorizarea mijloacelor de publicitate.
* unde sunt juriştii primăriei?
* de ce domnule primar poliţia locală prin agenţii săi încalcă demnitatea cetăţenilor dar şi principiile de bază ale profesiei?. CUM se explică faptul că un agent din cadrul poliţiei locale întocmeşte un proces verbal, cauza fiind acel colant, de unul singur fără a fi semnat de cel încriminat deşi la acea oră reprezentanţii unităţii erau la locul de muncă? la rubrica "martori" agentul specifică " trecătorii refuză să semneze".
şi încă ceva.
* ce ve-ţi face dacă mulţi dintre patronii micilor sau marelor afaceri vă vor da în judecată?
* veţi plăti daunele şi cheltuielile de judecată tot din banii noştri?
Teodor Dume
Teodor Dume: O şcoală în care nu se învaţă este un centru de recreere a minţii şi un orfelinat pentru suflet.
29/06/2014
singurătatea, autor Teodor Dume
.SINGUR%5BTATE.jpg)
din flaconul cu apă minerală şi cele
câteva înţepături de ţânţari de pe braţ
şi-n cele din urmă
a coborât
în mine
ca o muşiţă
în paharul cu vodcă a unui beţiv
apoi am suferit împreună
din rana adâncită în mlaştina neagră
nu va răsări nimic
nici măcar nimicul cicatrizat
pe respiraţia dintre ceea
ce am fost şi sunt
(imaginea: jurnal-spiritual.blogspot)
Teodor Dume
Teodor Dume: Nepăsarea face parte din viaţa oamenilor incapabili de a se recunoaşte în ceea ce sunt.
28/06/2014
Teodor Dume
Teodor Dume: Dacă încerci să te vezi pe tine aşa cum eşti cu adevărat te vei debarasa de iluzia minciunii.
azi-noapte am vorbit cu Dumnezeu, un bătrân cu ochii sticlaţi şi barbă albă, autor Teodor Dume
Aţipisem ceva mai devreme ca-nalte dăţi. Noaptea era cu lună plină, dar luna stingheră şi leneşă îmi apăsa greu privirea rătăcită undeva pe turla din lemn a bisericii din sat.
Mi-aduc bine aminte cum în adolescenţă luna îmi urmărea năzbâtiile erotice create sub acoperişul cerului. Motivaţia gestului meu de a mă confesa într-un spaţiu eliberat de complexe poate a incomodat sau iritat forţele nevăzute ale binelui. Ei, bine, între aceste extreme oscilează întâmplări şi fapte, uneori enigmatice, pe care decenţa mă opreşte să le relatez, în detaliu, aici şi acum.
Nimic nu mă tulbură mai mult decât gândul c-am îmbătrânit, iar sub crengile copacului unde-mi etalam adolescenţa, părăsit şi el de păsările cerului, se odihneşte o singurătate. Nu ştiu dacă prin mine se mai plimbă adolescentul de atunci, dar ştiu că-n puţinul rămas locuieşte cineva a cărui dimensiune nu o cunosc. Dincolo de toate acestea şi cu gândul că-n mine se plimbă un Dumnezeu, sau chiar un intrus, am adormit.
Se făcea că sub acel copac, o salcie răsărită din nicăieri, îşi ducea veacul un bătrân morocănos. Aveam sentimentul că acel bătrân locuieşte în mine iar eu, prin el, voi continua să exist. În oraşul din mine, cu un singur locuitor şi o singură biserică, clopotele nu se trag niciodată.
Dimineaţa, la amiază şi seara bucăţi de suflet se desprind din mine ca nişte imagini de pe un perete scorojit. Nu sunt trist pentru că mi-am revăzut locul în care am fost cu adevărat fericit, iar Dumnezeul din mine, adică acel "cineva", îmi vorbeşte, îmi aminteşte de mine şi mă duce în lumea copilăriei mele pe care nu am trădat-o niciodată.
- Ei, vezi? îmi zicea într-o dimineaţă. Tu eşti urma şi lumina a ceea ce ai fost cândva. Niciodată să nu-ţi fie frică de umbra copacului din tine dar nici de întunericul de afară. Întunericul, asemeni oamenilor, ascunde o taină pe care nicio cheie a minţii nu o poate deschide.
În momentul acela trăiam o senzaţie nedefinită. Parcă mă aflam într-o înfundătură, iar aerul îmi părea puţin.
Se trase mai aproape de mine apoi îşi aprinse o ţigară. Pufăi îndelung, apoi, ca şi cum privirile lui şi ale mele ar fi ajuns la un compromis, conştient de ceea ce va urma, îşi plimbă degetele prin barbă şi sub repezeala cuvintelor căută o scuză: orice lucru este îngăduit.
Mirosul îmi excită nările destul de sensibile la fiecare scăpărare de fum. Traumatizat de posibila întrebare pe care urma să i-o pun, mi-am ridicat privirea şi obligat de realitatea momentului l-am întrebat:
- Dacă păcatul săvârşit nu este iertat de Dumnezeu şi Dumnezeu s-ar supăra pe mine pentru fiecare faptă rea săvârşită, aş merge în iad?
Înfierbântat şi oarecum surprins de întrebarea mea, Dumnezeul din mine, cu degetele sale osoase dar calde, îmi acoperi ochii.
-Vezi, acum priveşti printre degetele mele ca printre nişte gratii şi vezi doar o parte din ceea ce ai vrea să vezi. Nu Dumnezeu te opreşte să vezi ceea ce tu ai vrea să vezi. Între tine şi Dumnezeu nu există nicio diferenţă. Singura ar putea fi că tu nu vei putea fi niciodată egalul său. Diferenţa o fac oamenii. Dumnezeu nu face reguli.Dumnezeu nu impune. Dumnezeu nu judecă şi nici nu pedepseşte. Dumnezeu, prin bunătatea sa, apropie şi nu desparte. Dumnezeu crează doar posibilitatea ca tu să alegi între ceea ce vrei sau ceea ce nu vrei. Oamenii au creat legi şi pedepse. Oamenii au creat frica faţă de Dumnezeu dar şi faţă de semenii lor, îndepărtându-i...
- Bine, bine, zic, motivat de nesiguranţă şi de neînţelegerea celor auzite, dar dacă Dumnezeu nu pedepseşte, atunci cum pătinţii noştri şi biserica definesc frica şi păcatul?
- Frica de Dumnezeu înseamnă îndepărtarea de Dumnezeu.Deci, nu există frică. Frica trebuie să o defineşti ca pe o stare care apropie, adică să-ţi fie frică să nu pierzi o iubire, să nu pierzi ceva drag şi nicidecum să o consideri ca urmare a unei pedepse, pentru că nu poţi spune: "mi-e frică de Dumnezeu, mi-e frică de tata ca de un câine rău". Unii spun că "mi-e frică să păcătuiesc pentru că merg în iad". Uite, crezi ori ba, nu există iad. Îţi spuneam că există doar posibilitatea ca tu să-ţi alegi calea. Există posibilitatea , fără frica de ceva, ca tu singur să alegi ceea ce vrei să faci.
- Şi totuşi cum rămâne cu "Frica de Dumnezeu" pe care ne-o invocă biserica?
- Aha, biserca. Biserica este casa lui Dumnezeu, deşi el este pretutindeni. Dumnezeu locuieşte în fiecare din noi. Biserică nu înseamnă doar o clădire ca orişicare. Biserica este o locaţie din fiecare fiinţă sau lucru. Biserica, mai pe scurt, este parte din oameni, iar religia este o invenţie a oamenilor răzvrătiţi care sunt incompatibili cu dorinţa de a se recunoaşte ceea ce sunt şi incapabili de a-şi alege calea. Religia desparte oameni, incriminează dorinţi, căsătorii, pune stavilă hrănirii trupului invocând păcatul.
- Adică, cum?
-Uite, spuneam că religia desparte oamenii, incriminează dorinţi. În unele comunităţi, din anumite state ale lumii, este interzis (de către oameni, în numele lui Dumnezeu) căsătorii între două persoane de acelaşi sex sau de etnii şi credinţe diferite, iar în altele totul este permis. Deci, reţine! Dumnezeu crează posibilităţi ca aceştia să aleagă. Nicio religie nu poate impune calea înspre Dumnezeu. Alegerea aparţine fiecăruia. Dumnezeu nu emite pretenţii. Dumnezeu nu emite legi. Dumnezeu este mediatorul a ceea ce numim Univers, un echilibru între a fi sau a nu fi.
- Şi atunci de ce biserica, oricare dintre religii, părinţi, vorbesc despre păcat şi despre pedeapsa lui Dumnezeu?
- Dumnezeu nu pedepseşte. Pedepsele le-au inventat religiile şi oamenii. Uneori pentru a opri o violenţă, o faptă considerată urâtă, oamenii folosesc violenţa.
- Deci, Dumnezeu nu judecă şi nici nu pedepseşte?
- Aşa este. Creştinii sunt cei care s-au "botezat in moartea lui Hristos", Cel care a murit pentru şi in locul nostru, Dumnezeu este consecvent cu Sine şi nu-i mai pedepseşte. Dat fiind că nu-i judecă, nu are nici cum să-i pedepsească. Şi nu-i judecă, dat fiind că "Tatal nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului" (Ioan 5, 22).
- Dar Fiul judecă lumea in viaţa pâmânteasca?
- Nicidecum. "Căci nu a trimis Dumnezeu pe Fiul Lui în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să se măntuiască prin El" (Ioan 3, 17).
- Bine, bine. Refuz să cred că tu eşti Dumnezeul cel adevărat, unic şi autoputernic. Încercările repetatede amă distrage de la credinţa şi dragostea faţă de Dumnezeu îmi confirmă că tu eşti un impostor creat pentru a intra în sufletul meu.
- Fiule, cred că eşti inconştient de greutatea şi gravitatea vorbelor tale care vin din necunoaşterea a ceea ce este omul. Omul este creaţia lui Dumnezeu. Omul este măsura tuturor. "Omul este fiinţa cea mai tainică şi mai nepătrunsă din toate lumile cunoscute găndirii omeneşti."
Omul este minte, trup şi suflet. Observ că tu eşti o victimă neputincioasă care nu poate decât să accepte ceea ce i se spune. Tu nu alegi să fii ceea ce eşti sau ceea ce crezi că poţi să fii.
-Să înţeleg că istoria existenţei lui Dumnezeu prin care judeca şi pedepsea, chiar până la a patra generaţie, este o falsă teorie inventată de religii?. Să înţeleg că istoria este momentul realităţii de atunci şi nu se pliază pe viaţa şi trăirile noastre prezente?
- Da, necunoaşterea înseamnă regres. Misiunea lui Dumnezeu este aceea de a călători prin oameni, aşa cum o face acum prin tine, să declanşeze dragostea şi iubirea care apropie şi uneşte.
Şi încă ceva; "Păcatul" săvârşit de tine nu există.
Aerul era rece dar prietenos şi iertător. Simţeam primele frisoane ale fricii şi nedumeririi. Deşi Dumnezeul meu îmi spuse că "frica îndepărtează şi nu apropie" m-am simţit stingher în propriul meu trup.
Brusc mi-am adus aminte de mine. Împăcat cu sufletul că nu am păcătuit, mi-am aprins o ţigară.
Sub răchita adolescenţei mele agoniza o taină
(va urma)
26/06/2014
Teodor Dume
Teodor Dume: Vorbeşte blând cu dragoste şi respect astfel încât fiecare vorbă să fie o alinare iar dragostea să fie darul cu care intri în viaţa altuia.
25/06/2014
Teodor Dume, esenţe de suflet
http://teodordume.blogspot.ro/2014/06/teodor-dume-esente-de-suflet.html
24/06/2014
Teodor Dume
Teodor Dume: Cel mai trist adevăr pe care nu vrem să-l recunoaştem este acela de a ne ascunde de noi înşine.
22/06/2014
Teodor Dume
Teodor Dume: Niciodată să nu încerci să te ridici la nivelul pretenţiilor pe care nu le poţi avea pentru că dorinţa poate distruge relaţia dintre tine şi sinele tău.
Teodor Dume
Teodor Dume: Dumnezeu trăieşte prin tine şi tu trăieşti prin Dumnezeu dar niciodată nu poţi fi egalul său.
21/06/2014
femeia - cod, autor Teodor Dume
nu-mi pasă
chiar nu-mi pasă cât durează o amintire
nu-mi pasă nici cât durează o rază
lumina ei se descompune în urmele de
deasupra lutului dar asta
e o altă poveste
în care alerg spre nicăieri
mă opresc doar atât cât
să-l rog pe Dumnezeu
să-mi asculte inima
în urmă rămâi doar tu femeia - cod
colţul tău e un univers parţial întunecat
iar lumea o arteră pe care se circulă în paralel
ca într-un oraş aglomerat...
nu mi-am dorit niciodată atâtea lucruri
într-un singur loc în care
nu ne-am fi putut îmbrăţişa
ca doi oameni
chiar dacă aş fi murit de două ori aş fi ales
calea înspre tine deşi nici nu ştiu
cât contează o moarte
sau poate
aş fi fost mai frumos şi mai bogat
cu un Dumnezeu dar la ce bun dacă
Dumnezeu m-ar fi creat
din moartea altuia
ştiu că nu mai sunt cel ce am fost
sunt doar o metaforă care îmbracă o stare
iar identitatea mea e un drum imaginar
semnalizat intermitent
oricum nu mai contează...
tu eşti femeia - cod
deşi dormi cu fiecare în pat
nu ţipi nu urăşti şi nici nu iubeşti
ci doar mergi pe o linie continuă
chiar nu-mi pasă cât durează o amintire
nu-mi pasă nici cât durează o rază
lumina ei se descompune în urmele de
deasupra lutului dar asta
e o altă poveste
în care alerg spre nicăieri
mă opresc doar atât cât
să-l rog pe Dumnezeu
să-mi asculte inima
în urmă rămâi doar tu femeia - cod
colţul tău e un univers parţial întunecat
iar lumea o arteră pe care se circulă în paralel
ca într-un oraş aglomerat...
nu mi-am dorit niciodată atâtea lucruri
într-un singur loc în care
nu ne-am fi putut îmbrăţişa
ca doi oameni
chiar dacă aş fi murit de două ori aş fi ales
calea înspre tine deşi nici nu ştiu
cât contează o moarte
sau poate
aş fi fost mai frumos şi mai bogat
cu un Dumnezeu dar la ce bun dacă
Dumnezeu m-ar fi creat
din moartea altuia
ştiu că nu mai sunt cel ce am fost
sunt doar o metaforă care îmbracă o stare
iar identitatea mea e un drum imaginar
semnalizat intermitent
oricum nu mai contează...
tu eşti femeia - cod
deşi dormi cu fiecare în pat
nu ţipi nu urăşti şi nici nu iubeşti
ci doar mergi pe o linie continuă
Teodor Dume
Teodor Dume: Înainte să fii fericit trebuie să suferi şi numai atunci îţi vei înţelege semenii.
18/06/2014
Teodor Dume
Teodor Dume: Cei care susţin că au trăit numai din amintirile altora nu pot să spună că au avut o viaţă frumoasă.
17/06/2014
Ca o linişte de Teodor Dume
Ca o linişte de Teodor Dume: o viaţă pleacă alta vine însă/puţini sunt cei care ştiu /că între cele două respiraţii/sunt două lumi şi/un singur loc din care /se pleacă/ca o linişte/chiar şi Dumnezeu se află în derută
14/06/2014
un zero absolut sau cât mai aproape de faţa cerului, autor Teodor Dume
mă aflu la intersecţia acelor de ceasornic
în mine a mai rămas puţină lumină
doar atât cât să scriu
ultimul bilet
absent pentru o clipă
respir haotic
nu mă mai recunosc şi nici nu-mi pasă
strig la cineva pe care nu l-am întâlnit niciodată
nu mai am timp să aştept
mă delimitez de ceea ce am fost şi
o identitate din care o să ies...
dar ce mai contează!
nimeni nu pleacă definitiv din acelaşi loc
e dor un ritual care-i ţine pe oameni
mai aproape de Dumnezeu
în mine a mai rămas puţină lumină
doar atât cât să scriu
ultimul bilet
absent pentru o clipă
respir haotic
nu mă mai recunosc şi nici nu-mi pasă
strig la cineva pe care nu l-am întâlnit niciodată
nu mai am timp să aştept
mă delimitez de ceea ce am fost şi
o identitate din care o să ies...
dar ce mai contează!
nimeni nu pleacă definitiv din acelaşi loc
e dor un ritual care-i ţine pe oameni
mai aproape de Dumnezeu
09/06/2014
Teodor Dume, membru fondator WARM - Asociaţia Mass - media Românilor în lume, (sediul în Londra/UK)
membru fondator al WARM - Asociaţia Mass - media Românilor în lume, cu sediul în Londra/UK
Paun Octavian ţi-a trimis un mesaj în Confluențe liriceSubiect: Distinse domnule coleg Teo
------------
Distinse domnule coleg,prieten TEO,(Teodor Dume)
* 30 ianuarie 2014, la Londra avut loc consfătuirea directorilor de televiziuni, radiouri și presă scrisă și online ale românilor din diaspora. Cu această ocazie, s-a hotărât înfiintarea Asociației Mass-media a Românilor din Lume, WARM, cu sediul la Londra. Președinte al Asociației a fost ales dl. Octavian Păun, director al Radio Metafora (Seatle, SUA).
distinse coleg, prieten teo (Teodor Dume),
aşa cum te-am anunţat incepând din 30.01.2014 te rog sa te consideri membru fondator al WARM -Asociaţia Mass-media a Romanilor in Lume cu sediul in Londra/UK.
Iţi trimit şi sigla WARM pe care poţi să o postezi in Blog-ul tau.
Iţi trimit şi sigla WARM pe care poţi să o postezi in Blog-ul tau.
Cu respect
Octavian PAUN din Oak HARBOR,WA,U.S.A (http://api.ning.com:80/files/
------------
08/06/2014
Teodor Dume
Teodor Dume: Iubirea este partea divină din lăuntrul tău care poate ucide realitatea, pentru o clipă.
Teodor Dume
Teodor Dume: Cel care-şi primeşte prietenul în sufletul său, va fi de două ori mai bogat.
07/06/2014
ION, inscripţia de pe mormântul tatălui meu, autor Teodor Dume,
în dimineaţa aceea când ceaţa împânzise
bătăile clopotului uitat netras
de multă vreme
şi-a legat
sufletul cu nojiţe apoi
s-a dus în lumea în care
tăcerea înnobilează sămânţa
urma numelui său dăltuit pe flacăra
lumânării încă nestinsă
îmi apropie privirea
orbecăi prin hăţişuri şi lacrimi
paşii nu mă duc niciunde
respir greu din ce în ce mai greu
la capăt de lumânare doar o linişte
s-a mutat într-o durere şi
croşetează cu fir de păianjen
îmi trag sufletul şi-mi promit
că o să mă-ntâlnesc cu moartea
care i-a furat viaţa
în anotimpul de deasupra luminii
dar dacă moartea
nu are aceeaşi grupă de sânge cu mine
o să trăiesc cu iluzia unei posibile întâlniri
şi-n fiecare duminică o să descifrez
urmele celui care a fost...
de fapt e cea mai veche amintire pe care
o mai am de la tata
01/06/2014
Teodor Dume, vă recomand: Veronica Pavel Lerner (Toronto-Canada),- autor de onoare al site-ului Confluenţe Lirice
VERONICA PAVEL LERNER-autor de onoare al site-ului Confluențe lirice
VERONICA PAVEL LERNER-autor de onoare al site-ului Confluențe lirice
- Legătură Răspunsul lui
- Ştergere
- veronica,mă bucur că am prilejul să te felicit şi să-ţi mulţumesc pentru ceea ce ai făcut aici pe acest site, şi nu numai, încercând să apropii frumuseţea din oameni de sufletul acestora.consider că atenţia pe care ţi-a acordat-o acest titlu este un merit câştigat prin muncă, încredere şi seriozitate.îţi doresc pe mai departe, sănătate, fericire şi mult noroc.şi nu uita că toate acestea depind doar de noi oameniicu sinceritate,
- Legătură Răspunsul lui
- Teodor Dume,Stau muta in fata ecranului si nu-mi vin cuvintele ca sa exprim tot ce as vrea. Am fost alaturi de tine din ziua in care mi-ai solicitat prezenta pe acest site si am muncit impreuna ca sa construim o retzea de calitate. Stii ce eforturi am facut, mai stii si suferintzele prin care am trecut cand nu reuseam sa facem ce doream, la inceput eram numai Relu cu noi, apoi ni s-au alaturat si altii.Iti multumesc pentru frumoasele tale cuvinte, pentru continua ta sustinere si pentru acest emotionant moment de "recunostere" lansat de Relu si la care te-ai alaturat cu atata eleganta.Si eu iti doresc sanatate, satisfactii si cat mai multe momente de bucurie cum e asta al meu, acuma.
*********
29/05/2014
Teodor Dume, vă recomand; legea hapsânilor, de Victor Potra
- Victor Potra -
să nu dai!
să nu dai de pomană
să nu dai bineţe
să nu dai dreptate celui drept
să nu dai mâncare celui flămând
să nu dai înapoi
să nu dai doi bani
pe viaţa lor
ia!
totul e comestibil
pensiile handicapaţilor
medicamentele canceroşilor
pâinea săracului
viciul disperatului
sfiala credinciosului
speranţa! mai ales ea, speranţa
e suculentă
iubeşte-te pe tine însuţi ca pe tine însuţi!
mama e o povară în plus
tatăl un portofel gol
soţia vătăşel
copiii argaţi
aproapele un comesean nepoftit
să nu-ţi fie frică!
de lege
de pedeapsă
de Dumnezeu
de singurătate
de bătrâneţe
de remuşcari
să nu dai de pomană
să nu dai bineţe
să nu dai dreptate celui drept
să nu dai mâncare celui flămând
să nu dai înapoi
să nu dai doi bani
pe viaţa lor
ia!
totul e comestibil
pensiile handicapaţilor
medicamentele canceroşilor
pâinea săracului
viciul disperatului
sfiala credinciosului
speranţa! mai ales ea, speranţa
e suculentă
iubeşte-te pe tine însuţi ca pe tine însuţi!
mama e o povară în plus
tatăl un portofel gol
soţia vătăşel
copiii argaţi
aproapele un comesean nepoftit
să nu-ţi fie frică!
de lege
de pedeapsă
de Dumnezeu
de singurătate
de bătrâneţe
de remuşcari
sursa:
http://www.poezie.ro/index.php/poetry/14050448/legea_haps%C3%A2nilor
26/05/2014
Teodor Dume; lecturi, Liviu Ofileanu despre antologia Tratamente pentru inimă (autori: Vali Slavu, Teodor Dume, Ottilia Ardeleanu, Liviu Ioan Mureşan, Alexandru Gheţie şi Ioan Barb)
lecturi: Liviu Ofileanu
A FI SAU A NU FI "ANTOLOGAT"
Graţie conceptului de „forţă de impact” prin apartenenţa la un grup, 6 autori (Vali Slavu, Ottilia Ardeleanu, Liviu-Ioan Mureşan, Teodor Dume, Alexandru Gheţie şi Ioan Barb) care activează şi pe situri de literatură „electronică”, au decis să pună mână de la mână pentru o antologie, lucru de care s-au achitat destul de bine dacă judecăm după cele 170 de pagini ale cărţii
(Tratamente pentru inimă, Ed. Studis, Iaşi, 2011),
O poezie directă ne
propune Liviu-Ioan Mureşan
în grupajul intitulat Să fim
rezonabili, unde miza cade
pe economia de tropi
(manieră douămiistă),
livrându-se totuşi în texte
faceţioase, presărate ici-colo cu vreun
simbol pentru actul scrierii şi al relaţiei
prozaice dintre autor şi textul său. Iată un
exemplu: „(…) ne înţelegem prin semne
majoritatea speciilor nu au coarde vocale/
de băut beau cu toţi să-şi mai înmoaie
simţurile câte or fi/ de bază sînt cele cinci
comune tuturor/ unele specii au dezvoltat
un al şaselea/ altele au suplimentar simţul
măsurii/ cu aceştia e distractivă
conversaţia/ te măsoară din cap până în
picioare/îţi cântăresc vorbele şi nu se
exprimă/ te bănuiesc de simţul umorului
(…)”, (Trenul spre lună, p. 6). Textele care
i potrivesc sunt cele în care tautologia,
excesul de naivitate jucată şi diafan sunt
înlăturate în favoarea unei curgeri naturale
a fluidului liric: „în oraşul acesta nimic
special/ două trei crime duminica şi câte o
sinucidere în cursul săptămânii/ câteva
accidente de circulaţie şi mai multe morţi
bune/ plictiseală maximă încât oamenii îşi
cumpără animale (…)”, (Mici aberaţii
despre normalitatea lucrurilor, p. 7).
Aşadar, îndemnul din titlu pare să ţină loc
şi de principiu catalizator, mai ales că
temele obsedante sunt epuizate –
dragostea, efemerul şi fragilitatea lumii,
relaţia Poet-Poezie şi un eticism întârziat
(calchiind tematica Anei Blandiana), însă
analogiile suferă de un verbiaj ce poate fi
eliminat, pe viitor, cu
bisturiul conciziei.
Al doilea autor luat în arcă este orădeanul Teodor Dume, cu secţiunea A iubi înseamnă a trăi înăuntrul celuilalt, atestând un poet matur cu câteva cărţi de poeme lăsate în spate. O „sofistică” ostentativ simplistă se dezvoltă în poemele de faţă – dacă a scrie poezie înseamnă a iubi, atunci, a iubi presupune investitura eului între priorităţile Celuilalt, ajungându-se astfel prin cunoaşterea lumii şi a obiceiurilor ei, la propriul sine. Poezia este o mixtură la foc redus pe vechile teme ale degradării frumuseţii, moartea celor dragi, unde melancolia şi regretele expresioniştilor sunt încorporate în alcătuiri sincopate, anume şoptite conform bunei
tradiţii ardelene; din paleta subiectelor acroşate fac parte şi ludica detaşare de bâlciul deşertăciunilor, autoironia, natmosfera de mănăstire, cu mulţumiri pentru darurile vieţii. Versurile tărăgănează sensul ca o litanie, rememorarea unor lucruri emoţionante nu le tulbură curgerea de Criş molcom; câteodată, poetul se
erijează într-un adolescent perpetuu (dacă scrisul se trage dintr-o artă a ludicului), un soi de Harry Haller care ar uita de brici în prezenţa sexului frumos: „(...) cred că atunci am auzit-o vorbind/ aveam 18 ani
şi-mi spunea să/ mai termin cu gân-gă-vitul/ că o să mă însor şi nu o să-mi pot striga/ nevasta pe nume şi o să creadă vecinii/ c-am luat-o la vale...// (...) n-am mai apucat să-i spun/ că o cheamă Maria/
/ de atunci am învăţat/ să tac şi să iubesc/ să iubesc...”, (doar noi, p. 48).
Nu ştiu de ce fetele nu au fost lăsate
înainte (între alte minusuri legate de
tehnoredactarea precară), nici dacă Ottilia
Ardeleanu a publicat vreo carte personală
până acum… Tocmai de aceea, Poemelor
din dreptul inimii i se pot trece cu vederea
clişeele, reluările naive ale unor refrene
perimate în dreptul poeziei de curtare.
Perorând asupra relaţiei de tip „lesbi” a
poetei cu Poezia, a dragostei care aduce
fericirea – autoarea îşi expune sufletul cât
mai simplu cu putinţă, nelipsind însă nici
câte un croşeu de dreapta pentru cei care
bagatelizează miracolul dintre El & Ea:
„ascultă-mă // iubirea nu trece aşa/ doar
spunându-i/ ia dă-te mai încolo/ ai ocupat
spaţiul abuziv (…)”, (despre cum şi dacă
se poate îndepărta iubirea, p. 63). Nu ar
fi de lepădat o mai mare atenţie acordată
reminiscenţelor de lectură, şi aici ne referim
la versurile „timpul geme/ turtit între noi”,
(lesbi, p. 69 – sic!), legătura cu N.
Stănescu fiind incriminatoare: „timpul se
turti-ntre piepturile noastre”, (poemul
Îmbrăţişarea, vol. Sensul iubirii).
Alexandru Gheţie este deja un tânăr premiant al concursurilor literare, iar tipa care colorează iarba, setul de texte impus atenţiei nu îl dezminte. Lirismul se mixează cu uşoare infuzii de autoironie şi cinism jucat, inserturi biografice şi cotidiene de tip jurnalier, indicând aşa cum era de aşteptat, către poezia vorbită
de factură „talking poetry”: „eu sunt bărbatul linişte/ mă aşez cuminte cum apa între valuri/ şi aştept// am calitatea asta uluitoare/ stau şi stau şi stau/ aşteptarea a luat forma oglinzii (…)”, (da, p. 114);
sau: „(…) – hai maică, să-ţi dau un pepene/ – puneţi-mi unul, vă rog, cel mai mic/ – păi de ce unul mic, ăştia mari sunt cei mai buni/ – mie daţi-mi unul mic, cel mai mic. sunt cam singur/ – pe canicula asta? (…)”, (între DA şi NU, p. 115).
Modest şi pretins naiv (ancorat, de fapt, cu totul în prezent), poetul suportă diferite influenţe ale poeziei dintodeauna, nelipsindu-se însă de originalitate – textele incluse aici au ca subiect principal triada
poet-existenţă-poezie, personajul Ile, alias Ileana sau Elena, „femeia-bulgăre” sau destinatarul prim al mesajului, un fel del’ecriture dans le miroir, specifică însinguraţilor întru literatură.
Penultima antologare o cuprinde pe
autoarea Vali Slavu, cunoscută ca un bun
epigramist, care încearcă şi lextul liric
cu un Debut inimos, (şi parcimonios,
totodată) – un mini-grupaj din 6 poezii.
Se spune că din două-trei texte îţi dai
seama dacă un autor are vână… în
dreptul acestor poezii spunem că da,
autorul trece proba citirii, textele au
subiect şi predicat, tropi, o anumită doză
de lirism şi un timbru personalizat. Însă,
la recitire, nu toate poemele au şansa
unui treceri, iar acesta e din nou cazul
autoarei Vali Slavu, şi chiar talentul e de
vină, acea ars combinatoria ghiduşie,
temperamentul unui epigramist, care fac
din textul poetic o ghicitoare, alăturare
oximoronică a termenilor: „pierdut/ plăcere
în suferinţă/ suferinţă în plăcere/ le declar
nedespărţite (…)”, (mica publicitate, p.
132); dar şi poemul-poantă: „am pierdut/ o
groază de timp/ făcându-mi analize/ abia
după ultima electrocardiogramă/
diagnosticul e clar/ inima mea are/ o groază
de iubire// nu înţeleg/ de ce să-I fie groază/
doar i-am spus că/ iubirea/ e cea mai
poetică modalitate/ de a face infarct”,
(EKG, p. 137).
Tratamentele pentru inimă încetează grafic odată cu secţiunea Când nu mai este timp pentru iubire a călăneanului Ioan Barb, ale cărui poeme nu aduc în spaţiul editorial nici o noutate stilistică. Textele apar ca nişte bruioane ale unor poeme mai vechi, iubirea neîmpărtăşită a omului pentru om, Artă şi Creator, alternanţa anotimpurilor, amintirile şi reveriile din grădină: „au despachetat amintirile din zilele
vechi/ le-au aşezat pe un vitraliu deasupran oraşului/ primăvara se dăruia părea o nălucă/ ademenea fulgerele din ferestre/ le trimitea să împodobească cerul/ cu fâşii de beteală albastră (...)”, (când am fost orb
îmi căutam zilele printre cioburile unei femei, p. 167).
În concluzie, se observă o căutare a tonului potrivit (de miorelaxare prin actul poetic), donjuanismul şi feminitatea, efortul de a se afla între cei care scriu poezie bună; cupletele antagonice viaţă- moarte, apropiere-depărtare dau acestei încercări literare o savoare a formelor simpliste, în contrast cu metodele
poeţilor contemporani, mai acide şi insolente. Însă, pentru căutătorul de noutăţi, textele antologate în volum nu uimesc în nici un fel, sunt poeme care nu arată deocamdată, potenţa creatoare maximă a autorilor ei (o certitudine în deziderat), lăsându-ne un orizont de aşteptare în alt registru editorial – anume câte o carte de căciulă.
REVISTA LITERE (NR.4) – Revistă lunară de cultură a Societăţii Scriitorilor Târgovişteni
A FI SAU A NU FI "ANTOLOGAT"
Graţie conceptului de „forţă de impact” prin apartenenţa la un grup, 6 autori (Vali Slavu, Ottilia Ardeleanu, Liviu-Ioan Mureşan, Teodor Dume, Alexandru Gheţie şi Ioan Barb) care activează şi pe situri de literatură „electronică”, au decis să pună mână de la mână pentru o antologie, lucru de care s-au achitat destul de bine dacă judecăm după cele 170 de pagini ale cărţii
(Tratamente pentru inimă, Ed. Studis, Iaşi, 2011),
O poezie directă ne
propune Liviu-Ioan Mureşan
în grupajul intitulat Să fim
rezonabili, unde miza cade
pe economia de tropi
(manieră douămiistă),
livrându-se totuşi în texte
faceţioase, presărate ici-colo cu vreun
simbol pentru actul scrierii şi al relaţiei
prozaice dintre autor şi textul său. Iată un
exemplu: „(…) ne înţelegem prin semne
majoritatea speciilor nu au coarde vocale/
de băut beau cu toţi să-şi mai înmoaie
simţurile câte or fi/ de bază sînt cele cinci
comune tuturor/ unele specii au dezvoltat
un al şaselea/ altele au suplimentar simţul
măsurii/ cu aceştia e distractivă
conversaţia/ te măsoară din cap până în
picioare/îţi cântăresc vorbele şi nu se
exprimă/ te bănuiesc de simţul umorului
(…)”, (Trenul spre lună, p. 6). Textele care
i potrivesc sunt cele în care tautologia,
excesul de naivitate jucată şi diafan sunt
înlăturate în favoarea unei curgeri naturale
a fluidului liric: „în oraşul acesta nimic
special/ două trei crime duminica şi câte o
sinucidere în cursul săptămânii/ câteva
accidente de circulaţie şi mai multe morţi
bune/ plictiseală maximă încât oamenii îşi
cumpără animale (…)”, (Mici aberaţii
despre normalitatea lucrurilor, p. 7).
Aşadar, îndemnul din titlu pare să ţină loc
şi de principiu catalizator, mai ales că
temele obsedante sunt epuizate –
dragostea, efemerul şi fragilitatea lumii,
relaţia Poet-Poezie şi un eticism întârziat
(calchiind tematica Anei Blandiana), însă
analogiile suferă de un verbiaj ce poate fi
eliminat, pe viitor, cu
bisturiul conciziei.
Al doilea autor luat în arcă este orădeanul Teodor Dume, cu secţiunea A iubi înseamnă a trăi înăuntrul celuilalt, atestând un poet matur cu câteva cărţi de poeme lăsate în spate. O „sofistică” ostentativ simplistă se dezvoltă în poemele de faţă – dacă a scrie poezie înseamnă a iubi, atunci, a iubi presupune investitura eului între priorităţile Celuilalt, ajungându-se astfel prin cunoaşterea lumii şi a obiceiurilor ei, la propriul sine. Poezia este o mixtură la foc redus pe vechile teme ale degradării frumuseţii, moartea celor dragi, unde melancolia şi regretele expresioniştilor sunt încorporate în alcătuiri sincopate, anume şoptite conform bunei
tradiţii ardelene; din paleta subiectelor acroşate fac parte şi ludica detaşare de bâlciul deşertăciunilor, autoironia, natmosfera de mănăstire, cu mulţumiri pentru darurile vieţii. Versurile tărăgănează sensul ca o litanie, rememorarea unor lucruri emoţionante nu le tulbură curgerea de Criş molcom; câteodată, poetul se
erijează într-un adolescent perpetuu (dacă scrisul se trage dintr-o artă a ludicului), un soi de Harry Haller care ar uita de brici în prezenţa sexului frumos: „(...) cred că atunci am auzit-o vorbind/ aveam 18 ani
şi-mi spunea să/ mai termin cu gân-gă-vitul/ că o să mă însor şi nu o să-mi pot striga/ nevasta pe nume şi o să creadă vecinii/ c-am luat-o la vale...// (...) n-am mai apucat să-i spun/ că o cheamă Maria/
/ de atunci am învăţat/ să tac şi să iubesc/ să iubesc...”, (doar noi, p. 48).
Nu ştiu de ce fetele nu au fost lăsate
înainte (între alte minusuri legate de
tehnoredactarea precară), nici dacă Ottilia
Ardeleanu a publicat vreo carte personală
până acum… Tocmai de aceea, Poemelor
din dreptul inimii i se pot trece cu vederea
clişeele, reluările naive ale unor refrene
perimate în dreptul poeziei de curtare.
Perorând asupra relaţiei de tip „lesbi” a
poetei cu Poezia, a dragostei care aduce
fericirea – autoarea îşi expune sufletul cât
mai simplu cu putinţă, nelipsind însă nici
câte un croşeu de dreapta pentru cei care
bagatelizează miracolul dintre El & Ea:
„ascultă-mă // iubirea nu trece aşa/ doar
spunându-i/ ia dă-te mai încolo/ ai ocupat
spaţiul abuziv (…)”, (despre cum şi dacă
se poate îndepărta iubirea, p. 63). Nu ar
fi de lepădat o mai mare atenţie acordată
reminiscenţelor de lectură, şi aici ne referim
la versurile „timpul geme/ turtit între noi”,
(lesbi, p. 69 – sic!), legătura cu N.
Stănescu fiind incriminatoare: „timpul se
turti-ntre piepturile noastre”, (poemul
Îmbrăţişarea, vol. Sensul iubirii).
Alexandru Gheţie este deja un tânăr premiant al concursurilor literare, iar tipa care colorează iarba, setul de texte impus atenţiei nu îl dezminte. Lirismul se mixează cu uşoare infuzii de autoironie şi cinism jucat, inserturi biografice şi cotidiene de tip jurnalier, indicând aşa cum era de aşteptat, către poezia vorbită
de factură „talking poetry”: „eu sunt bărbatul linişte/ mă aşez cuminte cum apa între valuri/ şi aştept// am calitatea asta uluitoare/ stau şi stau şi stau/ aşteptarea a luat forma oglinzii (…)”, (da, p. 114);
sau: „(…) – hai maică, să-ţi dau un pepene/ – puneţi-mi unul, vă rog, cel mai mic/ – păi de ce unul mic, ăştia mari sunt cei mai buni/ – mie daţi-mi unul mic, cel mai mic. sunt cam singur/ – pe canicula asta? (…)”, (între DA şi NU, p. 115).
Modest şi pretins naiv (ancorat, de fapt, cu totul în prezent), poetul suportă diferite influenţe ale poeziei dintodeauna, nelipsindu-se însă de originalitate – textele incluse aici au ca subiect principal triada
poet-existenţă-poezie, personajul Ile, alias Ileana sau Elena, „femeia-bulgăre” sau destinatarul prim al mesajului, un fel del’ecriture dans le miroir, specifică însinguraţilor întru literatură.
Penultima antologare o cuprinde pe
autoarea Vali Slavu, cunoscută ca un bun
epigramist, care încearcă şi lextul liric
cu un Debut inimos, (şi parcimonios,
totodată) – un mini-grupaj din 6 poezii.
Se spune că din două-trei texte îţi dai
seama dacă un autor are vână… în
dreptul acestor poezii spunem că da,
autorul trece proba citirii, textele au
subiect şi predicat, tropi, o anumită doză
de lirism şi un timbru personalizat. Însă,
la recitire, nu toate poemele au şansa
unui treceri, iar acesta e din nou cazul
autoarei Vali Slavu, şi chiar talentul e de
vină, acea ars combinatoria ghiduşie,
temperamentul unui epigramist, care fac
din textul poetic o ghicitoare, alăturare
oximoronică a termenilor: „pierdut/ plăcere
în suferinţă/ suferinţă în plăcere/ le declar
nedespărţite (…)”, (mica publicitate, p.
132); dar şi poemul-poantă: „am pierdut/ o
groază de timp/ făcându-mi analize/ abia
după ultima electrocardiogramă/
diagnosticul e clar/ inima mea are/ o groază
de iubire// nu înţeleg/ de ce să-I fie groază/
doar i-am spus că/ iubirea/ e cea mai
poetică modalitate/ de a face infarct”,
(EKG, p. 137).
Tratamentele pentru inimă încetează grafic odată cu secţiunea Când nu mai este timp pentru iubire a călăneanului Ioan Barb, ale cărui poeme nu aduc în spaţiul editorial nici o noutate stilistică. Textele apar ca nişte bruioane ale unor poeme mai vechi, iubirea neîmpărtăşită a omului pentru om, Artă şi Creator, alternanţa anotimpurilor, amintirile şi reveriile din grădină: „au despachetat amintirile din zilele
vechi/ le-au aşezat pe un vitraliu deasupran oraşului/ primăvara se dăruia părea o nălucă/ ademenea fulgerele din ferestre/ le trimitea să împodobească cerul/ cu fâşii de beteală albastră (...)”, (când am fost orb
îmi căutam zilele printre cioburile unei femei, p. 167).
În concluzie, se observă o căutare a tonului potrivit (de miorelaxare prin actul poetic), donjuanismul şi feminitatea, efortul de a se afla între cei care scriu poezie bună; cupletele antagonice viaţă- moarte, apropiere-depărtare dau acestei încercări literare o savoare a formelor simpliste, în contrast cu metodele
poeţilor contemporani, mai acide şi insolente. Însă, pentru căutătorul de noutăţi, textele antologate în volum nu uimesc în nici un fel, sunt poeme care nu arată deocamdată, potenţa creatoare maximă a autorilor ei (o certitudine în deziderat), lăsându-ne un orizont de aşteptare în alt registru editorial – anume câte o carte de căciulă.
REVISTA LITERE (NR.4) – Revistă lunară de cultură a Societăţii Scriitorilor Târgovişteni
Abonați-vă la:
Postări (Atom)