BINE AŢI VENIT PE BLOGUL lui TEODOR DUME

Oare de ce se moare
fără ca timpul să-ți îngăduie
să te cunoști pe tine însuți?
(teodor dume)

07/01/2013

teodor dume, vă recomand: un fulg de gând spre Dumnezeu, (autor Gina Zaharia)


Un fulg de gând spre Dumnezeu

Bătrân ocnaş, nu-ţi mai ajunge sarea?
Galerele sunt goale, lanţurile grele?
Îţi plânge sufletul şi aşteptarea
Şi parc-atârnă timpul în ulcele.

Ce lupte-ai dus în viaţa dintre veacuri?
Cu braţele-ai plimbat sirene-n mări?
Prin tot pustiul nostru nu trec leacuri,
Tămăduieşte-te cu restul de comori!

Bătrân ocnaş, te văd pe digul serii
Trecând agale, lâng-un zmeu de piatră,
Pe umeri porţi mantaua înserării;
Ţi-am dăruit-o-n zbor spre niciodată.

E grea şi zdrenţuită pe la coate,
Ţi-e frig, ţi-e foame, cât mai ai de tras?
Păcatele ascunse în tribut sunt toate
Sau ai restanţă, prea bătrân ocnaş?

Ţi-aş petici cu umbre haina roasă,
Ţi-aş arunca un lanţ din trupul tău,
Îţi este teamă, hrana prea geroasă
Va fi un fulg de gând spre Dumnezeu?

De ce-ai lăsat să fugă toţi piraţii
Cu marea-n saci de smoală, marea ta,
Când au furat-o, au strigat cu toţii
Că tu eşti hoţ şi pui de haimana.

Zadarnic ai găsit-o plânsă toată,
Zăcea cu pietrele de gâtul morii,
Se răsucea în munţi de dor uitată
Şi tot cânta romanţa înserării.

Ocnaş bătrân, e-un pat de fân la vale,
Cândva era-nflorit pe răsărit,
Opreşte-te din împletita-ţi cale,
Şi culcă-te pe valul infinit.

06/01/2013

ADMINISTRAŢIA CONFLUEN'ŢE LIRICE, DIRECTOR EXECUTIV Teodor DUME


ADMINISTRAŢIA: ECHIPA CONFLUENŢE LIRICE

ADMINISTRATORI:

ADMINISTRATORI:
1.  Coţofana Relu (creatorul reţelei)
2. Teodor Dume, director executiv
3. Nadia Padure, administrator principal
4. Violeta Deminescu, administrator 
5. Ottilia Ardeleanu, administrator
6. Anne Marie Bejliu, administrator
7. Veronica Pavel Lerner, administrator onorific

VIP:

DESIGNER 

Dana Stefan

EDITORI:

1. Loredana A. Ştirbu
2. Maricica Frumosu
3. Ion Popescu Bradoschi
4. Ileana Popescu Baldea

MODERATORI:

1. Crina Albu
3. Melania Briciu, moderator Arte vizuale
4.Dan Bianca, 


03/01/2013

teodor dume, vă recomand: privirea dintr-un copil (autor atila racz)


privirea dintr-un copil

o singură înălţare şi atâtea căderi
când în trup argintiu timpul se răsuceşte
un strigăt despicat în ecou

arunc piatra peste umăr

cât de mult îmi doresc un şotron
zgâriat sub umbrarul de ulmi

ca un copil desenez un chenar
sar prin ferestre pătrate
pe un picior
mă clatin
hop
sar în gol
de pe tălpi pe genunchi
în cerul prelins printre nori

cu o femei ieşind dintr-o copilă mă joc
cum apele petrecute prin gura unui somon
un vânt purpuriu îi şterge profilul cărnos
părul de smoală alunecat printre arţari noduroşi

în umbre roşcate îi cuprind torsul duios
între genunchi ea strânge piatra de mică prin care
copilul din mine s-a stors

pe străzi întoarse oameni întorsi din rătăciri

mă aplec
paşi se înghesuie pe lespezi de frig

beau absint
cu cei înecaţi în priviri

ai
într-o singură înălţare atâtea striviri

31/12/2012

TEODOR DUME, LA MULŢI ANI, PRIETENI DRAGI!


                                           DRAGII MEI PRIETENI DE AICI ŞI DIN ÎNTREAGA LUME,

VĂ DORESC ÎN NOUL AN MULTĂ SĂNĂTATE, BUCURII ŞI ÎMPLINIRI ALĂTURI DE CEI DRAGI!

                                                                   LA MULŢI AN
I!




30/12/2012

Cristina Ştefan: Moartea, un fluture alb, autor Teodor Dume

Moartea, un fluture alb, autor Teodor Dume

Citind volumul în pregătire pentru tipar, Moartea, un fluture alb, autor Teodor Dume, mi-am reconsiderat convingerea că poetul e doar inspirat de Thanatos, viziunea simplistă a morţii sau de oximoronicul arhetip Viaţă- Moarte. Mi-am recăpătat înţelegerea versului său, în pondere negru, e adevărat, dar am adăugat sensuri noi de interpretare. Unul ar fi că biografia reală, polarizată între copilărie şi pierderea părinţilor, exercită asupra versului său o presiune imaginativă aparte, fondată pe realităţi trăite şi captată acum ca spaţialitate şi ereditate conştientizată.
“în locul în care bunica mea creştea linişti”, “locul din care nu fug niciodată, copilăria”, “printre lumânări stinse”, “puţinul din adolescentul din mine a rămas acolo”,”tată, de ce m-am născut?”- sunt doar câteva titluri în sensul enunţat.

Al doilea argument de adăugat ar fi că discursul ondulează nonfictivul existenţial spre blajinul accent al solitudinii asumate.

(noaptea ca un ghemotoc de ziare vechi
sau cealaltă jumătate de viaţă ce trece prin mine )

“am ochii mari poate sunt sensibil
sau poate am devenit
prea complex
nu ştiu
înăuntrul meu e strâmt
nimeni nu intră nimeni nu iese
e o lume numai a mea
cu reguli stricte
numai că nu-mi dau seama cine
a trecut ultima oară prin mine”

Poezia lui Teodor Dume nu are nevoie de o decodare, este un "aide-memoire" pentru repetabila stare de târziu, fragmentele vieţii amintite în reverii sau meditaţii au resemnarea acceptării declinului până unde Thanatos devine familiar, devine adevăr, ca un drum fix al poeziei-destin.

(moartea, un fluture alb)

“undeva în copilul din mine
zbura un fluture alb
lăsând o dâră
un fel de drum
pe care
oamenii plecau...”





Cristina Ştefan
29 dec 2012


****
Pe Teodor Dume nu mi-l pot închipui decât pe fundalul oraşului său, care timp de peste trei decenii a fost şi al meu, Oradea.(...)
Copilăria, frageda tinereţe dizolvate în aerul orădean nu reprezintă o pură iluzie, un pretext de nostalgică evocare, strict personală, a subsemnatului, silit a urma o altă traiectorie geografică, câtă vreme le regăsesc în stihurile, cu o sufletească determinare mai presus de toate, ale autorului cărţii de faţă. Prin pana sa, ele se obiectează, devin un miraj interogativ, ce mă supune, în calitate de cititor, unui text de identificare. (...)
Geometria unei stări lirice se precizează treptat. Adâncindu-se, poetul Teodor Dume, alege o singură cale. Risipa e prevenită atât sub aspectul structural cât şi cel al selecţiei. În plan organizatoric al valorilor, poate fi, pe durata a câtorva versuri, egalul poeziei mari.
E de remarcat câtă emoţie ţâşneşte din versurile acestui meşteşug simplu, comparabil, în legăturile sale cu lumea din jur şi cu sine, cu pictura naivă.
Voluntar ori involuntar (n-are importanţă decât efectul), sufletul scriitorului se descrie pe sine, se surprinde în note, nu de puţine ori, acute, care ne obligă să ne oprim şi să subliniem.
Poezia lui Teodor Dume contaminează şi imobilizează suflete. El, Teodor Dume, se produce şi se descompune pe sine. De fapt e un sacrificiu adus poeziei. 

Deci, ceea ce Teodor Dume surprinde în cele mai bune dintre stihurile sale e un straniu rafinament provenit parcă dintr-o viaţă interioară consumată.(...)
Pe Teodor Dume îl văd ca pe unul dintre cei mai mari scriitori ai momentului şi nu pot fi contrazis pentru că scriitura domniei sale are capacitate asociativă şi vine să confirme o simplitate de un straniu rafinament, aşa cum am mai spus şi cu alte ocazii,  precum şi în prefaţa volumului "Strigăt din copilărie". Mesajul, deseori individualizat, sfredeleşte , pătrunde în profunzime apoi acaparează. Opţiunea sa cercetează şi descoperă acea lume interioară martoră a realităţii.Indiscutabil suflet de poet, Teodor Dume, deţine în formula fiinţei sale însetate de limbaj metaforic propriul său viitor.
Îi doresc din inimă lui Teodor Dume, nu atât necesarul progres tehnic şi livresc, care îi e totuşi mai la îndemână, cât stăruinţa în trăirea genuină de azi, care, vai, e mai greu de păstrat.

cu prietenie,
dr. Gheorge Grigurcu,


                                                                  


****

Autor al unor volume precum Adevărul din cuvintre şi Strigăt din copilărie (prefaţate de dr. Gheorghe GRIGURCU)Teodor Dume dialoghează cu vârstele existenţei, el având ca reper major chiar pe tatăl, la care se raportează toate trăirile lui: "mă agăţ de culoarea cerului / aerul s-a rarefiat / timpul sinucigaş de cuvinte / îneacă umbrele / din trupul dezbrăcat / porneşte un nou început / urmele adâncite pe margini / vorbersc de o trecere / tălpile miros a iarbă / între cele două respiraţii / se joacă un copil" (între două respiraţii)


conf. univ.dr. ANCA SÎRGHIE





***************



A vorbi despre  scriitorul Teodor Dume şi a prefaţa cuvintele, spuse deja de către alţii, e greu, dar îmi revine sarcina, ca dovadă de probitate morală şi intelectuală, şi o voi face.
Teodor Dume, îşi câştigă identitatea prin profunzimea cuvintelor ce transmit fiorul spre senzaţii care duc la împlinire  şi cultivă iubirea (dar şi singurătatea) ca pe o sămânţă ce va rodi, şi va aduce mântuirea, în singurătatea deplină a sufletului.(...)
Frumuseţea din cuvântul său vine din trăire, din adâncul sufletului transmiţând o reală forţă emotivă, sentimentală supusă numai cenzurii din interiorul lui. Sensibilitatea cu care este înzestrat relevă o fineţe surprinzătoare. Iată de ce valoarea lui stă în simplitate, trăire, emoţie şi candoare. Autorul rămas în chipul adolescentului se scaldă într-o baie de iluzii care îi sporeşte , prin cuvânt, valoarea şi frumuseţea.Făcând o paralelă între primele sale cărţi ("Adevărul din cuvinte"  şi   "Strigăt din copilărie") şi scrierile de după, nu pot să nu observ o trecere din adolescentul de ieri,  în cea a singurătăţii mistuitoare.  Frumuseţea cuvântului său simplu se naşte din el, din fizicul lui "blajin şi subţirel" care interiorizând până şi lacrima, alături de lumină, aleargă molatic după acel capital care formează întregul. (...)
Da, avem nevoie de sfială, emoţie, (de durere, uneori) şi singurătate. Cine posedă aceste trei elemente din dimensiunile vieţii lui Teodor Dume, există cu adevărat. Eroare sau afecţiune (de data aceasta) veţi spune, în mod bănuitor şi răutăcios, dar "citind" relaţia afectivă dintre scriitorul Teodor Dume şi "marele" Grigurcu, întinsă pe zeci de pagini în scrisorile de legătură dintre aceştia (şi mă bucur că mi s-a dat şansa de a le citi, fiind, poate, singurul), am simţit un fior care în taină m-a legat de scrierile lui Teodor Dume, care mi-au amintit de copilărie, adolescenţă şi de viaţă. Am simţit acea adolescenţă perpetuă despre care criticul Gheorghe Grigurcu, în prefaţa cărţilor, şi în scrisorile adresate lui Teodor Dume, vorbea mereu.Am simţit acea "fibră sensibilă care ne leagă prin naştere, vieţuire, trăire, de loc şi de frageda tinereţe dizolvate în aerul orădean."
Teodor Dume, e poetul iubirii dar şi al singurătăţii. Iată două elemente esplosive în imensitatea simplă a cuvintelor. Teodor Dume este poetul aducerii aminte, trăieşte din el prin copilărie şi părinţi.  Teodor Dume "recurge instinctiv la amintire, ca la o instanţă supremă", spune acelaşi Gheorghe Grigurcu.(...)
Nu pot să nu-i mulţumesc lui Teodor Dume, pentru că a fost unul dintre primii zece fondatori (din 132), în 1990, a gazetei "Ţara Crişurilor".  El, scriitorul  Teodor Dume, prin gestul său profund, mărimimos, a contribuit la salvarea "frumosului din cuvânt" şi onoarei cuvântului scris.

mulţumesc, Teodor Dume, suflet de mare OM,
Cu prietenie,
Stelian Vasilescu
(adică, Stelică)







*****
Teodor Dume, (ce nume de rezonanţă poetică!
Pentru toţi cei care au publicat, mirajul slovei tipărite se trăieşte de fiecare dată cu o nouă şi miraculoasă înfiorare. Bucuria este imensă atunci când cuvântul se adună între coperţile unei cărţi.
Iată, Teodor Dume, se bucură în trăirea sa, de o împlinire pe măsură. Cărţile domniei sale, noi nouţe, sugestiv intitulate şi-au zborul spre lume, purtând dorinţa legitimă de a deveni un nume. Şi chiar este, Teodor Dume.
Remarcabil la scriitura lui Teodor Dume, este onestitatea cu care convinge. O perfectă unitate între fondul de simţire şi cel de expresie animă fiecare cuvânt. Într-o epocă în care poezia şi-a făcut din sfidarea retoricii şi din coerenţă un stil, Teodor Dume, vine cu o expresie dezarmant de simplă, dar nu mai puţin plauzibilă artistic.Versul său stă sub regimul confesiunii. Sufletul larg deschis către Corola de minuni a lumii, cum ar spune acelaş Blaga, nu vibrează patetic, ci potolit, poetul lăsându-se deliberat să alunece în "liniştea lucrurilor" de multe ori mai elocventă decât "vocea" lor.
O mirare perpetuă în faţa miraculului existenţial, o încercare de substituire cu însăşi obiectul adoraţiei sale, conferă poeziei lui Teodor Dume, aşa cum inspirat spunea, în prefaţa unei cărţi (semnate tot de Teodor Dume ), Gheorghe Grigurcu, "stigmatul unei neconvenţionale purităţi şi al unei exemplare modestii"
Aşadar, scriitura lui Teodor Dume este un adevăr nesofisticat. 
Scrierile domniei sale sunt tablouri vii (icoane prinse sub grindă) pe care le citeşti cu sufletul. 
Sunt rugi înălţate înspre cer întru binecuvântarea fiecărei zile.
Prin simplitatea cuvintelor ele rodesc şi înmuguresc în suflet.
Într-un cuvânt fluidizează şi vitalizează existenţa "dintre cele două respiraţii": Viaţa şi Moartea

                                                               ( Viorel HORJ, scriitor)




L-am  “întâlnit”  (între ghilimele, pentru că nu ne-am văzut niciodată) pe poetul Teodor Dume acum câţiva ani pe o reţea literară online din România. Si, de la prima poezie citită,  am fost impresionată de forţa cu care versurile poetului transmit emotiile. Am rămas, de atunci, o fidelă cititoare si admiratoare a poeziilor lui. Lucrăm împreună pe o altă reţea online şi, cand poetul mi-a solicitat ajutorul în selectarea poeziilor pentru acest volum, am primit propunerea cu entuziasm.
Selecţia de 90 de poezii din volum este făcută din cele scrise în anii 2009-2012. Am împărţit poeziile selectate în ediţia de faţă în trei secţiuni:  “de la părinţi…”, “prin Dumnezeu…”, “…spre mine”,  poetul plimbându-ne în permanenţă prin universal său indisolubil legat de părinţi şi bunici, de credinţa în Dumnezeu şi de aplecarea lui spre trăirile lui interioare.
Nu odată am “intrat” în poeziile lui Teodor Dume ca în nişte tablouri. În fragmentul din poezia “un fel de solstiţiu. în lumea cu multe lucruri”, cuvintele din versuri devin imagini: “lăsând într-o parte / lucrurile prin care nu /am trecut niciodată/ şi-n cealaltă / patul /măsuţa de scris /(cu o lumânare în sertar)/veioza/ bloc notess-ul”. Ele mi-au adus în faţă celebrul tablou de Van Gogh în e pictat patul lui si mi-au amintit si de unele “naturile moarte” ale lui Theodor Pallady.  Prezentarea tatălui în cămaşa albă de duminică din poezia “lumânări stinse” (dimineaţa l-am găsit îmbrăcat / în cămaşa lui albă pe care o purta /duminica la biserică în cele / câteva ore de slujbă) m-a dus cu gândul la un tablou de Cezanne reprezentând portretul unui bărbat cu cămasa albă. 
Autorul se întoarce cu mare tandreţe în anii copilăriei, poeziile din prima secţiune o  dovedesc din plin. În poezia “ciresii albi”, de exemplu, gândurile lui se îndreaptă spre bunica: “mi-e greu foarte greu /să înţeleg de ce bunica mea /îşi cârpea spăcelu sâmbăta / cu acul de opinci şi acela / împrumutat de la vecina /de peste drum cand /în şifonierul din camera mare
atârna încă unul nou-nouţ/”
             Credinţa şi speranţa în Dumnezeu, prezentă în poezia lui Teodor Dume în sectiunea a doua a cărţii, sunt locul spre care se îndreaptă nedumeririle şi tristeţile autorului. Poezia “mă rog lui Dumnezeu să mai aştepte” le ilustrează: “toamna /din când în cand / decupez o gaură în cer şi /mă rog lui Dumnezeu să mai aştepte /până când prin inima mea /vor mai trece odată toate anotimpurile”.
Cea mai amplă sectiune este, desigur, cea de a treia, în care autorul îsi explorează neputinţa şi resemnarea în faţa vieţii şi a morţii.  Poeziile sunt forma în care autorul îşi exprimă în modul cel mai natural intensitatea trăirilor. Comunicarea cu cititorul e directă, uneori ajung doar două trei cuvinte pentru ca poetul să etaleze o mare gamă de sentimente. Totul e deja spus în titlul poeziei: “aşteptarea, o execuţie lentă”.  Metaforele se derulează în imagini “în dimineaţa asta o să las lumea /să se caţere pe mine ca iedera pe ziduri” (poate doar astăzi), sau “ne naştem în fiecare zi /cu teamă ca atunci /când aşezăm flori parfumate /sub icoane care plâng...” (sensuri).
Poeziile lui Teodor Dume, uneori cu accente filosofice, alteori rugăciuni adresate divinităţii, sunt un univers în care cititorul de orice vârstă îşi va recunoaşte trăiri, întrebări, speranţe, aşteptări şi deznădejdi.
Volumul de poezii “Moartea, un future alb” trebuie păstrat pe noptieră, citit şi recitit.


                                                                        Veronica Pavel Lerner   



     Versurile din volumul „Moartea, un fluture alb” par a fi tributare unei formule poetice mai vechi, venind din lirica ardeleană a anilor '70. Tematic, ele nu diferă prea mult de acelea din volumele poetice anterioare ale autorului, adică familia, timpul, copilăria, moartea, singurătatea, amintirea, iubirea, dialogul cu Dumnezeu, confruntarea cu sine rămân şi aici obsesiile sale creatoare, ceea ce îmi întăreşte impresia că Teodor Dume este un poet monocord, cu o voce oarecum singulară în diversitatea de stiluri actuale.  Inspirată este alegerea titlurilor fiecăruia dintre cele trei cicluri poetice: „dinspre părinţi...”, „... prin Dumnezeu...”, „... spre  mine”, fiindcă astfel este bine evidenţiată acea filiaţie a fiinţei şi conştiinţa că unitatea acesteia nu e posibilă fără credinţă şi fără iubire faţă de cei care ţi-au dat viaţă.  Poetul este elegiac, dar fără dominanţa unor tonuri sfâşietoare; are simplitate în expresie, fără să renunţe la simbolistică şi metaforizare; are patos, când mai moderat, când mai accentuat, dar strigătul i se opreşte, de multe ori, într-o împăcare senină cu destinul, deşi nu lipsesc nici notele răzvrătirii.
     În mai tot ceea ce scrie Teodor Dume, fie că vorbeşte despre părinţi, despre bunici, despre iubire sau despre Dumnezeu, firul care uneşte totul este memoria, împletită cu presimţirea sfârşitului. Iată un exemplu din poezia „aşteptarea, o execuţie lentă”: „totul pare să fie pregătit/ nu protestez încă/ trăiesc/ printre oameni/ locaţia îmi prieşte/ femeile îmi fac cu mâna/ din când în când/ joc şah/ negrul câştigă mereu// e o chestie de timp// (moartea -/ singura monedă de schimb/ între mine şi Dumnezeu...)”.

Gheorghe Paşa
***
Am citit şi recitit textul "Moartea, un fluture alb",  şi sunt gata să afirm că, în viziunea mea, acesta este un mod de a face poezie credibilă, prin faptul că nu marşează prea mult pe stilul căutat, vag obscur, supra/încărcat de simboluri retorizante, fabricate printr-un fel de metodă de extracţie suprarealistă. Discursul simplu, neînzorzonat, transmiţînd mesajul direct, fără interpunerile unor noi niveluri de criptare care să limiteze complet libertatea naraţiunii. Simplitate care, evident, este cu mult mai greu de obţinut decât facilul joc de-a v-aţi ascunsele, după o perdea de simboluri, adesea digerabile pentru lector.
Ici şi colo, distingem mici inserţii din recuzita expresionistă.
ex:

"ascultă, mi-a zis
aşează-ţi capul pe pernă şi
priveşte fluturele acela alb
care mănâncă lumina din lampă"

sau:

"abia atunci am văzut păsările negre
ciugulind din marginea soarelui..."

şi chiar foarte accentuat:

"o femeie întindea o cămaşă
pe gard
ceva mai încolo două ciori
strângeau între aripi depărtarea"

Suficient ca să accentueze decorul contrastant dintre o dimineaţă de primăvară, desigur agitată, vitală vs. clipa morţii tatălui, consumată într-o stare de tensiune sufletească profundă, exprimată, foarte sugestiv, în strofa doi, după ce poema debutează cu două versuri seci şi dure, care anunţă implacabilul:

"vine din umbră şi muşcă
din marginea urmelor"

Undeva, mai jos, iarăşi un contrast strident între atmosfera lugubră a morţii şi acea linişte care nu pare a rezona deloc cu circumstanţele descrierii ei (liniştea ca o cremă... hidratantă!), - de parcă însăşi moartea şi-ar recosmetiza ridurile, odată cu acest nou exerciţiu de competenţă!

"acum îmi dau seama cum arăta
la ora în care liniştea lui
ca o cremă hidratantă
se întindea înspre ochi..."

Metafora fluturelui alb, pare destul de transparentă, sugerînd o dublă trimitere: a/ tema plecării definitiva pe

"o dâră
un fel de drum
pe care
oamenii plecau..."

şi
b/ cea al amînării ei, prin trezirea dureroasă a copilului în "aerul călduţ" al dimineţii ca într-un giulgiu sufocant, ca într-o plasă de păianjen în care "fluturele alb", rămas, se zbate disperat în încercarea de a marca "drumul" drumul tatălui către "nesfîrşirea morţii", către "marginea umbrelor".
De remarcat dimeniunea umană a textului - aspect pe care-l am în vedere la orice scriere.
Asemenea, transmiterea directă, nemijlocită a mesajului, prin cuvinte simple şi imagini penetrante, deşi textul pare complet demetaforizat, mizîndu-se doar pe efectul pur retoric al cuvintelor.
În fine, partea reflexivă, foarte densă, nu ar fi ultimul lucru posibil a fi scos în evidenţă din acest text bun.

Ioan Peia, scriitor

27/12/2012

teodor dume, vă recomand: citate despre suflet (autor Ionuţ Caragea)


Citate despre suflet

*
Sufletul – orga de lumini a trupului.
*
Cîteodată sufletele oamenilor se iubesc dincolo de dorinţele minţii şi ale cărnii. Atunci apare inexplicabilul iubirii şi tragedia destinului.
*
Sufletul omului nu are acoperiş durabil, trupul său este un strigăt la fereastra liniştitei absenţe, o bătaie de inimă la poarta infinităţii, o siluetă diformă la marginea apelor tulburi.
*
Nu este suficient să-mi intri în templul sufletului, fără să te rogi la icoanele părinţilor mei.
*
Sufletul meu îşi schimbă cămaşa de la o moarte la alta, scheletul rămîne acelaşi vestigiu al unei vieţi mult prea scurte.
*
Sufletul nostru venetic cerşeşte în haosul cărnii.
*
În acest univers datoria oamenilor este să-şi caute sufletul pereche, dar nu prin uzura relaţiilor ci prin revelaţia creaţiei artistice, singura care îi poate face compatibili cu cel mai înalt grad de înţelegere şi comunicare.
*
Cine îşi va mai aduce aminte de ultima suflare? Doar sufletul... ca pe un etern adio.
*
Sufletul – chipul nevăzut al lui Dumnezeu.
*
Sufletul se oglindeşte în fîntîna propriilor noastre lacrimi.
*
Dacă trupul meu este casa sufletului, sufletul este azilul singurătăţii.
*
Sufletul este etern. Cînd omul moare, însufleţeşte nimicnicia.
*
Sufletul – firul invizibil dintre oameni şi stele.
*
Sufletele dansează hora nemuririi.
*
Sufletul – rîndaşul umbrei, al pămîntului şi constructorul de vise.
*
Cînd ţi se taie respiraţia, dă-i şi celui de lîngă tine o porţie de suflet.
*
Sufletului nu îi este somn niciodată. De aceea zburdă prin vise şi ne învaţă nemurirea.
*
Sufletele visătoare sînt mereu bîntuite de amprente...
*
Sufletele noastre încearcă să ne spună că se plimbă singure pe alei şi se ţin de mînă.
*
Şi vine clipa neaşteptată cînd sufletul este atît de singur încît nu mai ştie pe ce lume se află.
*
Sufletul – cîrpa curată cu care ne ştergem în fiecare dimineaţă pantofii.
*
Sufletul – darul cel mai de preţ de care ne putem bucura o viaţă întreagă, singurul pe care îl putem împărţi fără să-l micşorăm şi fără să-l pierdem.
*
Dacă vrei ca maşina corpului tău să funcţioneze perfect, încearcă să o ungi cu suflet.
*
Sufletul nu se poate vindeca, aşa cum nici nu se poate îmbolnăvi. Dar se poate salva.
*
Urc spre sufletul tău ca printr-un turn fără cer...
*
Sufletele pierdute – florile în oceanele de furtuni.
*
Sufletul este scris cu cerneală simpatică pe pagina Căii Lactee.
*
Sufletul – şarpele de aer care trăieşte în grotele plămînilor.
*
Sufletele împart trupuri pentru cultivarea dragostei şi a bunului simţ.
*
Sufletul călătoreşte între lumile cuvîntului pe aerul aripii lipsă.
*
Sufletul meu este un aisberg în derivă, cu treisferturi de dragoste aflate în inimă şi un sfert de tristeţe strînsă în jurul ochilor.
*
Sufletul meu urcă precum un paing, să-şi coasă pînza la colţul Lunii.
*
Sîngele curge-n vene degeaba, sufletul meu e o pală de vînt.
*

24/12/2012

teodor dume: o singură dorinţă de Crăciun


O SINGURĂ DORINŢĂ DE CRĂCIUN

aveam încredere oarbă în oameni şi
iubeam florile pisicile şi câinii
iubeam zborul şi ferestrele
deschise larg
o iubeam pe mama
îl iubeam şi pe Dumnezeu
dimineaţa la amiază şi seara
îmi iubeam singurătatea

ştiu c-am păcătuit
în fiecare zi
mai trăgeam un blestem după mine
şi-mi descompuneam ura în jurăminţi
ba uneori mă răsteam la Dumnezeu
chiar şi atunci când mama
îşi alunga frica iubindu-mă...

oricum m-aş gândi oamenii au dreptate

sunt bestial şi arogant nu ţin cont de nimic
uit şi ultimul detaliu dar am senzaţia
că viaţa începe din mine...

uneori nu înţeleg multe lucruri
înnoptez în umbră
şi totuşi
îmi doresc să redevin copil
doar atât cât
să mă pot ridica în picioare
şi să o strig pe mama

teodor dume: Crăciun fericit, prieteni dragi!


Prietenii mei dragi, sărbători fericite vă doresc vouă, familiilor voastre şi tuturor românilor de pretutindeni!

23/12/2012

teodor dume, vă recomand: Coloana infinită (autor Ionuţ Caragea)


Coloana infinită

acceptă-mi mângâierea, renunţă la-ntrebarea
ce te frământă-ntruna: noi ne vom potrivi?
acordă-mi doar o şansă şi vei simţi schimbarea:
o nouă aventură în fiecare zi.

nu vreau să-ţi fie teamă, nu vreau să mai fii tristă,
mai este loc de-un zâmbet, durerea a trecut,
priveşte înainte, speranţă mai există,
pot spune că idila abia a început.

promit, ne vom atinge şi vom clădi iubirea,
coloană infinită cu palmele pe cer
şi vom culege stele să le simţim zvâcnirea
când inimile noastre nu vor avea reper.

teodor dume, vă recomand: vine vremea să te dezlipeşti de oameni ( autor Răducu Cezara)



vine vremea sa te dezlipesti de oameni

se ia fiecare in parte
se decupeaza orice urma de copilarie
se insaminteaza in urma
care ti-a traversat inima

faci ordine cu liniste
ramine in loc un gust nestiut
ca un vin care tace

vine vrea sa te dezlipesti de oameni
sa ii muti in cealalta parte a gindului
sa poti sa ii iubesti

CLUB TEO DUME, CURSURI DE INIŢIERE, PREGĂTIRE ŞI TEHNICO APLICATIVE org. în baza informării MINISTERULUI ÎNVĂŢĂMÂNTULUI nr. 39864/27 oct.1994

CLUB TEO DUME: 
CURSURI DE INIŢIERE, PREGĂTIRE ŞI TEHNICO APLICATIVE, org. în baza informării MINISTERULUI ÎNVĂŢĂMÂNTULUI Direcţia Generală Strategia şi Dezvoltarea Învăţământului Serviciul Sinteze Statistică şi Prognoză, nr.39864/ 27 oct.1994, pentru Club teo dume, cu dosarele (depuse la Ministerul Învăţământului) nr:
- 39855
- 39856
- 39857
- 39858
- 39859
- 39860
- 39861
- 39862
- 39863
- 39864

pentru următoarele specialităţi:

- FORMARE COMERCIANŢI - MERCEOLOGIE
- FINANŢE CONTABILE
- SECRETARIAT PROTOCOL- BIROTICĂ
- ÎNGRIJITOR ADMINISTRATIV (curăţenie, îngrijire spaţii)
- fochişti
- asistenţi manageri
- asistenţi marketing
- ELECTRICIAN ÎNTREÂINERE
- DEPANATORRADIO-TV, ELECTRICE ŞI ELECTRONICE
- PAZNICI- SECURITATE PRIVATĂ
- IGIENĂ ALIMENTARĂ
- CONDUCĂTORI AUTO
- CONDUCĂTORI SCUTERE, 
- INTERPREŢI INSTRUCTORI
- INSTRUCTORI DANS POPULAR 
- INSTRUCTORI DANS DE SOCIETATE
- ÎNGRIJITORI BĂTRÂNI 
- ASISTENŢI SOCIALI
- COAFURĂ FRIZERIE
- MANICHIURĂ PEDICHIURĂ
- COSMETICĂ
- ELECTROMECANIC AUTO
- TINICHIGERIE VOPSITORIE AUTO
- INSPECTOR RESURSE UMANE
- FORMARE OPERATOR CALCULATOR
- CONTABILITATE
- CROITORIE
- ZIDARI-ZUGRAVI-FAIANŢARI
- RESTAURATORI ÎN PIATRĂ
- INSTALATORI APĂ CANAL- TERMOFICARE ŞI GAZ
- STICLĂRIE CERAMICĂ
- TEHNICA ŞI ARTA SERVIRII (OSPĂTARI-BARMANI)
-  LUCRĂTOR COMERCIAL (VÂNZĂTORI, AGENŢI COMERCIALI)
- BUCĂTAR
- MĂCELAR TRANŞATOR
- COFETAR PATISER
- BRUTARI
- SOBARI-HORNARI (COŞERIT)
- LB. ROMÂNĂ
- LB. FRANCEZĂ
- LB.ENGLEZĂ




MINISTERUL ÎNVĂŢĂMÂNTULUI
          Director general adjunct
                 Ion Vasilescu



NOTĂ:
cursurile nu se substituie celor org. în baza legii 129/2000 sau altor prevederi legale