BINE AŢI VENIT PE BLOGUL lui TEODOR DUME

Oare de ce se moare
fără ca timpul să-ți îngăduie
să te cunoști pe tine însuți?
(teodor dume)

23/09/2012

teodor dume>SCRIITORII, PRIETENII MEI> IOAN BARB


rănile încetinirii

Mai era puţin calm
îţi ascundea privirile în cuiburile de sub tâmple
în acel loc pe înălţimi
mă copleşeşte necunoscutul
uneori poartă însemnele unei cetăţi
şi nenumărate chipuri de zei
încă strâng în pumni liniştea până când vântul
înflorit în coloanele templului
seamănă cu fulgerul ce mă desparte
de îmbrăţişarea femeii mele

este tot mai aproape
anotimpul încetinirii tuturor lucrurilor
o să îmbrac hainele cele vii
în care sufletul aşteaptă înmugurit
vremea când va trece pe deasupra umbra Sa
şi se va desprinde din aşteptare




răsăritul unei păsări
*poem*

moartea este doar un ogor
din când în când semănăm câte-un trup
pentru lumea de dincolo unde viaţa va încolţi

îl îngropam pe tata
groparul făcea ultimele retuşuri
cu lopata în pământul cald
mormântul seamănă cu o pasăre neagră
lutul dimprejur avea forma
aripilor pregătite de zbor
îmi spuneam îi vor îmbrăca trupul
în întunericul din care a fost luat cândva
dar sufletul îi va răsări într-o altă lume
un cer nou pe care Dumnezeu a marcat
locul de unde izvorăşte fiecare pasăre

furtuna flutura deja steagul în vârful copacilor
viaţa ni se ascundea încă în plămâni
trăiam

cineva a spus să plecăm
în curând vom fi şi noi bătrâni
ne vor spăla numele într-o umbră

***



 La Salonul editurilor hunedorene /Deva, 2012 A AVUT LOC LANSAREA VOLUMULUI "Ostatec în cer", Ed. Tipo-Moldova - Iaşi, 2012, autor IOAN BARB

teodor dume şi administraţia Confluenţe lirice felicită autorul


teodor dume> Puţinul din adolescentul din mine a rămas acolo


Puţinul din adolescentul din mine a rămas acolo 
poezie [ ]
Colecţia: Poezii de dragoste 


- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 
de  [Dumov ]
2010-09-11  |     | 



deşi ştiu că viaţa începe de aici şi
se agită să iasă ca lumina din
felinarele uitate-n ferestre
toamna
sunt trist şi incompatibil cu
secunda în care am iubit pe
jumătate de bancă
în seara aceea târzie
cafeaua mi s-a părut
cel mai firesc gest
pe care l-am făcut
când am cunoscut-o pe Ana
în cafe-barul din gară
întâmplător sau nu ne-am privit
era dragoste la prima vedere

era înnebunitor de fermecătoare
în jurul gâtului şerpuia
un şal tricotat
nu era frig
cuceritor şi irezistibil zâmbetu-i
explodat de sub priviri îmi încătuşa vederea
simţeam un fel de căldură tăioasă până la os
atunci mi-am dat seama că ceva doare

toate aceste lucruri erau lângă mine
şi Ana era lângă mine
o văd printre amintiri însă această iubire doare
mă simt închis pe dinăuntru şi mi-e frică

iubesc locul acela şi toate aromele de cafea
care se pierd în mine

dimineaţa mă trezesc mai devreme
pun apa în ibric şi aprind aragazul
în scobitura din gând
doar eu şi imaginea aceea

prin fisura de la geam
intră lumina aud zgomote
mă ridic pe vârfuri şi privesc

oraşul pare un ghemotoc de ziare vechi
ţin pumnii strânşi şi încerc să
nu mă mai gândesc la nimic
începe să plouă aerul devine greu
din ce în ce mai greu

în toată graba asta doar eu şi Ana

geamul începe să trepideze
în acelaşi timp se închid uşile
şi trenul pleacă
în fiecare dimineaţă pleacă

s-au epuizat toate argumentele

nimeni şi nimic nu mă poate face
să uit locul acela
aş fi vrut să fiu acolo
dar în sfârşit e mult
prea târziu

cafeaua a dat în foc

jumătatea rămasă m-am gândit
să o păstrez pentru Ana

.  | 


nesfârșita iubire

cel mai greu îmi este să nu te mângâi
să tac și să tac să te privesc numai

a trecut iarna a trecut toamna
și vara prin umărul tău dezbrăcat

uneori
se întâmpla ca privirea să lase urme
vânătăi ca hulubii crescuți primăvara
sub umbra frunzei de pruni

mă adunam în ochiul copilului jucând
rișcă pe trotuar
fiecare bănuț scăpat pe asfalt
însemna un destin
aveai buzunarele pline și inima largă
nu-ți păsa dacă ai fi pierdut

petrecerea ta prin viață n-a avut
un cântec și
tocmai acum nu am cuvintele
care să-ți amintească naivitatea

iubirea mea ca a unui copil

înjuram înălțarea turnului Babel
despicarea limbilor noastre sera
sub umbrarul de vișini
între iubire și ură sufletul ca un nor

îmi amintesc în spatele nostru grădina
cu meri
eu Adam iar tu dintr-o jumătate a inimii
înălțându-te

22/09/2012

teodor dume: voi fi bătrân

lucrul cel mai firesc

lumina din veioză
se va stinge încet
şi dincolo geamul
roua se va rupe
sub tălpi

cu fiecare piatră tocită
voi înainta înspre
capătul celălalt

insesizabil o să mă uit la ceas

nicio tresărire

înăuntrul meu aceleaşi întâmplări
aceleaşi atingeri

în urmă încă o piatră tocită


trag perdeaua şi încerc
să-mi amintesc dimineaţa
în care bunicul
îşi adunase sentimentele

cu gesturi împrumutate
cotrobăi prin timp
ca într-o arhivă

şi aştept

teodor dume, am citit: festin (Atila Racz)


festin


din colțul nopții zăresc dimineața intrând cu tălpi umede în odaia
proaspăt tencuită
cu degete de var desenez curgerea unei clipe mistuind anii închipuirea șerpoaicei mușcând șoldul înghețat al toamnei pielea întinsă a călugăriței virgine

te uit
doar irlandeza născută în pub cu o pasăre zburându-i sub coaste mă trece prin sâni mă golește de îngeri

plouă tăios rece iar lumina neagră a mâinilor ascund fericiri pierdute
fară de mine fară voia mea se adânceste în mine
prin septembrie
beau cenușa cuvintelor și nu pot să ard mă dezbrac de mine gol pușcă
o iubesc fir-ar ca un șacal

dar a venit ziua când trebuie să-mi spăl mâinile mă așez sub laț încercând plăcerea spânzuratului din iubire

15/09/2012

teodor dume, am citit: femeia din mine (atila racz)


  • Îmi place ·  ·  · acum câteva secunde în Oradea · 
  • femeia din mine

    alunecăm din rouă în brume printre ani
    iar timpul răspusurilor ne lasă gustul amar
    al neputicioșilor

    cu gura flămândă mestecăm
    urzicile crescute din înserare
    printre melci ne întindem scuipatul
    urmărindu-ne urma ce ne ajunge din urmă
    o umbră roșie descărnătă de pe ose
    dar îmi așez iubito fruntea în palmele
    tale
    mă strecor hoțeste sub păru-ți ruginind
    îți iau chipul mi-l așez pe genunchi
    te privesc prin orbite până în iubire

    îmi este frică mai adânc

    doamne dar să uităm cum poezia
    se sfârșeste sub gleznele tale
    nu nu mai
    scriu decât despre mine
    înjurând printre dinți
    obrăznicia nopții prelungindu-și burta
    pe ferestre în ochii visătorilor
    peste femeia ce arde
    privind cerul născând nori ceruiți

    aprind cuvintele
    și le așeza solemn peste goliciunea rostirii

    iubito
    doar hingherii și măturătorii iubesc străzile
    trecerea poetului rănit de propria-i umbră

    îmi amintesc chipul tău luminos casa albă
    printre ciresii albi și
    drumul alb și și
    scările albe
    fetița ridicându-se în picioare chiar
    sub inimă între coaste
    o respirare prea blândă
    *
    astăzi
    nu-ți spun
    că sunt trist că
    aș plânge peste această viață
    peste această lume
    în care doar visul credinciosului
    nu ucide

13/09/2012

teodor dume, am citit: soarele mort (Ionuţ Caragea)


mais c`est dans la tendresse d`une première pluie
que nous mourrons
(Marie-Claire Blais)


inima-mi bate în ritmul unui cortegiu funebru
merg pe aceeaşi stradă
acelaşi drum spre casă cu scleroză în plăci
undeva departe se aude un cântec de jale
soarele mort
soarele mort şi păsări stau de priveghi

ce lume este asta îmbrăcată cu haina pe dos
ce lume este asta în care timpul
învaţă să meargă în cârje
ce lume este asta în care nevoia de somn
este nevoia vitală de a muri o dată pe zi
vise ce vise străine mai bat la porţile întredeschise
ce cuvinte ce cuvinte domnule poet
inima mea se umple de frumuseţea unor cuvinte
la fel cum coşciugul se umple
de frumuseţea unui mort

merg pe aceeaşi stradă
acelaşi drum spre casă cu scleroză în plăci

teodor dume, am citit: ionuţ caragea (delir cu tremurături de gînduri)


Delir cu tremurături de gînduri (selecţie)


Tenere ogni speranza, voi ch'entrate. Sexul este singurul infern accesibil cu drum de întoarcere.
*
Cuget... deci mă scufund în mine, adînc, tot mai adînc, şi fără colac de salvare. Cuvintele mele sînt adevărul care iese la suprafaţă, sufletul rezidual al gîndurilor abisale.
*
Dacă frumuseţea ar fi putut să oprească timpul în loc, mi-aş fi dorit să fiu o femeie neasemuit de frumoasă. Ah, înţelepciune, te aştept să mă înfrumuseţezi cu primărara veşnică a cuvintelor tale!
*
Noi am creat timpul şi tot noi ne-am închinat lui. Trecutul, prezentul şi viitorul alcătuiesc sfînta treime a celor ce se tem de eternitate.
*
Precum oamenii de zăpadă înfruntăm căldura inimilor din jur căutînd sensul altor anotimpuri.
*
Femeile îşi schimbă mai des fustele decît îşi schimbă timpul cele patru perechi de pantaloni.
*
Totul e iluzie, depinde cine o creează.
*
Iubirea înseamnă să pluteşti deasupra lacrimilor. Gîndirea înseamnă să plonjezi în profunzimea lor. Frica înseamnă să cauţi mereu un colac de salvare. Indiferenţa înseamnă să nu plîngi.
*
Nu vei fi genial învăţînd cuvintele unui geniu, ci aplicîndu-le în viaţa de zi cu zi.
*
Chiar nu ştiaţi că poemele se iubesc între ele cînd se lipesc două pagini?
*
Victoriile se conjugă doar la timpul pierdut, ţinînd inima pe post de spadă şi scut.
*
Ochii mei sunt două lagune albastre pline de sînge petrolifer. Speranţa moare asfixiată în aurul negru al versului.
*
Cea mai bună reţetă pentru egoism: singurătate şi suferinţă fizică. Din păcate... egoiştii vor să se vindece numai cu reţete compensate.
*
Orice tristeţe are o consolare amară: oglinzile nu mor niciodată, îşi schimbă stăpînul la fiecare privire.
*
Viaţa este o luptă pe care am pierdut-o înainte de a mă naşte. Tot ce fac acum este să-mi savurez înfrîngerea. Trăiesc închis într-o lume în care gratiile sunt înalte pînă la cer. Iluzia cea mai frumoasă a morţii este cînd privesc stelele. Gata, m-am decis! Renunţ la locul de veci! Vreau un nou loc de muncă! Ce are de spus Dumnezeu la toate acestea? M-aşteaptă să-l vînez prin univers cu reportofonul. Îmi împrumută cineva o pereche de aripi?
*
Prezentul este un sandviş cu singurătate între două felii de timp, împărţit frăţeşte cu umbra.
*
Poţi trece prin viaţă anonim ca un rîu pe sub pămînt, nimeni nu va şti din ce apă îşi potoleşte setea. Poţi trece prin viaţă ca Saul pe drumul Damascului, nimănui nu-i va păsa că te-ai schimbat, că spiritul tău are nevoie de un mediu propice înaltei comunicări.
*
Nici moartea nu mai impune respect, a devenit o simplă măturătoare care ascunde oasele sub preşul celui fără cîine la uşă.
*
Am ucis animalul din mine, îndrăznesc să scriu despre primul arbore plantat în paradis: îmi cresc muguri pe şira spinării.
*
Cel mai greu pentru un om care vrea să ajungă foarte sus nu este să înveţe zborul ci să se desprindă de cei care îl trag mereu în jos.
*
Am urît oamenii pentru că i-am iubit şi am crezut în ei. I-am urît pentru laşitate, minciună, ipocrizie, indiferenţă. Ura mi-a dat putere, ura mi-a dat boală. Cu timpul pînă şi ura s-a stins. Acum sînt foarte dezamăgit. Dezamăgit pentru că oricît de mult m-aş sacrifica în numele poeziei, oamenii continuă să-şi trădeze semenii şi, cel mai rău, să-şi trădeze propriul suflet. În acest moment mă întreb: eu pentru cine scriu?
*
Dacă ţi-este scris să mori înaintea femeii, să o rogi să nu se oprească la cumpărături de haine pe ultimul drum. Rişti să pierzi şi Judecata de Apoi...
*
Teoria evoluţionistă a lui Darwin aplicată pe femeie: celulă, celular, celulită.
*
Marea poezie vine numai la aceia care nu mai au nimic de pierdut în afară de propriul gînd.
*
Chinezii nu cred în mitologia greacă. Cerber poate păzi liniştit porţile infernului.
*
Singura decizie pe care oamenii ar trebui să o ia în pat este să moară decent.
*
Politica este călăul societaţii civile, dogma este dricul.
*
Unii oameni vînează ideile ca pe fluturi, alţii le urmăresc ca pe melci. Vă daţi seama cîtă trudă pentru cei care nu cunosc suferinţa?
*
Oamenii încep prin ceea ce li se oferă, continuă prin ceea ce înţeleg singuri şi sfîrşesc prin ceea ce uită.
*
Sufletul nu se poate vindeca, asa cum nici nu se poate îmbolnavi. Dar se poate salva.
*
Un om care este cu adevărat modest nu este deranjat de lipsa de modestie a celorlalţi, pentru că nu poate fi rănit şi nici nu i se poate diminua iubirea.
*
Nimic nu este interzis visătorului, dar lumea aceasta nu este un vis, ci întreruperea lui.
*
Stiţi cum sunt poeziile? Ca şi zilele în care trăim. Uneori avem o zi mai bună, alteori o zi mai proastă, iar poeziile se conformează sentimentului. Evident, este mai uşor să ţii minte o zi în care ţi s-a întîmplat un lucru extraordinar şi care te-a inspirat pe măsură. Dar oamenii trebuie să îşi aducă aminte şi de zilele mai proaste, tocmai pentru a face diferenţa. Ei nu au nevoie de utopii nesfîrşite ci de lucruri tangibile în care se pot regăsi.
*
Eu cred în mari iubiri, nu în mari amăgiri.
*
Toamna se numără păsările oarbe...
*
Este mai uşor să dormi cu mortul în casă decît cu muza moartă în inimă.
*
Ce înseamnă să fii perfect? Să te iubeşti aşa cum eşti şi să îi iubeşti şi pe alţii aşa cum te iubeşti pe tine...
*
Îmi place să trăiesc acele zile în care prima propoziţie cu care ies afară din casă durează pînă seara şi se limitează la două cuvinte: te iubesc!
*
Ştii, oamenii visează adesea să călătorească printre stele şi să-şi găsească acolo iubirea. Numai tu eşti norocoasa la care universul a venit în persoană şi ţi-a pus o galaxie la ureche...
*
Gloria este inerţia clipei în eternitate. Iubirea este inerţia eternităţii într-o clipă. Cunoscîndu-le pe amîndouă, prefer magia lui Dumnezeu...
*
Sunt insomniacul clipelor de nemurire. Dacă voi închide ochii voi extermina o lume ce mi-a fost dăruită într-un moment de tandreţe divină...
*
Cine se trezeşte conştient în zorii suferinţei, ajunge înţelept în amurgul gîndurilor.
*
Cu cît un om gîndeşte mai mult, cu atît trebuie să lase mai mult de la sine pentru a fi fericit. A lăsa de la sine nu înseamnă a renunţa la ceea ce este ci a-şi oferi constant doze de beţie sufletească, admirînd frumuseţea lucrurilor înconjurătoare şi a oamenilor pe care pretinde că-i iubeşte. A admira nu înseamnă a analiza, a iubi nu înseamnă a cîntări, cine gîndeşte excesiv fără momente de beţie sufletească are toate şansele să fie un veşnic neadaptat la umanitate, un filosof pentru care nu există decît pesimism şi dezamăgire.
*
Prefer oamenii care ştiu ce vor în dragoste ... un "mda" valorează cît o mie şi una de nopţi de suspiciuni...
*
Realitatea este că nu cîteva mii de curve trebuie să schimbe mentalitatea unui popor de milioane, ci un popor de milioane trebuie să schimbe mentalitatea celor cîteva mii de curve.
*
Destinul pune mereu un sac de nisip pe spatele celui care crede că iubirea este doar un zbor pe aripile vîntului...
*
Să nu mai plîngem cu lacrimi de crocodil, lipsa frumuseţii interioare nu poate fi tratată de propriile noastre victime. Avem întotdeauna bisturiul gîndului bun care poate îndepărta ipocrizia din noi.
*
Sunt poeţi de care nu a auzit nimeni, poeţi care trăiesc în turmă pe atelierele literare şi se laudă între ei, poeţi care cîştigă concursuri şi dorm cu medaliile de tinichea pe piept, poeţi susţinuţi de criticii şi organizaţiile de mucava ale prezentului şi poeţi care s-au născut în viitor şi urmează a fi înţeleşi. Cine rămîne în istorie şi pentru cît timp? Punîndu-mi această întrebare încep să caut elixirul vieţii veşnice şi o fac tot prin poezie.
*
Nu trebuie să te umileşti în faţa iubirii şi să te cobori la rangul de sclav sau cerşetor. Trebuie să renunţi la surplusul de ego în favoarea tăcerii şi a admiraţiei.
*
Dragostea este epuizarea cărnii prin lăcomia tandră a sufletului.
*
Prietenia după sfîrşitul unei relaţii în doi este reziduul neputinţei de a iubi, un fel de ipocrizie de lux pentru a arăta celorlalţi cît de buni suntem.
*
Datoria de a ne aduce aminte în viaţă de clipele frumoase nu este faţă de cei care ne-au făcut fericiţi în acele momente, ci faţă de noi înşine. Este trist să uităm ce a fost frumos, la fel cum este trist să ignorăm ce este frumos lîngă noi, rămînînd ancoraţi în trecut.
*
Accept respectul sau recunoştinţa pentru fosta iubire, dar prietenia nu există. Nu putem reprima amintirea clipelor intime alături de persoana pe care am iubit-o, sub pretextul unei prietenii. Ceva e putred, nu a existat atracţia fatală a iubirii la cei care rămîn prieteni.
*
Cînd toţi îţi zic că eşti beat, ţi se spune să te culci. Dar cînd eşti mai treaz decît toţi ceilalţi, de ce ţi se spune că visezi?
*
Dragostea ne învaţă mereu să facem dragoste, dar pînă la dragoste sunt atîtea lecţii despre comunicare... Cine sare peste aceste lecţii, nu va ajunge expert în dragoste ci în disimulări şi himere, iar omul pe care a pretins cîndva că l-a iubit va deveni un simplu accesoriu al vanităţii.
*
La prima vedere un om îţi poate părea indiferent, la a doua te obişnuieşti cu prezenţa lui, la a treia este posibil să-ţi placă, la a patra cei din jur vor începe să fie geloşi. Probabil că pînă acum am trăit trei vieţi cît trei strîngeri de pleoape pentru a ajunge să mă îndrăgostesc de tine la prima vedere.
*
Care ar trebui să fie ambiţia unui îndrăgostit ? Să renunţe la sine pînă se regăseşte complet în celălalt.
*
Oricat de bun ai fi, oricat de mult ai oferi, oricat de bine ai face lucrurile, depinde cine face diferenţa, depinde cine te iubeşte.
*
Gloria înseamnă să ne înşelăm constant propria viaţă cu o mare iluzie... Dar viaţa, mult mai înţeleaptă, lasă de la ea pînă în ultima clipă, cînd se derulează filmul celor mai frumoase amintiri. Gloria îşi ia catrafusele şi pleacă, ne agăţăm de viaţă pentru a mai obţine o şansă, lacrima mortis consfinţeşte regretul...
*
Şi chiar dacă vei fi rănit, să accepţi durerea ca pe un dar divin. Pentru că acolo unde nu iubeşte omul iubeşte dumnezeu şi dacă nu renunţi niciodată la iubire, nici dumnezeu nu renunţă la tine şi îţi va da într-un final ceea ce meriţi.
*
Tot ce este materie are amprenta lui Dumnezeu, iubind materia în esenţa ei, putem accede la divinitatea ei. Ca să-l înţelegem pe Dumnezeu, trebuie să-l iubim cu fiecare atom al materiei noastre.
*
Înţelepciunea apare cînd alegem să spunem cuvinte importante în locul cuvintelor mari.
*
Prin gînd eşti stăpînul tuturor aspiraţiilor tale, prin muncă sclavul tuturor neajunsurilor. Într-o existenţă perfectă ar trebui să înfăptuim totul prin gînd, chiar şi universul în care trăim...
*
M-am născut pe jumătate viu, pe jumătate mort, într-o lume pe jumătate strîmbă, pe jumătate dreaptă. Întreagă este doar dorinţa mea de a rămîne mereu uluit de frumuseţea iubirii...
*
Pe zi ce trece se umple un pahar al singurătăţii mele absolute. Cîndva mă voi aşeza cu amintirile la masa tăcerii şi îl voi bea pînă la fund.
*
Lumea este un imens cub Rubik în mîinile unui bătrîn orb. Doar zgomotele suferinţelor noastre îi dictează mişcările.
*
Cîtă văpaie să am în mine, cîte gînduri năstruşnice, cîte jocuri şi cîtă fantezie, cîtă forţă de a crea şi de a reinventa clipa, cîte dorinţe nebune şi cîte temporizări... astfel încît să nu fiu corupt de imensa dorinţă de autodistrugere a lumii, astel încît să nu te pierd niciodată?
*
Va veni vremea cînd toată ura acestei lumi se va transforma într-un scîncet şi fiecare îşi va da seama cît timp a irosit în loc să fie fericit. Obosesc în această obsesie de umplere a spaţiului înconjurător cu propria noastră concepţie despre viaţă, în loc să umplem golul din noi cu iubire.
*
Ce bine ar fi dacă în cafeaua amară a dimineaţii, oamenii ar înmuia şi lascivitatea gîndurilor cu care pleacă la drum în fiecare zi. Ce fericită purgaţie!
*
Fericirea este o lacrimă ce încă n-a atins pămîntul.
*
Trebuie să te raportezi mereu la ceilalţi, prin experienţă trăită, pentru a-ţi da seama cît de singur poţi fi în doi sau cît de singur poţi fi în mulţime. Cînd vei învinge aceste singurătăţi, prin iubire, vei fi cu un zîmbet mai aproape de chipul trist al Mîntuitorului...
*
Cel mai trist nu este să le lipseşti celorlalţi, ci să-ţi lipseşti ţie însuţi.
*
Erau vremuri cînd gîndurile mele atingeau marginea universului şi îl trezeau pe Dumnezeu din somn. De curînd am aflat că femeile îl păzesc pe Dumnezeu la hotarele somnului...
*
Uneori, chiar şi peştele care se zbate pe uscat este mai fericit ca inima mea care se zbate aiurea într-o mare de sînge. Suntem proscrişi asfixierii cu zădărnicie şi necunoaştere. Aş vrea să vină Dumnezeu să îmi facă respiraţie gură la gură...
*
Mai întîi trebuie să iubim divinitatea din noi înainte de a-i iubi pe ceilalţi, altfel vom depinde mereu de ceilalţi şi nu vom descoperi cu adevărat cine suntem.
*
Cînd eşti în faţa celui mai frumos miracol numit iubire, luptă folosindu-ţi toate gîndurile curate şi nu apela la ceilalţi pentru a cuceri sau pentru a rămîne cu femeia visurilor tale. Chiar dacă vei fi ajutat, atunci cînd vei fi singur cu ea, adevăratul tău caracter şi neputinţa ta vor ieşi mereu la suprafaţă.
*
Cîte influenţe are omul în jur, atîtea slăbiciuni are. Influenţele pot distruge tot ce doreşti, tot ce simţi, tot ce eşti, dar mai ales... tot ce iubeşti.
*
Orgoliul unor oameni este atît de mare încît preferă să piardă tot ce este mai important, în schimbul unei idei ce roade ca viermele din măr. Într-un final, nimeni nu va muşca din fructul unei minţi otrăvite.
*
Realitatea este atît de crudă încît oamenii se hrănesc cu răbdări prăjite la focul inimii...
*
Poezia, cruce pe linia destinului care ne arată unde s-a săvîrşit o iubire de la care au fugit toţi martorii în afară de poet.
*
Poetul, cadavru umblător în spatele căruia fiecare urmă este un mormînt care se umple cu aurul negru al cuvintelor.
*
O vorbă înţeleată spune că peştele de la cap se împute. Completez: şi iubirea la fel...
*
Nu este o calitate să te eliberezi de povara adevărului cît mai repede şi s-o arunci pe umerii altora. Te poţi goli de prezenţa adevărului şi nimic nu-l mai poate înlocui, nici măcar o minciună. Dar dacă împarţi adevărul cu alţii şi continuă să fie o parte din tine, care te face responsabil şi împăcat cu sinele, atunci vei fi fericit şi vei avea mulţi prieteni...
*
Toate visele lumii pot încăpea într-o lacrimă.
*
Inima este o capcană pusă timpului, impiedicîndu-l să treacă neobservat.
*
Iubirea apare cînd Dumnezeu se priveşte cu două chipuri în aceeaşi oglindă. O privire fulgerătoare care se consumă cu viteza luminii care a generat-o. După aceea amintiri, doar amintiri ca lumina unor licurici în noaptea viselor destrămate de zgomotul surd al cărnii.
*
Visul, locomotiva cu aburi a somnului veşnic, oprind la staţiile zilelor în care admirăm lumea nimănui.
*

notă - selecţie de citate şi aforisme din grupajul "Gînduri la masa tăcerii", revista Constelaţii diamantine, numărul 6, 2012


IONUŢ CARAGEA: distanţa dintre iubire şi oameni (cu prietenie lui Teodor Dume)


Distanţa dintre iubire şi oameni
poezie [ ]
cu prietenie lui Teodor Dume 


- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 
de  [Snowdon King ]
2009-07-26  |     | 



distanţa dintre iubire şi oameni
se măsoară cu linia vieţii
cu gustul amar de ieri
şi urlet de iarbă strivită
cu frunze rămase pe drumuri
şi crengi agăţate de haine
cu gropi în obraji şi pietre
însetate de cuvinte


26.07.2009



****

11/09/2012

teodor dume, am citit : sărutul brâncusiana (atila racz)



sărutul
brâncusiana



ea mă adună
mă cerne prin gene mă așează-n glezne
chipul meu devine mâna
strânsă-ntre pulpe
degete în piele de înger urmând drumul
serfimului printre coline și line
cum trupul Evei

lie-dintr-o-glie-ciocârlie-lie-vie-și-învie
a doină-doinire vaieră se zboară dintr-o primăvară
printr-o noapte stinsă lumânare ninsă
sumbră dintr-o umbră
lie-dintr-o-glie-ciocârlie-lie-vie-și-ne-nvie

ea mă tot adună
mă cerne sub ochiul de lună
cu brațe inele
jumătăți chemate
în aceeași piatră brâncușiană

09/09/2012

teodor dume: la capăt de drum


La capăt de drum


cândva o să văruiesc gardurile
şi cireşul din faţa casei
sub care tata
îşi ascundea tristeţile
apoi o să trag perdelele
cu mâinile împreunate
o să-l rog pe Dumnezeu
să coboare pentru o clipă
să stăm la taclale despre una alta.

închid ochii
şi-mi las gândurile să hoinărească
printre singurătăţi
o pasăre se loveşte de geam
se face linişte
în cameră e cald
respir haotic
lângă veioza de pe noptiera din colţ
sprijinite de ochelarii lui tata
câteva amintiri
două fotografii şi multă singurătate

tăcerea creşte ca un aluat

mă aşez în fotoliu
şi dizolv fiecare imagine

aud paşi...

mă încăpăţinez să cred că
cineva se apropie de uşă

e bine
Dumnezeu îmi deschide uşa

după o zi rece şi neagră
fiul meu va da pâine săracilor
va întoarce oglinda şi va privi
la omul de dincolo..

teodor dume> golul dintre respiraţii




în crescătoria mea de singurătăţi
am descoperit un intrus
uneori îmi ciuguleşte  din palmă
apoi mă priveşte tăcut
ritualul acesta se repetă
dimineaţa
la amiază şi seara
am o poftă nebună să urlu
dar nu pot
liniştea sângerează prin mine
durerea îmi colorează pielea
în oglinda în care mă privesc
văd doar umbre

se zvoneşte că moartea a trecut malul
de partea cealaltă
Dumnezeu îmi face cu mâna

31/08/2012

teodor dume: "soarbe din cuvinte ca dintr-o rugă" (Veronica Pavel Lerner), se dedică poetului Teodor Dume



“Soarbe din cuvinte ca dintr-o 
rugă” 
se dedică poetului  Teodor Dume

Motto:
     « teo trage cearşaful vrând
      să rămână în noapte
cu gândurile muiate în linişti
soarbe din cuvinte
ca dintr-o rugă »  
                       (Teodor Dume)

deschide ochii: ţi-am adus un
cearşaf  
alb de prospeţimea gândului
cuvinte snop de lumină
le aşez  pe noptiera cu amintiri
nu te îngrijora
pentru borcanul cu flori uscate
al bunicii
uite o bucăţică de pâine caldă
am copt-o pentru tine
din felii de soare-n spice
ploaia s-a liniştit
cămaşa albă a tatălui s-a uscat
m-a rugat s-o calc
şi să-ţi spun să nu te grăbeşti
să-l ţii de mână
ţi-am adus ceva pentru sertarul
din suflet unde să aduni
amintiri viitoare
ţi-am reparat veioza
dar acuma nu te obosi
priveşte lumina de dincolo de
geam
pe alei magnoliile te aşteaptă
ascultă-mă şi
« soarbe din cuvinte ca dintr-o
rugă »


VERONICA PAVEL LERNER

PS:
Poezia a fost publicată în revista Vatra veche, (nr.9, 2012)