BINE AŢI VENIT PE BLOGUL lui TEODOR DUME

Oare de ce se moare
fără ca timpul să-ți îngăduie
să te cunoști pe tine însuți?
(teodor dume)

03/07/2012

am citit: noaptea democraţiei, ceaţa raţiunii


Victor Ponta

ROMÂNIA

Noaptea democraţiei, ceaţa raţiunii

Cum se distruge libertatea? Dar democraţia, expresia politică a libertăţii unei naţiuni?
În Germania naziştii au desfiinţat democraţia Republicii de la Weimar prin aşa-numita lege a împuternicirii. Era o lege prin care Parlamentul împuternicea guvernul cancelarului Hitler, conferindu-i, sub bici nazist, prerogative discreţionare şi plenipotenţiare.
Există şi alte căi, mai lente, de a o lichida. Corupţia e una dintre ele. Demagogia, alta. Iar când demagogia e televizată prin antene, fumigene şi glasuri care mai de care mai corupte e vorba chiar de o modalitate redutabilă.
În România, după ani de sistematică spălare cerebrală şi tocare televizată a forţei mentale de rezistenţă a cetăţeanului s-a trecut la mijloace mai contondente.
Simplu, direct şi eficient întru uciderea democraţiei şi a statului de drept e drumul cuceririi omnipotenţei prin luarea cu asalt a uneia sau două dintre cele patru puteri şi trecerea ulterioară la nivelarea instituţională astfel încât să dispară în întuneric şi în ceaţă separaţia dintre ele. Astfel încât să rămână, la urma urmelor, doar una.
Acesta e drumul pe care, judecând după suita de acţiuni şi decizii inedite în Europa de dincoace de Belarus, adoptate până acum, s-a hotărât să-l parcurgă cu viteza fulgerului cuplul Ponta-Antonescu.
În România condusă de această tot mai controversată pereche s-a trecut la revocarea din funcţie a liderilor celor două Camere Parlamentare şi a avocatului poporului. Ce-i trebuie poporului să fie apărat de o persoană cât de cât independentă, mai ales dacă persoana cu pricina se poate adresa prin lege Curţii Constituţionale.
Concomitent s-a anunţat iniţierea unor paşi care să ducă la restructurarea CCR după chipul şi asemănarea USL - şi la suspendarea preşedintelui Băsescu.
Odată cu dispariţia ultimelor bastioane ne-uselizate din România post-comunistă, puterea absolută va reveni definitiv, ceauşist şi irevocabil unei instituţii de tip struţo-cămilă, alcătuită din guvernul-parlamentul României şi Antenele lui Felix-Voiculescu. Cel din urmă e omul care, zilele trecute demisiona din Senat spre a împiedica Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să-l condamne pentru corupţie şi se plângea, concomitent, că „nu avem toată Puterea până nu luăm şi Justiţia".
Dacă planul său şi al prietenilor săi politici de la USL reuşeşte, izbuteşte şi cucerirea puterii absolute.
E vorba de acea omnipotenţă care chiar nu mai are de dat socoteală nimănui, nici justiţiei ori Curţii Supreme, nici vreunui şef al statului cantonat în prostul obicei de a insista asupra caracterului sacrosanct al sentinţelor Curţii Constituţionale. Şi cu atât mai puţin ar trebui ea să răspundă unei prese cu adevărat neatârnate.
În mintea mea de istoric amator fără doctorat şi plagiat toate acestea nu mi se par acţiuni originale, ci se asociază cu alte câteva celebre lovituri de stat, puciuri militare şi operaţiuni politico-poliţieneşti declanşate, în trecut, cu mai mult sau mai puţin succes.
O amplă şi extrem de sângeroasă acţiune de asasinare şi răpire a unor presupuşi adversari ai regimului nazist a debutat în decembrie 1941, în baza unui decret semnat de Hitler. Sub faimosul „Nacht-und -Nebel-Erlass” dispăreau fără urme nenumăraţi duşmani reali sau imaginari ai regimului hitlerist din Europa ocupată.
În Germania, „Nacht und Nebel”, în traducere „Noapte şi Ceaţă”, este o expresie care trimite nu doar la ordonanţa secretă a Führerului, menită să înăbuşe orice percepeau ocupanţii nazişti drept manifestare de opoziţie antigermană. Sensul sintagmei evocă şi alte acţiuni de terorism politic, având drept obiectiv cucerirea sau asigurarea puterii totale şi totalitare, prin desfiinţarea cu orice mijloace, inclusiv şi mai cu seamă ilegale, a oricărei urme de opoziţie.
Aşa credeau naziştii că-şi vor asigura menţinerea veşnică la cârmă. Nimic din toate acestea n-ar fi putut avea loc fără „Legea” de tristă faimă a „Împuternicirii” din martie 33. Să ne-nţelegem bine. România nu e, din fericire, Germania nazistă. În 1989 au ieşit mulţi tineri în stradă şi au înfruntat tancurile, scandând "vom muri şi vom fi liberi". La rândul său, tânărul Ponta nu e Hitler. Şi nici Crin Antonescu nu e Goebbels. Lukaşenko domneşte la Minsk, iar nu la Bucureşti.
Dar dacă şefii USL ar fi fost oameni politici responsabili, ar fi evitat cu grijă orice derapaj i-ar putea asocia de Belarus, Stalin sau de Cel de-al Treilea Reich.

AM CITIT:



URMEAZĂ SCHIMBAREA ŞEFILOR SERVICIILOR SECRETE, A COMANDAMENTULUI MILITAR AL A M. Ap.N., A GUVERNATORUL BĂNCII NAŢIONALE , A PATRIARHULUI ?
ATUNCI ÎNSEAMNĂ CĂ USL-UL ARE SPRIJINUL RUSIEI, ALTFEL NU SE EXPLICĂ INDIFERENŢA LA REACŢIILE AMBASADORULUI SUA ŞI AL COMISARULUI EUROPEAN PE JUSTIŢIE . GLUMA SE ÎNGROAŞĂ !
 ·  · 

teodor dume: apariţe revista algoritm literar nr.6



A apărut revista "Algoritm literar", numărul 6. În paginile revistei semnează poezie, proză şi critică literară: Silviu Guga, Ioan Moldovan, Mircea Petean, Ioan Radu Văcărescu, Leo Butnaru, Gheorghe Neagu, Ion Mădălin Onişoară, Daniel Lăcătuş, Ladislau Daradici, Sorin Teodoriu, Ioan Evu, Paul Blaj, Dan Herciu, Niu Herişanu, Florentina-Loredana Dănilă, Tania Nicolescu, Cristina Cirnicianu, Ioan Gelu Crişan, Lucia Sava, Daniel Marian, Constantin Dragoş, Ovidiu Paulescu, Ioan Barb, Daniel Dăian, Bianca Dan, Violeta Deminescu, Simion Cozmescu, Marian Dragomir, Teodor Dume, Dumitru Crudu, Roxana Mădălina Nazâlu, Lidia Vianu, Constantin Stancu, Liviu Ofileanu, Dumitru Hurubă.
http://revistaalgoritm.wordpress.com/

02/07/2012

ALBUM TEO FOTOGRAFII












































am citit: Lucian Mîndruţă:>de ce adevărul pierde alegerile


De ce adevărul pierde alegerile

de Lucian MîndruţăPostat la: 02.07.2012 16:34 Ultima actualizare: 02.07.2012 20:45
Când un om face o paralizie facială, cea mai simplă dintre explicaţiile din public este "l-a tras curentul". Supusă la vot, această afirmaţie ar lua probabil peste 80% din votul popular. Viruşii sau un accident vascular cerebral, adică adevăraţii vinovaţi potenţiali, ar trebui să se mulţumească cu veşnicul procentaj al UDMR: sub 10%!

Asta e marea problemă cu adevărul pus la vot: nu vei valida altceva decât legende. Adevărul va fi înfrânt de gura lumii. Realitatea va pierde orice referendum. Pentru că nouă ne place să votăm povestea, nu cifrele. Visul, nu experimentul. Emoţia, nu adevărul.
Nu poţi să recurgi la popor ca să afli dacă teoria corzilor e corectă, de exemplu. Pentru că poporul va crede că te referi la fetele de pe centură.
Nu poţi te întorci la popor ca să afli leacul cancerului, data următoarei eclipse sau cea mai bună soluţie de ieşire din criza economică.
Nu poţi să recurgi la popor nici măcar dacă vrei să afli cât e ceasul. Pentru că fiecare are ceasul lui: unul a rămas în 1955, altul e cu mult înainte, în 2020.

Tocmai de aceea, e bine să nu-i punem poporului întrebări grele. E suficient că, o dată la patru ani, e nevoit să decidă care e mai puţin ticălos dintre tipii pe care şi-i alege de şefi. Pe baza culorii cravatei.

După acest principiu, domnul Puiu Haşotti (ministru al culturii) a decis că nu poate lasă faptele să se pună în calea unei credinţe populare. Că nu ne poate strica frumuseţe de carte de vizită naţională daco-romană cu un paşaport de neam prost, turcesc. De-aia a interzis analizele ADN făcute pe rămăşiţele Basarabilor. Dacă nu-s de-ai noştri? Dacă ne-am început istoria aşa cum, iată, ne-o terminăm, sub management de expaţi?
Toată povestea asta sună mai degrabă a despotism din Kazahstan, nu a ştiinţă europeană. Ungurii şi-au expertizat şi ei mormintele principilor presupuşi cumani şi-au aflat că într-adevăr erau de neam oriental. Orgoliul naţional n-a păţit nimic, e bine mersi, intact, ba chiar obraznic, după cum a dovedit-o recenta poveste cu urna poetului fascist.

Şi-atunci, de ce nu ne putem dezgropa istoria, aia reală? Foarte simplu: pentru că, după falimentul Hidroelectrica, doar mândria naţională a mai rămas ne-privatizată. Doar ea a fost ferită de încetare de plăţi. Din ea ne extragem din timp în timp scuzele pentru fiecare eşec în masă: "străinii sunt de vină, complotul masonic, multinaţionalele, Bilderberg şi ăia care bagă chimicale în pâine". Nu putem să rămânem fără istoria asta contrafăcută şi plină de bătălii câştigate şi glorie. Pentru că doar cu ea ca scuză ne mai putem odihni liniştiţi după fiecare catastrofă. Fără Mihai şi Ştefan şi Decebal, ce-ar mai fi loserii Popescu şi Ionescu? Fără daco-romanitate, nu cumva ar trebui să ne-apucăm, în sfârşit, de treabă, în România reală de azi?

Bine, mai e e şi-un argument de legendă în chestia deshumării Basarabilor: la "mutra de tătar a lui Băsescu" (am citat cu aproximaţie din România Mare de-acum câţiva ani), ce ne facem dacă descoperim că primii domni sunt verii lui mai de departe?
Supun la vot care explicaţie vă place mai tare.

Lucian Mîndruţă este comentator Mediafax Group
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine

 



teodor dume: nu l-am văzut niciodată pe tata iubind



în seara aceea s-a mutat mult
mai aproape de geam şi m-a strigat
să-i aduc ustensilele de ras
din când în când privea
spre balconul vecinei de la trei
o femeie cu zâmbetul sarcastic
adesea incisiv

în seara asta o să aprindă lumina
şi o să se învârtă în cerc
prin faţa oglinzii dar tu
nu cred că înţelegi mi-a zis
alunecând parcă într-un of resemnat
apoi mi-a prins şoldurile între mâini
şi m-a tras înspre el

înăuntru lui se derula un film

era prima dată când rupea din
dragostea lui şi o împărţea cu mine

dimineaţa l-am găsit îmbrăcat
în cămaşa lui albă pe care o purta
duminica la biserică în cele
câteva ore de slujbă

dincolo de clipa asta
am rămas doar eu
muşc din cuvinte şi aştept...

teodor dume: Brâncuşi


Am sărutat cu genunchiul
lespedea de piatră
într-o rugăciune
am deschis poarta sărutului
şi m-am aşezat la masa tăcerii
vorbea cuminţenia pământului
şi creştea piatra lipindu-şi
de obrazul meu somnul
toate rosteau numele
un singur nume
reverberând în tăcere
într-un târziu, cu fâlfâit
de aripi incolore,
l-a prins în cioc măiastra
şi l-a urcat
în înaltul coloanei fără de sfârşit
Am sărutat cu genunchiul
lespedea de piatră
într-o pioasă rugăciune
şi n-am putut rosti
decât un cuvânt
unul singur
...Brâncuşi!

(teodor dume,
text publicat în volumul Adevărul din cuvinte)

30/06/2012

teodor dume> eu voi pleca la tata

astăzi am mers mai mult
ca în toate zilele

venele sufocate de umbre
şi de multe alte lucruri
s-au încins
între timp mă gândesc
să scriu o scrisoare dar
nu ştiu cum să încep
ideile se detaşează
şi nu pot să inventez
nicio scuză
buzele îmi vibrează ca
aripa unui fluture prins în lumină

sunt multe lucruri pe care
vreau să le scriu
între două gânduri
cuvintele se transformă în toamnă
şi se rânduiesc adânc în mine

închid ochii şi respir
din plămâni ies aripi
nimic din ce-am văzut
nu există
nici tata şi totuşi
vreau să-i scriu
cerul şi-a rupt din margini
poteca e tot mai strâmtă
în oraşul din mine
nu mai suflă nici vântul
aerul trece dintr-o tăcere în alta
dar aştept până se termină toamna

e destul de lungă

tac şi mă uit
timpul muşcă din marginile trupului
ca dintr-o halcă sfâşiată
oricum nu mai contează
e târziu
sfârtec un gând şi
despic senzaţii
neputinţa de a scrie
mă face să las un mesaj
pentru singura parte care
lipseşte

nimic mai trist decât timpul oprit
între mâinile mele de copil

cuprind cerul
şi supus
pentru o clipă
tac
ca într-un joc
să nu-l trezesc pe tata
ştiu că mă simte

în urmă vin liniştile şoptind umbrei
doar în pieptul toamnei
respiră un greier

se aude

nu-mi pot opri teama
e prea mult pentru o zi în care
am uitat suferinţa
în mine
mă opresc pentru o clipă
şi privesc o icoană

emoţia intră adânc
mă chircesc şi ţip
până se sparge umbra

eu voi pleca la tata