BINE AŢI VENIT PE BLOGUL lui TEODOR DUME

Oare de ce se moare
fără ca timpul să-ți îngăduie
să te cunoști pe tine însuți?
(teodor dume)

05/08/2012

teodor dume: scriitorii, prietenii mei (dana ştefan)

DANA ŞTEFAN, GERMANIA







                           Dana Stefan
                                  noapte


                                                                                                                        Dana Stefan
                                                                                                                    roses - ulei pe panza


teodor dume: scriitorii, prietenii mei (alexandru gheţie)

alexandru gheţie


UNEORI NUMĂRĂM STELE


În camera rece liniştea decupează răni.
rănile mele au culoarea cerului. se deschid
şi din fiecare răsare un soare alb ca o nucă
de cocos crăpată. rănile mele nu dor.

uneori sunt scafandru. intru în lucruri,
dar mai ales în mine. întorc pământul
ud florile verific urmele râurilor pentru
că oamenii, dilara, sunt nişte creaturi
curgătoare și - 
dau năvală în mine în camera cu linişte rece
plantează vreo salcie ori ceva stufăriş papură
apoi pleacă. sunt unii care intră cu grenade în
pumn. fiecare cu războiul lui, în fine
când plouă mai ales număr morţii
am un aparat special pentru asta - 


singurătatea e o lamă aici. cu ea tai orice. 
de la o felie de pâine la una de iubire/ de la
păr la timp. şi moartea o tai. 

acum ne iubim. nici
nu facem diferenţa dintre iubire şi moarte ori 
dintre somn şi mişcările din spatele pleoapelor.
uneori numărăm morţi. 
mă simt un cimitir în care toţi morţii au numele
meu chipul meu rănile mele. un fel de creuzet în
care indiferent de amestec rezultatul este
același

mă iubeşti pentru că rănile mele au
culoarea cerului. te iubesc pentru
că nu știu ce să fac
altceva

     

teodor dume: scriitorii, prietenii mei (veronica pavel lerner)




veronica pavel lerner, canada







"SOARBE DIN CUVINTE CA DINTR-O RUGĂ" (se dedică poetului teodor dume)



Motto:
« teo trage cearşaful vrând
să rămână în noapte
cu gândurile muiate în linişti
soarbe din cuvinte
ca dintr-o rugă »
(Teodor Dume)
deschide ochii: ţi-am adus un cearşaf
alb de prospeţimea gândului
cuvinte snop de lumină
le aşez pe noptiera cu amintiri
nu te îngrijora
pentru borcanul cu flori uscate
al bunicii
uite o bucăţică de pâine caldă
am copt-o pentru tine
din felii de soare-n spice
ploaia s-a liniştit
cămaşa albă a tatălui s-a uscat
m-a rugat s-o calc
şi să-ţi spun să nu te grăbeşti
să-l ţii de mână
ţi-am adus ceva pentru sertarul
din suflet unde să aduni
amintiri viitoare
ţi-am reparat veioza
dar acuma nu te obosi
priveşte lumina de dincolo de geam
pe alei magnoliile te aşteaptă
ascultă-mă şi
« soarbe din cuvinte ca dintr-o rugă »


****



teodor dume: scriitorii, prietenii mei (ioan barb)

IOAN BARB






Poza de profil
Golgota fără anotimpuri




se făcea că păşeam lângă tata urcam pe un deal
era ziua pe la amiază deodată s-a întunecat
o pâclă neagră ca păcura ţâşnea din cer ne curgea de pe umeri
încât nu ne vedeam nici genunchii tremurând
cineva ne-a făcut semn să stăm
ne-am uitat unul la altul înspăimântaţi
semăna cu un înger umbra lui acoperea cerul
de la un capăt la altul
ce vrei să facem Doamne? a murmurat tata
din spatele unui oftat
de ce-mi spui mie Domn? s-a lamentat îngerul
sunt doar un slujitor
acum se face judecata lumii a adăugat de la mari înălţimi
ne-a lăsat să plecăm mai departe prin întuneric
apoi un fulger a brăzdat cerul de la un capăt la celălalt
vedeam chipul durerii bătut în cuie pe lemn
ne-am întors faţa în altă parte tăceam
auzeam cum creşte barba morţilor de sub pietre
şi deodată s-a luminat să mergem mai departe a şoptit tata
am urcat pe sub cruce
două picături de sânge ni s-au rostogolit
pe umeri şi deodată aerul s-a îmbrăcat în cristal
hainele noastre străluceau mai albe ca inul topit
l-am văzut şi pe vecinul Ion venind către noi
( nu ne lăsase niciodată să culegem nucile
de pe crengile aplecate peste gardul nostru)
acum se opintea cu o cobiliţă pe umeri
sunt zilele lui rele a spus cineva
îmi era milă de el aşa aplecat de păcate
în faţa crucii a căzut în genunchi
ne uitam eu şi tata prin carnea lui
cum priveşti prin sticla afumată a lămpii
am început să plâng stătea aşa spăşit fără inimă
cu ochii plecaţi de copil vinovat
apoi s-a auzit o bufnitură când s-a prăbuşit cu faţa la pământ
o mână s-a întins de pe cruce a apucat cobiliţa cu zile rele
l-a ridicat ca pe un copil du-te în pace şi să nu mai păcătuieşti
auzeam ca un susur blând în gura izvorului
n-am îndrăznit să ridic ochii
îl vedeam doar pe vecinul Ion cum cobora dealul uşor
făcea câte trei paşi deodată
prin carnea limpezită zăream o scânteie sub coaste
înţelegeam nu i se împliniseră încă zilele şi nici vremea
când putea să treacă Iordanul pe malul pe care stăteam noi
în spatele crucii se căsca un hău
e gura morţii deschisă încă de la facerea lumii
nu te uita acolo mi-a şoptit tata
priveam amândoi spre locul unde El era răstignit gol
deasupra cerului
dar nu-l mai vedeam
îi crescuse pe trupul zdrobit lumina strălucea
mai tare ca soarele
albea împrejurul şi morţii de pe crucile între care
era bătut în cuie
toate lucrurile erau spălate în aceeaşi ploaie de la început
(publicat în revista Argeş, nr. 3/2012)-



teodor dume: scriitorii, prietenii mei (alice diana boboc)

aluce diana boboc

teodor dume: scriitorii prietenii mei (atila racz)

ATILA RACZ, DUBLIN                      


SCRIBUL



din miezul lucrurilor se înalță o femeie goală
îi așez prosopul alb sub tălpi
în jurul ei tot oceanul
umbra-i învie
trece prin mâinile mele
cuvintele pe care vreau sa le spun
le înec în cerneală
imitând scribul întemnițat între silabe
mă privesc
cu câtă iubire pustia
se acoperă cu pielea mea nisipoasă
șiroind cu vântul uscat printre tufe pietroase
câtă iubire ascunde noaptea
între gleznele mătăsoase
ca o fecioară ieșită în prag cu o lumânare aprinsă
urcând cărarea țesută printre coline
spre orizontul tăiat cu o spadă de sânge
destinul moare
ca o floare neagră în palma deschisă
mă ierți
nu-i așa
poemul se sfârșește între cuvinte
dar
îți jur că o să rămân în jurul inimii
să-i ascult tânguitul
prin
noaptea ce îneacă între ferestre
un strigăt

teodor dume: scriitorii, prietenii mei (aurel sibiceanu)

aurel sibiceanu



ÎNTR-O... BIBLIOTECĂ :))))

teodor dume> am citit; Amely


Amely 

respir printre degetele tale iarna,
când timpul îți hașurează părul în alb,

am impresia că am băut prea mult Amely
îngeri ies din tine doi câte doi cu aripi
tăiate,
da...
în ceașca de cfea toți înecații, drumuri
ce curg din păru-ți cârlionțat, pe sub
tălpile nerăbdătoare să calce,

... am băut prea multă vodkă, Amely
iar viața se dezbracă fără de mine!

ea... Amely îmi va spune că mă visează
urcând în cer
pe un fulg portocaliu până la Dumnezeu

îmi trece capul în palme
trupul proaspăt născut... Amely
la noapte vom face un pat din podele
o să ne lugim patru_zeci_și_patru de trepte
cu dorințele adunate sub ochi

zilele au gust de așternut umed, uneori
mă strângi
încep să mă mușc
mă apeși Amely...

e timpul să pleci în rochia, numai a ta, negră
cu piciorele încă desculțe
vreau să-ți simt spatele tatuat cu un zid
vertical

ei, vezi
ninsoarea ca un poem din care te scurgi

cobori dimineața în odaie
eu tac și
iau de la capăt timpul, prin grădina cu vișini...

viața se clatină pe marginea străzii și
vremea

în urmele tale dinții câinilor albi, frigul
și rugăciunea ultimului strigăt

nu te mai poat visa, Amely

teodor dume> am citit: ochiul care îndepărtează


ochiul care îndepărtează 

ni se lipesc tălpile de acelaşi drum înnodat între copilărie şi rătăciri

sunt 40 de ani în care am uitat să mă privesc
sunt 40 de ani in care am aşteptat în tăcere răbufnirea
sunt 40 de ani storşi seci întemniţaţi
în pungile de sub ochi ca în cocoaşele uscate de cămilă

da
copilăria întoarsă cu spatele - într-o primăvară

privesc prin ochean să văd fisura nespus de fragilă dintre ani dilatată
să văd marginile îndepărtându-se
chiar dacă aşa niciodată nu o să te pot atinge

nici nu mai ştiu de unde o să apară călăul
atâtea goluri
atâtea spărturi
atâtea imgini inclare
nici nu mai simt dacă timpul mă împlineşte ori mă împinge tandru
în lutul cleios de sub tălpi

în acest timp diform ochii mei de lăcustă
s-au petrecut ca un abur peste lucruri uitate
atât de străine

adolescenţa conturată în jurul blocului
pe scări mărunte
câte 4 apartamente la fiecare cat un nume trecut pe
fiecare uşă îngustă

îmi amintesc doar zilele negre
cum
femeia robustă de la 3 s-a spâzurat de umărul unui scaun
cu părul ei de cânepă migălos împletit – era o vară ploioasă

pictorului de la parter i-au crăpat ochii un stol gălăgios de păsări
galbene s-a prelins în cartier - era toamnă

tânărul ce cântse întotdeauna pe banca de la intrare
şi-a făcut o gaură-n pietpt
se auzea în el zborul mierlei - iarna când se prelingeau
îngeri din cer pe ferestre

nu ştiam ce se întâmplă
ne sprijineam unul de altul
privirea celui din faţă se năştea în ochii celui din urmă
pasul celui din urmă călca în urma celui din faţă
mâinile celui din faţă îl cuprindeau pe cel din urmă

şi aşa mai departe

da vă jur
astăzi am trăit cea mai scurtă clipă din viaţă

teodor dume: puţinul din adolescentul din mine a rămas acolo

deşi ştiu că viaţa începe de aici şi
se agită să iasă ca lumina din
felinarele uitate-n ferestre 
toamna
sunt trist şi incompatibil cu
secunda în care am iubit pe
jumătate de bancă
în seara aceea târzie
cafeaua mi s-a părut 
cel mai firesc gest 
pe care l-am făcut
când am cunoscut-o pe Ana
în cafe-barul din gară
întâmplător sau nu ne-am privit
era dragoste la prima vedere

era înnebunitor de fermecătoare
în jurul gâtului şerpuia 
un şal tricotat
nu era frig
cuceritor şi irezistibil zâmbetu-i 
explodat de sub priviri îmi încătuşa vederea
simţeam un fel de căldură tăioasă până la os
atunci mi-am dat seama că ceva doare

toate aceste lucruri erau lângă mine
şi Ana era lângă mine
o văd printre amintiri însă această iubire doare
mă simt închis pe dinăuntru şi mi-e frică

iubesc locul acela şi toate aromele de cafea
care se pierd în mine

dimineaţa mă trezesc mai devreme
pun apa în ibric şi aprind aragazul
în scobitura din gând
doar eu şi imaginea aceea

prin fisura de la geam
intră lumina aud zgomote 
mă ridic pe vârfuri şi privesc

oraşul pare un ghemotoc de ziare vechi
ţin pumnii strânşi şi încerc să 
nu mă mai gândesc la nimic
începe să plouă aerul devine greu
din ce în ce mai greu

în toată graba asta doar eu şi Ana

geamul începe să trepideze
în acelaşi timp se închid uşile
şi trenul pleacă
în fiecare dimineaţă pleacă

s-au epuizat toate argumentele

nimeni şi nimic nu mă poate face
să uit locul acela
aş fi vrut să fiu acolo
dar în sfârşit e mult
prea târziu

cafeaua a dat în foc

jumătatea rămasă m-am gândit 
să o păstrez pentru Ana

04/08/2012

teodor dume: iubire adolescentină


(mă doare tot ce iubesc acum, pentru că
presimt în orice frumuseţe sfârşitul,
dar poate că aşa arată adevărata iubire-
Octavian Paler)


iubesc într-un fel al meu
nu folosesc cuvinte
nu, niciunul
iubesc adolescentin
înainte de asta
îmi rânduiesc lucrurile
le curăţ îmi aleg cu grijă hainele
ca să le îmbrac după anotimp şi
după ora de întâlnire
apoi privesc ceasul oglinda
şi portofelul subţire
în care am pus un bileţel
conţinând două cuvinte

nu o să îndrăznesc să i-le spun
poate nici nu am nevoie dacă T
poartă tricoul înscripţionat cu
Michael Jakson

la rândul ei mă va privi
dinăuntrul formei topindu-ne încet
din ce în ce mai încet până când
ne vom pierde unul în celălalt


teodor dume> Pagina lui Teodor Dume, POEZIE.RO

Teodor Dume [Dumov]




Cele mai recente texte introduse:
Comentarii:
Texte înscrise în bibliotecă:
Pagina: 10 : 9 : 8 : 7 : 6 : 5 : 4 : 3 : 2 : 1
împlinire : 
Poezie 2012-07-27 (102 afişări)
un fel de efecte secundare : 
Poezie 2012-07-13 (170 afişări)
sub linia orizontului : 
Poezie 2012-07-07 (192 afişări)
iubirea ca jertfă : 
Poezie 2012-06-13 (224 afişări)
mă rog lui Dumnezeu să mai aştepte : 
Poezie 2012-05-29 (226 afişări)
semnele luminii : 
Poezie 2012-04-29 (199 afişări)
Metamorfoze poetice : lansare de carte
Presa 2012-01-30 (268 afişări)
o singură dorinţă de Crăciun : 
Poezie 2011-12-22 (363 afişări)
decembrie se repetă  : doamne, cum să explic ceva ce rămâne fără sens...
Personale 2011-12-02 (835 afişări)
un alt fel de singurătate : micropoem
Poezie 2011-11-09 (445 afişări)
circuitul sentimentelor 
Poezie 2011-09-08 (794 afişări)
doar astăzi : 
Poezie 2011-08-04 (498 afişări)
mixaj între orizonturi : 
Poezie 2011-08-04 (596 afişări)
şi totuşi există motive : 
Poezie 2011-07-30 (368 afişări)
roşu sau negru : 
Poezie 2011-07-17 (593 afişări)
ultimul diagnostic: suspect de moarte : VM
Poezie 2011-07-16 (569 afişări)
ultima dorinţă a bunicului : ultimul psalm
Poezie 2011-06-18 (887 afişări)
până aici : 
Poezie 2011-06-14 (499 afişări)
"mă doare tot ce iubesc acum" : iubire adolescentină
Poezie 2011-06-10 (515 afişări)
iubiri rătăcite : 
Poezie 2011-06-05 (822 afişări)
dacă aş fi ştiut : 
Poezie 2011-06-04 (902 afişări)
aşteptarea, o execuţie lentă : 
Poezie 2011-05-20 (983 afişări)
un fel de migrare : în memoria nepotului meu
Poezie 2011-04-30 (660 afişări)
printre lumânări stinse : 
Poezie 2011-04-21 (1120 afişări)
un fel de prevestire : 
Poezie 2011-04-12 (1000 afişări)
peronul de pe partea stângă  : (v. m)
Poezie 2011-03-27 (1345 afişări)
un fel de solstiţiu. în lumea cu multe lucruri : 
Poezie 2011-03-25 (506 afişări)
Tratamente pentru inimă text recomandat de : 
Articol 2011-03-14 (3998 afişări)
poate doar astăzi : 
Poezie 2011-03-12 (1313 afişări)
gesturi. doar atât cât durează un vis : 
Poezie 2011-03-06 (1971 afişări)
în salon. ştirile de la ora cinci : 
Poezie 2011-02-06 (470 afişări)
îngrijorare : 
Poezie 2011-01-28 (1389 afişări)
timpul ca o suveică : (tentă proprie filozofiei)
Poezie 2011-01-21 (739 afişări)
un alt fel de rânduială : 
Poezie 2011-01-05 (872 afişări)
un fel de reprimare. ploaia : 
Poezie 2010-12-25 (1091 afişări)
cât mai aproape 
Poezie 2010-12-18 (1070 afişări)

teodor dume> am citit: toamnă cu femei, atila racz

toamnă cu femei
pe dame street

cu mine nu se mai întâmplă nimic
știu că de aici începe sentimentul banal al însingurării
moartea-n picioare

toamna se dezbracă pe străzi
cântărețul de pe dame street și poetul
vând iluzii trec prin pelicula timpului
oameni îchiși în priviri cum vrăbii de sare

printre ziduri nopțile umede prostituatele
și bețiile cu absit
în fiecare strigăt un altul ca un lanț de nisip
pescărușul din cehov înecat în stropii de ploaie

surd încăpățânat să-mi caut drumul
să mă spânzur de fiecare cuvânt neaoș

de când au început ploile trăiesc sub un clopot de mâzgă
nu-mi plac scenariile în care suport stoic securea călăului
ascuțișul frânghiei trupul meu atârnat de un nor
ca în pântecul mamei începutul demumificării

femeia de lângă mine mă înlocuiește cu imaginea unui spartan
poetul pleacă în sărăcie cu fiecare poem mai înduplecat

realitatea colorată cu oameni un cimitir perfect construit
fiecare săpând gropi sub limba altuia fiecare
îngropând neliniștea

alunec pe drumuri șerpești
gheișa mă va îmbrăca în cuvinte
goală ca spinul uscat
îmi va aminti gustul iubitei mirosul ei tânăr ca frunza de lămâi
pașii tălpile însângerate de orizontul spart
trupul ei cald atât de cald încât
fiecare femeie din mine va arde

02/08/2012

teodor dume: oradea, malul crişului

Fotografie: Foto http://www.bucketlist.ro/
Puteti trimite poze din Oradea pe adresa oradea.in.imagini@gmail.comoradea, pe malul crişului
(sursa: oradea în imagini)

teodor dume: oradea, pe malul crişului, locul în care mi-am petrecut adolescenţa

Fotografie: Foto : Paul Kavinski
Puteti trimite poze din Oradea pe adresa oradea.in.imagini@gmail.comoradea, pe malul crişului
(sursa: oradea în imagini)

am citit: menhire, atila racz


menhire


oricât am scrie realitate este mult
dar mult mai poetică
cum de pildă
ți-ai pune un picior peste altul
și m-ai atinge cu ochii

scrierile în piatră
pe valuri de ape

câtă amintire

neliniștea tălpilor ce calcă praguri
poezia ce moare când te dezbraci
și te lași devorată

ți-am văzut ochii
un lac în care mi-am adâncit chipul
iată nu mai sunt singur ești lângă mine

dacă vezi că în primăvară
grădina
este goală
amintește-ți că nu mai pot
că nu mai sunt tânăr să innebunesc
pământul dăruindu-mă
să-l mângâi
să mă nasc
să te simt
și mai ales să fug de el în copilarie

despre mâine vor scrie alți damnați

eu doar trec printre coapsesle tale
născându-mă

am citit: toamna cu femei, atila racz


toamnă cu femei
pe dame street

cu mine nu se mai întâmplă nimic

știu că de aici începe sentimentul banal al însingurării
moartea-n picioare

toamna se dezbracă pe străzi
cântărețul de pe dame street și poetul
vând iluzii trec prin pelicula timpului
oameni îchiși în priviri cum vrăbii de sare

printre ziduri nopțile umede prostituatele
și bețiile cu absit
în fiecare strigăt un altul ca un lanț de nisip
pescărușul din cehov înecat în stropii de ploaie

surd încăpățânat să-mi caut drumul
să mă spânzur de fiecare cuvânt neaoș

de când au început ploile trăiesc sub un clopot de mâzgă
nu-mi plac scenariile în care suport stoic securea călăului
ascuțișul frânghiei trupul meu atârnat de un nor
ca în pântecul mamei începutul demumificării

femeia de lângă mine mă înlocuiește cu imaginea unui spartan
poetul pleacă în sărăcie cu fiecare poem mai înduplecat

realitatea colorată cu oameni un cimitir perfect construit
fiecare săpând gropi sub limba altuia fiecare
îngropând neliniștea

alunec pe drumuri șerpești
gheișa mă va îmbrăca în cuvinte
goală ca spinul uscat
îmi va aminti gustul iubitei mirosul ei tânăr ca frunza de lămâi
pașii tălpile însângerate de orizontul spart
trupul ei cald atât de cald încât
fiecare femeie din mine va arde

27/07/2012

teodor dume; un alt fel de iubire



în carnea de pe mine
s-a adăpostit un criminal
şi ucide fără zgomot
dar cui îi pasă
oricâte crime ar avea
în fiecare dimineaţă
la amiază şi seara
îl hrănesc cu iluzii apoi
privesc cum îşi caută prada

s-ar cuveni să dau şi eu
câte puţin din moartea mea
sau să o împart frăţeşte 
înainte să vorbesc despre iubire
dar toate astea nu sunt decât gesturi
prin care vreau să iubesc şi să devin mai puternic
decât întunericul ce intră înlăuntrul meu pe furiş

clipă de clipă în fiecare dimineaţă
la amiază şi seara stau la pândă

sângele pofticios pulsează
mă ridic pe durere
şi aştept