BINE AŢI VENIT PE BLOGUL lui TEODOR DUME

Oare de ce se moare
fără ca timpul să-ți îngăduie
să te cunoști pe tine însuți?
(teodor dume)

17/10/2009

ATILA RACZ: foşnetul nopţii

- Atila Racz




foşnetul nopţii închide fereastra din zid

mă ridic din mine
o şopârlă îmi trece prin şira spinării
copilul îmbătrânit în uterul lumii

Cehov cu pescăruşul
negru în mâna roşie închipuind umilinţele
iubirilor neîmplinite

în pârâu chipul meu străpuns de păstrăvi
unda argintie a curgerii îmi trece prin orbite

sunt eu crescând printre ape pustiindu-mă
printre sălcii

poezia se umple de toamna înmărmurită pe glezne
ochiul dimineţii despică viaţa în nouă

desigur că mint desigur
că mimez bucuria de a înnoda cuvinte

ar trebui să tac

prietene
sunt înfrântul care nu mai crede în poezie
dar de fiecare dată mă închid în ea
urmărind umil timpul devenit carnivor

LIVIU-IOAN MUREŞAN :Nedumerire

" ziua de azi
mîngîie ochii zilei de ieri,

mama pasăre
cu viermele în plisc
bate din aripi,

în cuib vîntul."

(varianta propusă de atila racz}

TEODOR DUME: Un fel de meditaţie





Am trecut pe marginea drumului
de fiecare dată altfel
îmi priveam neputinţa
ca pe orice obiect pierdut
ori azvîrlit fără trebuinţă
m-am întors îndărăt
pe acelaşi drum
precum
păsările vara dar
n-am înţeles niciodată
de ce...

fiecare clipă se aduna în mine
ca o iluzie

când eram mic îmi plăcea
să mă cred mare şi
frumuseţea creştea
odată cu mine
îl copiam pe tata şi
alergam prin el
de la un capăt la altul
până o dată când
am crescut cu adevărat
şi de atunci mi-au rămas
gândurile şi toate lucrurile
neterminate de el

şi poate prea puţin din mine

în fiecare zi aceleaşi lucruri
aceleaşi dimineţi acelaşi miros de piele
şi aceleaşi dorinţi...

şi totuşi sunt fericit

mâine îmi voi imagina un alt drum
şi voi porni în acelaşi sens
în care s-a dus şi tata...

14/09/2009

TEODOR DUME: POEZII

Pagina: 9 : 8 : 7 : 6 : 5 : 4 : 3 : 2 : 1
Un fel de remiză Text recomandat de : scrisoare neterminată
Poezie 2009-09-12 (313 afişări)
Printre resturi... :
Poezie 2009-09-06 (125 afişări)
Căutări :
Poezie 2009-09-05 (126 afişări)
Planetă de poet, de Gheorghe Grigurcu : (prefaţă la volumul, Strigăt din copilărie)
Personale 2009-08-28 (233 afişări)
Urme pe lut... :
Poezie 2009-08-26 (171 afişări)
Ultimul diagnostic. Suspect de moarte :
Personale 2009-08-23 (175 afişări)
Asfixiere în trepte :
Poezie 2009-08-21 (110 afişări)
Libertatea de a trece prin ceaţă gratis : un fel de atitudine...
Poezie 2009-08-18 (200 afişări)
Gara cu peronul pe partea stângă... :
Poezie 2009-08-15 (224 afişări)
Ea :
Poezie 2009-08-15 (182 afişări)
Instantaneu 2 : viaţa...
Poezie 2009-08-12 (116 afişări)
Un fel de înfrigurare :
Poezie 2009-08-12 (202 afişări)
Instantaneu : gânduri
Poezie 2009-08-11 (261 afişări)
O altă posibilitate :
Poezie 2009-08-09 (259 afişări)
Gesturi : (EMO)
Poezie 2009-08-07 (204 afişări)
Culoarea fluturelui, toamna... : (in memoriam...)
Poezie 2009-08-07 (144 afişări)
Ca o corabie în derivă :
Poezie 2009-08-02 (259 afişări)
Pagina: 9 : 8 : 7 : 6 : 5 : 4 : 3 : 2 : 1

13/09/2009

TEODOR DUME: Un fel de remiză ( Text recomandat )


poezie [ ]
(scrisoare neterminată)

ştiu că nu ne-am văzut de mult
nu mai contează oricum
între mine şi tine
nu-i decât un punct
în care se adăpostesc
pentru o vreme
umbrele şi mirosul greu de igrasie
care mă împiedică să te văd

nu e nici ură nici încăpăţânare
ci doar un zid umed şi înalt
cu ferestre false care nu mă lasă
să privesc într-acolo...

încerc să mă târăsc prin
smoala din zid
şi mi-e greu
presimt ceva rău
neputinţa se-ncolăceşte pe mine
şi îmi taie răsuflarea dar
mă gândesc că de fapt
toate sfârşiturile sunt părţi
care egalează distanţa dintre noi

aici în lumea mea
cu o singură moarte
e ca un fel de joc cu remiză...

***

nu nu-mi doresc nimic mai mult
decât să stau în faţa oglinzii
şi să privesc depărtările


06/09/2009

NICHITA STĂNESCU: Steaua


poezie [ ]
(text manuscris original în posesia lui teodor dume)

Înscris în bibliotecă de Teodor Dume



Am invitat steaua
să lumineze,
să fie.

Am iubit-o
pentru că e fixă
şi nu se clatină
ca mine.

Da.
Adică nu.
Am iubit-o
fără pricină
de fapt...

TEODOR DUME: Preinfarct


poezie [ ]
(jocul cu moartea)

şi ce dacă la noapte
îmi înlocuiesc somnul
şi ies din realitate puţin

de fapt poate dau o fugă
până dincolo...

oricum nu mai am timp să
împart cu nimeni nimic
inima se încăpăţânează
să mai fie gestul
ce-mi aparţine
şi atunci
îmi îndoi genunchii
şi-n aceea porţiune de linişte
îmi desenez amintirile

ştiu că e o simplă
întrerupere înăuntru...

dar unii cred c-am murit
o nu nu nu...

sunt doar câteva rupturi
între mine şi lucruri...

moment în care Dumnezeu
suflă-n lumânare

LIVIU-IOAN MUREŞAN :trotuarul meu


poezie [ ]
rugă de cartier

e prima zi cînd s-a ridicat în picioare
s-a scuturat de oameni
şi de mizerii
trotuarul meu are urechi
le-a ciulit
apoi a zîmbit
cu singura gură de canal
din interior mirosul
şi zgomotele

am aruncat o privire
viermii şedeau liniştiţi
muşcau din cadavrele proaspete
viermii fac opere de artă
curăţă oasele pînă la sclipire

în canal prefigurată
calea lactee
unii peste alţii
copiii dispăruţi
şi strigătele părinţilor

am aruncat în canal o biblie
trotuarul s-a aşezat în genunchi
pentru rugăciunea
comună.

04/09/2009

DORU EMANUEL ICONAR: Poveste neterminată

Desenez pe o foaie, la întâmplare, un trapez dreptunghic, adică, ştiţi voi, cu unghiuri de 90˚. Îl notez: A, B, C, D. Liniile trase parcă au prins viaţă. Încep să se agite. Voci piţigăiate.
- Cum îndrăzneşti să nu ne colorezi? Galben e cel mai potrivit ca să ieşim în evidenţă!
Ce obraznicie!
- De ce să ieşiţi în evidenţă?
Mirare şi iar mirare.
- Pentru că suntem cele mai importatnte! răspunse „AB”.
Câtă impertinenţă! Într-adevăr, erau importante, nu înseamnă că trebuie să le colorez.
Doar ca să le fac în ciudă, construiesc linia mijlocie şi o colorez în albastru. Aud o voce timidă:
- Mulţumesc mult, domnule, pentru haina albastră. Mi se făcuse frig şi, în plus, e culoarea mea preferată.
Cum îmi place nota de respect, de aceea i-am dat şi un nume: „ME”.
Laturile celelalte se înroşiră de furie. Începură să o certe atât de tare pe sărăcuţa „ME” încât nu am avut de ales şi am trasat un cerc în jurul lor, să se înveţe minte. În felul acesta nu le mai auzeam.
Bun! Trebuie să fac puţină ordine. Îmi trebuie un poliţist. Nu unul oarecare. Unul „drept”, ţeapăn. Asta este! Voi construi o dreaptă perpendiculară din C, pe mironosiţa „AB”. O voi boteza „CL”, adică: calea ( ce cacofonie!! ) legii. Super! Acum am un dreptunghi sobru, „DCLA”, care nu se înţelege deloc cu triunghiul scandalagiu „LBC”. Ce să fac? Trasez dreapta „AC”. Stai! Este diagonala dreptunghiului. Acum am trei triunghiuri mari şi ascuţite toate, care sunt la egalitate.
Dacă mă uit mai bine, intersecţia cu linia mijlocie a dat naştere unui punct, O, care la rândul său formează două triunghiuri. Să vă lămuresc, F este intersecţia poliţistului „CL” cu rusinoasa domnişoara Linie mijlocie. Uf! Au unghiuri opuse la vârf. Tot atât de opuse erau şi personalităţile lor.
Gata! Mă cheamă mama. Las desenul şi micul oraş născut în voia lor. Se vor descurca?

DORU EMANUEL ICONAR: duce-m-aș

duce-m-aş de-a dura vura
duce-m-aş în pustiu
să nu mai scriu

vă scriu... ce să vă scriu azi mai bine mă duc... mă duc, duce-m-aş în pustiu, azi nu sunt în formă, sunt împrăştiat, obosit, îmi fug ideile de sub degete mă dor de dorul lor al cuvintelor am chef să lucrez la „poezii” nu mă pot hotărî, ajutaţi-mă, am deschise câte 4 sau 5 fişiere odată, trebuie să mă uit peste am impresia că expresii care au inundat versurile se repetă, trebuie trebuie să-mi scriu ideile de pe colţurile de ziare, numeroasele bileţele, care s-au cam strâns, nu prea am făcut mare lucru săptămâna aceasta şi mi-e dor de tine aş vrea să scriu ceva care să emoţioneze, să rămâi ca la dentist, ştiu e un clişeu nu văd de ce nu putem folosi clişee, cititorul s-ar regăsi, sunt repere comune ca farul de la Constanţa pe care apropo nu l-am văzut bineînţeles că iarăşi am luat-o razna, vroiam să spun că noi scriem pentru cei mulţi nu pentru Angela Furtună şi totuşi – prea mulţi de „şi” - are dreptate când spune: „Veacu acesta turbulent produce din ce în ce mai mulţi oameni gata să-şi pună sufletul în vitrină pentru a se defula”?? O fi vreo sămânţă de adevăr uite alt clişeu şi ajung singur la concluzia că viaţa este un cumul de clişee unele le acceptăm, cred că majoritatea, altele încercăm să le răzuim de pe suflet, am vrut să spun piele dar îmi ieşea o aliteraţie sau greşesc? Habar nu am cursurile mele de limba română lasă de dorit, activitatea de cenaclu la fel şi tu nu ai timp să stăm de vorbă pe-ndelete s-au strâns între noi atâtea cuvinte iar vremurile s-au comprimat Oops I did it again este o melodie a lui Armstrong nu a zăpăcitei aceleia blonde Britney nu mai stiu cum de unde altă concluzie că totul se repetă trăim pe o spirală ducând spre nicăieri şi uite cum am scris o poezie sau poem sau ce o fi ce crezi putem scrie cum ne trece prin cap sau trebuie să respectăm regulile jocului şi iarăşi mă întreb dacă ele există, regulile sau le inventăm noi alunecând orbi pe topoganul zilelor de ce nu am spus timpului?
Doamne ce iures ştiu, nu mă certa, te rog, azi nu plâng

GHEORGHE GRIGURCU: 8 ipostaze ale cerului


poezie [ ]
din volumul, Righoarea văzduhului, editura Dacia -1978

Înscris în bibliotecă de Teodor Dume


Ah dureros cel mai dureros
cer printre frunze
răsărind spre-ale corupe.

II

De-a pururi se ţese
crisalida cerului
virginala indiferenţă.

III

Ochi estropiat
văzîndu-se doar
pe sine.

IV

Lichid vîndut acestor ape
neîncoronate
(Tiara se află alături).

V

Pe cer se plimbă o furnică.

VI

Cuib obscur
al omului dispreţuind ciocîrlia
fiincă-o poate iubi.

VII

Iese un astru din altul.

VIII

Un fluture mort
de-o mie de ori mai de seamă
dar nimeni nu ştie nimeni
cum l-am putea regăsi.

DORU EMANUEL ICONAR: Legenda trandafirului japonez


proză

Sunt mulţi trandafiri pe lume dar unul e mai frumos şi mai gingaş decât toţi. Povestea lui vreau să v-o spun acum.
Demult, în vremuri de care nimeni nu-şi mai aduce aminte, toţi trandafirii de pe pământ erau albi. Într-o dimineaţă senină de vară grădina Domnului se-mbrăcase în straie alese. Pomii se-nfoiaseră sub hainele verzi ale frunzelor, pajiştile se acoperiseră cu o pătură ţesută cu ierburi şi flori care de care mai frumoase şi înmiresmate. Fluturii melancolici vizitau alene corolele bogate în polen iar păsările ţineau de urât tuturor, înveselind lumea cu trilurile lor măiestrite. Toată firea respira pace.
Deodată se auzi o voce mică suspinând:
- De ce, Doamne, de ce?
- Cine e? Cine plânge? Ce s-a întâmplat? se întrebau toţi.
- De ce, Doamne, de ce? se auzi din nou.
Cu mic cu mare se îndreptară cu toţii spre locul de unde venea plânsul. În colţul grădinii, între bogatele straturi de flori în coloritul cărora se regăseau toate culorile curcubeului, mai puţin galben, trăia un mic trandafir cu petale albe, ca omătul.
- Ce e? Cine te-a supărat ? întrebau îngrijorate păsările, florile de pe câmpuri, gâzele şi chiar arborii bătrâni.
- Lăsaţi-mă în pace! spuse micul trandafir. Nimeni nu mă înţelege!
Răspunsul veni de la florile care creşteau în jurul său:
- Nu-l băgaţi în seamă. Nu vedeţi ce palid şi urât e? Plânge de necaz că n-a primit şi el o haină frumoasă ca a noastră. Uitaţi-vă la noi cât de elegante suntem!
Şi ca să-i facă în ciudă îşi roteau mândre nevoie mare corolele, pentru ca toţi să le poată admira petalele catifelate pictate în zeci de culori.
Micul trandafir suspina şi ofta şi mai tare.
- De ce nu sunt şi eu ca ele?
Dar nimeni nu putea să-i răspundă.
A trecut ziua şi toţi s-au dus la culcare. Soarele se pregătea şi el pentru odihna binemeritată, dar cum fusese martor la toată povestea, s-a gândit cum să-l ajute. A doua zi în zori, când încă natura nu se trezise, a trimis o mică rază în grădina cu flori. Sub mângâierea caldă a razei, trandafirul s-a trezit. Oglindindu-se somnoros într-o boabă de rouă îşi văzu petalele acoperite parcă de o pudră aurie. Nu-i veni să creadă: petalele lui erau precum aurul şi ar fi putut jura că nu văzuse vreodată un trandafir mai frumos decât cel în care se transformase. Însă văzându-se atât de frumos îmbrăcat, în culorile pe care numai mândrul soare le avea, micul trandafir a început să se schimbe, purtându-se plin de importanţă cu florile din grădină, uitând că în urmă cu o zi cunoscuse şi el suferinţa din cauza egoismului lor, egoism şi mândrie pe care acum el le manifesta faţă de suratele lui. Pentru că purtarea lui devenea cu fiecare zi care trecea tot mai urâtă, soarele l-a pedepsit. De aceea acum trandafirii japonezi sunt cele mai frumoase flori din lume, dar numai o săptămână pe an.

Dec. 2006 – 16 Martie 2007

DORU EMANUEL ICONAR: Misterul diamantelor (3)


proză




Lumina unei dimineţi mohorâte ce se furişa prin perdele îl trezi anevoie. Proţăpită în faţa lui, Madame Rosette îi arunca priviri încărcate de reproş. Diamantul dispăruse. Prinse trenciul şi ieşi grăbit. Ce explicaţii i-ar fi putut da? Nu înţelegea cum a putut să adoarmă.
Afară, cerul vărsa peste case şi oameni cea dintâi din ploile reci de toamnă. Zâmbi trist picăturilor mărunte ce-i răcoreau fruntea. Lângă maşină dădu nas în nas cu doamna Marie Letourneur, o bătrânică cumsecade pe care o ajutase cu câţiva ani în urmă. De atunci se simţea datoare să-i împărtăşească “mici secrete”. Nici acum nu-şi dezminţi obiceiul, povestindu-i despre maşina parcată în piaţă. Scăpă cu promisiunea că va cerceta informaţia, ce cu atâta inocentă încântare îi fusese furnizată. Mulţumi politicos, salută şi se adăposti în rabla personală. Acasă, după ce a răsfoit corespondenţa, a intrat în baie. Spălat şi îmbrăcat cu haine curate nu mai arăta atât de obosit.
Lucrurile se complicaseră şi nu ştia acum mai mult decât atunci când luase cazul în primire. O mulţime de întrebări nu îi dădeau pace. Cum reuşise hoţul să fure diamantele? Cum de nici o cameră nu-l surprinsese? Cum intrase la madame Rossete fără să pornească alarma? Care ar putea fi următorul pas? Era îndreptăţit să creadă că un nou as apăruse pe piaţă. Unul care îl cunoştea, care ştia cum acţionează. Numai că el, Michel Dupré avea un mare atu. Era omul care nu făcea niciodată ceea ce se aştepta de la el. Mai mult. Până acum nu fusese înfrânt niciodată, de nimeni.
Era un motiv suficient de bun ca să continue.
- Este lovitura cea mai bine pregătită pe care am văzut-o vreodată, îi spuse şefului, când îl vizită ca să dea raportul. Totul indică o acţiune foarte amănunţit organizată. Putem fi siguri că va continua cu o alta, la fel de spectaculoasă.
Din cuvintele detectivului îţi dădeai seama că hoţul îi inspira un sentiment de admiraţie involuntară, dar şi puţină teamă că i-ar putea scăpa printre degete.


DORU EMANUEL ICONAR: Misterul diamantelor (2)


proză


Michel Dupré ieşi îngândurat din clădirea poliţiei. Maşina lui, un bătrân Volvo verde, aştepta cuminte la câţiva paşi. Ajuns la bancă, parcurse repede cele câteva trepte ce duceau la intrare. Însuşi directorul, teribil de speriat, îl aştepta la uşă. Se străduia să-l pună în temă, dar din bâlbâielile lui nu reţinuse decât cuvintele:
- Tocmai acelea? Tocmai acelea?
Spaima lui era de înţeles. Niciodată un astfel de eveniment nu tulburase liniştea instituţiei.
Mai mulţi colegi interogau personalul. Niciunul însă nu păru să îl bage în seamă, dar nici nu se aştepta să fie altfel. Fiecăruia îi suflase cel puţin un caz, rezolvându-l în stilu-i binecunoscut, lipsindu-i de gloria, binemeritată. Intră nonşalant în camera de valori. Detectivul Grandet era deja acolo. Cu o mină afectată asculta explicaţiile unuia dintre angajaţi, notând conştiincios într-un carneţel.
- Unul dintre hoţi a fixat camera pe o imagine veche, de aceea nu l-aţi văzut. Nu ştiu cum a făcut-o, dar vom afla, dădu verdictul.
- Cred că aici e vorba de mult mai mult, se pomeni vorbind Michel.
Grandet îl privi de parcă ar fi văzut o stafie şi fără să mai spună ceva, ieşi. Plecă şi el după ce privirea lui ageră cercetă camera cu atenţie.
Într-un birou vecin, poliţistul care fusese de pază în noaptea respectivă tocmai era interogat. Flerul îi spunea că individul ştie mai multe decât spune. Gândi că n-ar strica să-i bage puţin frica în oase. Se aplecă şi-i şopti la ureche, câteva cuvinte.
Grăsanul, somnoros, îl privi nemulţumit. Îşi dădu seama că nu-i poate ascunde adevărul, şi recunoscu spăşit că adormise în post. Se întâmplase în timp ce asculta o casetă, plicticoasă zicea el, primită de la fiul lui ce dorea să devină D.J. Adăugă cu glas scăzut:
- Când m-am trezit, în căşti se auzea o melodie necunoscută iar pe casetofon am găsit lipit un bileţel cu trei cuvinte: “Încearcă asta, bostane!”
I-a luat caseta. Melodia avea unul din acele ritmuri pe care le fredonezi obsedant.
- Asta e! strigă, trecându-şi grăbit mâna prin păr. Ştia unde va avea loc următorul jaf: la madame Rossete. Doamna avea un diamant extrem de frumos, trandafiriu, cu nuanţe albastre, un exemplar destul de rar pe piaţă. O anunţă, fără prea multe menajamente, că ar putea fi următoarea victimă. Fără să se piardă cu firea, madame Rossete îl pofti să-şi facă datoria.
Seara poposi în luxosul salon ce adăpostea seiful. Trântit într-un fotoliu, mai mult decât încăpător, cu o carte în mână, încerca să păcălească somnul, îngurgitând cantităţi imense de cafea. Era trecut de miezul nopţii când, umplându-şi din nou ceaşca, simţi nevoia să tragă câteva fumuri dintr-o ţigară, pe hol. De atâtea ori îşi promisese că va renunţa, dar tensiunea nopţilor de veghe nu-i uşura deloc sarcina. Fumă grăbit şi reveni in cameră. Lipsise cel mult două minute. Se aşeză în fotoliu, după care nu mai ştiu nimic.


DORU EMANUEL ICONAR : Misterul diamantelor (1)


proză


Nu avea decât un indiciu, maşina necunoscută ce staţiona de două zile la colţul pieţei. Aici în metropolă, faptul nu ar fi trebuit să pară neobişnuit. Totuşi, ceva anume îi atrasese atenţia doamnei Marie Letourneur. Hm! Va trebui să discute cu ea. Îşi notă datele maşinii: marcă, dimensiuni, pneurile, gradul de uzură, număr de înmatriculare. A da, să nu uite. Culoarea. Urme de noroi sau praf ? Nu! E curată, chiar impecabilă. Mai privi câteva clipe automobilul, apoi, plictisit, se îndepărtă cu paşi repezi. Nu avea încotro. Trebuia să rezolve cazul. Ştia că toţi ochii erau aţintiţi asupra lui. Dar să vă povestesc totul de la început.
Fusese un copil neobişnuit. Enigmele îl atrăgeau precum un magnet uriaş. Nimic nu-i plăcea mai mult decât să dezlege cele mai ciudate cazuri ale poliţiei. Claia de păr negru ascundea o privire pătrunzătoare care părea să treacă dincolo de lucruri. De câte ori îşi punea în gând să rezolve câte un caz încurcat, găsea cu uşurinţă soluţii acolo unde poliţiştii bâjbâiau căutând încă indicii. Îşi culegea informaţiile necesare, numai din articolele apărute în presă. Reuşise astfel să dezlege cele mai încâlcite enigme, confirmarea primind-o tot din ziare. Nimeni nu s-a mirat când a intrat în poliţie, ajungând în scurt timp cel mai tânăr detectiv din istoria forţelor de ordine. Rezolvări aproape miraculoase, în cazuri teribil de încurcate, i-au adus repede faimă şi o reputaţie greu de egalat. Nu i se putea reproşa nimic, poate doar lectura unor cotidiene de scandal. Cazul acesta însă a fost unul care i-a dat destulă bătaie de cap. Numele lui era Michel Dupré, detectivul Michel Dupré.
Totul a început cu un şir curios de spargeri, în locuri din cele mai diverse. Ca prin minune, în toate cazurile, camerele de supraveghere nu înregistraseră nimic. Cineva nevăzut îşi făcea de cap, nelăsând nici o urmă. Prima a avut loc la o mică bancă unde fuseseră devalizate cutiile cu valori. Până aici, nimic neobişnuit, doar că una din ele conţinea o cantitate impresionantă de diamante, lucru ciudat pentru o bancă atât de măruntă. Celelalte fuseseră şi ele răscolite, dar superficial, altfel nu putea să-şi explice cum de scăpase hoţului, sau hoţilor, o sumă de bani destul de frumoasă. Cazul îi căzuse în braţe într-o zi liberă, prilej de sărbătoare pentru el. Trecuse totuşi pe la secţie să-şi salute colegii mai puţin norocoşi. A bătut şi la uşa şefului să-i dea bună ziua.
Inspectorul Henry Mallet era un bărbat de 40 de ani, de aceeaşi înălţime cu el, dar cu multe kilograme în plus. Părul cenuşiu, tuns scurt, scotea în evidenţă o faţă frumoasă, rotundă şi smeadă. Ochii albaştri sclipiră de bucurie la vederea tânărului detectiv.
– Bine ai venit! Am ceva pentru tine.
Cuvintele i-au şters zâmbetul de pe chip. S-a aşezat pe scaunul din faţa biroului privindu-şi pantofii bine lustruiţi.
- Şefule, sunt liber! Nu-mi strica ziua. Tocmai mă pregăteam să plec în vacanţă.
- O spargere la o mică bancă, de unde a fost furată o mare cantitate de diamante...
Îl prinsese. Niciodată nu refuzase să cerceteze aşa ceva.
- Bancă, zici? mormăi detectivul îmbufnat, certându-se parcă cu el însuşi. Hmm! Nu spera prea mult, zise, trântind uşa în urma lui.
Inspectorul îşi freca bucuros mâinile. Ştia că odată ce reuşise să-i stârnească curiozitatea, cazul era ca şi rezolvat.
- Merge de fiecare dată!


DORU EMANUEL ICONAR: Dintre zile

sunt geamăn
înger modern
neatins de prezent
peţesc cuvinte
între prezent şi trecut
răscolindu-mă

DORU EMANUEL ICONAR: O singurătate pentru fiecare

despuiat de întrebări
tac şi privesc
reflectând la starea proprie
rătăciți
și tu și eu
în universuri paralele
între noi doar frigul
împletind cuvintelor
răsărituri însângerate

TEODOR DUME: Amnezie


poezie [ ]

nu-mi amintesc decât
o noapte tuciurie care
creştea mereu
oasele sclipeau între respiraţii
spaţiul îngust oprea timpul

şi orice amintire sfârşea într-o clipă
greu de descifrat

doar cerul ca o spirală
se rotea în jurul unui punct...


01/09/2009

TEODOR DUME: Moartea, un fluture alb


personale [ ] "moartea este tot ceea ce nu suntem noi", (Sorin Cerin)
Colecţia: texte filozofice



vine din umbră şi muşcă
din marginea urmelor

aşa îmi amintesc moartea lui tata
iarna ieşise din drepturi
tata mă ţinea strâns de mână
ca şi când ar fi fost
ultima atingere
rece
ca un fel de linişte
dimineaţa
mult prea dimineaţă
prin care oamenii trec
urcă şi coboară
ca într-un autobuz
de transport local
ajuns la capăt de linie

de fapt fiecare
are propria linişte
a lui tata arăta ca un cadavru
nu că aş fi vrut să vorbesc urât despre tata
dar motivul cuvântului meu era disperarea...

acum îmi dau seama cum arăta
la ora în care liniştea lui
ca o cremă hidratantă
se întindea înspre ochi...

pielea îi mirosea a fum

stăteam unul lângă altul
şi ne priveam zâmbetul
arcuit între buze dăruit
doar seara la culcare

părea trist şi nu vorbea
niciodată despre nimicuri
trăia într-o lume
numai a lui
până în seara în care
conspirativ îmi trase cu ochiul
(sub care parcă şerpuia un drum)
ascultă, mi-a zis
aşează-ţi capul pe pernă şi
priveşte fluturele acela alb
care mănâncă lumina din lampă
până adormi
eu o să arunc o privire
în spatele ferestrei să văd
dacă mai plouă că tare
e-nfundat înspre apus...

şi-am adormit

dimineaţa aerul călduţ
îmi înfăşura trupul
ascuns între palme
simţeam o stare
de sufocare şi teamă
am deschis geamul şi
m-am uitat
dincolo gardul
o femeie întindea o cămaşă
pe gard
ceva mai încolo două ciori
strângeau între aripi depărtarea

poate neputinţa din mine
nu m-a lăsat să
mă uit prea mult

m-am ghemuit lângă patul lui tata
am închis ochii şi l-am strigat...

undeva în copilul din mine
zbura un fluture alb
lăsând o dâră
un fel de drum
pe care
oamenii plecau...

îmi părea cel mai trist lucru
aş fi vrut să strig
dar pentru că acolo
erau prea multe umbre şi
locul devenea tot mai strâmt
fluturele o zbughi înspre lumină

abia atunci am văzut păsările negre
ciugulind din marginea soarelui...

de dincolo pătrundea mult frig...

"mă afund în nesfîrşirea morţii
de dinainte de naştere, şi vreau
să întreb Neînţelesul
de ce ne-am născut?

şi dacă murim uitînd totul înseamnă
că nici viaţa aceasta nu există",( Sorin Cerin)

30/08/2009

TEODOR DUME: Moartea o iluzie sau capătul celălalt al vieţii...


poezie [ ]

Colecţia: texte filozofice


eu ştiu că viaţa şi moartea
sunt două realităţi între care oscilez

una se descompune (sfârşită)
în propria umbră
şi alta
mistuie aşteptarea
într-o lume în care
sângele dizolvă lumina...

şi nu-i totul pierdut

între mine şi ele există un drum

Planetă de poet, de Gheorghe Grigurcu


personale [ ]
(prefaţă la volumul, Strigăt din copilărie)

de Teodor Dume [Dumov ]

2009-08-28 | |



Pe poetul Teodor Dume nu mi-l pot imagina decât pe fundalul oraşului său, care timp de aproape trei decenii a fost şi al meu, Oradea. Oraş subtil şi cochet, neîndoios, cu o tradiţie barocă filtrată printr-un secession melancolic, fumuriu, dar şi cu o prospeţime indicibilă a văzduhului său, cu o adolescenţă perpetuă a uşoarelor adieri ale acestuia, încărcat de miresmele aspre ale şesului şi de cele mai conciliante, blajine, ale dealurilor între care se află.
Iluzie, s-ar putea replica, ficţiune! Desigur, dar numai până la un punct. Căci orice loc se întreţese cu fibra sensibilă a celui ce s-a legat de el prin naştere, ori prin îndelungă vieţuire, mai exact spus cu fibra unei anume vârste a persoanei. Copilăria, frageda tinereţe dizolvate în aerul orădean nu reprezintă o pură iluzie, un pretext de nostalgică evocare, strict personală, a subsemnatului, silit a urma o altă traiectorie geografică, câtă vreme le regăsesc în stihurile, cu o sufletească determinare mai presus de toate, ale autorului cărţii de faţă.
Prin pana sa, ele se obiectivează, devin un miraj interogativ, ce mă supune, în calitate de cititor, unui text de identificare.

Teodor Dume e un halucinat al unei copilării adânci, ireversibile. Cred că cele mai autentice sunete pe care le scoate fragilul său instrument poetic, făurit de însuşi junele-i posesor,în domoală uitare de sine şi în fecundă naivitate, sunt cele închinate vârstei matinale, zorilor fiinţei.
Simţământul copilăriei apare cu fineţe conotat în misterioasa lui tăcere luminos-umbroasă, raportată la profunzimi: "Copilăria, -/tăcerea ei mă înspăimântă,/ umbrele luminii se sting/ adormite pe braţele adâncului"
(În regăsirea copilăriei). Sau cu o graţioasă efeminare: "Acolo mă caut / în cosiţa despletită/ a copilăriei" (Acolo mă caut). Sau, "pornit pe drumul desprins din muguri/ la capăt de menire" (Aniversare), spre a constata emoţionant: "întodeauna în acest anotimp pierdut între gânduri aproape / vor veni legănat căprioarele cu scrisori de la ţară pe pleoape" (Permanenţă).
Elanul purităţilor arzător sfioase i se opune somnia blagiană, precum o organică încifrare: " Sufletele voastre /ţâşnind în piept/ pe veci să rămână / lacăte adânci peste somn" (Recunoţtinţă).

E de remarcat câtă emoţie ţâşneşte din versurile acestui meşteşug simplu, comparabil, în legăturile sale cu lumea din jur şi cu sine, cu pictura naivă. Voluntar ori involuntar (n-are importanţă decât efectul), sufletul creatorului se descrie pe sine, se surprinde în note, nu de puţine ori, acute, care ne obligă să ne oprim şi să subliem.
Trăsăturile fiinţei se caută şi se uimesc de ele însele, ca la orice început existenţial, cu îndelungi vibraţii.
O timiditate de bun augur (indiciu al unei simţirii foarte curate) e mărturisită astfel: "Limba de şoaptă a ceasornicului / mă înspăimântă,/ sângele fumegă sfială" (Tăcere) Ca şi însoţindu-se cu sugestia unei încâlciri grafice "Glasul încurcat în strigătul tăcut/ ademeneşte /părul prelins spre tăceri" (Ce aproape).

În pofida actualei sale rezidenţe urbane, poetul se smte singur. În pofida anilor săi puţini, recurge instinctiv la amintire, ca la o instanţă morală supremă: "Mă uit în jur,/ nimeni, doar ecoul/ prin răgazul aducerii aminte"(Dansând.
Dar fondul ţărănesc e prea viu pentru a nu-şi trimite mesajele apăsate, pentru a nu îndruma senzorialul autorului către natură. Dincolo de străzile familiare, el percepe câmpul cosmic ca pe o matrice care nu i-ar putea fi refuzată, de vreme ce o legitimează prin substanţiale asocieri de cuvinte. suavitatea avânturilor sale se rodeşte, folcloric, cu suavitatea cea veşnică a firii, înscriindu-l în rândul celor ce ştiu a o recunoaşte, a se îmbăta de efuvliile ei: "un fulger /cu polen de primăveri"
( Incendiere)."Pe umeri-mi se coc,/ zvârlite, seminţele de nori" (Timp); " Ochiul meu / priveşte spre colinele verzi ale serilor,/ hrănite de fructele nopţii" (În zi); "păsări cu miros/ de păduri" (iubiri rătăcite); "Îmi vine dor de cuiburi scămoşate-n vânt" (Captivitate); "Mâna-mi înmugurea /spre zborul unei păsări" (Dar); "şi nopţile cad ca nişte /izvoare printre ierburi"( Pentru o iarnă cu zăpadă}.


Deci, ceea ce surprinde ,Teodor dume, în cele mai bune dintre stihurile sale e un straniu rafinament, provenit parcă dintr-o viaţă interioară consumată.
O superbă încredere în sine (a poeziei, nu a poetului) se pronunţă într-o melodie holderliniană:
"Vâslesc în memorie/ nesigur pe teamă,/ împrumutându-mi nemurirea/ ce-mprăştie /răcoarea serii/ prin ani. Da, ele, vârstele plâng inocente"

Ori această explozie cosmică, grafiată într-o atât de dezinvoltă lapidaritate:
"Plecată, noaptea cade peste văi: uimire /Pe semne cerul a aruncat-o afară/".

Am compus acest scurt forilegiu pentru a scoate în relief capacitatea asociativă a poetului în registrul naturist.
Chiar dacă unele din textele sale fac concesii unei convenţii a simplităţii (să reamintim că simplitatea adevărată e densitate) dincolo de orice suferinţă, Teodor dume posedă o chemare către poezia înnăscută, precompănitoare în economia vieţii sale. Fascinat de copilărie şi de peisajul străbun, mărturisind că, aşa cum s-a văzut de altminteri şi din citatele de până acum, "Cuvântul meu e pur şi blând", poetul orădean poate procura satisfacţii reale celor ce văd în fenomenul liric o expresie a vieţii afective mai mult decât a rigidului operator de cuvinte, a naturii lăuntrice spontane şi "naive", mai mult decât a unei conştiinţe culturale derivate.

Indiscutabil suflet de poet, Teodor dume, deţine în formula fiinţei sale însetate de limbaj metaforic propriul său viitor.

Îi doresc din inimă lui Teodor Dume, nu atât necesarul progres tehnic şi livresc, care îi e, totuşi, mai la îndemână, cât stăruinţa în trăirea genuină de azi, care, vai, e mai greu de păstrat.

Gheorghe Grigurcu,

28/08/2009

TEODOR DUME: Singurătatea ca formă a realităţii interioare


personale [ ]
stare
Colecţia: texte filozofice


teo nu-şi găseşte locul
e mult mai bătrân decât
arătătorul de la ceasul lipit
pe tencuiala peretelui alb

noaptea de iarnă ticăie
între două respiraţii
acoperind clipele
până dincolo
de marginea privirii

teo trage cearşaful vrând
să rămână în noapte
cu gândurile muiate în linişti
soarbe din cuvinte
ca dintr-o rugă
nu are unde să plece
se goleşte pe dinăuntru
înşfacă o felie de aer
şi priveşte
afară
nimeni
caută un drum
o potecă ceva
sau poate un nume
reinventând totul
acolo înăuntru
lângă liniştea lipită
de versantul drept al inimii
au mai rămas câteva nervuri
în care s-a refugiat viaţa

teo s-a ascuns
îşi lipeşte cuvintele de limbă
şi tace în timp ce-şi aminteşte
toate lucrurile vechi
(parcă dintr-o altă dimensiune)
cu mulţi oameni şi biserici renovate în alb

ceva se întâmplă

teo se pierde
pare să nu-şi mai amintească
numele tatălui confundă pruncii
cicatricea ascunsă sub brăţară s-a întins
are culoarea galbenă şi foarte puţin negru
dar nu vrea să ştie
pentru el lumea se sfârşeşte în fiecare zi

teo derulează imagini
îşi vede mezinul îmbrăcat
în hanoracul cu glugă neagră
inima tace
ceva începe să moară

teo se face că doarme

*

singurătatea e o formă a vremii în care
te ascunzi de teama să nu te afunzi în tine
în timp ce te prefaci că trăieşti...

. |



Teodor Dume: Casa bunicii


poezie [ ]

Colecţia: texte poezii religioase


flori uscate în borcan
şi o lampă neagră
de funingine
zgâlţâie
aerul

gâlma de lut înmoaie privirea
în care zăbovesc mereu...

Teodor Dume: Preambul


poezie [ ]

Colecţia: poezii de dragoste


n-am să rezist
până la ziua ta când
buzele-ţi desfăcute ca o rană
vindecă trupuri...
măcar atât cât să te strig
să mă iubeşti încât
să-mi fie dor de mine
în tălpile goale
tremur ca şi cum
ţi-aş vedea mâinile
atingându-mi obrazul

oricum de mâine
mă prefac în cioburi
moment în care
mă vei lua în palmă
şi ne vom privi lung
mult mai lung decît doi cunoscuţi

de partea cealaltă a ferestrei
foarte aproape de tine
dumnezeu încremenit
între două lacrimi
se va uita tăcut...

cât de frumoasă naşterea trupului!
peste tot linişte

TEODOR DUME: Rana din tablou


poezie [ ]
(parastas)
Colecţia: texte poezii religioase


Cineva calcă tăcut
peste mine
un singur pas s-a oprit
deasupra capului
ochii sângerează prin lut
la suprafaţă ajung
cicatricele vârstei
un înger infestat cu ani
aruncă firimituri
înspre orizont
ploaia agaţă de umăr norii
şi trece printre goluri
în mulţime
trecerea prin trup
zgârie tăcerea
visele ajung scame
pe rana unui tablou
zgomotul sparge cicatricea
golită de sânge
fiecare secundă devine o rugă
în care îngenunchează amintirile

greierii pregătesc o fanfară

TEODOR DUME: Copacul din mine


poezie [ ]
(din volumul,Adevărul din cuvinte,prefaţat de Gheorghe Grigurcu)

Cu simţurile descătuşate
spre cer suie
copacul din mine
cineva dă să-l scrijelească
se-ntunecă în jur
agăţat de o lumină
vreau să rostesc; viaţă
cuvintele ard
şi flacăra mută
se stinge în semn de iertare
din căuşul palmelor mele
răstorn cenuşa
peste mormintele altor
păduri.

Teodor Dume: Surori


poezie [ ](Din volumul Adevărul din cuvinte, prefaţat de Gheorghe Grigurcu}


Plecată, noaptea cade peste văi:
uimire
/Pe semne cerul a aruncat-o afară/.






Autobiografia lui teodor dume

teodor dume,



adresă mail:teodordume@gmail.com
adresă blog: www.teodordume.blogspot.com
www.facebook.com/teodor dume
www.facebook.com/groups/extemporalliric/

multă stimă,
teodor dume

BIOGRAFIE PRESCURTATĂ> TEODOR DUME

Teodor  Dume
* membru al Uniunii Scriitorilor Europeni (USE), legitimaţia 912
* membru fondator al WARM- Asociaţia Mass-media Românilor din Lume, cu sediul la Londra/UK (fondată la 30 01 2014, preşedinte Octavian Păun)
- *  DIRECTOR executiv revista Confluenţe lirice (din 06 ian.2013)
- * membru în Consiliul Onorific Internaţional Reţeaua Literară
- * admin principal revista Confluenţe lirice, (2011 - 2012)
- * Redactor (de la fondare , mai 2010)la revista ALGORITM LITERAR (apare la Hunedoara, director Ioan Barb))
-*membru Qpoem,
- * colaborator la radiometafora
- * Editor RoliteraturaRO, secţiunea poezie
- * Editor RoliteraturaRO, secţiunea personale
- * Director Profi CTD Oradea (mai 2013 şi în prezent)
- * editor cleopatra- casa gândului (2012)
- * administrator Cleopatra - casa gândului (din 2013)
- * membru de onoare confluenţe lirice (2014)
 -* membru de onoare Lira21
-*membru  Poeţii noştri
- * citatepedia, autor de citate
 -* membru citate célèbre
-* membru citate net
-* membru Literaturitate
-* redactor dialoguri culturale
.-*membru arspoetica


- Născut la 04.04.1956 în satul Luncasprie, comuna Dobreşti, judeţul Bihor
- Absolvent 8 clase, în satul natal, Luncasprie,
- Absolvent Şcoala profesională "Înfrăţirea" Oradea,
- Absolvent Liceul "Înfrăţirea" Oradea, cu diplomă de bacalaureat,
- Absolvent Şcoala populară de artă Oradea, secţia Regie-teatru, specialitatea actorie. Profesor, Vasile Pop
- Absolvent Academia de Studii Social-Politice, pentru pregătirea cadrelor de conducere, Bucureşti
- Controlor Tehnic de Calitate,la "Înfrăţirea" Oradea
- Director la Clubul "Înfrăţirea", Oradea (Fondator şi primul director)
- Director la Casa de cultură din Pădurea Neagră, Judeţul Bihor
- Director la Clubul Tineretului (pasajul Vulturul Negru), Oradea,
- Fondatorul Întreprinderii Club Teo Dume Oradea, 1990 mai 17
- Director Întreprinderea Club Teo Dume Oradea (17 mai 1990-17 mai 1991)
- Director gen. Club Teo Dume Oradea (17 MAI 1991-17 MAI 2013)
- Fondator Cenaclul Ecoul Oradea, la 22 decembrie 1977
- Preşedintele Cenaclului Ecoul Tinereţii Oradea
- Director gen. Ansamblul artistic Ecoul Tinereţii Oradea
- Metodist principal la Casa de Cultură a Sindicatelor Oradea,
- Membru fondator (alături de Stelian Vasilescu, şi alţii) al revistei de cultură Ţara Crişurilor Oradea, Ediţia 1990
- Gazda primelor 5 numere ale revistei Ţara Crişurilor, în calitate de director la Clubul "Înfrăţirea" Oradea, asigurându-i primul sediu provizoriu
- Primul autograf oferit de Stelian Vasilescu, în calitatea sa de Redactor şef, pe primul număr, scos de sub tipar, a revistei Ţara Crişurilor Oradea
- Primul autograf oferit lui Gheorghe Grigurcu, în 1977, pe un grupaj de poezii apărut în revista Ţara Visurilor Noastre
- Fondator şi redactor şef Ziarul Ecoul Oradea, 1990
- Legitimaţia numărul 1 de Corespondent , pentru judeţul Bihor, la cotidianul Scânteia Tineretului, Bucureşti
* Corespondent şi colaborator permanent la ziarele şi revistele;Convorbiri literare, Luceafărul, Crişana, Familia, Munca, Unu, Viaţa Militară, Apărarea Patriei, Şoimii Carpaţilor, Bihorul, Literaria, Filobiblon, Aripi Siderale, Ţara Visurilor Noastre, Ţara Crişurilor, Algoritm Literar, Observator ( Canada,) Radiometafora (Canada), Radio R. ROMANIA, Armonii culturale, Oglinda literară, Poezia, 13 plus,  Cuvântul liber, Fereastra, Nomen Artis, Răsunetul, Aslro (Quebek), new-york-magazin-special, Sintagme literare, Ante Portas, Conograf, Literadura, etc...
* Referinţe critice;
dr. Gheorghe Grigurcu (a şi prefaţat două volume: Adevărul din cuvinte, 1985 şi Strigăt din copilărie,1994),Stelian Vasilescu, Alexandru Andriţoiu, Ionuţ Caragea, Nache Mamier Angela - scriitor Franţa , Al. Silaghi, Ion Davideanu, Teodor Lup, Marin Chelu, Viorel Horj, Crăciun Parasca, Constantin Serac, Gheorghe Vidican, Ioan Ţepelea, Mircea Vac, Teodor Crişan, Florin Torjoc, Florian Lazăr, Florica Albu-Berinde, Cornel Buciuman, Virgil Podoabă, Florin Mugur, Anastasie Ţârulescu , Adrian PĂunescu, Cezarina Adamescu, Cristina Ştefan, Liviu Ofileanu,Veronica Pavel Lerner, Mioara Băluţă, prof. George Paşa, Călin Samarghitan, şi mulţi alţii...
* Volume publicate;
- Colecţionarul de răni, editura pim - 2017
- Durerea din spatele cărnii, Editura PIM-2017, (prefaţa Ionuţ Caragea)
- Vitralii pe un interior scorojit, Editura PIM-2016,(prefaţa Ionuţ Caragea)
- Azil într-o cicatrice,(prefaţa Nache Mamier Angela - scriitor Franţa) Ed.Pim,2015
- Moartea, un fluture alb, Ed. Pim, 2015
- Adevărul din cuvinte 1985, (prefaţă de dr.Gheorghe Grigurcu)
- Strigăt din copilărie 1994, (prefaţă de dr.Gheorghe Grigurcu)
- Coloane (debut colectiv)
- Tratamente pentru inimă, 2011 (antologie:Liviu Ioan Mureşan, Teodor Dume, Ottilia Ardeleanu, Alexandru Gheţie, Vali Slavu, Ioan Barb)
- Lira21 "a treia carte. poezii", 2012 (antologie. selecţia Cristina Ştefan)
- Confluenţe lirice, 2012 (antologie, coordonator: Relu Coţofana))
- Meridiane lirice, 2012 (antologie)
- Însemnele unei tăceri, 2012 (antologie, casa gândului, coordonatori: Mioara Băluţă şi Andrada Matei))
- Confluenţe poetice, 2013 (antologie, coordonator Relu Coţofana, director executiv Teodor Dume))
- Confesiuni în virtual, 2013 (antologie, coordonator Relu Coţofana, director executiv Teodor Dume)
- Paradigme virtuale, 2014 (antologie)
- Roşu mocnit, 2014 (antologie, coordonatori: Mioara Băluţă şi Andrada Matei))
- labirinturi autumnale, 2014-însemne culturale (carte digitală,concurs)
- Antologia aforismului românesc contemporan,2016, autor colectiv,(coordonator Lucian Velea),
-  Antologia Cenaclul de la Roma ,2016, (coordonator şi selecţie, Valeriu DG. Barbu)

* Articole şi reportaje, peste 4ooo, publicate în presa vremii
* debut  în presă, 1977
* - 1977, Premiul -I - la Concursul de poezie FRUMUSEŢILE IERNII, organizat de Cenaclul Ecoul Oradea
- 1977, Premiul -I - la Concursul de poezie OM BUN, organizat de revista ŢARA VISURILOR NOASTRE
- 1977, PREMIUL SPECIAL AL JURIULUI la Concursul de poezie şi muzică folk TINERI CA PATRIA, organizat de Cenaclul Ecoul Tinereţii Casa Ştiinţei şi Tehnicii Oradea
- 1978, debut colectiv în antologia Coloane
- 1987, PREMIUL -I- la Concursul de poezie creaţie şi interpretare INIMA STICLEI organizat de Casa de cultură STICLA din Pădurea Neagră
- 1987, Premiul -I- la Concursul de creaţie literară Daţi-vă mâna prieteni, organizat de Clubul Înfrăţirea Oradea
- 1988, MARELE PREMIU la concursul de creaţie literară PORNI LUCEAFĂRUL, organizat de Academia de studii social-politice Bucureşti
- 1990, Premiul -I- la Concursul de poezie INIMĂ ŞI DOR, organizat de Casa de cultură a sindicatelor Oradea
- 1990, PREMIUL SPECIAL AL JURIULUI la concursul de creaţie literară ŞI TOTUŞI IUBIREA, organizat de revistele ŢARA CRIŞURILOR şi ECOUL Oradea
- 1994, Premiul -I- la concursul de creaţie literară DECEMBRIE 1, organizat de ziarul BIHORUL
- 2010, MARELE PREMIU la Concursul de creaţie literară POEZIE şi SUFLET, de la Năvodari (oraganizator Ottilia Ardeleanu)
- 2012, Menţiune la Concursul de creaţie literară Prin colbul vremii, organizator Însemne literare
- 2014, Premiul - I -  la Concursul de creaţie literară ARS POETICA-
- 2014, AUTOR DE ONOARE al site-ului şi revistei Confluenţe lirice
- 2015, Premiul - I - la concursul de creaţie literară Prin colbul vremii, ediţia a 2-a, organizator Însemne literare
- 2015, Premiul revistei FEREASTRA, organizator LITERATURITATE (Ottilia Ardeleanu)
- 2016 MAI, AUTORUL LUNII, organizator LITERATURITATE

- 2016, locul-I- la concursul Poezia săptămânii LXIV-2016,organizat de Poeţii noştri,
- 2016, locul -I- la concursul Poezia săptămânii LXXII-2016, organizat de Poeţii noştri,
- 2016, POEZIA LUNII NOIEMBRIE 2016, timpul , devoratorul de umbre,concurs  revista QPOEM-editura PARALELA45-Cartea ROMÂNEASCĂ (apare sub egida USR)

-2016 POEZIA LUNII DECEMBRIE, concurs revista QPOEM- editura paralela45-Cartea Românească, (apare sub egida USR)
- 2016, decembrie, locul -I- la concursul POEZIA SĂPTĂMÂNII nr.LXVI, organizat de POEŢII NOŞTRI,
- 2016, decembrie, locul -I- Cu poezia DECEMBRIE SE REPETĂ la Concursul POEZIA SĂPTĂMÂNII nr. LXVII-, organizat de POEŢII NOŞTRI
- 2016, decembrie 2016, locul -I- la concursul POEZIA SĂPTĂMÂNII nr. LXVIII  organizat de Poeţii noştri,  




Evenimente biografice












teodor dume, acasă la oradea, 10 aug.2013





teo şi soţia fabi





teo şi "nepotu" ghiusman













fiica mea, teodora (la 20 ani)