BINE AŢI VENIT PE BLOGUL lui TEODOR DUME

Oare de ce se moare
fără ca timpul să-ți îngăduie
să te cunoști pe tine însuți?
(teodor dume)
Se afișează postările cu eticheta Gheorghe Grigurcu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Gheorghe Grigurcu. Afișați toate postările

13/04/2022

Gheorghe Grigurcu, la 86 de ani!

 

Gheorghe Grigurcu, la 86 de ani!

La mulți ani, din "urbea" de pe Criș, domnule Gheorghe Grigurcu , vă spune același, Teodor Dume!

1
6 aprilie, pentru unii, e doar o zi obișnuită, dar pentru Gheorghe Grigurcu este ziua în care a împlinit 86 de ani. În fiecare an, în această zi de 16 cobor în mine pentru a-i mulțumi. Deseori îmi spun că tăcerea e un privilegiu de a-i asculta pe alții. Pentru mine această tăcere a rodit în împlinirea a ceea ce sunt astăzi. Gheorghe Grigurcu a devenit un mijloc de comunicare și de ascultare între oameni, poezie și tot ceea ce e frumos. Iată deci că nimic din ceea ce este uman nu-i este străin Marelui Gheorghe Grigurcu (“Homo sum, humani nihil a me alienum puto”).Da, ziua în care ne naștem e cu totul altfel. Și asta pentru că locuim, pentru o vreme, într-o viață în care nu ne aparține. Paradoxal sau nu, suntem experimente vii pe care se încearcă definirea timpului.
Gheorghe Grigurcu a venit printre lucruri în primăvara anului 1936, aprilie, 16. Coincidență sau nu, primăvara aceasta m-a adus și pe mine (Teodor Dume) tot într-o zi de aprilie 4. Poate că tocmai durerea din frumusețea acestui anotimp a creat poteca pe care urma să pășim înspre o lume care nu ne aparține. Chiriași în propria viață oscilăm într-o zbatere surdă dorind să persistăm ca oameni, dar în lupta cu insignifiantele detalii, uneori, uităm de noi. Nu știu, poate că toate aceste elemente sunt semne de recunoaștere a ființei.
Aflându-mă printre cei mulți care nu știu prea bine limbajul cuvântului, în acest context, voi încerca să definesc, printr-o simplă punctare, o părticică din Omul Gheorghe Grigurcu, care în această primăvară, da, a împlinit 86 de ani. Acest Om și mare critic (numărul unu al poeziei din România, citez pe Alex  Ștefănescu), care a creat, prin scriitura domniei sale, lumi paralele într-un Univers arid dar și punți de legătură între cuvânt și cei care știu să-l folosească, trăiește echilibrat într-o lume în care noi cei mulți încercăm să o descoperim. Comportându-ne ca atare noi cei care încercăm să ajungem, sau am ajuns deja, la poarta cuvântului, îl putem privi, la ceas aniversar, ca pe un ușier care ne validează (sau nu) trecerea prin lumea cuvintelor.
Nevoia de a ne apropia de Dumnezeu, dar și de noi înșine, ne face să ne privim, din când în când, și în anumite momente, ca pe niște frumuseți prin complexitatea cărora navigăm. Nutresc speranța că cei mai mulți dintre noi ne hrănim prin și cu frumusețea cuvântului, chiar dacă realitatea ne împinge uneori înspre latura subiectivă cerându-ne sacrificii dar și respect.
Azi, poate doar azi, nu putem fi subiectivi pentru că exprimarea vârstei, prin ceea ce facem, îmbină respectul cu munca și cu celelalte elemente definitorii ale vieții.
Privindu-l pe Gheorghe Grigurcu observ un erou supraviețuitor care s-a debarasat de frică și neputință (deși elementele acestea nu l-au caracterizat niciodată) într-un sistem social trecut neadecvat firii domniei sale. Identitatea acestui mare Om nu trebuie confirmată și nici argumentată pentru că drept mărturie stau nenumăratele sale titluri de cărți și cronicile pe care le-a semnat indicând cu profesionalism nivelul la care a ajuns omul prin creația sa. Nu voi face o enumerare a titlurilor de carte și nici a numelor acelora care au scris, pentru că ziua de 16 aprilie e un moment unic din viața aceluia pe care l-am stimat și-l stimez și care mi-a deschis larg ochii înspre cunoașterea cuvântului. Și cu această ocazie îi mulțumesc pentru episoadele trăite și petrecute împreună în "urbea" de pe Criș. Toate acestea au avut un impact pozitiv asupra a tot ceea ce a urmat să fac. Posibil ca aceste amănunte să nu intereseze, dar orice lucru care mi se întâmplă are valoarea și timpul său. Majoritatea dintre noi suntem lacomi. Vrem mult și dăruim puțin.(...) Darul meu de suflet pentru marele Om Gheorghe Grigurcu la împlinirea celor 86 de ani este respectul pentru mâna pe care mi-a întins-o și m-a condus pe drumul poeziei și literaturii. Trebuie să recunosc, și-i mulțumesc pentru asta, că Teodor Dume, poate, nu ar fi existat în această lume a creației de frumos.
Dialogul cu creația, cu frumosul și cu el însuși a fost și este ținut într-un metalimbaj al operelor și împlinirilor dominei sale care au lăsat o amprentă pe timp.
"Gheorghe Grigurcu domină de ani de zile viața literară fără să se amestece în ea. Nu cred că a existat în ultimii 15 ani un autor mai serios și, în același timp mai productiv, indiferent dacă își exersa condeiul neobișnuit în comentariul politic, în poezie, în eseu, în polemică, în critică sau istorie literară. (…) El nu este un critic literar care scrie și versuri și nici un poet care scrie și critică literară, el este în egală măsură un poet de primă mărime și unul dintre cei mai importanți critici literari ai acestei perioade de tranziție între milenii” ( Ana Blandiana ).”
„„Pentru cine e dispus s-o facă, devine evident că Gheorghe Grigurcu este unul dintre cei mai buni critici de azi”. „Cînd am scris (…) despre o culegere antologică a lui Gheorghe Grigurcu, am indicat numele cîtorva poeți afini, de la Williams la Benn, pe care originala lui poezie îi evocă în latură stilistică, în felul de a concepe metafora sau în compoziția poemului. (…)Aceste șocuri imagistice în lanț, la care poetul ne supune, nu sunt numai decorative, gratuite, ci și frumoase ca niște perle date la iveală dintr-o scoică” (Nicolae Manolescu).”
„„Un simbol al intransigenței devine Gheorghe Grigurcu, criticul literar de mare talent aflat de mulți ani într-un exil neoficial, la Târgu-Jiu. (…)Cel care are dreptate în absolut este, bineînțeles, Gheorghe Grigurcu” (Alex Ștefănescu).”

Iată un număr: 86.
La ceas aniversar, datorită contrastului dintre doi scriitori, îmi sunt încorsetate cuvintele de emoție. Și asta pentru că pe Gheorghe Grigurcu l-am cunoscut în împrejurări favorabile mie și "defavorabile" domniei sale. Spun "defavorabile" domniei sale având în vedere regimul de atunci și traiectoria pe care o avea de urmat. Acest moment de criză a identității a fost punctat de către Gheorghe Grigurcu în prefața cărții mele "Strigăt din copilărie" . Și iarăși îi mulțumesc !
Sunt lucruri care se întâmplă uneori în tăcere și pe care le tatuezi pe suflet. Spuneam la începutul acestor însemnări că tăcerea e un privilegiu de a-i asculta pe alții și mai știu că împlinește. Indiferent de pretext, viața este un experiment, un refugiu și rareori un crez.
Spuneam cândva că cel care suferă se contopește cu ființa și devine unul și același. Acea contopire compensează suferința celuilalt.

Din «Urbea» de pe Criș, la împlinirea celor 86 de ani
același, Teodor Dume, vă spune:
La mulți ani, maestre Gheorghe Grigurcu!

15/04/2020

revista EXTEMPORAL LIRIC: La mulți ani, Gheorghe Grigurcu!

revista EXTEMPORAL LIRIC: La mulți ani, Gheorghe Grigurcu!: ( Teodor Dume, La aniversarea celor 84 de ani ai lui Gheorghe Grigurcu)          16 aprilie, pentru unii, e doar o zi obișnuită, dar pe...

Teodor Dume, La aniversarea celor 84 de ani ai lui Gheorghe Grigurcu)

16 aprilie, pentru unii, e doar o zi obișnuită, dar pentru Gheorghe Grigurcu este ziua în care a împlinit 84 de ani. În fiecare an, în această zi de 16, cobor în mine pentru a-i mulțumi. Deseori îmi spun că tăcerea e un privilegiu de a-i asculta pe alții. Pentru mine această tăcere a rodit în împlinirea a ceea ce sunt astăzi. Gheorghe Grigurcu a devenit un mijloc de comunicare și de ascultare între oameni, poezie și tot ceea ce e frumos. Iată deci că nimic din ceea ce este uman nu-i este străin Marelui Gheorghe Grigurcu (“Homo sum, humani nihil a me alienum puto”).
Da, ziua în care ne naștem e cu totul altfel. Și asta pentru că locuim, pentru o vreme, într-o viață în care nu ne aparține. Paradoxal sau nu, suntem experimente vii pe care se încearcă definirea timpului.
Gheorghe Grigurcu a venit printre lucruri în primăvara anului 1936, aprilie, 16. Coincidență sau nu, primăvara aceasta m-a adus și pe mine (Teodor Dume) tot într-o zi de aprilie 4. Poate că tocmai durerea din frumusețea acestui anotimp a creat poteca pe care urma să pășim înspre o lume care nu ne aparține. Chiriași în propria viață oscilăm într-o zbatere surdă dorind să persistăm ca oameni, dar în lupta cu insignifiantele detalii, uneori, uităm de noi. Nu știu, poate că toate aceste elemente sunt semne de recunoaștere a ființei.
Aflându-mă printre cei mulți care nu știu prea bine limbajul cuvântului, în acest context, voi încerca să definesc, printr-o simplă punctare, o părticică din Omul Gheorghe Grigurcu, care în această primăvară, da, a împlinit 84 de ani. Acest Om și mare critic (numărul unu al poeziei din România, cum spune Al.Ștefănescu), care a creat, prin scriitura domniei sale, lumi paralele într-un Univers arid dar și punți de legătură între cuvânt și cei care știu să-l folosească, trăiește echilibrat într-o lume în care noi cei mulți încercăm să o descoperim. Comportându-ne ca atare noi cei care încercăm să ajungem, sau am ajuns deja, la poarta cuvântului, îl putem privi, la ceas aniversar, ca pe un ușier care ne validează (sau nu) trecerea prin lumea cuvintelor.
Nevoia de a ne apropia de Dumnezeu, dar și de noi înșine, ne face să ne privim, din când în când, și în anumite momente, ca pe niște frumuseți prin complexitatea cărora navigăm. Nutresc speranța că cei mai mulți dintre noi ne hrănim prin și cu frumusețea cuvântului, chiar dacă realitatea ne împinge uneori înspre latura subiectivă cerându-ne sacrificii dar și respect.
Azi, poate doar azi, nu putem fi subiectivi pentru că exprimarea vârstei, prin ceea ce facem, îmbină respectul cu munca și cu celelalte elemente definitorii ale vieții.
Privindu-l pe Gheorghe Grigurcu observ un erou supraviețuitor care s-a debarasat de frică și neputință (deși elementele acestea nu l-au caracterizat niciodată) într-un sistem social trecut neadecvat firii domniei sale. Identitatea acestui mare Om nu trebuie confirmată și nici argumentată pentru că drept mărturie stau nenumăratele sale titluri de cărți și cronicile pe care le-a semnat indicând cu profesionalism nivelul la care a ajuns omul prin creația sa. Nu voi face o enumerare a titlurilor de carte și nici a numelor acelora care au scris, pentru că ziua de 16 aprilie e un moment unic din viața aceluia pe care l-am stimat și-l stimez și care mi-a deschis larg ochii înspre cunoașterea cuvântului. Și cu această ocazie îi mulțumesc pentru episoadele trăite și petrecute împreună în "urbea" de pe Criș. Toate acestea au avut un impact pozitiv asupra a tot ceea ce a urmat să fac. Posibil ca aceste amănunte să nu intereseze, dar orice lucru care mi se întâmplă are valoarea și timpul său. Majoritatea dintre noi suntem lacomi. Vrem mult și dăruim puțin.(...) Darul meu de suflet pentru marele Om Gheorghe Grigurcu la împlinirea celor 84 de ani este respectul pentru mâna pe care mi-a întins-o și m-a condus pe drumul poeziei și literaturii. Trebuie să recunosc, și-i mulțumesc pentru asta, că Teodor Dume, poate, nu ar fi existat în această lume a creației de frumos.
Dialogul cu creația, cu frumosul și cu el însuși a fost și este ținut într-un metalimbaj al operelor și împlinirilor domninei sale care au lăsat o amprentă pe timp.
"Gheorghe Grigurcu domină de ani de zile viața literară fără să se amestece în ea. Nu cred că a existat în ultimii 15 ani un autor mai serios și, în același timp mai productiv, indiferent dacă își exersa condeiul neobișnuit în comentariul politic, în poezie, în eseu, în polemică, în critică sau istorie literară. (…) El nu este un critic literar care scrie și versuri și nici un poet care scrie și critică literară, el este în egală măsură un poet de primă mărime și unul dintre cei mai importanți critici literari ai acestei perioade de tranziție între milenii” ( Ana Blandiana ).”
„„Pentru cine e dispus s-o facă, devine evident că Gheorghe Grigurcu este unul dintre cei mai buni critici de azi”. „Cînd am scris (…) despre o culegere antologică a lui Gheorghe Grigurcu, am indicat numele cîtorva poeți afini, de la Williams la Benn, pe care originala lui poezie îi evocă în latură stilistică, în felul de a concepe metafora sau în compoziția poemului. (…)Aceste șocuri imagistice în lanț, la care poetul ne supune, nu sunt numai decorative, gratuite, ci și frumoase ca niște perle date la iveală dintr-o scoică” (Nicolae Manolescu).”
„„Un simbol al intransigenței devine Gheorghe Grigurcu, criticul literar de mare talent aflat de mulți ani într-un exil neoficial, la Târgu-Jiu. (…)Cel care are dreptate în absolut este, bineînțeles, Gheorghe Grigurcu” (Alex Ștefănescu).”
Iată o cifră; 84.
La ceas aniversar, datorită contrastului dintre doi scriitori, îmi sunt încorsetate cuvintele de emoție. Și asta pentru că pe Gheorghe Grigurcu l-am cunoscut în împrejurări favorabile mie și "defavorabile" domniei sale. Spun "defavorabile" domniei sale având în vedere regimul de atunci și traiectoria pe care o avea de urmat. Acest moment de criză a identității a fost punctat de către Gheorghe Grigurcu în prefața cărții mele "Strigăt din copilărie" . Iată: "Pe tânărul poet Teodor Dume nu mi-l pot inchipui decât pe fundalul orașului său, care timp de aproape trei decenii a fost și al meu, Oradea. Oraș subtil și cochet, neîndoios, cu o tradiție barocă filtrată printr-un secession melancolic, fumuriu, dar și cu o prospețime indicibilă a văzduhului său, cu o adolescență perpetuă a ușoarelor adieri ale acestuia, încărcat de miresmele aspre ale șesului și de cele mai conciliante, blajine, ale dealurilor între care se află. Iluzie, s-ar putea replica, ficțiune! Desigur dar numai până la un punct. Căci orice loc se întrețese cu fibra sensibilă a celui ce s-a legat de el prin naștere, ori prin îndelungă viețuire, mai exact spus cu fibra unei anume vârste. Copilăria, frageda tinerețe dizolvate în aerul orădean nu reprezintă o pură iluzie, un pretext de nostalgică evocare, strict personală, a subsemnatului, silit a urma o traiectorie geografică, câtă vreme le găsesc în stihurile, cu o sufletească determinare mai presus de toate, ale autorului cărții de față,Teodor Dume."

Și iarăși îi mulțumesc !
Sunt lucruri care se întâmplă uneori în tăcere și pe care le tatuezi pe suflet. Spuneam la începutul acestor însemnări că tăcerea e un privilegiu de a-i asculta pe alții și mai știu că împlinește. Indiferent de pretext, viața este un experiment, un refugiu și rareori un crez.
Spuneam cândva că cel care suferă se contopește cu ființa și devine unul și același. Acea contopire compensează suferința celuilalt.

Din « Urbea » de pe Criș, la împlinirea celor 84 de ani
același, Teodor Dume, vă spune:
La mulți ani, maestre Gheorghe Grigurcu!

24/05/2019

Teodor Dume,34 de ani de la debutul în volum (adevărul din cuvinte,1985)



http://www.poezie.ro/index.php/personals/14138608/Teodor_Dume,_34_de_ani_de_la_debutul_%C3%AEn_volum_(Adev%C4%83rul_din_cuvinte,1985)






adevărul din cuvinte,
editura Litera, București 1985
Prefața: Gheorghe Grigurcu
Redactor: Iuliana Rădulescu
Tehnoredactor: Elena Gărăjău
Coperta: Vasile Olac
prefața se poate citi pe poezie.ro

http://www.poezie.ro/index.php/personals/1755697/Gheorghe_Grigurcu,_prefa%C8%9B%C4%83_la_volumul_Adev%C4%83rul_din_cuvinte,_de_Teodor_Dume


*




Dragă domnule Teodor Dume,




Te felicit din toată inima pentru apariția volumului dumitale de poezie.Citindu-l mi-am confirmat impresia că ești un mare suflet de poet (...)Poezia, cîtă mai e în lume, se bizuie pe oameni ca dumneata, puri și modești, de bună credință care slujesc cu pasiune, dezinteresat.Te socotesc unul dintre cei mai de bună calitate din îndeajuns de numeroși tineri literați pe care, de-alungul anilor, am avut prilejul a-i întîlni.


Gheorghe Grigurcu,
(corespondențe, 20 decembrie 1985)

28/09/2018

Gheorghe Grigurcu, Laureatul premiului "Steaua Dunării", 2018

Premiul „Steaua Dunarii”, decernat de un juriu national al Uniunii Scriitorilor din România (USR), a ajuns la dr. Gheorghe Grigurcu, scriitor și critic literar.
Evenimentul a avut loc la sala Protoeriei galațene în cadrul celei de-a XX -a ediții a Festivalului Internațional "Serile de literatura ale revistei Antares".
Iata nominalizarile:
- Gheorghe Grigurcu,
- Nicolae Grigore Marașanu,
- Viorel Dinescu,
- Nicolae Prelipceanu,
- Nichita Danilov,
- Sorin Marculescu,
- Marian Draghici,
- Adrian Alui Gheorghe,
- Aurel Pantea,
- Paul Artezu,
- Lucian Vasiliu

Juriul a avut de "socotit" mult pâna a ajuns la rezultatul problemei.
Iata componența juriului:
- Nicolae Manolescu, critic. președintele USR dar și a juriului
- Alexandru Ștefanescu, critic
- Corneliu Antoniu, poet
- Razvan Voncu, critic și istoric literar
- Daniel Cristea Enache, critic și istoric literar
Gheorghe Grigurcu
poet și critic literar

Născut la 16 apr. 1936, Soroca (Basarabia). a parcurs un traseu biografic care l-a purtat prin Oradea, unde a urmat cursurile liceului, apoi la București, unde a fost timp de un an cursant al Școlii de Literatură "Mihai Eminescu" din București (de unde a fost exmatriculat în urma unei vizite făcute lui Tudor Arghezi, care era în dizgrația autorităților vremii). Și-a continuat studiile la Facultatea de Filologie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj, unde îl frecventa pe Lucian Blaga, motiv pentru care la absolvire nu a primit repartiție. A revenit la Oradea, unde a lucrat ca funcționar la „Societatea de Științe Istorice și Filologice” și ca profesor de școală, după care a devenit pentru un deceniu redactor la revista „Familia” din Oradea
Scrie de aproape patru decenii cronici literare la cărți de poezie sau de critică, eseistică, teorie literară etc. (nu și la proză) și le risipește în presa din toată țara. A publicat în „Familia”, „Viața Românească”, în „Contemporanul”, la care a fost redactor de la distanță, de la Târgu Jiu, la „România Literară”, în ieșenele „Convorbiri literare”.
Unul dintre cei mai importanți critici români postbelici, autorul este, tipologic, un călinescian. Scenariul articolelor sale se repetă invariabil: parcurse calm, cărțile recenzate sunt citate sistematic, analiza constituindu-se din enunțuri critice descriptive, urmate întotdeauna de citatele exemplificatoare. Tehnic vorbind, Gheorghe Grigurcu supune poezia sau critica unui decupaj expert și apoi compune un soi de colaje comentate. Inserțiile sale au adeseori și somptuozitatea, și aspectul paradoxal al modelului călinescian.
S-a afirmat și ca un polemist acerb, mai ales după 1990, când s-a angajat în lungi campanii de promovare a principiilor morale în evaluarea istoriei literare române din perioada regimului comunist.
În paralel cu critica, Gheorghe Grigurcu n-a încetat să scrie și să publice poezie: de factură modernistă, concentrată, metaforică și conceptualizantă, subtil-livrescă, disimulând teribile fervori existențiale și intelectuale. Nu întâmplător compune, mai ales în ultimele perioade, aforisme
În prezent director al revistei Acolada din Satu Mare
Volume publicate:
Poezie

*Un trandafir învață matematica (1968)
*Trei nori (1969)
*Râul incinerat (1971)
*Salută viața (1972)
*Înflorirea lucrurilor (1973)
*Apologii (1975)
*Rigoarea văzduhului (1978)
*Contemplații (1984)
*Cotidiene (1986)
*Oglinda și vidul (1993)
*Un izvor bolborosind înăuntrul termometrului (1996)
*Nimic n-ar trebui să cadă (1997)
*Amarul Târg (1997)
*Dealul purtat de scripeți (1999)
*Spațiul dintre corole (2000)
*Acul și steaua (2001)
*De unde până unde (2002)
*Natură moartă și vie (2003)
*Un trandafir învață matematica, ediție definitivă a creației poetice de până în anul 2000 (Ed. Vinea, 2004)
*Calendar (2004)
*Fiindcă (2005)
*Castele în Spania (2005)
*Șterge soarele de praf ca pe-o mobilă (2006)
*Muzeu (2008)
*Cerc și punct (2010)
(Nimic n-ar trebui să cadă (2011)

Critică, istorie literară, publicistică

*Miron Pompiliu și Junimea (1969)
*Teritoriu liric (1972)
*Idei și forme critice (1973)
*Bacovia - un antisentimental (1974)
*Poeți români de azi (1979)
*Critici români de azi (1981)
*Printre critici (1983)
*Existența poeziei (1986)
*De la Mihai Eminescu la Nicolae Labiș (1989)
*Peisaj critic, I, II, III (1993, 1997, 1999)
*E. Lovinescu între continuatori și uzurpatori (1997)
*Cum am devenit stalinist (1997)
*A doua viață (1997)
*Imposibila neutralitate (1997)
*Dialoguri crude și insolite (1999)
*Amurgul idolilor (1999)
*Poezie română contemporană, I, II, (2000)
*Amintiri din epoca de platină (2000)
*În răspăr (2001)
*Repere critice (2001)
*În jurul libertății (2003)
*În pădurea de metafore (2003)
*Post-texte (2003)
*Jocul literaturii și al sorții (2004)
*Vorbind, în colaborare cu Laszlo Alexandru și Ovidiu Pecican (2004)
*De la un critic la altul (2005)
*La ce oră vine dentistul (2005)
*Din Jurnalul lui Alceste (2005)
*Fișele unui memorialist (2006)
*Opinii în genere inconfortabile (2007)
*Breviar Cioran (2007)
*Întrebări, răspunsuri, întrebări, interviuri (2007)
*O provocare adresată destinului. Convorbiri cu Dora Pavel (2009)
*Exerciții de adevăr (2011)
***
Gheorghe Grigurcu domină de ani de zile viața literară fără să se amestece în ea. Nu cred că a existat în ultimii 15 ani un autor mai serios și, în același timp mai productiv, indiferent dacă își exersa condeiul neobișnuit în comentariul politic, în poezie, în eseu, în polemică, în critică sau istorie literară. (…) El nu este un critic literar care scrie și versuri și nici un poet care scrie și critică literară, el este în egală măsură un poet de primă mărime și unul dintre cei mai importanți critici literari ai acestei perioade de tranziție între milenii” (Ana Blandiana)
„Pentru cine e dispus s-o facă, devine evident că Gheorghe Grigurcu este unul dintre cei mai buni critici de azi”. „Cînd am scris (…) despre o culegere antologică a lui Gheorghe Grigurcu, am indicat numele cîtorva poeți afini, de la Williams la Benn, pe care originala lui poezie îi evocă în latură stilistică, în felul de a concepe metafora sau în compoziția poemului. (…)Aceste șocuri imagistice în lanț, la care poetul ne supune, nu sunt numai decorative, gratuite, ci și frumoase ca niște perle date la iveală dintr-o scoică” (Nicolae Manolescu)
„Un simbol al intransigenței devine Gheorghe Grigurcu, criticul literar de mare talent aflat de mulți ani într-un exil neoficial, la Târgu-Jiu. (…)Cel care are dreptate în absolut este, bineînțeles, Gheorghe Grigurcu” (Alex Ștefănescu)


*
"În biblioteca mea ultraaglomerată, cărţile dorm aidoma unor păsări de noapte. Dar, vai, multe nu se vor mai trezi niciodată".(Gheorghe Grigurcu)

Felicitări, din Urbea de pe Criș, domnule Gheorghe Grigurcu!
Cu sinceritate,
același,Teodor Dume

14/04/2018

Teodor Dume despre Gheorghe Grigurcu,la împlinirea a 82 de ani

Gheorghe Grigurcu, 82 de ani!
16 aprilie, pentru unii, e doar o zi obişnuită, dar pentru Gheorghe Grigurcu este ziua în care  a împlinit 82 de ani. În fiecare an, în această zi de 16 cobor în mine pentru a-i mulţumi. Deseori îmi spun că tăcerea e un privilegiu de a-i asculta pe alţii. Pentru mine această tăcere a rodit în împinirea a ceea ce sunt astăzi. Gheorghe Grigurcu a devenit un mijloc de comunicare şi de ascultare între oameni, poezie şi tot ceea ce e frumos. Iată deci că nimic din ceea ce este uman nu-i este străin Marelui Gheorghe Grigurcu (“Homo sum, humani nihil a me alienum puto”).
Da, ziua în care ne naştem e cu totul altfel. Şi asta pentru că locuim, pentru o vreme, într-o viaţă în care nu ne aparţine. Paradoxal sau nu, suntem experimente vii pe care se încearcă definirea timpului.
Gheorghe Grigurcu a venit printre lucruri în primăvara anului 1936, aprilie, 16. Coincidenţă sau nu, primăvara aceasta m-a adus şi pe mine (Teodor Dume) tot într-o zi de aprilie 4. Poate că tocmai durerea din frumuseţea acestui anotimp a creat poteca pe care urma să păşim înspre o lume care nu ne aparţine. Chiriaşi în propria viaţă oscilăm într-o zbatere surdă dorind să persistăm ca oameni, dar în lupta cu insignifiantele detalii, uneori, uităm de noi. Nu ştiu, poate că toate aceste elemente sunt semne de recunoaştere a fiinţei.
Aflându-mă printre cei mulţi care nu ştiu prea bine limbajul cuvântului, în acest context, voi încerca să definesc, printr-o simplă punctare, o părticică din Omul Gheorghe Grigurcu, care în această primăvară, da, a împlinit 82 de ani. Acest Om şi mare critic (numărul unu al poeziei din România), care a creat, prin scriitura domniei sale, lumi paralele într-un Univers arhid dar şi punţi de legătură între cuvânt şi cei care ştiu să-l folosească, trăieşte echilibrat într-o lume în care noi cei mulţi încercăm să o descoperim. Comportându-ne ca atare noi cei care încercăm să ajungem, sau am ajuns deja, la poarta cuvântului, îl putem privi, la ceas aniversar, ca pe un uşier care ne validează (sau nu) trecerea prin lumea cuvintelor.
Nevoia de a ne apropia de Dumnezeu, dar şi de noi înşine, ne face să ne privim, din când în când, şi în anumite momente, ca pe nişte frumuseţi prin complexitatea cărora navigăm. Nutresc speranţa că cei mai mulţi dintre noi ne hrănim prin şi cu frumuseţea cuvântului, chiar dacă realitatea ne împinge uneori înspre latura subiectivă cerându-ne sacrificii dar şi respect.
Azi, poate doar azi, nu putem fi subiectivi pentru că exprimarea vârstei, prin ceea ce facem, îmbină respectul cu munca şi cu celelalte elemente definitorii ale vieţii.
Privindu-l pe Gheorghe Grigurcu observ un erou supravieţuitor care s-a debarasat de frică şi neputinţă (deşi elementele acestea nu l-au caracterizat niciodată) într-un sistem social trecut neadecvat firii domniei sale. Identitatea acestui mare Om nu trebuie confirmată şi nici argumentată pentru că drept mărturie stau nenumăratele sale titluri de cărţi şi cronicile pe care le-a semnat indicând cu profesionalism nivelul la care a ajuns omul prin creaţia sa. Nu voi face o enumerare a titlurilor de carte şi nici a numelor acelora care au scris, pentru că ziua de 16 aprilie e un moment unic din viaţa aceluia pe care l-am stimat şi-l stimez şi care mi-a deschis larg ochii înspre cunoaşterea cuvântului. Şi cu această ocazie îi mulţumesc pentru episoadele trăite şi petrecute împreună în "urbea" de pe Criş. Toate acestea au avut un impact pozitiv asupra a tot ceea ce a urmat să fac. Posibil ca aceste amănunte să nu intereseze, dar orice lucru care mi se întâmplă are valoarea şi timpul său. Majoritatea dintre noi suntem lacomi. Vrem mult şi dăruim puţin.(...) Darul meu de suflet pentru marele Om  Gheorghe Grigurcu la împlinirea celor 82 de ani  este respectul pentru mâna pe care mi-a întins-o şi m-a condus pe drumul poeziei şi literaturii. Trebuie să recunosc, şi-i mulţumesc pentru asta, că Teodor Dume, poate, nu ar fi existat în această lume a creaţiei de frumos.
Dialogul cu creaţia, cu frumosul şi cu el însuşi a fost şi este ţinut într-un metalimbaj al operelor şi împlinirilor dominei sale care au lăsat o amprentă pe timp.
"Gheorghe Grigurcu domină de ani de zile viaţa literară fără să se amestece în ea. Nu cred că a existat în ultimii 15 ani un autor mai serios şi, în acelaşi timp mai productiv, indiferent dacă îşi exersa condeiul neobişnuit în comentariul politic, în poezie, în eseu, în polemică, în critică sau istorie literară. (…) El nu este un critic literar care scrie şi versuri şi nici un poet care scrie şi critică literară, el este în egală măsură un poet de primă mărime şi unul dintre cei mai importanţi critici literari ai acestei perioade de tranziţie între milenii” ( Ana Blandiana ).”
„„Pentru cine e dispus s-o facă, devine evident că Gheorghe Grigurcu este unul dintre cei mai buni critici de azi”. „Cînd am scris (…) despre o culegere antologică a lui Gheorghe Grigurcu, am indicat numele cîtorva poeţi afini, de la Williams la Benn, pe care originala lui poezie îi evocă în latură stilistică, în felul de a concepe metafora sau în compoziţia poemului. (…)Aceste şocuri imagistice în lanţ, la care poetul ne supune, nu sunt numai decorative, gratuite, ci şi frumoase ca nişte perle date la iveală dintr-o scoică” (Nicolae Manolescu).”
„„Un simbol al intransigenţei devine Gheorghe Grigurcu, criticul literar de mare talent aflat de mulţi ani într-un exil neoficial, la Târgu-Jiu. (…)Cel care are dreptate în absolut este, bineînţeles, Gheorghe Grigurcu(Alex Ştefănescu).

Iată o cifră; 82.
La ceas aniversar, datorită contrastului dintre doi scriitori, îmi sunt încorsetate cuvintele de emoţie. Şi asta pentru că pe Gheorghe Grigurcu l-am cunoscut în împrejurări favorabile mie şi "defavorabile" domniei sale. Spun "defavorabile" domniei sale având în vedere regimul de atunci şi traiectoria pe care o avea de urmat. Acest moment de criză a identităţii a fost punctat de către Gheorghe Grigurcu în prefaţa cărţii mele "Strigăt din copilărie" . Şi iarăşi îi mulţumesc !
Sunt lucruri care se întâmplă uneori în tăcere şi pe care le tatuezi pe suflet. Spuneam la începutul acestor însemnări că  tăcerea e un privilegiu de a-i asculta pe alţii  şi mai ştiu că  împlineşte. Indiferent de pretext, viaţa este un experiment, un refugiu şi rareori un crez.
Spuneam cândva că cel care suferă se contopeşte cu fiinţa şi devine unul şi acelaşi. Acea contopire compensează suferinţa celuilalt.

Din « Urbea » de pe Criş, la împlinirea celor 82 de ani
acelaşi Teodor Dume, vă spune:
La mulţi ani, maestre Gheorghe Grigurcu!

15/04/2016

Teodor Dume; Gheorghe Grigurcu, la 80 de ani! Din"urbea" de pe Criş, LA MULŢI ANI!

http://www.poezie.ro/index.php/author/0025562/Teodor_Dume

În fiecare lună de aprilie, din ultimii câţiva ani, m-a bucurat momentul în care l-am sărbătorit, în gând şi suflet, pe Gheorghe Grigurcu. Mă bucur şi acum, în aprilie 2016, când domnia sa a împlinit 80 de ani. Spuneam mereu şi o spun şi acum: Viaţa domniei sale, aparent simplă, îşi asumă, într-un mod emblematic, trăirile de dinainte de 1989 şi ceva mai încolo când eu , Teodor Dume, eram adolescentul timid şi băteam cu sfială la porţile literaturii, fără să ştiu că prin marele Grigurcu voi ajunge un Făt Frumos fără poveste, un prinţ iubitor de cuvinte şi împreună vom "marşa" pe structura unei existenţe ce ne caracterizează. Această nouă identitate pe care Gheorghe Grigurcu  mi-a făurit-o în "urbea" de pe Criş  , cum îi plăcea să spună, se încadrează în măsura unei poveşti în care personajul promite, deşi complexele lui sunt mărturisite parţial. Acea parţialitate a existenţei devine o realitate dureroasă.

Surprinzător sau nu, Gheorghe Grigurcu, în această lume mereu în mişcare, mi-a dăruit şansa de a produce stări şi ale exterioriza fără a indica, uneori, sursa interioară care-mi cicatriza suferinţa. Iată-mă azi un personaj care străbate în interiorul cetăţii cuvintelor şi-i mulţumeşte lui Gheorghe Grigurcu, la împlinirea vârstei de 80 de ani, pentru că mi-a  reactivat şi amplificat dorinţa de a fi ceea ce sunt.
Lăsând la o parte iubirile ori durerile ascunse, sentimentele dar şi eşecurile din trecut, mă văd obligat să mă confesez cuvântului,( deşi  am expus deja  multe dintre elementele existenţei mele), încercând astfel să intru în sărbătoare.

Ziua în care ne naştem e cu totul altfel. Şi asta pentru că locuim, pentru o vreme, într-o viaţă în care nu ne aparţine. Paradoxal sau nu, suntem experimente vii pe care se încearcă definirea timpului.
        Gheorghe Grigurcu a venit printre lucruri în primăvara anului 1936, aprilie, 16. Coincidenţă sau nu, primăvara aceasta m-a adus şi pe mine  tot într-o zi de aprilie 4. Poate că tocmai durerea din frumuseţea acestui anotimp a creat poteca pe care urma să păşim înspre o lume care nu ne aparţine. Chiriaşi în propria viaţă oscilăm într-o zbatere surdă dorind să persistăm ca oameni, dar în lupta cu insignifiantele detalii, uneori, uităm de noi. Nu ştiu, poate că toate aceste elemente sunt semne de recunoaştere a fiinţei.
       Aflându-mă printre cei mulţi care nu ştiu prea bine limbajul cuvântului, în acest context, voi încerca să definesc, printr-o simplă punctare, o părticică din Omul Gheorghe Grigurcu, care în această primăvară a împlinit 80 de ani. Acest Om şi mare critic (numărul unu al poeziei din România), care a creat, prin scriitura domniei sale, lumi paralele într-un Univers arhid dar şi punţi de legătură între cuvânt şi cei care ştiu să-l folosească, trăieşte  echilibrat într-o lume în care noi cei mulţi încercăm să o descoperim. Comportându-ne ca atare noi cei care încercăm să ajungem la poarta cuvântului îl putem privi, la ceas aniversar, ca pe un uşier care ne validează (sau nu) trecerea   înspre o lume a cuvintelor.
        Nevoia de a ne apropia de Dumnezeu, dar şi de noi înşine, ne face să ne privim, din când în când, şi în anumite momente, ca pe nişte frumuseţi prin complexitatea cărora navigăm. Nutresc speranţa că cei mai mulţi  dintre noi ne hrănim prin şi cu frumuseţea cuvântului, chiar dacă realitatea ne împinge uneori înspre latura subiectivă cerându-ne sacrificii dar şi respect.
       Azi, poate doar azi, nu putem fi subiectivi pentru că exprimarea vârstei, prin ceea ce facem, îmbină respectul cu munca şi cu celelalte elemente definitorii ale vieţii.
Privindu-l pe Gheorghe Grigurcu observ un erou supravieţuitor care s-a debarasat de frică şi neputinţă (deşi elementele acestea nu l-au caracterizat niciodată) într-un sistem social trecut neadecvat firii domniei sale. Identitatea acestui mare Om nu trebuie confirmată şi nici argumentată pentru că drept mărturie stau nenumăratele sale titluri de cărţi şi cronicile pe care le-a semnat indicând cu profesionalism nivelul la care a ajuns omul prin creaţia sa. Nu voi face o enumerare a titlurilor de carte şi nici a numelor acelora care au scris, pentru că ziua de 16 aprilie e un moment unic din viaţa aceluia pe care l-am stimat şi-l stimez şi care mi-a deschis larg  ochii înspre cunoaşterea cuvântului. Şi cu această ocazie îi mulţumesc pentru episoadele trăite şi petrecute împreună în "urbea" de pe Criş. Toate acestea au avut un impact  pozitiv asupra a tot ceea ce a urmat să fac. Posibil ca aceste amănunte să nu intereseze, dar orice lucru care mi se întâmplă are valoarea şi timpul său. Majoritatea dintre noi suntem lacomi. Vrem mult şi dăruim puţin.(...)

"Gheorghe Grigurcu domină de ani de zile viaţa literară fără să se amestece în ea. Nu cred că a existat în ultimii 15 ani un autor mai serios şi, în acelaşi timp mai productiv, indiferent dacă îşi exersa condeiul neobişnuit în comentariul politic, în poezie, în eseu, în polemică, în critică sau istorie literară. (…) El nu este un critic literar care scrie şi versuri şi nici un poet care scrie şi critică literară, el este în egală măsură un poet de primă mărime şi unul dintre cei mai importanţi critici literari ai acestei perioade de tranziţie între milenii” ( Ana Blandiana ).”

„„Pentru cine e dispus s-o facă, devine evident că Gheorghe Grigurcu este unul dintre cei mai buni critici de azi”. „Cînd am scris (…) despre o culegere antologică a lui Gheorghe Grigurcu, am indicat numele cîtorva poeţi afini, de la Williams la Benn, pe care originala lui poezie îi evocă în latură stilistică, în felul de a concepe metafora sau în compoziţia poemului. (…)Aceste şocuri imagistice în lanţ, la care poetul ne supune, nu sunt numai decorative, gratuite, ci şi frumoase ca nişte perle date la iveală dintr-o scoică” (Nicolae Manolescu).”

„„Un simbol al intransigenţei devine Gheorghe Grigurcu, criticul literar de mare talent aflat de mulţi ani într-un exil neoficial, la Târgu-Jiu. (…)Cel care are dreptate în absolut este, bineînţeles, Gheorghe Grigurcu” (Alex Ştefănescu).”
      Iată o cifră; 80,. Destinul, lăcomia (numită, în situaţia de faţă, dorinţă) sau crezul din lăuntrul lui Gheorghe Grigurcu l-au propulsat până dincolo de limitele normale ale vieţii. Motivaţia nu poate fi decât lupta pentru înfrângerea aceea ce primim la naştere ;frica, teama, iubirea şi moartea. Grija deosebită faţă de cuvânt l-a ajutat pe Gheorghe Grigurcu să  depăşească momentele trecutului. Nu voi detalia condiţiile socio-sociale pentru că ele au devenit istorie, şi în timp subiective, fără formă chiar dacă fondul a existat şi încă mai persistă în unele situaţii limită. Toate aceste nuanţe, ca să nu zic percepţii,  uneori diferite pentru unii, Gheorghe grigurcu le-a punctat în una dintre prefaţele cărţilor mele.Judecând obiectiv şi fără prejudecăţi, implicând sinceritatea, nu pot decât să reliefez ceea ce unii au spus deja. Îmi este foarte greu să vorbesc despre criticul Gheorghe Grigurcu, chiar dacă, despre calitatea sa de Om am mai vorbit cu multe alte ocazii, dar îmi revine sarcina morală de a-i mulţumi în numele multor lucruri.
        La ceas aniversar, datorită contrastului dintre doi scriitori, îmi sunt încorsetate cuvintele de emoţie. Şi asta pentru că pe Gheorghe Grigurcu l-am cunoscut în împrejurări favorabile mie şi "defavorabile" domniei sale. Spun "defavorabile" domniei sale având în vedere regimul de atunci şi traiectoria pe care o avea de urmat. Acest moment de criză a identităţii a fost punctat de către Gheorghe Grigurcu în prefaţa cărţii mele "Strigăt din copilărie" :(Pe poetul Teodor Dume nu mi-l pot imagina decât pe fundalul oraşului său, care timp de aproape trei decenii a fost şi al meu, Oradea. Oraş subtil şi cochet, neîndoios, cu o tradiţie barocă filtrată printr-un secession melancolic, fumuriu, dar şi cu o prospeţime indicibilă a văzduhului său, cu o adolescenţă perpetuă a uşoarelor adieri ale acestuia, încărcat de miresmele aspre ale şesului şi de cele mai conciliante, blajine, ale dealurilor între care se află.
Iluzie, s-ar putea replica, ficţiune! Desigur, dar numai până la un punct. Căci orice loc se întreţese cu fibra sensibilă a celui ce s-a legat de el prin naştere, ori prin îndelungă vieţuire, mai exact spus cu fibra unei anume vârste a persoanei. Copilăria, frageda tinereţe dizolvate în aerul orădean nu reprezintă o pură iluzie, un pretext de nostalgică evocare, strict personală, a subsemnatului, silit a urma o altă traiectorie geografică, câtă vreme le regăsesc în stihurile, cu o sufletească determinare mai presus de toate, ale autorului cărţii de faţă.
Prin pana sa, ele se obiectivează, devin un miraj interogativ, ce mă supune, în calitate de cititor, unui text de identificare. <Gheorghe Grigurcu>)
      Ţin minte că şi subsemnatul, într-o anumită perioadă, am fost "propulsat", cu voie sau fără voie, înspre necunoscut. Ambii părăsind "urbea" de pe Criş ne-am simţit stingheri în propria noastră fiinţă. Interesant mi se pare faptul că prietenul meu de atunci, Gheorghe Grigurcu, a fost singurul care în acea zi (de 4 aprilie) m-a felicitat şi m-a îmbrăţişat. A fost un lucru minunat şi de suflet. Sunt lucruri care se întâmplă uneori în tăcere şi pe care le tatuezi pe suflet. Nu ştiu dacă tăcerea degradează sau împlineşte, ştiu doar că, indiferent de pretext, viaţa este un experiment, un refugiu şi rareori un crez.
        Gheorghe Grigurcu, tăcut, s-a refugiat în cuvinte. Acest refugiu i-a întărit capacitatea creativă şi pofta intelectuală.
Spuneam cândva că cel care suferă se contopeşte cu fiinţa şi devine unul şi acelaşi. Acea contopire compensează suferinţa celuilalt.

        Onorând acest eveniment mi-am permis să-i dedic lui Gheorghe Grigurcu (în mod special) cartea "Vitralii pe un interior scorojit", care a apărut în luna aprilie şi cu ocazia zilei mele de naştere (04 aprilie), dar şi a domnului Ionuţ Caragea (născut pe 12 aprilie). O  carte născută în zodia "berbec" şi dăruită din suflet altor trei "berbeci"

        Aşadar, din "urbea" de pe Criş, la mulţi ani, maestre Gheorghe Grigurcu!

18/01/2016

Teodor Dume: Gheorghe Grigurcu,Laureatul Premiului Naţional de Poezie, "Mihai Eminescu" - OPERA OMNIA - 2015


Gheorghe Grigurcu, Laureatul Premiului Naţional de Poezie, "Mihai Eminescu" - OPERA OMNIA - 2015
presa [ ]


- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 
de  [Dumov ]
2016-01-18  |     | 
PRES
Şapte poeţi au fost nominalizaţi la Premiul Naţional de Poezie “Mihai Eminescu", ajuns la cea de-a XXV-a ediţie. Nominalizaţii pentru Opera Omnia, pentru anul 2015, au fost poeţii; Marta Petreu, Liviu Ioan Stoiciu, Gheorghe Grigurcu, Aurel Pantea, Ioan Moldovan, Nichita Danilov şi Ovidiu Genaru. Laureatul Premiului Naţional de Poezie a devenit cetăţean de onoare al Municipiului Botoşani şi a primit un premiu în valoare de 25.000 de lei. Juriul format din: Nicolae Manolescu (preşedinte), Mircea Martin, Cornel Ungureanu, Ion Pop, Al. Cistelecan, Mircea A. Diaconu şi Ioan Holban s-a întrunit în ziua de 15 ianuarie 2016 la Botoşani şi a decis, prin vot secret, laureatul acestei ediţii, a Premiului Naţional de Poezie "Mihai Eminescu", în persoana lui Gheorghe Grigurcu. Anunțul privind câștigătorul a fost făcut la Gala de decernare a premiului, care a avut loc vineri seară, de la ora 17.00, în Sala Eminescu a Hotelului Rapsodia.
În prezenţa oficialităţilor, a numeroşi oameni de cultură, Gheorghe Grigurcu, vizibil emoţionat, a primit premiul şi titlul de cetăţean de onoare al municipiului Botoşani.

Gheorghe Grigurcu s-a născut pe 16 aprilie 1936 la Soroca (Republica Moldova), pe vremea când acest teritoriu aparţinea României. A urmat liceul la Oradea. A absolvit apoi Facultatea de Filologie a Universităţii din Cluj-Napoca (1958). Doctor în filologie al Universităţii din Bucureşti (1975). A fost profesor la Oradea; redactor la revista orădeană „Familia”, deţinând cronica literară. A colaborat şi semnează, şi în prezent, diferite articole şi cronica literară la mai multe ziare şi la majoritatea revistelor literar-culturale din ţară, printre care se numără: „Ateneu”, „Familia”, „Orizont”, „Vatra”, „Tribuna”, „România literară” şi „România liberă”.

După debutul cu poezie în ziarul „Crişana” din Oradea (1952), a publicat mai multe volume de versuri: „Un trandafir învaţă matematica” (1968), „Trei nori” (1969), „Rîul incinerat” (1971), „Salută viaţa” (1972), „Apologii” (1975), „Contemplaţii” (1984), „Cotidiene” (1986), „Oglinda şi vidul” (1993), „Un izvor bolboroseşte înăuntrul termometrului” (1996), „Nimic n-ar trebui să cadă” (1997), „Amarul Tîrg” (1997), „Dealul purtat de scripeţi” (1999), „Spaţiul dintre corole” (2000), „Acul şi steaua” (2001), „De unde pînă unde” (2002), „Natură moartă şi vie” (2003), „Un trandafir învaţă matematica” (ediţie definitivă a creaţiei poetice de până în anul 2000 – Ed. Vinea, 2004), „Calendar” (2004), „Fiindcă” (2005), „Castele în Spania” (2005), „Şterge soarele de praf ca pe-o mobilă” (2006), „Muzeu” (2008), „Cerc şi punct” (2010), „Nimic n-ar trebui să cadă” (2011).

Activitatea sa de la revista „Familia” avea să-l impună printre criticii importanţi, poziţie susţinută şi mai târziu, prin „opiniile pătimaş tranşante, nu o dată excesive”, după aprecierile lui Mircea Martin. A scris numeroase volume de critică şi istorie literară: „Miron Pompiliu şi Junimea” (1969), „Teritoriu liric” (1972), „Idei şi forme critice” (1973), „Bacovia – un antisentimental” (1974), „Poeţi români de azi” (1979), „Critici români de azi” (1981), „Între critici” (1983), „Existenţa poeziei” (1986), „De la Mihai Eminescu la Nicolae Labiş” (1989), „Peisaj critic” (I – 1973; II – 1997), „E. Lovinescu. Între continuatori şi uzurpatori” (1999), „Poezie română contemporană” (I-II, 2001), „De la un critic la altul” (2004) etc. S-a afirmat, de asemenea, şi ca eseist şi jurnalist literar şi politic: „În cunoştinţă de cauză” (1990), „Cum am devenit stalinist” (1998), „Imposibila neutralitate” (1998), „În jurul libertăţii” (2002), „Fişele unui memorialist” (2006), „Opinii în genere inconfortabile” (2007), „O provocare adresată destinului. Convorbiri cu Dora Pavel” (2009), „Exerciţii de adevăr” (2011).

„Gheorghe Grigurcu domină de ani de zile viaţa literară fără să se amestece în ea. Nu cred că a existat în ultimii 15 ani un autor mai serios şi, în acelaşi timp mai productiv, indiferent dacă îşi exersa condeiul neobişnuit în comentariul politic, în poezie, în eseu, în polemică, în critică sau istorie literară. (…) El nu este un critic literar care scrie şi versuri şi nici un poet care scrie şi critică literară, el este în egală măsură un poet de primă mărime şi unul dintre cei mai importanţi critici literari ai acestei perioade de tranziţie între milenii” (Ana Blandiana)"

„Pentru cine e dispus s-o facă, devine evident că Gheorghe Grigurcu este unul dintre cei mai buni critici de azi”. „Cînd am scris (…) despre o culegere antologică a lui Gheorghe Grigurcu, am indicat numele cîtorva poeţi afini, de la Williams la Benn, pe care originala lui poezie îi evocă în latură stilistică, în felul de a concepe metafora sau în compoziţia poemului. (…)Aceste şocuri imagistice în lanţ, la care poetul ne supune, nu sunt numai decorative, gratuite, ci şi frumoase ca nişte perle date la iveală dintr-o scoică” (Nicolae Manolescu).”

„Un simbol al intransigenţei devine Gheorghe Grigurcu, criticul literar de mare talent aflat de mulţi ani într-un exil neoficial, la Târgu-Jiu. (…)Cel care are dreptate în absolut este, bineînţeles, Gheorghe Grigurcu” (Alex Ştefănescu).”
ps:
în acest an,aprilie 2016, Gheorghe Grigurcu va împlini frumoasa vârstă de 80 de ani.
ÎNCĂ DE PE ACUM UREZ PRIETENULUI ŞI MENTORULUI MEU;LA MULŢI ANI!

13/06/2015

Teodor Dume, mulţumiri la apariţia cărţii: moartea, un fluture alb

mulţumiri tuturor acelora care au dat referiri, au scris şi comentat despre cartea mea: moartea, un fluture alb

amintiţi-vă e o părticică din mine aici, prieteni dragi!

Cartea "Moartea, un fluture alb" e o părticică din mine  din trăirile de o clipă în  trecerea poate mult prea grăbită prin această viaţă. Toate acestea vi-le dăruiesc pentru că în fiecare firimitură dizolvată între coperţile cărţii vă regăsiţi şi voi. Şi toate acestea pentru că vă iubesc. Între coperţile cărţii poate fi ascuns egalul poeziei mari, cum spunea Gheorghe Grigurcu în prefaţa volumului meu Adevărul din cuvinte, sau poate nu veţi găsi nimic bun care să se poată numi poezie. Poate veţi găsi nisip şi zgură, dar mai presus de toate fiţi siguri că veţi găsi multă iubire, mult suflet, multă durere, multă singurătate. Veţi găsi sentimente neîmplinite, dureri necicatrizate şi la urmă de tot, după îndelungi aşteptări, veţi găsi firimituri din ceea ce aţi fost şi sigur  veţi fi.
În această ladă de zestre a sufletului fiecare veţi găsi ceea ce doriţi să găsiţi. Mi-am deschis sufletul spre voi cei din lumea de aici şi vă rog să pătrundeţi în sufletul meu dar şi în cuvânt.
Prin cuvânt, rostuirea frumuseţii lui, omul se apropie unul de celălalt căutând dimensiunea sufletului. Acea dimensiune se traduce prin accesul direct în lumea noastră interioară şi în reralitatea de dincolo, dacă ea există...
Folosind puterea Cuvântului ca un sacrificiu pentru "viaţa" de dincolo a poetului sfios îmi adun gândurile pentru a mulţumi acelora care au făcut posibil strângerea în mănunchi a simţămintelor mele de la adolescentul confuz şi timid pănă  la momentul în care m-am împrietenit cu Viaţa, cu sentimentul, cu iubirea dar şi cu Moartea, cu frica, singurătatea şi cu anotimpul prin care vom trece fiecare într-o bună zi în care copiii noştri vor vărui gardurile, cireşul sau nucul din grădina din curtea copilăriei, apoi vor întoarce oglinzile privindu-ne ca pe o amintire...
Mulţumesc lui Gheorghe Grigurcu ( criticul numărul unu al poeziei din Romania, cum spune Alex. Ştefănescu), omul care mi-a confirmat existenţa în lumea cuvintelor încă de la 22 de ani prefaţându-mi, mai apoi,  cărţile: Adevărul din cuvinte şi Strigăt din copilărie. Mulţumesc prietenului nostru comun Al. Silaghi, epigramist, fost redactor şef la revista Familia şi la ziarul Crişana, care m-a "lipit" sufleteşte de marele Grigurcu devenindu-mi părinte de suflet. Retrăiesc şi acum momentul în care i-am dăruit lui Gheorghe Grigurcu, la cererea insistentă a domniei sale în Astoria din Oradea, primul meu autograf pe revista "Ţara visurilor noastre" în care aveam rezervate trei pagini de revistă pentru primele mele scrieri confirmate de către   prof. Anastasie Ţîrulescu, redactorul şef. 
Mulţumesc şi acelora care mereu au stat alături de mine; Stelian Vasilescu, Viorel Horj, Alexandru Andriţoiu,  Teodor Crişan, Florica Albu Berinde, Crăciun Parasca, Mioara Băluţă, Andrada Matei, Cristina Ştefan, Dana Ştefan, (Germania), Călin Sămărghitan, Ioan Barb, Liviu Ofileanu, Atila Racz (Dublin), Veronica Pavel Lerner (Canada), prof. George Paşa, Ionuţ Caragea, Relu Coţofana, Liviu Ioan Mureşan, Ottilia Ardeleanu, Nicolae Popa (R. Moldova), Nadia Padure (R. Moldova), Eugenia Reitter, soţiei mele Fabiola, fetiţei mele Teodora şi tuturor prietenilor mei, mulţi la număr, pe care îi rog să mă ierte pentru că nu le-am rostit numele, dar îi asigur că-i păstrez în suflet ca pe cel mai de preţ dar.

mulţumesc, dragi prieteni!
mereu al vostru,
teodor dume,

***


*nu ştiu a mai fi citit un poet atât de dedicat suferinţei să o a ducă la rang de Dumnezeu.
Eşti unic, Teodor DUME! (...) Dacă totuşi te-aş numi "poetul singurătăţii", te-ar leza?...pentru că este formidabil cum găseşti toate cotloanele şi toate perfidiile ei şi în acelaşi timp ţi-e atât de intimă, ca o iubită"
(Cristina Ştefan, scriitor - comentariu pe Lira21)

*

l-am citit de multă vreme pe Teodor Dume şi am descoperit că are atâta sensibilitate încât să pună aure şi celor mai triste momente, sentimente, trăiri...legăturile sale cu părinţii, copilăria şi fiinţa iubită, cu Dumnezeu şi cu sine sunt unice prin  atitudinea faţă de fiecare dintre acestea/ aceştia, felul în care se resemnează îi este specific

(Ottilia Ardeleanu, poezie.ro-2015)

 Pe Teodor Dume îl caracterizează poezia unei nemărginite suferinţe. Stilul confesiv, petrecerea timpului în singurătate alături de cuvânt - prietenul său de o viaţă - ,accentuarea stărilor de abandonare într-o existenţă aflată permanent pe finiş, împletirea elementelor care marchează începutul şi sfârşitul, iată ce-l fac pe Teodor Dume să fie un altfel de poet. Tema specifică demersului său literar este cea a vieţii şi a morţii, nedespărţite, şi unite prin cuvântul acestuia.
Este poetul pentru care iubita şi părinţii vor fi imortalizaţi în cuvânt. Acel cuvânt al însingurării. Îl iubeşte pe Dumnezeu, Cel pe care îl ignoră uneori, după cum lasă de înţeles într-una dintre poeziile sale. Iubeşte oamenii şi mărturiseşte că "într-o zi cineva o să umple golul acesta şi o să mă bucur pentru că oamenii intră în amintirea celuilalt lăsând o poveste"
-com. Paradigme virtuale 2014-
(Ottilia Ardeleanu)

"în mai tot ceea ce scrie Teodor Dume, fie că vorbeşte despre părinţi,  fie despre bunici, despre iubire sau despre Dumnezeu, firul care uneşte totul este memoria împletită cu presimţirea sfârşitului
(Gheorghe Paşa, cuvântul liber-2012)

"sensibile şi acaparatoare, aşa pot descrie textele lui Teodor Dume. Te pun în scenă, aştepţi să se tragă cortina apoi eşti fascinat. În primul rând de profunzime, apoi de dexteritate, apoi eşti ridicat de adevăr şi îl accepţi"
(Liviu Ioan Mureşan- poezie.ro)


Lecturarea poeziei "umbre şi lacrimi", autor Teodor Dume

   ...     În  general, o poezie apare într-un"moment  de graţie" al celui care o scrie, iar lectura ei este, de cele mai multe ori, o trăire momentană a autorului. Lectura poate fi reluată, dar, în general, "contemplarea" poeziei este un proces de scurtă durată.
   ...     În faţa unui tablou ne putem opri timp îndelungat, parcurgem cu ochii fiecare detaliu, ne apropiem, ne îndepărtăm, îl privim din diverse unghiuri, căutăm culorile,lumina,umbrele.În cazul poeziei, rareori ne permitem luxul de a ne cufunda în ea, de a descifra semnificaţia trăirii din "momentul de graţie" al poetului.
  ...    E greu să facem comparaţii, fiecare artă are specificul ei atât în ce priveşte creaţia cât şi recepţia ei. Am îndrăznit totuşi să compar poezia cu pictura pentru că mie lectura poeziilor lui Teodor Dume mi-a adus întotdeauna fascinaţia pe care am simţit-o în faţa unor tablouri la care m-am oprit îndelung în admiraţia amănuntelor.
  ...    Ceea ce propun astăzi ca subiect de gândire este ideea următoare:lectura poeziilor lui Teodor Dume nu râmâne la stadiul de "vibraţie de moment" , ci contemplarea universului poetic dumian se aseamănă cu privirea îndelungată a unui tablou, în care fiecare amănunt e interpretabil. Şi aşa cum, de exemplu, la Muzeul Prado din Madrid am poposit timp îndelungat asupra pânzelor lui Velasquez, ochii fiindu-mi atraşi de frumuseţea tablourilor lui, tot aşa, astăzi, forţa poeziei "umbre şi lacrimi" (autor Teodor Dume), m-a făcut să mă opresc, să o recitesc, să o contempletez, să mi-o explic şi să scriu despre ea.
   ...     Primul vers este de o simplitate dezarmantă, dar ea e numai aparentă, adevărul din vers exprimă de fapt una din tragediile vieţii: suntem acompaniaţi toată viaţa de obiecte cu care trăim, dar de care inevitabil ne despărţim. Ruptura sufletească e dureroasă, de aceea omul le păstrează măcar în amintire. Teodor Dume are multe asemenea "obiecte" în poeziile lui: borcanul cu flori uscate al bunicii, noptiera, blocnotesul din sertar, veioza şi multe altele, iar în poezia de faţă ne spune,"am trăit şi trăiesc printre lucruri".
    ...    Poezia continua: "iar lucrurile acestea îşi cară/ printre ziduri umbrele/fără de care/ nu ar fi fost privilegiul de a exista"
  ...      Da, iată acele obiecte ale tatălui, mamei sau bunicii, despre care poetul a mai scris şi care ne plasează în universul în care un om se leagă sentimental de lucrurile care au aparţinut celor care i-au dat viaţă. Ele nu mai există, sunt "umbre", astăzi sunt numai în memoria poetului.
...     Cum să nu te opreşti, cititorule, la aceste versuri? Nu ai păstrat şi în suflet lucruri pe care le-ai iubit pentru că erau ale părinţilor plecaţi? Mama mea nu avea timp de mine, dar mă lăsa, când eram mică, să.i pieptăn părul lung. purta, când o pieptănam, un şal pe umeri ca să-i protejeze hainele de păr. am păstrat cu mine şalul, îl ating uneori.
  ...   Poezia ne conduce  apoi în lumea de astăzi a poetului, iar versurile care urmează descriu neliniştea lui: "dincolo de toate acestea/ doar zvonurile trec/ peste urmele- adâncite în rană".Transpare durerea şi culpabilitatea pentru trecerea prin viaţă cam rapidă şi superficială: "ca şi cum aş fi vinovat/ de tot ce s-a pierdut/ între lacrimă şi durere"
...     Strofa a treia este privirea poetului spre "cerul care apune". Suntem iarăşi antrenaţi în gânduri cu care noi, cititorii, ne-am confruntat deja:"jumătatea mea/(aflată în derivă)/ încearcă o nouă trecere".Există un moment în viaţă în care fiinţa ne e împărţită în două: cei care am fost şi cei care - poate...vom fi. Poetul atinge în numai câteva cuvinte această "dedublare", lupta între a renunţa sau nu.
...     În final, "infinitul" descris de poet este simbolul timpului limitat, dar şi al divinităţii: "şi s-ar mai putea/ ca infinitul / să-mi grăbească plecarea..." Este căderea pe gânduri a omului care îşi aşteaptă cu resemnare plecarea după frământările interioare datorate confruntării celor două "jumătăţi" , cea a copilăriei, legată de obiecte şi de părinţi şi cea a maturităţii, aplecată peste trecut.
...     Poezia "umbre şi lacrimi" de Teodor Dume este mult mai mult decât un tablou în faţa căruia m-am oprit. Este universul din lucrurile copilăriei, lumina părinţilor plecaţi, apusul cerului, rugăciunea de seară a umbrelor şi infinitul dintr-o lacrimă pe care astăzi am cules-o cu resemnare şi pe îndelete din cuvintele poetului.

Teodor Dume: umbre şi lacrimi


am trăit şi trăiesc printre lucruri
iar lucrurile acestea îşi cară
printre ziduri umbrele
fără de care
nu ar fi fost privilegiul de a exista

dincolo de toate acestea
doar zvonurile trec
peste urmele-adâncite în rană
ca şi cum aş fi vinovat
de tot ce s-a pierdut
între lacrimă şi durere

e târziu şi cerul apune
aerul puţin şi el sufocă întâmplarea
s-ar putea ca cineva să mă imite
însă jumătatea mea
(aflată în derivă)
încearcă o nouă trecere
 

şi s_ar  mai putea ca infinitul

să-mi grăbească plecarea...
                  
 lecturat: Veronica Pavel Lerner- scriitor, Canada
(Paradigme virtuale, 2014)
***

 








(traducerea: Veronica Pavel Lerner)

asile dans une blessure, de Teodor Dume



mêmes signaux mêmes distances

entre nos âmes c’est nuit
beaucoup de nuit
quelqu’un gratte une larme
dans le tiroir
des lignes inachevées
et un crayon

j’essaye décoder ma douleur

un souvenir respire entre deux silences
toute histoire commence avec 
il était une fois…

je sais

une araignée
est accroché sur la bordure de la nuit
et bientôt l’horizon rentrera
dans un autre temps



 azil într-o cicatrice 

aceleaşi semne aceleaşi distanţe

între sufletele noastre e noapte
multă noapte
cineva scrijeleşte o lacrimă
într-un sertar
câteva rânduri neterminate
şi un pix

încerc să-mi decodez durerea

între două linişti respiră o amintire
orice poveste începe cu
a fost odată...

ştiu

pe margine de noapte stă agăţat
un păianjen
curând depărtarea va intra
într-un alt anotimp