BINE AŢI VENIT PE BLOGUL lui TEODOR DUME
19/08/2023
04/08/2023
Angela Nache Mamier, Lacrimi pe altarul sufletului de Teodor Dume
Spiritualitatea lacrimilor este prezentă în aceasta nouă carte a poetului Teodor Dume, unde asistam la aceeasi uniune a sufletului cu Dumnezeul crestin. Autorul face o mutație crepusculară în sânul unei conștiințe de sine din ce în ce supusă unei interogații vaste adresate eului. Un abandon voinței divine absolut natural, sincer. Versurile sunt liturgii intime pe « altarul trupului ».Manifestarile sensibile îmbracă hainele religiei , deși într-un context ascetic Lacrimile sunt fierbinți, provin din flașh-uri celeste, proprii inspiratiei ,meditatiei si moralei poetice . Suntem în PUR AMOUR și aceste poeme se înscriu în tradiția mistică a Bisericii …omniprezentă lacrimilor din Biblie ,dar mai ales lacrimile lui Christ din Noul Testament îndeamnă poetul spre o asumată mare de lacrimi de extaz dar și de pocăință. Viața profană este legată strâns de marea istorie a plânsetelor mistice din istoria umanității ,care cunoaște triste destine (un ex .Maria Magdalena ,ori Pascal care vorbeste de « lacrimile de bucurie »)
A avea HARUL lacrimilor, conduce adesea la numeroase situații în care lacrimile au o valoare pozitivă. Conștiința vinelor, speranțele legate de Cer, teama de iad, propriul destin, angoasele în fața morții , etc …provoaca apariția lor …Poetul nu le dă o formulare tragică, dimpotrivă sunt un catharsis o forță purificatoare, semnul unei credințe profunde .(Ceea ce la Părinții greci purta numele de penthos ). La diverși poeți ele conduc la elevație spirituală și o detasare totală de lucrurile terestre. În Evul Mediu se va instaura rugăciunea prin care lacrimile erau cerute, invocate : « Pro petitione lacrimarum ». La autor lacrimile devin expresia sufletului în cioburi, devin un limbaj purificator, de grație divină ». În acest volum, a plânge devine echivalent cu « a se ruga » ,volumul se numește (deloc întâmplator ): « Lacrimi de pe altarul trupului».(Editura: Pim,
Coperta: Mioara Băluță )
26/08/2021
Silvia Bodea Sălăjan:Un fel de neliniște
Teodor Dume,
Pete de sânge pe umbra trupului
Teodor Dume scrie, sau poate ”desenează” prin cuvânt ”Urme de sânge pe umbra trupului”, un titlu cu puternică încărcătură metaforică, un titlu ce-și dezvăluie sensurile în poemele ce alcătuiesc acest volum.
Cunoscându-l pe Teodor Dume, chiar dacă doar din poemele lui, am avut privilegiul să cunosc un poet de o sensibilitate notabilă, care scrie”poveștile cu oamenii” despre care însă spune că sunt ”cele mai nereușite” și aduce argumente în acest sens, dar argumentele nu fac decât să incite la lectură, ca cititorul, ” cu care stă de vorbă... și i se destăinuie ca unui prieten”să descopere dincolo de cuvânt o dragoste necondiționată față de semeni deoarece:” suntem la fel/ne asemănăm în toate/ suntem ca soarele care/ fără cer/ n-ar mai avea unde să apună...”( Mesagerul inimii).
Temele abordate în acest volum sunt existențiale: viața, moartea, raportul eului cu divinitatea, timpul etc.
Lirismul este subiectiv în majoritatea poemeleor, ceea ce face din acest volum o lungă și intimă confesiune, uneori dureroasă, alteori străbătută de fiorul împăcării cu soarta, dar de cele mai multe ori poemele devin meditații, îndemnuri către sine, într-un cuvânt- solilocvii spirituale. Evocarea părinților, în special a tatălui ” ajuns la capăt de linie”,a mamei, a bunicilor, transformă cuvântul:” în toamne” ceea ce realizează o apropiere, poate până la identificare, între poet și cei pentru care :” din ochiul cerului picură lacrimi!”
Cuvântul, pentru care poetul manifestă o adevărată venerație, dă posibilitatea eliberării, devine catharsis deoarece:” motivul cuvântului meu este disperarea”. Ideile sunt dense în fiecare poem, sunt experiențe de intensitate unică:” undeva în copilul din mine/zbura un future alb/lăsând o dâră/ un fel de drum/ pe care/oamenii plecau”(Moartea , un future alb). Există aici o sugestie a faptului că moartea este parte din viață, că încă de la naștere o purtăm în noi- un itinerar fără vacanță, fără opreliște, înafara celei finale:” atât de mult m-am împrietenit/ cu moartea/ încât/i-am permis/să respire din mine!” Este oare aici un semn de împăcare? Este oare o acceptare a unui dat față de care, oricum nu avem opțiuni? Cred că versurile impun o necesitate a nepătimirii inutile, devreme ce ” așa ne-a fost dat!” Cred că puntea de salvare este apropierea de Dumnezeu, credința că acolo, la capăt, însuși Părintele Universului ne așteaptă împărtășindu-ne temerile:” Stau față în față cu Dumnezeu/îl întreb despre moartea mea/își întoarce capul/ lăcrimează și tace/ îmi dau seama că l-am tulburat…” Iată că divinității i se atribuie trăsături umane, poate tocmai pentru că omul este făcut după chipul și asemănarea Lui. Poemele domnului Teodor Dume sunt experiențe de intensitate uimitoare în plan spiritual. Tristețea devine durere organică. Singurătatea este o lumânare ce se arde pe sine, este undeva, dincolo de cuvânt, și generează o evadare permanentă din propriul trup, pentru că ” este mult mai rea/ și mai lacomă decât moartea/ pe care/ am avut-o amantă!”(Vise, mereu aceleași)
”Urme de sânge pe umbra trupului” este o carte de creație și inspirație spontană, aș spune, deoarece fiecare poem pare o erupție vulcanică a unor trăiri autentice prin care poetul comunică atât cu sinele, cu lumea înconjurătoate, cât și cu transcendentul.
Silvia Bodea Sălăjan
08/06/2021
Teodor Dume, carte: Interogatorii critice
Teodor Dume, Interogatorii critice * Referințe, recenzii, note critice
Editura, Pim/Iași, iunie 2021
Coperta color cât și o parte dintre paginile din interior
Pagini 127
Cele câteva note critice sau de lectură din cartea de față le-am reunit într-un suflet comun și le-am contopit cu stările create în momentul lecturării textelor autorilor aci prezentați. Și le mulțumesc pentru asta pentru că mi-au permis să pătrund în profunzimea lor, nu cu tehnici profesionale de analiză, ci cu sufletul.
Așadar, în rândurile de față , nu voi face, în mod special, referiri la tehnicile scrisului, la neglijențele sau accentele stilistice sau la alte artificii punctate ca reguli, ci voi indica și permanentiza (din perspectiva cititorului) sursa gândirii care creează spațiul de înțelegere a relației dintre autor – cititor și nu dintre autor – critic, cu atât mai mult cu cât am intrat în intimitatea creațiilor unor autori de mare valoare, ca; Gheorghe Grigurcu, Daniel Corbu, Nicolae Silade, Ionuț Caragea, Daniel Luca, Mioara Băluță, Ottilia Ardeleanu, Gina Zaharia, Sorin Cerin, Marin Voicu, Ștefan Popa și mulți alții, la care am alăturat (făcându-le onorabilă alăturarea)și nume mai puțin cunoscute, dar care marșează , cu tact și pricepere, pe drumul literaturii. Ori iată și nume care se află la început de drum și pe care le-am detectat ca fiind notabile în formarea detașamentului de exlporare a frumuseții din cuvânt; Alin-Claudiu Baciu, Radu-Alin Balaj și Alexandru- Eusebiu Ciobanu.
Cartea reuneşte note de lectură asupra unor texte selective din cărți scrise de diferiţi autori, cu vârste diferite, în perioade diferite. Punctând, uneori, și valoarea Om, (în cazul lui Gheorghe Grigurcu, și nu numai) am căutat să duc o paralelă între Om și creațiile lui..
Cu siguranţă că și numele acelora, aflați la început de drum, va deschide căi înspre un viitor literar, iar altele, ca într-o joacă de copil, îşi va acoperi amintirile stând în spatele singurătăţii încercând să-şi cosmetizeze anii prin care au trecut. Totuși le rămâne mândria de a sta alături, în acestă carte, de mai marii literaturii române, cotați ca unii dintre cei mai de seamă scriitori din România.
Scrierile de aici, în mare parte, sunt amănunte ale existenţei, realităţi care clădesc o personalitate. Originalitatea construcţiei constă în libertăţile sentimentale şi uneori în discursul confesiv al unor autori în dialog cu sinele sau cu realităţile din jur.
Cert este că tot ceea ce am detectat, citindu-i pe autori, se desfăşoară sub expresia unor trăiri la tensiuni maxime.
Etalarea stărilor şi sentimentelor susţine atmosfera interioară a cuvintelor care ne recheamă pentru a ne delecta sufletul.
==============================
30/01/2021
Teodor Dume: Mesagerul inimii
Gândul îmi este medagerul inimii
răspunde oricând şi la orice impuls
nici nu are cum să o facă
vorbim aceeaşi limbă
şi suntem la fel
ne asemănăm în toate
suntem ca soarele care
fără cer
n- ar mai avea unde să apună
noaptea
percutează la fel
indiferent de anotimp
chiar dacă dragostea e doar
o picătură de sânge lăsată pe cearşaf
04/08/2018
Teodor Dume,Lacrimi de pe altarul trupului - impresii de lectură - angela,nache mamier
A avea HARUL lacrimilor ,conduce adesea la numeroase situatii în care lacrimile au o valoare pozitiva .Constiinta vinelor ,sperantele legate de Cer ,teama de iad,propriul destin ,angoasele în fata mortii , etc …provoaca aparitia lor …Poetul nu le da o formulare tragica ,dimpotriva sunt un catharsis o forta purificatoare, semnul unei credinte profunde .(Ceea ce la Parintii greci purta numele de penthos ) .La diversi poeti ele conduc la elevatie spirituala si o detasare totala de lucrurile terestre .In Evul Mediu se va instaura rugaciunea prin care lacrimile erau cerute,invocate : « Pro petitione lacrimarum ». La autor lacrimile devin expresia sufletului în cioburi ,devin un limbaj purificator,de gratie divina ». In acest volum ,a plânge devine echivalent cu « a se ruga » ,volumul se numeste (deloc întâmplator ): « Lacrimi de pe altarul trupului».(Editura Pim -2018)/
18/06/2017
Cristina Ştefan, recenzie la cartea Azil într-o cicatrice de Teodor Dume
și-n utima tăcere
să-mi facă loc
iar din singurătate
un prieten.”și-n utima tăceresă-mi facă lociar din singurătateun prieten.”și-n utima tăceresă-mi facă lociar din singurătateun prieten.” ( ultima tăcere)Fraza poetică este epurată, TD scrie simplu, limpede, dematerializat, chiar și atunci când Eros își aprinde farurile asupra contextului, tot thanatic rămâne:“mă împrietenesc cu moarteași asta pentru că
umbra s-a retras din tine
ca un nor
și ai plecat și ai plecat
și ai plecat”
umbra s-a retras din tineca un norși ai plecat și ai plecatși ai plecat”umbra s-a retras din tineca un norși ai plecat și ai plecatși ai plecat”(pentru atunci)Retragere permanentă în sine, de sorginte fatalistă, poezia lui TD este de o mare tristețe, sensul poetic este suferința, durerea, ermetizate în sine și traversând biografic textele. De la copilărie la tinerețe și maturitate, tablourile și nostalgiile au un tonus blocat în meditația singurătății și a morții, supunându-se mereu unui timp psihologic negru, mat. Este un timp asumat și de acceptare a sorții:“acum mi-e inima strânsă ca un purecesalt din durere în durereoftezdar nu spun nimic”( îmi cer iertare, bunico!)“stau în mijlocul unei lumânări aprinseși tremur
în tot acest timp
întunericul iese din mine
ca dintr-un chip”
în tot acest timpîntunericul iese din mineca dintr-un chip”în tot acest timpîntunericul iese din mineca dintr-un chip”(câteodată și Dumnezeu rămâne singur)Teodor Dume se înscrie cu brio pe linia black a poeților români, într-o lirică specifică liricii noastre seculare, de la Miorița la Eminescu, Bacovia, Emil Bota, thanatosul din “mai am un singur dor” scriind, în continuare, despre tristețea adevărului ființei, cea muritoare. Așa după cum spunea Vasile Petre Fati, într-o poezie similară în meditație existențială:“Eu sunt un om singur. Nu am ce face cu singurătatea mea./ Odată m-am gândit că e bine să cred în moarte./”Aș adăuga…“și în poezia ei…”Cristina Ștefan, scriitor/ membru USR
11/05/2017
Cezarina Adamescu prefaţă la volumul Temniţa de sub rană, de Teodor Dume
18/01/2017
Marius Chelaru (în rev.Convorbiri literare) despre aforismele lui teodor dume
Maria-Ana Tupan,(în rev.Contemporanul) despre maximele lui teodor dume
07/12/2016
Revista Convorbiri literare,noiembrie 2016, Teodor Dume- Vitralii pe un interior scorojit, 2016
20/10/2016
În revista LUCEAFĂRUL de dimineaţă, Ionuţ Caragea despre cartea Azil într-o cicatrice , autor Teodor Dume
http://www.revistaluceafarul.ro/index.html?id=5944&editie=217
Ionuţ Caragea
25/06/2016
în LIRA21, Cristina Ştefan despre cartea AZIL ÎNTR-O CICATRICE, autor Teodor Dume
Teodor Dume- Azil într-o cicatrice
mele, Teodor Dume a aplicat îmbunătățiri de stil sau de abordare lirică,
pentru că este unul dintre puținii poeți care au avut de la început un stil
original și foarte personal de scriere, pe care, în ani, l-a rafinat, dar a rămas
neschimbat ca tematică și viziune poetică, calități conferindu-i originalitate,
autenticitate.
nu are nevoie de o decodare, este un aide-memoire pentru repetabila stare de târziu,
fragmentele vieţii amintite în reverii sau meditaţii au resemnarea acceptării declinului
până unde Thanatos devine familiar, devine adevăr, ca un drum fix al poeziei-destin:
decorurile, personajele, întâmplările lirice converg spre copleșirea din singurătate,
ca aură, karmă, sens- un arhetip determinant la Teodor Dume.
când Eros își aprinde farurile asupra contextului, tot thanatic rămâne:
sensul poetic este suferința, durerea, ermetizate în sine și traversând biografic textele.
De la copilărie la tinerețe și maturitate, tablourile și nostalgiile au un tonus blocat
în meditația singurătății și a morții, supunându-se mereu unui timp psihologic negru, mat.
Este un timp asumat și de acceptare a sorții:
liricii noastre seculare, de la Miorița la Eminescu, Bacovia, Emil Bota, thanatosul
din “mai am un singur dor” scriind, în continuare, despre tristețea adevărului ființei,
cea muritoare. Așa după cum spunea Vasile Petre Fati, într-o poezie similară
în meditație existențială:
e bine să cred în moarte./”
http://cenaclu.lira21.ro/