BINE AŢI VENIT PE BLOGUL lui TEODOR DUME

Oare de ce se moare
fără ca timpul să-ți îngăduie
să te cunoști pe tine însuți?
(teodor dume)

23/12/2018

Teodor Dume: mamei,plecată în lumea fără timp



copilul din mine agită cerul şi plânge
cu mâinile lui desenează pe cer
un Dumnezeu tânăr
există o relaţie între ei
de parcă s-ar şti
de undeva
iată îi spune copilul
ţi-am desenat un măr
jumătatea cea mare ţi-o dau ţie
cealaltă o păstrez pentru mama
să-i spui lucrul ăsta
şi să-i mai spui că tata s-a dus
într-o dimineaţă devreme în pădure
după vreascuri şi nu s-a mai întors
hornul de la casă a căzut
peste iedera urcată până la cer
cireşii au privirile pline cu flori
poarta se zgâlţâie în balamaua
ruptă de anul trecut
duminică
bătrânele satului
cu mâinile sorojite de vreme
au îngenuncheat lângă altar
clopotul a bătut în dungă

s-a dus şi mătuşa...

anul ăsta nu vom împodobi bradul
să-i spui că răsăritul caută pământul
şi-l ţin aproape de piept
pentru ziua în care
ne vom întâlni...

să-i spui şi asta
înlăuntrul meu se face târziu
contaminez spaţiul dintre mine şi cer
nu mai pot rămâne aici
nu mai pot privi îndărătul zilei
ochii mei sunt plecaţi să caute înţelesuri
cerul e cusut pe la margini cu lacrimi

împing durerea printre rugăminţi
şi aştept...

11/12/2018

Teodor Dume, carte CINEVA MI/A RĂPIT MOARTEA

http://www.poezie.ro/index.php/press/14134294/Teodor_Dume,carte:Cineva_mi-a_răpit_moartea?

Dragii mei,
la sfârșit de an, 2018, am bucuria de a vă dărui cea de a 16/a carte semnată Teodor Dume
CINEVA MI-A RĂPIT MOARTEA
- Editura: Pim,2018
- Editor: Mioara Băluță
- Coperta: Mioara Băluță
- Imaginea de pe copertă: reproducere după lucrarea artistului Roberto Ferri
Cartea are 94 de pagini,alb negru 13,6/20,2 cm
        Anul 2018 mi-a adus bucuria primirii Premiului - I - la Festivalul Internațional al Aforismului, Tecuci/2018 (ediția a 2/a).
        Tot în acest an,2018, mi s-a împlinit două proiecte internaționale și un plan editorial de publicare a 7 cărți.
Primul proiect a fost semnarea contractului de publicare a cărții  "Quand les ombres traversent la rue"(Când umbrele trec strada),cu Editura Stellamaris din Brest (FranțaÎ) Editor: Michel Chevalier. Traducerea:Amalia Achard. Cartea va fi lansată în Franța. Între coperțile cărții se găsesc cele mai reprezentative texte semnate Teodor Dume.
        Al doilea proiect realizat a fost introducerea cu 40 de aforisme în Antologia Internațională ce va apare tot la o editură din Franța.Cartea apare în limba franceză și va fi distribuită în Franța.Între coperțile acestei cărți se găsesc numele celor mai mari scriitori de aforisme din Romania. Proiectul îi aparține domnului Ionuț Caragea. (Mulțumiri și cu această ocazie).
        Și cel de/al treilea proiect realizat sută la sută, în 2018, a fost recuperarea timpului pierdut de la debutul meu editorial din 1985 cu volumul Adevărul din cuvinte, prefațat de Dr.Gheorghe Grigurcu,prin publicarea celor 16 volume și a celorlalte trei aflate în curs de apariție. Deci,un total de 19 volume.
Poate că mulți se vor întreba:de ce această grabă?. Simplu. Timpul este ca o molie  care roade zi de zi,clipă de clipă dintrun trup aflat la capăt de drum. Tot ceea ce am simțit am transpus în cuvinte între coperțile celor 19 cărți. Nu știu cât de benefic este (sau va fi) ceea ce am lăsat în urmă, dar știu că simțămintele mele vi le-am dăruit curate și cu multă sinceritate.
O parte dintre făuritorii de frumos, prieteni ai cuvântului au scris despre scriitura "dumiană" și le mulțumesc pentru asta.
Am colaborat,până în prezent, cu editurile:Stellamaris (Franța),Princeps Multimedia/Iași,Pim/Iași,Artbook/Bacău,Minela/București,Digital Unicorn/Constanța,Litera/București, Dinastic/Oradea.
Mulțumesc din suflet directorilor acestor edituri care au fost receptivi și prompți.
        Iată reliefarea a tot ceea ce s-a putut face și s-a făcut în drumul spre capătul unei vieți împlinite și care, probabil, a bucurat,bucură sau a întristat ori va întrista inimi și suflete.
       Desigur că toate aceste realizări nu le puteam împlini fără sprijinul vostru.
Vă mulțumesc sincer pentru asta!

*
Cărțile adevărate sunt acelea care spun
cu îndrăzneală adevărurile despre Om
(Teodor Dume)

05/12/2018

Teodor Dume. Lansarea la Oradea a cărții MOARTEA,UN FLUTURE ALB

Teodor Dume, lansare de carte la Oradea,
Pe 5 decembrie 2015, cu începere de la orele 10, la magazinul Teo (Profi CTD) din Centru civic Oradea, a avut loc o lansare de carte ieşită din tiparele comune obişnuite. Spun "ieşită din tiparele comune obişnuite" pentru că în traista "moşului", participant la manifestare, alături de dulciuri, rechitite şcolare şi alte surprize s-au aflat şi cărţi. Lângă volumul "Strigăt din copilărie" (autor Teodor Dume, adică eu), prefaţat de binecunoscutul critic dr. Gheorghe Grigurcu s-au aflat şi ultimele mele cărţi "moartea, un fluture alb" şi "Azil într-o cicatrice", cărţi apărute în lunile iunie şi noiembrie 2015, la Editura Pim-Iaşi.
Un număr de 300 de exemplare au fost distribuite, gratuit, tuturor copiilor, adolescenţilor şi tinerilor prezenţi pe platoul din faţa unităţii. Cei prezenţi s-au bucurat de prezenţa "moşului", de darurile acestuia dar şi de autografele autorului celor trei cărţi.
Momentele de suflet oferite de eveniment au deschis calea înspre copilăria autorului cărţii sugestiv întitulate "Strigăt din copilărie", titlu sub care se derulează secvenţele copilăriei, secvenţe comune nouă tuturor.
"La capătul pridvorului un stâlp
albit şi gârbovit ca un moşneag
îmi apărea ba tainic, ba cu tâlc,
de dincolo, de dincoace de prag.
Cum sprijină un Univers de dor
mă-ntorc mereu cu inima la el,
la colţul lumii noastre din pridvor
cu dor de lunci, blajin şi subţirel.
Mă scurg prin el, tăcut , în rădăcini,
şi-mi place-adeseori să mă trezesc
pe zarea zdrenţuită de ciulini
că zbor, că sunt, că vreau şi că iubesc."
Textul de mai sus a fost dăruit din suflet cu multă sensibilitate tuturor celor prezenţi, un text care, prin stările sale, ne leagă de copilărie şi de ceea ce am fost cu toţii cândva.
Interesant a fost şi faptul că pe tot parcursul derulării acţiunii, "moşul" distribuitor de carte, precum şi subsemnatul, am fost "supravegheaţi" de 11 porumbei aciuiţi pe verdele din parcul de visavi.
După terminarea acţiunii, "moşul", autorul şi câţiva prichindei, rămaşi de "veghe" lângă sac i-au aplaudat pentru gest.
Mulţumesc, pe această cale, tuturor acelora care şi-au făcut timp şi sub aspiciile vremii de toamnă-iarnă au păşit cu bucurie (pentru câteva momente) în lumea copilăriei dar şi în lumea frumuseţii cuvântului scris.
|

14/11/2018

Теодор Думe, афоризмы

некоторые из них настолько «бедны», что не могут дать вам хороший день!
(Теодор Думe)

16/10/2018

Teodor Dume, carte/ Față în față cu mine




Față în față cu mine, de Teodor Dume

Editura PIM,2018
coperta Mioara Băluță
tehnoredactarea Mioara Băluță
Teodor Dume, jurnalist, scriitor şi poet român (n. 04 aprilie 1956, Luncasprie, Bihor): A urmat cursurile şcolii generale din satul natal și Şcoala profesională "Înfrăţirea" din Oradea. Este absolvent al Liceului "Înfrăţirea" din Oradea, al Şcolii Populare de Artă din Oradea (secţia Regie-teatru, specialitatea Actorie) și al Academiei de Studii Social-Politice, pentru pregătirea cadrelor de conducere, din Bucureşti.
A fondat, la 22 decembrie 1977, Cenaclul ECOUL Oradea, pe care l-a condus până în 1989.A fost director general al ansablului artistic ECOUL TINEREŢII din Oradea, care a funcţionat pe lângă Casa Ştiinţei şi Tehnice a tineretului.
În 1983 a fost numit directorul Clubului Tineretului (de sub Pasajul Vulturul Negru) din Oradea. A mai fost directorul Clubului Sticla din Pădurea neagră-Bihor. A lucrat la Consiliul Judeţean al sindicatelor Bihor, în calitate de director la Clubul Înfrăţirea Oradea, pe care l-a înfiinţat în 1986. În iunie 1991 este transferat, în interes de serviciu, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea, ca director adjunct.
În perioada 1992-2013 a fost director general la Sc.Club Teo Dume S.R.L din Oradea. Din mai 2013 devine director executiv la Profi CTD Oradea
Colaborări:
Debut în presă, 1977
De-a lungul timpului a fost corespondent şi colaborator permanent la ziarele şi revistele: Convorbiri literare, Luceafărul,Scânteia tineretului,Orizont, Crişana, Familia, Logos şi Agape,Relibris - media grup Sydney -Australia,Agenţia de presă Aşii români (Germania),Singur, Munca, Unu, Viaţa Militară, Apărarea Patriei, Şoimii Carpaţilor, Bihorul, Literaria, Filobiblon, Aripi Siderale, Ţara Visurilor Noastre, Ţara Crişurilor, Algoritm Literar, Observator ( Canada,) Radiometafora (Canada), Radio R. ROMANIA, Armonii culturale, Oglinda literară, Poezia, 13 plus,Feed Back,  Cuvântul liber, Fereastra, Nomen Artis, Răsunetul, Aslro (Quebek), new-york-magazin-special, Sintagme literare, Ante Portas, Conograf, Literadura, Sfera Eonică,ParnasXXI, Însemne culturale,poezie.ro, Reţeaua literară, Poeţii noştri, Citatepedia, Citate celebre, Citate net,Arspoetica, Cronopedia, Lira 21,Roliteratura, Confluenţe literare, etc. Teodor Dume este membru fondator (alături de Stelian Vasilescu, şi de alţii) al revistei de cultură Ţara Crişurilor, publicată în Oradea (ediţia 1990),  fondator și redactor șef al ziarului Ecoul din Oradea (1990) și director executiv al revistei Confluenţe lirice. Redactor revista Algoritm literar(2010).Este membru al Uniunii Scriitorilor Europeni (USE) și membru al Asociaţiei Scriitorilor de Limbă Română din Quebec.  Membru AJRP-Asociaţia Jurnaliştilor Români de Pretutindeni- cu sediul în Montreal/CANADA,Membru fondator IRJ&MMA - International Romanian Journalists & Mass- Media Association cu sediul in Los ANGELES,CA,U.S.A , Membru fondator al WARM- Asociaţia Mass-media Românilor din Lume, cu sediul la Londra/UK (fondată la 30 01 2014. Membru în Consiliul Onorific Internaţional Reţeaua Literară. Membru de onoare lira 21, Membru de onoare Confluenţe lirice, redactor Dialoguri culturale, Editor Cleopatra – Casa Gândului, Editor Roliteratura,etc.
Marele critic Gheorghe Grigurcu remarcă,prin prefeţele primelor cărţi,: „Teodor Dume posedă o chemare către poezia înnăscută, necumpănitoare în economia vieţii sale. Copilăria,frageda tinereţe dizolvate în aerul orădean nu reprezintă o pură iluzie, un pretext de nostalgică evocare, strict personală, a subsemnatului, silit a urma o altă traiectorie,câtă vreme le regăsesc în stihurile, cu o sufletească determinare, mai presus de toate ale poetului Teodor Dume. Prin pana sa, ele se obiectează, devin un miraj interogativ, ce mă supune, în calitate de cititor, unui text de identificare.(…)E de remarcat câtă emoţie ţâşneşte din  versurile acestui meşteşug simplu, comparabil, în legăturile sale cu lumea din jur şi cu sine, cu pictura naivă. Voluntar ori involuntar (n-are importanţă decât efectul), sufletul creatorului se descrie pe sine, se surprinde în note, nu de puţine ori, acute, care ne obligă să ne oprim şi să subliniem.(Gheorghe Grigurcu, în adevărul din cuvintecartea de debut /1985 - şi strigăt din copilărie /1994)
Teodor Dume și-a construit cu migală, cu o știință a fiziologiei poemului și o formulă originală un univers liric inconfundabil. El impune în poezia ultimilor decenii o mitologie proprie, fiind unul dintre cei mai profunzi poeți români de azi.”(Daniel Corbu, în devoratorul de umbre, 2018)
Teodor Dume este cotat ca unul dintre cei mai originali poeţi contemporani. Este poetul care îşi trăieşte arzând, ultima suflare de har, conştient de impactul pe care îl au cuvintele sale. Meritul incontestabil al poeziei sale, în afara virtuozităţii condeiului, exersat pe o plajă de zeci de ani, este sinceritatea.  Şi, DA:Teodor Dume    un poet emblematic al poeziei moderne românești, interesant și original, care și-ar găsi un loc foarte onorabil pe un eventual podium al celor mai buni reprezentanți ai geniului liric, dacă critica de azi ar avea înțelepciunea de a-l recepta, așa cum merită.”(Cezarina Adamescu,în durerea din spatele cărnii/2017,  fără grupă sanguină / 2017)
 „Teodor Dume este un poet de mare calibru, un poet adevărat, valoare menţionată şi confirmată de către marele critic Gheorghe Grigurcu – călăuză umană (a lui Teodor Dume) pe drumul cuvintelor, care, de fapt i-a şi prefaţat primele cărţi. Girul marelui critic Gheorghe Grigurcu nu l-a împiedicat să rămână o fire modestă şi să se dedice cu pasiune şi devotament scrisului. Teodor Dume este unul dintre cei mai apreciaţi scriitori de aforisme ai momentului”(Ionuţ Caragea, rev.Luceafărul,nr.9 /2016)
Teodor Dume este unul dintre cei mai iubiţi dintre pământeni(…). Un autor ghidat de o filozofie morală, sentimentul religios este forţa sa de caracter, este calea care adânceşte, la Teodor Dume, misterele lumii”(Angela Nache Mamier, în azil într/o cicatrice / 2016)
”Teodor Dume este unul dintre poeţii care a avut de la început un stil original şi foarte personal de scriere, pe care, în ani, l-a rafinat, dar a rămas neschimbat, ca tematică şi viziune poetică, calitativ conferindu-I originalitate.(…) A găsit propria formulă sacră a poeziei sale, graţie sensibilităţii şi talentului său liric.(…) Durerea devine vitală. Nu ştiu a mai fi citit un poet atât de dedicat suferinţei să o aducă la rang de Dumnezeu. Eşti unic,Teodor Dume!.”(Cristina Ştefan, azil într-o cicatrice /2016, fără grupă sanguină /2017, Lira21)
”Teodor Dume. Autorul acesta îşi urmează destinul cu răbdarea unui minorit dintr-o mănăstire bizantină, însoţind cu dragoste şi graţie, literă cu literă, literă după literă,, un poem receptacul.Acela mărturisind că ne putem aştepta, în continuare, dat fiind harul poetului, la alte cărţi utile bilanţului istoriei liricii noastre postbelice.”(Ionel Bota, în rev.Sintagme literare, nr.5 /2017)
„Teodor Dume este un alt fel de poet pentru că poezia dumiană este una a stărilor(…)Grupajele sale poetice din versuri scurte care se dezlănţuie pe verticală, ca un plânset, uneori într-un singur cuvânt, sunt idei emise în baza unor inepuizabile meditaţii asupra rostului vieţii, asupra propriului rost.”(Ottilia Ardeleanu, în paradigme virtuale /2014)
“Teodor Dume este un poet monocord, cu o voce oarecum singulară în diversitatea de stiluri actuale.”Gheorghe Paşa – în moartea,un fluture alb/2015
“Teodor Dume a trecut în etapa superioară a intelectului uman – înţelepciunea. O plecăciune frăţească făcută în faţa boierului Dume – Boier al cuvântului scris”(Ion Lazar da Coza, în Însemne culturale /2018).
Dacă bogăţia s-ar măsura în sentimente, Teodor Dume ar fi milionar( Boldiş Viorel, scriitor -  Italia)

Unele texte au fost traduse în limbile : Engleză, Franceză, Germană, Italiană, Rusă şi Maghiară. Majoritatea  au fost publicate în diferite reviste internaţionale.





Premii:

Premiul I - la Concursul de poezie “Frumusețile iernii”, organizat de Cenaclul “Ecoul” (Oradea, 1977)
Premiul I - la Concursul de poezie “Om bun”, organizat de revista “
Țara visurilor noastre” (1977)
Premiul special al juriului - la Concursul de poezie şi muzică folk “Tineri ca patria”, organizat de Cenaclul “Ecoul Tinereţii” al Casei Ştiinţei şi Tehnicii din Oradea (1977)
Premiul I - la Concursul de poezie creaţie şi interpretare “Inima sticlei” organizat de Casa de cultură “Sticla” din Pădurea Neagră (1987)
Premiul I - la Concursul de creaţie literară “Daţi-vă mâna prieteni”, organizat de Clubul “Înfrăţirea” din Oradea (1987)
Marele premiu - la concursul de creaţie literară “Porni Luceafărul”, organizat de Academia de studii social-politice Bucureşti (1988)
Premiul I - la Concursul de poezie “Inimă
și dor”, organizat de Casa de cultură a sindicatelor din Oradea (1990)
Premiul special al juriului - la concursul de creaţie literară “
Și totuși iubirea”, organizat de revistele “Țara Crișurilor” şi “Ecoul” (Oradea, 1990)
Premiul I- la concursul de creaţie literară “Decembrie 1”, organizat de ziarul “Bihorul” (1994)
Marele premiu - la Concursul de creaţie literară “Poezie
și suflet” (organizator Ottilia Ardeleanu, Năvodari, 2010)
Menţiune - la Concursul de creaţie literară “Prin colbul vremii” (organizator “Însemne literare”, 2012)
Premiul I -  la Concursul de creaţie literară “Ars poetica” (2014)
Autor de onoare - al site-ului şi revistei “Confluenţe lirice” (2014)
Premiul I - la concursul de creaţie literară “Prin colbul vremii” (ediţia a 2-a, organizator “Însemne literare”, 2015)
Premiul revistei “Fereastra” (organizator Literaturitate, Ottilia Ardeleanu, 2015)
Autorul lunii (organizator Literaturitate, mai 2016)
Locul I - la concursul “Poezia săptămânii” (săptămânile LXIV, LXXII, LXVI, LXVII, LXVIII, CXLV, concurs organizat de “Poeţii noştri”, 2016 / 2018)
Poezia lunii (noiembrie
și decembrie 2016, concursul revistei QPoem - editurii “Paralela 45” – “Cartea Românească”, care apare sub egida USR)
Menţiune - la Concursul Internaţional de Aforisme (Tecuci, 2017)







A publicat în antologiile:

Coloane (debut colectiv, Comitetul de cultură al judeţului Bihor, 1978)
Tratamente pentru inimă (antologie: Liviu Ioan Mureşan, Teodor Dume, Ottilia Ardeleanu, Alexandru Gheţie, Vali Slavu, Ioan Barb, 2011)
Lira21 "a treia carte. poezii" (selecţia Cristina Ştefan, 2012)
Confluenţe lirice (coordonator Relu Coţofana, 2012)
Meridiane lirice (2012)
Însemnele unei tăceri (Casa gândului, coordonatori Mioara Băluţă şi Andrada Matei, 2012)
Confluenţe poetice (coordonator Relu Coţofana, director executiv Teodor Dume, 2013)
Confesiuni în virtual (coordonator Relu Coţofana, director executiv Teodor Dume, 2013)
Paradigme virtual (2014)
Roşu mocnit (coordonatori Mioara Băluţă şi Andrada Matei, 2014)
labirinturi autumnale (Însemne culturale, carte digitală, 2014)
Antologia aforismului românesc contemporan (coordonator Lucian Velea, 2016)
Antologia Cenaclul de la Roma (coordonator şi selecţie Valeriu DG. Barbu, 2016)
Almanah Sintagme literare (coordonator Geo Galetaru, 2017)
Antologia aforismului românesc (ediţia a II-a, editura Digital Unicorn, coordonator Lucian Velea, 2017)
Antologia Festivalul Internaţional al Aforismului (coordonator Vasile Ghica, Tecuci, 2017)

Volume publicate:
Exil în durerile altora (editura Minela, cuvânt înainte Cezarina Adamescu, 2018)
Umbre şi cercuri (editura Digital Unicorn, cuvânt înainte, Lucian Velea, 2018)
Devoratorul de umbre (editura Princeps Multimedia,2018.Prefaţa Daniel Corbu)
Durerea pietrelor, (Editura Pim,2018)
Lacrimi de pe altarul trupului (editura pim,2018)
Fără grupă sanguină (editura ArtBook, 2017.Prefaţa Cezarina Adamescu, cuvânt înainte Cristina Ştefan)
Temniţa de sub rană (editura PIM , 2017. Prefaţa Cezarina Adamescu)
Colecţionarul de răni (editura PIM, 2017)
Durerea din spatele cărnii (editura PIM, 2017.Prefaţa Ionuţ Caragea)
Vitralii pe un interior scorojit (editura PIM, 2016. Prefaţa Ionuţ Caragea)
Azil într-o cicatrice (editura PIM,2015. Prefaţa Angela Nache Mamier)
Moartea, un fluture alb (editura PIM, 2015)
Adevărul din cuvinte (editura Litera,1985.Prefaţă  dr. Gheorghe Grigurcu)
Strigăt din copilărie (editura Dinastic,1994.Prefaţă dr. Gheorghe Grigurcu)


10/10/2018

Teodor Dume și Ionuț Caragea, Premiați la Festivalul Internațional al Aforismului (ediția a/2/a,2018

https://www.ebihoreanul.ro/stiri/ultima-or-31-48/doi-scriitori-din-oradea-premiati-la-festivalul-international-al-aforismului-144559.html

Doi scriitori din Oradea, premiaţi la Festivalul Internaţional al Aforismului

Doi scriitori din Oradea, premiaţi la Festivalul Internaţional al Aforismului
 0 clipuri
 0 audio
 0 fisiere
Festivalul Internaţional al Aforismului de la Tecuci şi-a desemnat recent câştigătorii în prezenţa academicianului Nicolae Dabija, preşedintele de onoare al festivalului. Poetul şi prozatorul constănţean Ionuţ Caragea, stabilit la Oradea, a câştigat marele premiu, în timp ce un alt oărdean, Teodor Dume, a obţinut premiul I.
Festivalul a avut loc pe 4 şi 5 octombrie şi a fost dedicat Centenarului Marii Uniri. În cadrul evenimentului a avut loc festivitatea de inaugurare a bustului eroinei naţionale Ecaterina Cocuţa Conachi – Vogoride, o prinţesă româncă şi o revoluţionară cunoscută pentru activitatea desfăşurată în favoarea unirii principatelor Moldova şi Ţara Românească.
Evenimentul a fost organizat de scriitorul Vasile Ghica, fundaţia Pelin şi autorităţile din Tecuci. În cadrul concursului cu premii la care au participat aforişti români din ţară şi din străinătate.
Ionuţ Caragea, care a şi fost prezent la festival, a câştigat marele premiu intitulat Trofeul Sapiens Piroboridava, la egalitate cu Nicolae Petrescu-Redi.
Pe locul I, s-a situat orădeanul Teodor Dume, la egalitate cu Mircea Oprea. Şi la prima ediţie a festivalului, desfăşurată în octombrie 2017, cei doi orădeni au fost premiaţi. Teodor Dume a câştigat o menţiune, iar Ionuţ Caragea a câştigat premiul special "Mihai Pauliuc".
Ionuţ Caragea s-a născut pe 12 aprilie 1975 la Constanţa. Este poet, prozator, critic, editor, autor de aforisme şi promotor cultural. Locuieşte în Oradea din 2012. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, cofondator şi vicepreşedinte al Asociaţiei Scriitorilor de Limbă Română din Québec etc.
A fost printre câştigători la mai multe concursuri de aforisme, poezie, critică literară şi proză scurtă. Este tradus în şase limbi: engleză, franceză, spaniolă, italiană, arabă şi albaneză. A publicat peste 40 de cărţi (poezie, aforisme, science-fiction, eseuri critice, memorialistică, antologii, volume personale traduse în S.U.A., Franţa, Canada).
Este considerat de critica literară (Ştefan Borbely, Al. Cistelecan, Th. Codreanu, Constantin Cubleşan, Constantin Dram, Daniel Corbu, Maria-Ana Tupan, Ovidiu Ghidirmic, Adrian-Dinu Rachieru etc.) unul dintre liderii generaţiei poetice douămiiste şi unul dintre cei mai atipici şi originali scriitori de care dispune în prezent România.
Teodor Dume s-a născut pe 4 aprilie 1956, în localitatea Luncasprie, din judeţul Bihor. Este jurnalist, scriitor şi poet. A fondat, în 1990, şi a condus ca director general, ziarul Ecoul. Alături de Stelian Vasilescu (şi de alţii) a fondat, în 1990, revista de cultură Ţara Crişurilor din Oradea, Ediţia a III-a. A fost director general al ansamblului artistic Ecoul Tinereţii din Oradea.
A lucrat la Consiliul Judeţean al sindicatelor Bihor, în calitate de director la Clubul Înfrăţirea Oradea, pe care l-a înfiinţat în 1986. Din iunie 1991 a lucrat la Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea, ca director adjunct. A scris 16 cărţi. Este considerat de critica literară (Gheorghe Grigurcu, Daniel Corbu, Marius Chelaru, Ionuţ Caragea, Maria-Ana Tupan etc.) unul dintre cei mai apreciaţi scriitori de aforisme ai momentului şi unul dintre cei mai profunzi poeţi de azi.

28/09/2018

Gheorghe Grigurcu, Laureatul premiului "Steaua Dunării", 2018

Premiul „Steaua Dunarii”, decernat de un juriu national al Uniunii Scriitorilor din România (USR), a ajuns la dr. Gheorghe Grigurcu, scriitor și critic literar.
Evenimentul a avut loc la sala Protoeriei galațene în cadrul celei de-a XX -a ediții a Festivalului Internațional "Serile de literatura ale revistei Antares".
Iata nominalizarile:
- Gheorghe Grigurcu,
- Nicolae Grigore Marașanu,
- Viorel Dinescu,
- Nicolae Prelipceanu,
- Nichita Danilov,
- Sorin Marculescu,
- Marian Draghici,
- Adrian Alui Gheorghe,
- Aurel Pantea,
- Paul Artezu,
- Lucian Vasiliu

Juriul a avut de "socotit" mult pâna a ajuns la rezultatul problemei.
Iata componența juriului:
- Nicolae Manolescu, critic. președintele USR dar și a juriului
- Alexandru Ștefanescu, critic
- Corneliu Antoniu, poet
- Razvan Voncu, critic și istoric literar
- Daniel Cristea Enache, critic și istoric literar
Gheorghe Grigurcu
poet și critic literar

Născut la 16 apr. 1936, Soroca (Basarabia). a parcurs un traseu biografic care l-a purtat prin Oradea, unde a urmat cursurile liceului, apoi la București, unde a fost timp de un an cursant al Școlii de Literatură "Mihai Eminescu" din București (de unde a fost exmatriculat în urma unei vizite făcute lui Tudor Arghezi, care era în dizgrația autorităților vremii). Și-a continuat studiile la Facultatea de Filologie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj, unde îl frecventa pe Lucian Blaga, motiv pentru care la absolvire nu a primit repartiție. A revenit la Oradea, unde a lucrat ca funcționar la „Societatea de Științe Istorice și Filologice” și ca profesor de școală, după care a devenit pentru un deceniu redactor la revista „Familia” din Oradea
Scrie de aproape patru decenii cronici literare la cărți de poezie sau de critică, eseistică, teorie literară etc. (nu și la proză) și le risipește în presa din toată țara. A publicat în „Familia”, „Viața Românească”, în „Contemporanul”, la care a fost redactor de la distanță, de la Târgu Jiu, la „România Literară”, în ieșenele „Convorbiri literare”.
Unul dintre cei mai importanți critici români postbelici, autorul este, tipologic, un călinescian. Scenariul articolelor sale se repetă invariabil: parcurse calm, cărțile recenzate sunt citate sistematic, analiza constituindu-se din enunțuri critice descriptive, urmate întotdeauna de citatele exemplificatoare. Tehnic vorbind, Gheorghe Grigurcu supune poezia sau critica unui decupaj expert și apoi compune un soi de colaje comentate. Inserțiile sale au adeseori și somptuozitatea, și aspectul paradoxal al modelului călinescian.
S-a afirmat și ca un polemist acerb, mai ales după 1990, când s-a angajat în lungi campanii de promovare a principiilor morale în evaluarea istoriei literare române din perioada regimului comunist.
În paralel cu critica, Gheorghe Grigurcu n-a încetat să scrie și să publice poezie: de factură modernistă, concentrată, metaforică și conceptualizantă, subtil-livrescă, disimulând teribile fervori existențiale și intelectuale. Nu întâmplător compune, mai ales în ultimele perioade, aforisme
În prezent director al revistei Acolada din Satu Mare
Volume publicate:
Poezie

*Un trandafir învață matematica (1968)
*Trei nori (1969)
*Râul incinerat (1971)
*Salută viața (1972)
*Înflorirea lucrurilor (1973)
*Apologii (1975)
*Rigoarea văzduhului (1978)
*Contemplații (1984)
*Cotidiene (1986)
*Oglinda și vidul (1993)
*Un izvor bolborosind înăuntrul termometrului (1996)
*Nimic n-ar trebui să cadă (1997)
*Amarul Târg (1997)
*Dealul purtat de scripeți (1999)
*Spațiul dintre corole (2000)
*Acul și steaua (2001)
*De unde până unde (2002)
*Natură moartă și vie (2003)
*Un trandafir învață matematica, ediție definitivă a creației poetice de până în anul 2000 (Ed. Vinea, 2004)
*Calendar (2004)
*Fiindcă (2005)
*Castele în Spania (2005)
*Șterge soarele de praf ca pe-o mobilă (2006)
*Muzeu (2008)
*Cerc și punct (2010)
(Nimic n-ar trebui să cadă (2011)

Critică, istorie literară, publicistică

*Miron Pompiliu și Junimea (1969)
*Teritoriu liric (1972)
*Idei și forme critice (1973)
*Bacovia - un antisentimental (1974)
*Poeți români de azi (1979)
*Critici români de azi (1981)
*Printre critici (1983)
*Existența poeziei (1986)
*De la Mihai Eminescu la Nicolae Labiș (1989)
*Peisaj critic, I, II, III (1993, 1997, 1999)
*E. Lovinescu între continuatori și uzurpatori (1997)
*Cum am devenit stalinist (1997)
*A doua viață (1997)
*Imposibila neutralitate (1997)
*Dialoguri crude și insolite (1999)
*Amurgul idolilor (1999)
*Poezie română contemporană, I, II, (2000)
*Amintiri din epoca de platină (2000)
*În răspăr (2001)
*Repere critice (2001)
*În jurul libertății (2003)
*În pădurea de metafore (2003)
*Post-texte (2003)
*Jocul literaturii și al sorții (2004)
*Vorbind, în colaborare cu Laszlo Alexandru și Ovidiu Pecican (2004)
*De la un critic la altul (2005)
*La ce oră vine dentistul (2005)
*Din Jurnalul lui Alceste (2005)
*Fișele unui memorialist (2006)
*Opinii în genere inconfortabile (2007)
*Breviar Cioran (2007)
*Întrebări, răspunsuri, întrebări, interviuri (2007)
*O provocare adresată destinului. Convorbiri cu Dora Pavel (2009)
*Exerciții de adevăr (2011)
***
Gheorghe Grigurcu domină de ani de zile viața literară fără să se amestece în ea. Nu cred că a existat în ultimii 15 ani un autor mai serios și, în același timp mai productiv, indiferent dacă își exersa condeiul neobișnuit în comentariul politic, în poezie, în eseu, în polemică, în critică sau istorie literară. (…) El nu este un critic literar care scrie și versuri și nici un poet care scrie și critică literară, el este în egală măsură un poet de primă mărime și unul dintre cei mai importanți critici literari ai acestei perioade de tranziție între milenii” (Ana Blandiana)
„Pentru cine e dispus s-o facă, devine evident că Gheorghe Grigurcu este unul dintre cei mai buni critici de azi”. „Cînd am scris (…) despre o culegere antologică a lui Gheorghe Grigurcu, am indicat numele cîtorva poeți afini, de la Williams la Benn, pe care originala lui poezie îi evocă în latură stilistică, în felul de a concepe metafora sau în compoziția poemului. (…)Aceste șocuri imagistice în lanț, la care poetul ne supune, nu sunt numai decorative, gratuite, ci și frumoase ca niște perle date la iveală dintr-o scoică” (Nicolae Manolescu)
„Un simbol al intransigenței devine Gheorghe Grigurcu, criticul literar de mare talent aflat de mulți ani într-un exil neoficial, la Târgu-Jiu. (…)Cel care are dreptate în absolut este, bineînțeles, Gheorghe Grigurcu” (Alex Ștefănescu)


*
"În biblioteca mea ultraaglomerată, cărţile dorm aidoma unor păsări de noapte. Dar, vai, multe nu se vor mai trezi niciodată".(Gheorghe Grigurcu)

Felicitări, din Urbea de pe Criș, domnule Gheorghe Grigurcu!
Cu sinceritate,
același,Teodor Dume

18/09/2018

Umbre și cercuri, o nouă carte semnată, Teodor Dume



Fidel site-ului și vouă prieteni, azi vă dăruiesc cel de-al 14-lea volum, 
UMBRE ȘI CERCURI
Editura Digital Unicorn/august 2018
Cartea are un concept grafic unicat, realizat de Lucian Velea, și apare sub forma unui Caiet.
Fontul literelor este caracteristic scrisului de mână
Umbre și cercuri
Ediția I, august 2018
Autor:Teodor Dume
Cuvânt înainte: Lucian Velea
Concept Grafic: Lucian Velea
Desene:
Oksanacoffe,Olga iarmosh,Iuliia Khimich,Roman Bykhalov, Kedsirin Jaidee,Pedro Neves, Lenabelkin, Binik1, Anker, Mirquurius, Zdenek Sasek/Dreamstime
Coperta: Lucian Velea
Tehnoredactare: Lucian Velea
Editura aparține Asociației Culturale Citatepedia
Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a Romaniei
DUME,TEODOR
Umbre și cercuri/de Teodor Dume
Digital Unicorn,2o18/Constanța
ISBN 978-606-94661-0-0
821.135.1

*Cuvânt înainte
Există oameni care trăiesc în slujba cuvântului până când însăși ființa lor pare a fi făcută din litere.
Teodor Dume este un astfel de om.
A contribuit o viață la nenumărate publicații și manifestări culturale, căutând valoarea atât în cuvântul scris, cât și în cel rostit. Ba chiar a și fondat două publicații: revista de cultură Țara Crișurilor (alături de Stelian Vasilescu și de alții) și ziarul Ecoul din Oradea.
Numele său apare în zeci de cărți - atât volume personale, cât și antologii colective. Are în palmares o listă lungă de premii literare.
Este foarte prezent și pe internet. Se află printre principalii participanți la Citatepedia.ro (site pe care l-am fondat), cu o varietate de creații personale. De fapt, așa am și aflat despre scrierile sale, pentru că fizic ne separă diagonala României.
Teodor Dume pare a fi într-o permanentă căutare a adevărului. Uneori scrutează cerul, alteori sapă în adâncuri. Cert este că nu se oprește din misiunea sa.
Poetul și aforistul Ionuț Caragea a spus despre creațiile lui Teodor Dume:"Pot afirma că, împodobindu-mi casa sufletului cu bijuteriile sale lirice, nu am aflat toate răspunsurile la întrebările cele mai complexe ale vieții, dar am fost provocat să caut mai departe drumul care duce către fericire, adevăr și absolut."
Criticul literar Marius Chelaru a scris în revista Convorbiri literare:"Nu de puține ori, atât aforismele cât și gândurile și sentimentele lui Teodor Dume (uneori în nuanțe mai întunecate) - despre iubire, sărăcie, relația cu Dumnezeu, sex, viață și moarte, bani, lipsa banilor ș.a. - par să sune ca și cum, scriindu-le, autorul s-ar elibera de apăsarea lor în suflet. Încastrată în cuvinte, căutarea, poate chiar suferința ori eventualele eludări ale incertitudinii par a se "alina" cumva prin feluritele litere care se aștern, descompunându-le și recompunându-le într-un fel, la diferite nivele, așa fel încât să poată fi spuse, prefăcute în acest altceva care se așterne pe coala de hârtie.
Pe de altă parte, aforismele nu sunt decât semințe de meditație. Rămâne ca tu, cititorule, să le sădești și să vezi ce gânduri răsar.

Lucian Velea


Cu bucuria împlinirii vă spun că această carte (ca și ultimele 12) s-a născut sub privirile voastre,aici pe poezie.ro
Poate că unii ați fost sau sunteți răutăcioși, invidioși ori orgolioși, pentru că ați gustat din otrava urii, dar deopotrivă cu cei buni, eu vă simt alături.
Și ce poate fi mai frumos decât întâlnirea în cuvânt pentru a-i păstra demnitatea și frumusețea.

* frumusețea are nevoie și de puțină demnitate

*când pe suflet ți-se formează poșghița urii ești un om ratat

*oamenii pot produce lumină chiar și din întunecimea sufletului

*generozitatea este o dorință care-și evidențiază crezul prin gesturi

*supremația a tot ceea ce suntem este iubirea

*sunt lucruri care mor în noi zi de zi, puțin câte puțin, și-n cele din urmă nu ne aducem aminte că am fost

*când iubești, gestul îți îngăduie să iei forma zilei și să respiri

* îngenunchează doar în fața lui Dumnezeu, nu și în fața oamenilor

* românul s-a născut cu foarte mult bun simț, dar trezoreria sufletului a fost jefuită și amanetată de către politicieni

*viața fără Dumnezeu e ca o cărare care nu duce nicăieri

Teodor Dume