CELEBRAREA ANXIETĂȚII
Nici poetul orădean Teodor Dume nu cedează în fața vitregiei sorții, scrib cu ștate vechi domnia sa revine în forță după o perioadă de acalmie consumată între anii debutului și recentele volume, destul de multe, semn că sertarul a devenit neîncăpător. De la „Adevărul din cuvinte” (1985, volum prefațat de Gheorghe Grigurcu) și până la „Strigăt din copilărie” (1994) s-a așternut o tăcere editorială care a pregătit desantul celor mai recente volume, destul de multe, o serie de tituri cu parfum romantic, între care amintim: „Azil într-o cicatrice” (2015), „Moartea, un fluture alb” (2015), „Vitralii pe un interior scorojit” (2016), „Durerea din spatele cărnii” (2017), „Colecționarul de răni” (2017). Reiau o frântură dintr-o cronică mai veche: „Ni se propun fulgurante portretizări retrospective, ceremonialuri ale despărțirii care conturează o singurătate cu aspecte necrozante. Dume nu se complică în dezvoltări și aluzii livrești, glosează însă la nesfârșit pe valoarea sonoră a cuvântului în sine: amintirile, așteptarea, casa bătrânească, câinele din curte, emoția, frigul, insomnia, iluzia, întunericul, liniștea, marginea, neputința, ploaia, respirația, uitarea, viața și moartea, veșnicia și visul etc. Din combinarea acestor cuvinte-simboluri îi rezultă dexteritatea asociativă, aerul patetic-expresionist, nu lipsit de rateuri și clișee pernicioase, poza de etern-copil-bătrân, tonul solemn în consonanță cu producțiile anterioare.” Cu alte cuvinte, o poezie simplă și trăită într-o cronicizată stare de doliu a ființei. Mulțumesc autorului pentru generoasele sale autografe! 
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu