MARIA Ana TUPAN,
Contemporanul nr.1(778) 2017-01-17 despre aforismele lui
teodor dume
Maximele lui Teodor Dume trezesc uneori ecouri
familiare, cum ar fi sfatul lui Kant de a elimina din constiinta lucrurile în
privinta carora nu putem face nimic (renunta
la ceea ce nu poti obtine/ pentru ca/ senzatia esecului este ravasitoare), sau al lui
Kierkegaard, de a trai autentic „(nu- ti transforma viata în corvoada ci/
învata sa fii tu însuti)”, de misoginismul lui Schopenhauer (între
femei si arta nu e nicio deosebire), de psihologismul lui Wilhelm
Wundt („omul traieste într- o lume paralela/ datorita
propriilor senzatii)”, sau de moralistul elisabethan Bacon (invidia
este produsul succesului celorlalti si starea neputintei tale). în privinta
politicienilor, poetul se multumeste sa citeze întelepciunea antica (când
te cobori la nivelul politicienilor, începi sa nu te mai recunosti ca om), în schimb
filosofia pragmatista a eului care nu are alta identitate decât aceea conferita
de proiectele în care se obiectiveaza (doar
cel care nu se recunoaste pe sine nu- si vede chipul în fapte) sau de
ratificarea pe care o primeste de la semeni (înauntrul
meu e strâmt, nimeni nu intra,/ nimeni
nu iese/ e o lume numai a mea cu reguli stricte/ numai ca nu- mi dau seama cine/
a trecut ultima oara prin mine) ne readuce într- un context
discursiv caracteristic prezentului. Departe de „smartphones”, am regasit
„smart humans”, frumusetea inteligentei omenesti, care nu e poate nicaieri mai
convingatoare decât în literatura speculativa si sapien-
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu