Între rugă şi asfinţit, autor Teodor Dume

ÎNTRE RUGĂ ŞI ASFINŢIT

nu mai am timp să privesc în mine

nici spre cartierele de taină ale trecutului

stau între rugă şi asfinţit

câtă umilinţă în respiraţia clipei

îngenunchez pe linia de jos a orizontului

şi aştept până când cineva

îmi va şopti

noa hai...

aşa începe orice aşteptare

în haine noi

barbierit

repetând aceeaşi rugăciune

doamne!

poate ultimul dar, autor Teodor Dume,

ştiu că
nu voi mai fi niciodată
ceea ce am fost dar
azi
sunt mult mai aproape de mine
şi-mi permit să vorbesc cu Dumnezeu
o să-l rog să-mi împrumute
clipele dintre două respiraţii
doar atât
cât să-l strig pe tata
să o mângâi pe mama şi
să-mi sărut copilul
nepotului să-i pot lăsa
urmele paşilor şi ceasul îmbătrânit
de sub grindă...

doar atât...

întind mâna înspre tine
Doamne
dă-mi ceea ce aşteaptă sufletul meu
la urma urmei lasă-mă să fiu
pâinea ce hrăneşte trupurile celor mulţi

şi asta pentru o altă zi