BINE AŢI VENIT PE BLOGUL lui TEODOR DUME
Oare de ce se moare
fără ca timpul să-ți îngăduie
să te cunoști pe tine însuți?
(teodor dume)
28/12/2016
Confluenţe Literare : nebunul, un trecător anonim
Confluenţe Literare : nebunul, un trecător anonim: nebunul, un trecător anonim
20/12/2016
clipa în care am vrut să o strig pe mama, de teodor dume, LOCUL-I-Poezia săptămânii LXVIII-decembrie 2016, rev.Poeţii noştri
http://poetii-nostri.ro/clipa-in-care-am-vrut-sa-o-strig-pe-mama-poezie-user-id-19303/
mama n-a murit
am văzut-o în vis
frământa aluatul pentru
praznicul bunicului plecat
cu o zi înainte de Crăciun
m-a privit cum priveşti lumina
din felinarul abia aprins apoi
a îngenuncheat pe întunericul
rămas în casă şi a plâns
am impresia că-l ruga pe Dumnezeu
să mă ţină de mână aşa cum o făcea
când eram mic
de jur împrejur linişte
şi o mlaştină invizibilă
din care
încercam să ies
transpirtaţia ieşită prin piele
îmi năucea privirea
gol şi singur în faţa
amintirii cu moartea
mi-am împreunat mâinile
şi plin de iubire
am modelat un Dumnezeu
pe care să-l întreb despre mama
mi-am amintit atunci ziua în care
tata şi-a îmbrăcat costumul negru
m-a luat de mână şi
m-a dus la biserică
pe drum se confesa
ca unui om mare
în dimineaţa aceea am plâns
gândul meu s-a întâlnit cu Dumnezeu
şi atunci i-am cerut voie
să vorbesc cu mama
îmi era frică să o strig
în tăcerea dintre noi
s-a cuibărit o durere
mi-am lipit obrazul de pieptul lui tata
şi am plâns
ploua şi era frig...
am văzut-o în vis
frământa aluatul pentru
praznicul bunicului plecat
cu o zi înainte de Crăciun
m-a privit cum priveşti lumina
din felinarul abia aprins apoi
a îngenuncheat pe întunericul
rămas în casă şi a plâns
am impresia că-l ruga pe Dumnezeu
să mă ţină de mână aşa cum o făcea
când eram mic
de jur împrejur linişte
şi o mlaştină invizibilă
din care
încercam să ies
transpirtaţia ieşită prin piele
îmi năucea privirea
gol şi singur în faţa
amintirii cu moartea
mi-am împreunat mâinile
şi plin de iubire
am modelat un Dumnezeu
pe care să-l întreb despre mama
mi-am amintit atunci ziua în care
tata şi-a îmbrăcat costumul negru
m-a luat de mână şi
m-a dus la biserică
pe drum se confesa
ca unui om mare
în dimineaţa aceea am plâns
gândul meu s-a întâlnit cu Dumnezeu
şi atunci i-am cerut voie
să vorbesc cu mama
îmi era frică să o strig
în tăcerea dintre noi
s-a cuibărit o durere
mi-am lipit obrazul de pieptul lui tata
şi am plâns
ploua şi era frig...
vezi mai multe poezii de: teodor dume
12/12/2016
decembrie se repetă, de Teodor Dume, locul -I- Poezia săptămânii LXVII -2016, rev. Poeţii noştri
http://poetii-nostri.ro/decembrie-se-repeta-poezie-user-id-19233/
tata a murit într-o noapte de joi spre vineri
aerul greu amplifica teama
sub cerul atât de rece şi negru
se prăvălea ca un bulgăre lumina
adâncind disperarea
undeva s-a produs o greşeală
mama avea ochii sticlaţi şi
mirosea a pâine proaspătă
mă ţinea strâns cât mai aproape de piept
să mai fim împreună doar pentru o vreme
dincolo de toate acestea
chiar şi Dumnezeu clipea îngăduitor
poate sunt vinovat în ideea că
n-am ştiut să aprind o lumânare pentru tata
dar exista riscul să nu pot să-l mai strig
ca atunci când îmi doream să fiu bărbat
şi îi imitam toate mişcările
însă am învăţat cu timpul
că acel ritual
e jumătatea care rămâne aici
mi-e teamă acum
respiraţia îmi abureşte vederea
bântui printre imagini
undeva la margine cade o stea
îmi aduce aminte de copilărie
de serile târzii în care număram
stelele în cădere şi inima îmi bătea
ca aripa unui fluture
nici nu ştiu dacă totul e adevăr sau minciună
dar ştiu că dincolo de clipa aceasta
mă aşteaptă tata
şi e decembrie
am glezne de sticlă realitatea
muşcă din mine sufăr dar nu spun nimic
nici nu vorbesc despre tata
e decembrie
şi oricum anotimpurile se repetă
aerul greu amplifica teama
sub cerul atât de rece şi negru
se prăvălea ca un bulgăre lumina
adâncind disperarea
undeva s-a produs o greşeală
mama avea ochii sticlaţi şi
mirosea a pâine proaspătă
mă ţinea strâns cât mai aproape de piept
să mai fim împreună doar pentru o vreme
dincolo de toate acestea
chiar şi Dumnezeu clipea îngăduitor
poate sunt vinovat în ideea că
n-am ştiut să aprind o lumânare pentru tata
dar exista riscul să nu pot să-l mai strig
ca atunci când îmi doream să fiu bărbat
şi îi imitam toate mişcările
însă am învăţat cu timpul
că acel ritual
e jumătatea care rămâne aici
mi-e teamă acum
respiraţia îmi abureşte vederea
bântui printre imagini
undeva la margine cade o stea
îmi aduce aminte de copilărie
de serile târzii în care număram
stelele în cădere şi inima îmi bătea
ca aripa unui fluture
nici nu ştiu dacă totul e adevăr sau minciună
dar ştiu că dincolo de clipa aceasta
mă aşteaptă tata
şi e decembrie
am glezne de sticlă realitatea
muşcă din mine sufăr dar nu spun nimic
nici nu vorbesc despre tata
e decembrie
şi oricum anotimpurile se repetă
07/12/2016
Revista Convorbiri literare,noiembrie 2016, Teodor Dume- Vitralii pe un interior scorojit, 2016
Marius Chelaru/Convorbiri literare, noiembrie 2016
Rubrica Autori moldavi, edituri moldave
Teodor Dume, Vitralii pe un cer scorojit (aforisme, citate, gînduri-sentimente), cuvînt înainte de Ionuţ Caragea, Editura PIM, Iaşi, 2016, 126 p.
Cu ceva timp în urmă am publicat un grupaj de poezii al lui Teodor Dume în revista „Poezia”. Acum am lecturat o carte de „aforisme, citate, gînduri-sentimente”.
Nu este primul volum în care sînt aforisme pe care îl prezentăm în această rubrică sau la „Cartea străină” (de la noi, mai recent, cărţi semnate de Vasile Ghica şi Ionuţ Caragea, din afara ţării – de autori din zona fostei Iugoslavia), şi de fiecare dată am amintit că fiecare apreciază în felul lui aceste mici flori ale spiritului, „puse de-o parte” pentru cititori (etimologic, aforism din greacă, de la infinitivul aforizein: a alege, a pune de-o parte, a distinge/ a face distincţie), în timp, de multe nume celebre (între care, de pildă, la noi: Anton Pann, Nicolae Iorga, Păstorel Teodoreanu, Lucian Blaga, Emil Cioran; în O antologie cronologică a aforismului românesc de pretutindeni, Efim Tarlapan a avut în vedere şi autori de la Dimitrie Cantemir, Eminescu, Ibrăileanu, Caragiale, Tudor Arghezi, Marin Preda ş.a., pînă la anul în zilele noastre, spre 2005, anul editării, dar care, la o nouă ediţie, foarte probabil ar putea cuprinde mai mulţi autori contemporani), şi care, de multe ori, cum se întîmplă şi acum pot constitui o lectură plăcută. De altfel, Teodor Dume este un autor cunoscut între cei care practică acest gen, texte ale sale fiind selectate în Antologia aforismului românesc contemporan, realizată de Asociaţia Culturală Citatepedia, scrie Ionuţ Caragea în cuvîntul său de început.
Nu de puţine ori atît aforismele, cît şi „gîndurile şi sentimentele” lui Teodor Dume (uneori în nuanţe mai întunecate) – despre iubire, sărăcie, relaţia cu Dumnezeu, sex, viaţă şi moarte, bani, lipsa banilor ş.a. – par să sune ca şi cum, scriindu-le, autorul s-ar elibera de apăsarea lor în suflet. Încastrată în cuvinte căutarea, poate chiar suferinţa ori eventualele eludări a incertitudinii par a se „alina” cumva prin feluritele litere care se aştern descompunîndu-le şi recompunîndu-le, într-un fel, la diferite nivele, aşa fel încît să poată fi spuse, prefăcute în acest altceva care se aşterne pe coala de hîrtie. În acest fel poţi vorbi despre amărăciunea nelecuită a pierderii (sau a înţelegerii acesteia, care doare), îmbrăcînd, uneori, cuvintele în ironie, folosind, poate, şi un soi de mecanism al unui fel translaţii în formule textuale a „gîndurilor şi sentimentelor”.
Încheiem cu cîteva exemple: „prefăcătoria e o componentă a neputinţei tale care te protejează de tine însuţi”; „este mai uşor să promovezi o minciună decît să accepţi un adevăr”; „sexul e singura bijuterie umană pe care o/ poţi cumpăra/ şi care generează curiozitatea/ însă nu şi împlinirea”; „nu ştiu dacă amprentele/ tatălui meu/ sînt puncte pe/ o linie continuă sau/ un timp între mine şi Dumnezeu”; „gelozia e un fel de ură împachetată frumos/ sau o zbatere de fluture/ prins între geamuri”.
06/12/2016
Teodor Dume, locul-I- la concursul poezia săptămânii nr.LXVI-2016, organizat de POEŢII NOŞTRI
http://poetii-nostri.ro/inscripia-de-pe-nume-poezie-user-id-19106/
INSCRIPŢIA DE PE NUME
când m-am uitat în oglindă
l-am văzut pe Dumnezeu plângând
împrejur nimeni
nici chiar eu
cel care mă priveam
în partea cealaltă timpul
croşeta şosete pentru un drum lung
unde visele îşi au timpul lor
poate nu o să mă înţelegeţi
dar în fiecare bătaie de inimă
există un timp şi o durere
fără de care
nu ai fi existat
nici tu nici eu şi nici chiar
Dumnezeul tuturor lucrurilor
în rest aceeaşi imagine funebră
o cruce de lemn o lumânare stinsă
şi o urmă de lacrimă...
INSCRIPŢIA DE PE NUME
când m-am uitat în oglindă
l-am văzut pe Dumnezeu plângând
împrejur nimeni
nici chiar eu
cel care mă priveam
în partea cealaltă timpul
croşeta şosete pentru un drum lung
unde visele îşi au timpul lor
poate nu o să mă înţelegeţi
dar în fiecare bătaie de inimă
există un timp şi o durere
fără de care
nu ai fi existat
nici tu nici eu şi nici chiar
Dumnezeul tuturor lucrurilor
în rest aceeaşi imagine funebră
o cruce de lemn o lumânare stinsă
şi o urmă de lacrimă...
03/12/2016
POEZIA LUNII noiembrie,2016, timpul devoratorul de umbre, autor Teodor Dume, la Concursul organizat de revista QPOEM/editura PARALELA 45
http://qpoem.com/timpul-devoratorul-de-umbre/
vine o vreme când
începi să semeni
cu un fum de ţigară
te aşezi între noapte
şi zi
numeni nu ştie că
lumea
priveşte prin tine
ca printr-o ceaţă de
toamnă
cerul se face rotund
umbrele se mişcă de
acolo - colo
cineva scormoneşte
prin tine
te scurgi încet dar
nu zici nimic...
devoratorul de umbre
înghite orizontul
Abonați-vă la:
Postări (Atom)