BINE AŢI VENIT PE BLOGUL lui TEODOR DUME


(cel ce ocoleşte suferinţa moare încet

pentru că nimeni şi nimic nu poate

înlocui atingerea < teodor dume>)

joi, 27 octombrie 2016

Ana Blandiana la Oradea. Întâlnire cu scriitorii premiaţi de Revista FAMILIA din Oradea

http://www.poezie.ro/index.php/press/14098155/Ana_Blandiana_la_Oradea._%C3%8Ent%C3%A2lnire_cu_scriitorii_premia%C5%A3i_de_Revista_
Ana Blandiana la Oradea. Întâlnire cu scriitorii premiaţi de Revista "Familia", 2016
presa [ ]


- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 
de  [Dumov ]
2016-10-27  |     | 


Azi, 27 octombrie 2016, în oraşul de pe Criş, Oradea, a fost o sărbătoare de suflet nu numai pentru invitaţi dar şi pentru publicul aflat în Aula Magna a Universităţii din Oradea.
Într-un cadru aproape de suflet poetul Ioan Moldovan, directorul Revistei "Familia" a prezentat invitaţii;Ana Blandiana, Berény Mária, Doina Cetea, Maria Hulber, Nicolae Prelipiceanu, Mircea Mihăieş, Gellu Dorian, Cassian Maria Spiridon, Mircea Petean. La înmânarea premiilor a asistat un numeros public, foarte tânăr, dovadă că actul de cultură, în partea de Vest a ţării, încă este viu.
Printre mulţi alţi participanţi am remarcat câţiva poeţi şi scriitori din partea locului, printre care şi Ionuţ Caragea, poet, scriitor şi cronicar stabilit la Oradea după o lungă şi aventuroasă şedere în Canada. Marea de suflete adunate sub stăpânirea cuvântului a colorat timpul cu ceea ce nu purtăm în fiecare zi.De fapt, bucuria momentului a fost o creaţie colectivă împlinită.
După momentul decernării premiilor a urmat un mănunchi de rostiri sincere şi curate care au confirmat puritatea limbajului din poezia contemporană.
Spunea cineva că " poeţii sunt cei ce salvează rezervele de puritate în lume..."Lecturile din creaţiile proprii au făcut să zăbovească şi timpul pe meleagurile de Vest ale ţării.
Ana Blandiana a citit un grupaj consistent de poeme din recentul său volum "Orologiul fără ore", apărut la Editura Humanitas, 2016.
Reţin eu, dintr-o lectură proprie, o mărturisire a poetei Ana Blandiana, "Literatura nu puteam s-o cuceresc pentru că mă aflam înlăuntrul ei".
Şi da, mărturisirea a confirmat, astăzi, spaţiul literar orădean.
Spun asta pentru că "Nota" decisivă în receptarea frumosului din cuvânt, la Oradea, a dat-o publicul.
Mulţumirile, cât şi laudele, sunt aduse, desigur invitaţilor dar şi organizatorilor;Revistei Familia şi Universităţii din Oradea (prin Facultatea de Litere), care au construit o punte de suflet între autori şi cititori


a consemnat, teodor dume


ps:
imaginile "la cald" au fost surprinse de domnul Ionuţ Caragea, 



marți, 25 octombrie 2016

Teodor Dume, locul-I- poezia săptămânii LIX - în POEŢII NOŞTRI, cu poezia ...şi a fost duminică

POEZIA SĂPTĂMÂNII LIX
...şi a fost duminică - teodor dume


când m-am trezit era dimineaţă
îmi amintesc
o mare de oameni
se îndestulau din lumina
unei lumânări
era şi Dumnezeu printre ei
m-a privit ca pe un străin
mi-a contabilizat bătăile de inimă
pe fundalul acela de linişte deplină
a coborât în mine
şi mi-a şoptit
nu e foarte rău
linişteşte-te...
când am deschis ochii
instinctiv m-am uitat în sus
cerul era plin cu păsări
~~ Poezia săptămânii nr: LIX ~~
POETII-NOSTRI.RO

joi, 20 octombrie 2016

În revista LUCEAFĂRUL de dimineaţă, Ionuţ Caragea despre cartea Azil într-o cicatrice , autor Teodor Dume

http://www.revistaluceafarul.ro/index.html?id=5944&editie=217


 Ionuţ Caragea


Orădeanul Teodor Dume, născut în zodia Berbecului (4 aprilie, satul Luncasprie, jud. Bihor), a aşteptat până la 60 de ani pentru a bate cu încredere la porţile lumii literare. Totuşi, existenţa poetului în lumea cuvintelor fusese deja confirmată de Gheorghe Grigurcu, prietenul şi îndrumătorul său literar care i-a prefaţat volumele Adevărul din cuvinte (1985) şi Strigăt în copilărie (1994). Din păcate, Teodor Dume nu prea a colaborat în tinereţe cu revistele importante din ţară, activitatea sa literară desfăşurându-se preponderent în spaţiul bihorean. A înfiinţat cenaclul „Ecoul”, cluburile „Înfrăţirea” şi „Teo”, a fost membru fondator  al revistei de cultură Ţara Crişurilor etc.
După apariţia internetului preferă să-şi posteze creaţiile pe numeroase site-uri şi ateliere de creaţie literară (Poezie.ro, Reţeaua literară, Confluenţe lirice, Citatepedia), iar restul colaborărilor se rezumă la prezenţe rare în câteva reviste (Oglinda literară, Poezia, Algoritm literar, 13 Plus, Familia). Această „timiditate” literară nu l-a ajutat să aibă vizibilitate pe plan naţional, cu toate că poezia sa mustea de emoţie şi merita să fie cunoscută. Într-o cronică despre volumul Moartea ca un fluture alb (ed. PIM, 2015), spuneam că mă identific, mai ales, cu tragismul poemelor sale, un tragism asemănător ca intensitate cu acela al poetului Geo Galetaru. Acum pot adăuga că tragismul său este întâlnit într-o poetizare mai orfică şi la un alt poet născut în zodia Berbecului (Daniel Corbu), ba chiar că împrumută şi câteva dintre caracteristicile „Deprimismului”, un curent literar desprins din zona „Noului Val”, al cărui iniţiator este Gelu Vlaşin. Acesta din urmă afirma că „fără suferință artistică poezia nu există, fără trăire un poem nu poate respira.”Remarcam, totodată, modalitatea directă a poetului de a-şi expune trăirile în versuri, fără să recurgă la obscuritate, încifrare, analogism sau preţiozităţi inutile. Esenţializarea poetică fără închiderea ermetică a sensurilor, dar şi „capacitatea asociativă şi simplitatea de un straniu rafinament” (conform spuselor lui Gheorghe Grigurcu) l-au ajutat să-şi formeze un stil propriu şi să treacă cu uşurinţă la genul aforistic. Astfel ajunge să publice în 2016 volumul de aforisme „Vitralii pe un interior scorojit” (ed. PIM), în a cărui prefaţă spuneam că „Teodor Dume, aflat la etapa sedimentării ideatice şi filozofice, încearcă şi reuşeşte cu minuţiozitate să persifleze vaguitatea şi să-şi cristalizeze gândurile… ”După trecerea scurtă prin biografia autorului şi introducerea în universul tragic al lirismului său, mă voi opri asupra volumului Azil într-o cicatrice (ed. PIM, 2015). Acesta începe cu o prefaţă generoasă şi consistentă a Angelei Nache-Mamier, care compară moartea din versuri cu o rană deschisă pe care poetul este gata să o accepte, dat fiind faptul că „nici chiar moartea nu doare / mai tare decât dorinţa / de a iubi sau / a fi iubit…”Volumul continuă cu alte câteva aprecieri critice (care şi-ar fi găsit un loc mult mai bun la sfârşitul cărţii), ieşind în evidenţă faptul că scriitoarea Cristina Ştefan îl elogiază pe Teodor Dume ca fiind „poetul singurătăţii” (cred că fiecare poet este singur în felul său, mai ales atunci când lumânarea îi rămâne cel mai fidel dintre cititori).
La pagina 22 apare primul poem, fiind cel care dă şi titlul cărţii. Azil într-o cicatrice înseamnă „aceleaşi semne aceleaşi distanţe / între sufletele noastre e noapte / multă noapte / cineva scrijeleşte o lacrimă…”. Poetul luptă împotriva timpului static şi a întunericului (simbol al singurătăţii şi al depărtării), încercând să-şi decodeze durerea cu ajutorul unui pix, cu scopul de a finaliza „câteva rânduri neterminate”. Această introspecţie este des întâlnită în poeziile lui Teodor Dume, fiind piatra de temelie a lirismului său care pune accent pe căutare continuă, chiar dacă „dincolo de înţelegere / există cuvântul / şi totuşi / nu reuşesc să mă strecor în / labirintul întrebărilor despre / ceea ce am fost şi ceea ce sunt”. Poetul încearcă să analizeze durerea din spatele cărnii, trecând, cuvânt cu cuvânt, vers cu vers, de barierele preconcepţiilor şi ale materiei, pentru a ajunge acolo unde sufletul devine azilul singurătăţii. Chiar şi neputinţa poetului de a vedea dincolo de posibilităţile sale se transformă într-o cicatrice. Cicatricea poate fi şi o rană vindecată la exterior, dar care, de cele mai multe ori, nu se vindecă complet pe dinăuntru, tocmai din pricina faptului că „între două linişti respiră o amintire / orice poveste începe cu / a fost odată…”. A te împăca cu sinele înseamnă uneori a te lepăda de amintiri, iar poetul nu îşi permite aşa ceva, deoarece suferinţa şi amintirile sunt un modus vivendi atât de necesar pentru a căuta mai departe şi a obţine răspunsurile poate mai importante decât scurta sa viaţă. Durerea, aşa cum spune poetul într-un superb poem apoftegmatic„este singura parte a vieţii / care te învaţă cum / să-ţi învingi moartea // şi dacă există cineva care / să-ţi acopere umbra / e doar / singurătatea…, // ca o molie.” Dar durerea nu înseamnă doar lecţii despre cunoaştere, ci şi lecţii despre răbdare şi aşteptare, fiindcă în unele cazuri „pulsează ca un fluture rătăcit”.
Pentru Teodor Dume, „viaţa este ca un strop de cerneală” (în fond, stropul de cerneală este tot „o pată de sânge care vorbeşte” – Nichita), iar „moartea este o poartă închisă”. Imposibilitatea de a privi dincolo de această existenţă limitativă îl determină pe poet să privească lumea „prin tăişul unei lacrimi” evadate din inima sa. Chiar dacă singurătatea continuă să-l devoreze, nu îi este teamă deoarece„câteodată şi Dumnezeu rămâne singur”. Important este faptul că Dumnezeu nu e amnezic şi acceptă iubirea ca jertfă.
Poezia lui Teodor Dume este o invitaţie la căutare, cunoaştere şi eliberare de temeri. În momentul în care poetul va reuşi să-şi învingă„timiditatea” şi va colabora mai intens cu publicaţiile literare importante, sunt sigur că va avea numeroase satisfacţii pe măsura caracterului şi talentului de care dă dovadă.







Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...
Tarife publicitate
                     click aici...

sâmbătă, 15 octombrie 2016

Teodor Dume, membru UNIUNEA SCRIITORILOR EUROPENI

                                       Teodor Dume, 

                                      membru al UNIUNII SCRIITORILOR EUROPENI, 
cu legitimaţia nr.912/2016, începând cu data de 01 septembrie 2016, decizie luată În şedinţa din 31 august 2016 la LYON

vineri, 14 octombrie 2016

...şi a fost duminică, autor Teodor Dume

când m-am trezit era dimineaţă
îmi amintesc 
o mare de oameni 
se îndestulau din lumina 
unei lumânări
era şi Dumnezeu printre ei
m-a privit ca pe un străin
mi-a contabilizat bătăile de inimă
pe fundalul acela de linişte deplină
a coborât în mine
şi mi-a şoptit
nu e foarte rău
linişteşte-te...

când am deschis ochii
instinctiv m-am uitat în sus
cerul era plin cu păsări

duminică, 9 octombrie 2016

de împrumut, autor Teodor Dume

e o toamnă blândă şi-mi ţine de cald
ca un poem de dragoste
în dimineaţa asta
totul se vede din mine
pământ oameni păsări 
şi cer
doar câteva iubiri
îmi scormonesc prin suflet
(şi cine mai ştie a câta oară)
în rest tăcere...

frigul se uită pieziş

dar nu-i bai
îmi trec chipul prin piatra
spălată de val
şi mâine 
o să-mi iau o altă identitate

joi, 6 octombrie 2016

Aşa am păcălit moartea, autor Teodor Dume

în tot ceea ce am scris nu ştiu dacă
am scris cartea cărţilor
ştiu doar că 
am scris adevărata poezie a lumii
o lume fără pretenţii cu doar
câteva provizii 
pentru atunci când moartea
mă va privi pe geam
în lumea aceasta
greu de definit
dimineaţa
la amiază şi seara
fără ca cineva să se aşeze
la masă cu mine
mă hrănesc cu aceleaşi cuvinte
cu firimiturile căzute 
îmi hrănesc singurătăţile
timp în care
ai mei
mă privesc îmbătrâniţi din
fotografia uitată sub pioneza
prinsă pe grindă

nu
n-am scris cartea cărţilor dar
seară de seară
când Dumnezeu întoarce capul
crezând că voi termina 
ultima carte 
de morală 
a lumii din mine
scriu pe timp cu sânge de înger

aşa îmi păcălesc moartea

stau pieziş şi împletesc şuviţe
din timpul rămas doar
doar îmi voi putea vindeca
muşcătura de pe suflet...