BINE AŢI VENIT PE BLOGUL lui TEODOR DUME


(cel ce ocoleşte suferinţa moare încet

pentru că nimeni şi nimic nu poate

înlocui atingerea < teodor dume>)

marți, 31 mai 2016

Revista Luceafărul:Ionuţ Caragea şi rădăcinile umbrei, autor Teodor Dume

  http://luceafarul.net/imagini/logo-luceafarul.pngRevista LUCEAFĂRUL, 2016

http://www.luceafarul.net/ionut-caragea-si-radacinile-umbrei

 

Ionuţ Caragea şi rădăcinile umbrei

Primit pentru publicare: 30 mai 2016
Autor: Teodor DUME

Ionuţ Caragea şi rădăcinile umbrei

„Adevărul aşteaptă precum o umbră
despre care evităm să vorbim. O umbră
care continuă să ne şoptească rugăciunile”
(Ionuţ Caragea)
Iubirea este partea cea mai sensibilă a sufletului. Şi spun asta pentru că iubirea lui Ionuţ Caragea faţă de cuvânt este cARAGEA,2016rizoderma rădăcinii din care iau naştere porii absorbanţi ai primăverii în care s-a născut (12 aprilie). Din adâncul acestui anotimp, aş putea spune monopodial, vin ramificaţiile stărilor de renaştere, bucurie şi optimism. Toate aceste elemente, care bucură şi colorează zâmbete, converg înspre acea zi de primăvară în care autorul dăruie mai departe frumuseţea din cuvânt prin ultima sa carte „Umbră lucidă” (Ed. Fides, 2016).
Spuneam, şi cu altă ocazie, că Ionuţ Caragea este un poet de nivel absolut, exponenţial pentru un timp cu determinare sufletească, bine conturat în adevărul existenţial menit să sfideze ordinea lucrurilor care par fireşti. Folosind mecanismele simple ale scrisului şi  pe cele complexe ale imaginarului, Ionuţ Caragea vine apăsat printre cuvinte, înnodând şi polenizând stări caracteristice poeziei autentice. Explorând cunoaşterea, se apropie de sublim prin puterea propriei conştiinţe, fără a modifica specificul percepţiei despre lume. Metafora umbrei, în volumul „Umbră lucidă”, este un epifenomen care devine fenomen principal, iar această inversare lăsă cititorului posibilitatea să descopere raza de lumină a speranţei. Poetul nu ne orbeşte cu revelaţii extatice, ci coboară în iadul din noi şi ne provoacă, printr-o ironie subtilă, să căutăm singuri ieşirea. De altfel, naşterea sa s-a produs tot în urma unei explorări abisale: „da, da, astfel s-a născut poetul / în văzul lumii indiferente / când totul era repetitiv şi numai durerile / coborau până la rădăcinile umbrei…” (Imn umbrei). Şi după ce el fecundează întunericul cu lumina sa interioară, cresc „Petale de umbre”: „sufletul meu / aşteaptă cuminte / pe fundul unui ocean de singurătate / să cadă steaua norocoasă / a inspiraţiei / în tot acest timp / asist la spectacolul / în care moartea / dăruieşte creatorului / o floare cu petale / de umbre.” Astfel, epifenomenul inversat şi asocierea gândului cu imaginea, într-un spaţiu referenţial, creează o viziune tangibilă sufletului: „poetul îşi demonstrează forţa imaginaţiei ce poate face un alai de lucruri să se ridice din neant, ca în prima zi a creaţiunii. El recurge la un tropism biblic, ţesând în jurul unor obiecte sau imagini umile parabole ale condiţiei umane.” (Maria-Ana Tupan – în prefaţa cărţii). 
Prin dedublare, poetul devine clona umbrei sale, dar şi prizonierul timpului şi al propriilor amintiri. Prin reîntoarcere la sine, el este doar „o scânteie prinsă între două umbre / umbra celui ce sunt şi umbra / celui care-am fost cândva.” (Imn umbrei). Salvarea, în acelaşi poem, este christică, evocând credinţa, dragostea şi sacrificiul: „m-am întâlnit cu Iisus / venea de departe, de foarte departe / dintr-o direcţie opusă / am făcut de îndată picnic la marginea drumului / i-am prezentat „credincioasa” mea umbră / el mi-a prezentat nevăzuţii săi îngeri / apoi şi-a scos desaga cu prescură / iar eu mi-am scos inima din piept / şi o priveam în palmele sale / cum bate, cum bate…
Epifenomenul inversat, dedublarea, ironia subtilă, salvarea prin întâlniri providenţiale, sunt stări deloc ocazionale, susţinând toate elementele specifice unei creaţii lucide şi moderne care nu se racordează la vreun curent literar, dar care îşi are rădăcinile în eposul infinit al tuturor poeţilor care au pus fiecare câte o cărămidă la temelia paradisului. Tocmai de aceea, la orizontul scriptural al atipicului, apar şi elemente specifice poeticii generalizate. Dar ele converg, ca stări, înspre o identitate proprie, într-un spaţiu al refuzului pentru lectură: „Am scris poeme pline de iubire / pentru oamenii plictisiţi / chiar dacă a trebuit să-mi fac din inimă / un sicriu de flori / mi s-a scurs viaţa în cuvinte / pentru oamenii plictisiţi / chiar dacă mă topeam precum ceara…” (Pentru oamenii plictisiţi).
„Umbră lucidă” este cel mai viabil argument al cunoaşterii propriei identităţi. Cartea aceasta, nu ştiu dacă este o verigă din lanţul celor peste 30 apărute sub semnătura lui Ionuţ Caragea, dar ştiu că este o convenţie a autorului cu sinele. Cine deschide coperţile, deschide o uşă înspre singurul nostru martor în viaţă, umbra: „dar tu ca nimeni alta / stai întinsă / la picioarele mele / nu eşti nici pământ / nici aer (…) când te apropii de sufletul meu / spun apă şi lacrimile / consfinţesc tristeţea omului singur…” (Lumina ochilor stinşi în eter). 
Multitudinea de sensuri ale metaforelor baroce pe care le foloseşte autorul ne oferă libertatea alegerii unei continuări pe propriile noastre linii ideatice. Aceste linii sunt rădăcinile aeriene care se împământează, căutând pânzele freatice ale inspiraţiei. Şi, aşa cum menţionează şi prefaţatorul cărţii, „imaginarul umbrei nu este totuşi, la Ionuţ Caragea, un simptom al nihilismului, ci, dimpotrivă, o poetică în sensul în care Immanuel Kant (Critica puterii de judecată) asocia lucrului în sine, ca matrice  infinită de posibilităţi, doar arta.
Chiar dacă, în opinia Mariei-Ana Tupan, „concentrarea fiecărui poem pe o temă şi folosirea unui limbaj remarcabil de unitar, dar şi economic, prin înlăturarea oricărui cuvânt redundant fac aceste poeme greu, dacă nu imposibil de parafrazat…”, iar  „criticul se vede silit să renunţe la încercarea de a lua un text în stăpânire, deoarece, asemeni unei parabole biblice, poemul nu poate fi disecat, anatomizat, sensul său degajându-se din întreg…, Ionuţ Caragea ne dezvăluie bogăţia stărilor prin realitatea lor care se autodeclanşează într-un Univers imaginar. Astfel, imaginarul devine cel mai frumos spaţiu real din universul fiinţei trecătoare, o fiinţă care călătoreşte „clandestin” în visurile cu destinaţia dincolo de vămile cerului, prin „ridicarea la pătrat (Eu simt şi presimt Dumnezeirea). Aceasta este metafora transcendenţei care îi oferă lui Ionuţ Caragea, într-o poezie de anticipaţie şi relativitate ciclică a timpului (mai întâi simte Dumnezeirea prin inspiraţie, apoi o presimte odată cu estomparea inspiraţiei sau prin întoarcerea la timpul dinaintea inspiraţiei, conform modelului ciclic al relativităţii einsteiniene), motivaţia de care avea nevoie pentru a merge mai departe pe drumul pe care şi l-a ales.
Teodor Dume,
8 mai 2016, Oradea




Lasă un comentariu





Drept de autor © 2009-2016 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania
Statistici T5

vineri, 27 mai 2016

Teodor Dume>La Oradea o sarbatoare de suflet< Gheorghe Grigurcu s/a reintors acasa la Familia



Da, iată-l pe Gheorghe Grigurcu,(foto) după mai bine de 30 de ani, la 26 mai 2016, se reîntoarce la Oradea, în "urbea"  de pe Criş, cum îi plăcea să spună, pentru a i-se recunoaşte şi confirma activitatea de 51 de ani desfăşurată la revista Familia. Cu această ocazie revista i-a sărbătorit şi cei 80 de ani împliniţi pe 16 aprilie 2016.

        Zilele Revistei Familia, ajunse la cea de-a XXVI-a ediţie au debutat, joi după amiaza, în fostul sediu al Casei de Cultură a Municipiului,(actualmente sala Florica Ungur) în prezenţa unei audienţe  medii, majoritatea scriitori, critici literari şi invitaţi (apropiaţi) ai revistei
        Manifestarea stă sub semnul debutului lui Mihai Eminescu, consemnat în urmă cu 150 de ani în paginile revistei conduse pe atunci de întemeietorul ei, Iosif Vulcan, cu poezia "De-aş avea

Uşa evenimentelor a fost deschisă de poetul Ioan Moldovan, redactorul şef al revistei Familia.

         În prima parte a fost confirmată  şi recunoscută întreaga activitate a lui Gheorghe Grigurcu care timp de 51 de ani nu a lipsit niciodată din paginile revistei. La Oradea, o sărbătoare  de suflet: Gheorghe Grigurcu reîntors (pentru câteva ore)
 acasă, la “Familia”


"Este o performanţă de neegalat să publici timp de 51 de ani neîntrerupt. Gheorghe Grigurcu nu a lipsit din niciun număr al revistei(…)
Dacă pe harta literaturii române contemporare fiecare dintre noi e o insulă, Gheorghe Grigurcu e un arhipelag", a  spus criticul literar Ion Simuţ despre sărbătoritul zilei.
       Şi este bine de ştiut că:
Poetul, criticul literar şi eseistul Gheorghe Grigurcu, în vîrstă de 80 de ani, este laureatul celei de-a XXV-a ediţii a Premiului Naţional de Poezie Mihai Eminescu pentru Opera Omnia. Acesta a primit, în 2015 în cadrul unei gale speciale organizate în sala Mihai Eminescu a Hotelului Rapsodia din Botoşani, marele premiu, dar şi titlul de cetăţean de onoare al municipiului Botoşani
Considerat unul dintre cei mai importanţi critici literari contemporani, Gheorghe Grigurcu s-a născut pe 16 aprilie 1936 la Soroca (Republica Moldova), pe vremea cînd acest teritoriu aparţinea României. A urmat liceul la Oradea şi, doar un trimestru, Şcoala de Literatură „Mihai Eminescu”. A absolvit apoi Facultatea de Filologie a Universităţii din Cluj-Napoca (1958). Doctor în filologie al Universităţii din Bucureşti (1975). A fost profesor la Oradea; redactor la revista orădeană „Familia”, deţinînd cronica literară. A colaborat şi semnează, şi în prezent, diferite articole şi cronica literară la mai multe ziare şi la majoritatea revistelor literar-culturale din ţară, printre care se numără: „Ateneu”, „Familia”, „Orizont”, „Vatra”, „Tribuna”, „România literară” şi „România liberă”, la care are rubrici fixe.
După debutul cu poezie în ziarul „Crişana” din Oradea (1952), a publicat mai multe volume de versuri: „Un trandafir învaţă matematica” (1968), „Trei nori” (1969), „Rîul incinerat” (1971), „Salută viaţa” (1972), „Apologii” (1975), „Contemplaţii” (1984), „Cotidiene” (1986), „Oglinda şi vidul” (1993), „Un izvor bolboroseşte înăuntrul termometrului” (1996), „Nimic n-ar trebui să cadă” (1997), „Amarul Tîrg” (1997), „Dealul purtat de scripeţi” (1999), „Spaţiul dintre corole” (2000), „Acul şi steaua” (2001), „De unde pînă unde” (2002), „Natură moartă şi vie” (2003), „Un trandafir învaţă matematica” (ediţie definitivă a creaţiei poetice de pînă în anul 2000 – Ed. Vinea, 2004), „Calendar” (2004), „Fiindcă” (2005), „Castele în Spania” (2005), „Şterge soarele de praf ca pe-o mobilă” (2006), „Muzeu” (2008), „Cerc şi punct” (2010), „Nimic n-ar trebui să cadă” (2011).
Activitatea sa de la revista „Familia” avea să-l impună printre criticii importanţi, poziţie susţinută şi mai tîrziu, prin „opiniile pătimaş tranşante, nu o dată excesive”, după aprecierile lui Mircea Martin. A scris numeroase volume de critică şi istorie literară: „Miron Pompiliu şi Junimea” (1969), „Teritoriu liric” (1972), „Idei şi forme critice” (1973), „Bacovia – un antisentimental” (1974), „Poeţi români de azi” (1979), „Critici români de azi” (1981), „Între critici” (1983), „Existenţa poeziei” (1986), „De la Mihai Eminescu la Nicolae Labiş” (1989), „Peisaj critic” (I – 1973; II – 1997), „E. Lovinescu. Între continuatori şi uzurpatori” (1999), „Poezie română contemporană” (I-II, 2001), „De la un critic la altul” (2004) etc. S-a afirmat, de asemenea, şi ca eseist şi jurnalist literar şi politic: „În cunoştinţă de cauză” (1990), „Cum am devenit stalinist” (1998), „Imposibila neutralitate” (1998), „În jurul libertăţii” (2002), „Fişele unui memorialist” (2006), „Opinii în genere inconfortabile” (2007), „O provocare adresată destinului. Convorbiri cu Dora Pavel” (2009), „Exerciţii de adevăr” (2011).
Membru al Uniunii Scriitorilor din România şi al P.E.N.-Clubului român, a fost distins cu Premiul „Opera Omnia” al Uniunii Scriitorilor pe anul 2000. De-a lungul timpul i-au fost decernate Premiile Uniunii Scriitorilor din România, ale Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, ale revistelor „Familia”, „Convorbiri literare”, „Poesis”, „Euphorion”, „Mozaic”, „Cuget liber”, Premiul naţional „Tudor Arghezi” (Tg. Cărbuneşti), Premiul oraşului Bistriţa, Premiul Serilor de la Brădiceni, Premiul Festivalului internaţional de poezie Emia (Deva), Premiul Asociaţiei Culturale „Duiliu Zamfirescu” (Focşani), Premiul „Opera Omnia” al Uniunii Scriitorilor din România, Premiul oraşului Beclean, Premiul de poezie (Deseşti, Sighet), Premiul „Virgil Mazilescu” (Corabia), Premiul Consiliului Judeţean Gorj, Premiul Naţional Monica Lovinescu-Virgil Ierunca (2009). Manifestarea Colocviile tinerilor scriitori care au debutat în 2012 şi care s-a desfăşurat la Alba Iulia în aprilie 2013, i-a dedicat un moment special scriitorului Gheorghe Grigurcu, care a primit Premiul de Excelenţă.

     Şi-n cea de-a doua parte;

        Cu ocazia Zilelor Revistei Familia la Oradea va veni "nucleul tare", după cum l-a prezentat Ioan Moldovan, al Uniunii Scriitorilor format din Nicolae Manolescu, Gabriel Ghifu, Varujan Vosganian, Mircea Mihăieş, Cassian Maria Spiridon, Aurel Maria Baros, Horea Gârbea Adrian Popescu.
 De asemenea, între invitaţi se mai numără redactori, scriitori, poeţi şi critici din toată ţara.  La evenimentul de deschidere a participat şi scriitorul Ioan T. Morar, aflat la Oradea pentru a-şi lansa cartea "Sărbătoarea corturilor".
Zilele Revistei Familia continuă vineri, de la ora 10, în Sala Mare a Primăriei cu un colocviu pe tema "Ofensiva debutanţilor: semn al înnoirii?", la care au fost invitaţi tineri poeţi, în timp ce, de la ora 16.30, tot acolo este programată lansarea cărţii "Nu te opri, nu te întoarce", de Traian Dobrinescu. Volumul va fi prezentat de Nicolae Manolescu şi Răzvan Voncu.


(S:date biografice;faclia,wikipedia

joi, 19 mai 2016

Coşmarul din gând de Teodor Dume

Coşmarul din gând de Teodor Dume: am văzut-o valsând printre resturi de umbre/doar lumina lunii desfiinţa/orice urmă/durerea triumfa/bucăţi decer cădeau peste timp/în aşteptarea mea zădarnică/s-a aşternut frigul/doar ea duhnind a glorie/îşi făcea provizii pentru o altă zi/în care/...

sâmbătă, 7 mai 2016