BINE AŢI VENIT PE BLOGUL lui TEODOR DUME

Oare de ce se moare
fără ca timpul să-ți îngăduie
să te cunoști pe tine însuți?
(teodor dume)

30/04/2016

De paşti... de Teodor Dume

De paşti... de Teodor Dume: culegeam frunze de nuc pe care/bunica le punea la fiert şi vopsea/o grămadă mare de ouă/din când în când /îşi ştergea cu mâneca/lacrimile şi ofta.../viaţa m-a îndepărtat de sat/doar scrânciobul /de sub craca nucului putrezit/mai zgâlţâie liniştea/...

29/04/2016

doar dus, autor Teodor Dume


mă simt ca două şine pe care
se aleargă şi
nu se ajunge nicăieri
mi-am cumpărat şi bilet
doar dus...
în rucsacul de pe spatele încovoiat
am pus o fotografie
un fir de busuioc şi
puţin din singurătate

pe lângă mine trece o umbră
o salut dar nu-mi zice nimic

oare, nu mă recunoaşte?

27/04/2016

Teodor Dume, în Vatra veche (nr.3/martie 2016)


https://mail.google.com/mail/u/0/?ui=2&ik=1184124135&view=att&th=154576c45a569b92&attid=0.1&disp=inline&realattid=43ede1caa4b1a99b_0.1&safe=1&zw

https://mail.google.com/mail/u/0/?tab=wm#inbox/154576c45a569b92?projector=1
revista VATRA VECHE, nr.3/2016, pagina 48

ÎNTÂLNIRI ÎN SPAŢIUL
VIRTUAL

POETUL TEODOR DUME


     
L-am  întâlnit pe Teodor Dume
prin anii 2007-2008 pe site-ul "Rolit",
care astăzi nu mai există. Site-ul avea
secţii de  poezie,  proză,  articole,  personale, iar eu citeam şi comentam cu
mare plăcere materialele postate la
toate secţiile. Nu aveam dreptul să
acord steluţe, eram  începătoare  pe
acel site. M-au atras poeziile lui Teodor Dume nu numai prin sinceritatea
lor, dar şi pentru că le simţeam că şi
când le-aş fi gândit eu însămi, fără să
le fi putut da glas.
La un moment dat, administratorul site-ului a propus ca dreptul
autorilor de a acorda steluţe postǎrilor
valoroase şi de a lucra în administraţie să fie ales în mod "democratic",
cu propuneri şi voturi ale utilizatorilor. Spre marea mea surprindere,
numele meu  a fost propus şi chiar
votat pentru dreptul de a acorda pune
steluţe la secţiile  poezie şi  proză, iar
la  articole am primit, alături de
Cristina Ştefan, despre care voi vorbi
în alt articol, funcţia administrativă de
a valida texte. Aşa am devenit colegă
de serviciu cu Teodor Dume. S-a
întâmplat să ne potrivim nu numai la
gusturile literare, dar şi la concepţiile
de lucru. Având ambii dreptul să participăm la discuţiile din administraţie,
am văzut în Teodor Dume nu numai
un talentat poet, dar şi un om cu
calităţi morale deosebite.
După o vreme, site-ul "Rolit" a
anunţat că-şi închide porţile. Deşi intrasem de puţină vreme, mi se păruse
că pe oamenii de acolo îi cunoscusem
dintotdeauna.  Timpul trece  altfel în
virtual decât în realitatea concretǎ,
transmiterea informaţiei fiind instantanee. În virtual, o luna echivalează
cu ani, drept care închiderea site-ului
m-a prins nepregătită. Tristeţea m-a
copleşit, colaborarea cu colegii mă
îmbogăţise şi nu bănuiam atunci că
mă voi reîntâlni cu foştii colegi de la
Rolit pe alte site-uri. Dupǎ o vreme
însǎ, am primit un mesaj de la d-l
Dume, invitându-mă să lucrez alături
de el în administraţia unui alt site,
"Confluenţe Lirice", condus de Relu
Coţofană. Invitaţia m-a onorat şi bucurat. Am acceptat şi, între 2009 şi
2015, am lucrat cu Teodor Dume în
administraţia "Confluenţelor", unde
am cunoscut mulţi poeţi, despre care
voi vorbi în viitor. Ulterior site-ul a
devenit "Dialoguri culturale", sub o
nouă conducere.
Teodor Dume postase multe din
poeziile lui pe site-ul Agonia (Poezii.ro), site pe care eu m-am înscris
mai târziu. Cel mai bine l-am cunoscut pe Teodor Dume - ca poet şi ca
om - în anii în care am lucrat împreună la "Confluenţe Lirice". Dar ce în-
______________________________
seamnă de fapt a cunoaşte pe cineva,
când nu ai dat niciodată mâna cu el?
Şi totuşi, iată, o cunoaştere a cuiva,
prin poezie, dar şi prin munca alături
într-un spaţiu virtual,  poate fi uneori
mai profundă decât o colaborare în
birouri alăturate!
În 2013, d-l Dume m-a rugat să-i
selecţionez cele mai reuşite poezii din
ultimii ani de pe site-ul Agonia pentru
a şi le aduna într-o carte. Volumul
"Moartea unui fluture alb", (Ed. PIM,
Iaşi 2015), e o culegere de poezii
scrise de Teodor Dume între 2009-
2012, pe le-am împărţit în trei sec-
ţiuni:  "de la părinţi...",  "prin Dumnezeu..." şi  "spre mine", poetul plimbându-se în permanenţă prin universul său indisolubil legat de părinţi şi
bunici, de credinţa în Dumnezeu şi de
aplecarea lui spre trăirile interioare.
Cum scriam într-un comentariu apǎ-
rut în volum, nu o dată am intrat în
poeziile lui Teodor Dume ca în nişte
tablouri. Prezentarea tatălui în cămaşa
albă de duminică din poezia "lumâ-
nări stinse" (dimineaţa l-am găsit îmbrăcat/ în cămaşa lui albă pe care o
purta/ duminica la biserică în cele/
câteva ore de slujbă) m-a dus cu gândul la un tablou de Cezanne reprezentând un bărbat în cămaşă albă. Credinţa şi speranţa în Dumnezeu sunt
prezente în partea a doua a cărţii, iar
în secţiunea a treia, cea mai amplă,
autorul îşi explorează neputinţa şi
resemnarea în faţa vieţii şi a morţii.
Comunicarea poetului cu cititorul e
directă şi se rezumă la esenţă. Talentul de a comprima ideile în numai
câteva cuvinte e vizibil şi în aforismele pe care poetul le-a adunat în
volumul "Vitralii", în curs de apariţie
la Ed. PIM Iaşi, 2016.
Titlul unor poezii spune deja
multe ("moartea, o execuţie lentă"),
iar metaforele sunt vizuale:  în dimineaţa asta o să las lumea/ să se
caţere pe mine ca iederă pe ziduri
("poate doar astăzi"), sau  ne naştem
în fiecare zi/ cu teamǎ ca atunc / când
aşezăm flori parfumate/ sub icoane
care plâng... ("sensuri").
Poeziile lui Teodor Dume, uneori
cu accente filosofice, alteori simple
rugăciuni, sunt un univers în care cititorul se regăseşte în propriile trăiri,
întrebări, speranţe, aşteptări şi deznădejdi. Eu m-am recunoscut în ele
într-atâta, încât, uneori, am simţit nevoia să le traduc în franceză, ştiind că,
în poezie, o traducere nu e doar →

un  transfer de cuvinte dintr-o limbă
în alta, ci o retrăire poetică a traducătorului prin textul autorului. Traducerile poeziilor  "azil intr-o cicatrice" (asile dans une blessure) şi
"tǎcere, se moare" (silence, on meurt)
sunt pe site-ul "Dialoguri Culturale".  
 Volumul "Azil într-o cicatrice"
(Ed. PIM Iaşi, 2015) conţine poezii
scrise în aceeaşi manieră  dumianǎ,
plinǎ de esenţă şi simboluri. O dovedeşte din plin poezia "timpuri"  cu
care se încheie volumul:   când trec
strada/ îmi adun toate gândurile/ sub
aceeaşi urmă/ nu mă sperie zgomotul
paşilor/ de pe asfalt şi nici/ intimidarea luminii// între cele două timpuri sunt eu.        
Deşi trăiesc în altă ţară şi pe un
alt continent, spaţiul virtual mi-a înlesnit întâlnirea culturalǎ şi a deschis
poarta prin care vor ajunge la mine
toate cuvintele încă nespuse de poetul, colegul şi prietenul Teodor
Dume.        
*
CÂTEODATĂ ŞI DUMNEZEU
RĂMÂNE SINGUR

stau în mijlocul unei lumânări aprinse
şi tremur
în tot acest timp întunericul
iese din mine ca dintr-un chip
fără umbră
simt greutatea cerului cum
se prelinge în oameni
liniştea scrijeleşte adânc
s-ar putea spune că cineva a trecut pe
aici
şi într-o bună zi va întreba de mine
iar tu prin fereastra închisă
o să-l rogi pe Dumnezeu
să ţină timpul în loc
eu voi privi din tăişul unei lacrimi

OMUL DIN PIATRĂ

am pus totul deoparte
somnul munca libertatea
ipocrizia şi femeia
stau nemişcat şi fac infuzie
cu aromă de cer
poate puţin dezamăgit
că n-am oprit un strop
de înţelepciune
cât să mai pot rămâne
printre oameni

TEODOR DUME

articol de

VERONICA PAVEL LERNER



24/04/2016

Teodor Dume

Teodor Dume: Să vrei să nu faci nimic e un viciu al omului leneş.

Teodor Dume

Teodor Dume: Cea mai mare umilinţă pe care o poate avea un bărbat faţă de o femeie este iubirea falsă.

Veronica Pavel Lerner (în Observatorul de Canada ) Gânduri despre volumul "Vitralii pe un interior scorojit" de Teodor Dume



http://www.observatorul.com/articles_main.asp?action=articleviewdetail&ID=15454

Gânduri despre volumul "Vitralii pe un interior scorojit" de Teodor Dume 

Acum câtiva ani, când poetul Teodor Dume, unul dintre autorii cu care m-am întâlnit numai în spatiul virtual- m-a întrebat dacă i-as putea selecta poemele pentru un viitor volum intitulat "Moartea, un fluture alb" (Ed. Pim 2013), mi s-a părut interesant faptul că titlul fusese stabilit înainte de redactarea cărtii. Colaborarea la acel volum a fost, pentru mine, recitirea -sau mai bine zis retrăirea poemelor pe care le citisem deja pe diverse site-uri. Cred că si la volumul "Vitralii pe un interior scorojit" (Ed. Pim 2016), titlul fusese stabilit înainte de a se fi născut cartea, ceea ce dovedeste gândirea de ansamblu a poetului atunci când planifică editarea unei cărti.

Am primit volumul de fatǎ prin postă - drumul din România până în Canada e lung, a durat un timp care mi s-a părut o eternitate- si imediat m-am cufundat în lectura lui. Mi se spusese că e o carte de "aforisme", dar, după lectură, mi s-a părut că a fost bine ca în titlul de pe coperta volumului să nu figureze cuvântul "aforisme". În schimb, în interiorul cărtii, pe prima pagină, figurează între paranteze subtitlul "aforisme, citate, gânduri-sentimente"

Am citit cele peste 400 de "minipoeme" -as spune- cu aceeasi intensitate cu care, acum câtiva ani, "trăind" poemele lui Teodor Dume, le grupasem, pentru volumul "Moartea, un fluture alb" în trei părti: "...dinspre părinti", "prin Dumnezeu..." "spre mine..." . Am recunoscut vâna autorului dar si, într-un fel, maturizarea poetică a lui Teodor Dume, cea în care poetul ajunge la "esentă", eliminând orice cuvânt în plus. Rezultatul acestei filtrǎri sunt ceea ce eu as fi numit "aforisme poetice", de altfel unice în felul lor.

Iată unul din aceste aforisme: "iubirea, două respiratii între care /se joacă un copil" (pg. 4). Cum cunosteam bine poeziile din volumul "Moartea, un fluturea alb", lectura m-a dus cu gândul la poezia "între două respiratii" (partea a doua, "prin Dumnezeu...", pg. 61), al cărei final este "între cele două respiratii/ se joacă în copil". Iată că poetul a adăugat înaintea ultimelor versuri cuvântul "iubire" -legat desigur de credintă- si asa s-a născut un aforism. La fel, prin reducerea unor poeme -deja scrise- la esentă, s-au născut multe din minipoemele cărtii. Apar idei ale poemelor anterioare, gânduri, adevăruri simple, uneori metafore, pe scurt regăsim aceleasi stări din volumul "Moartea, un fluture alb", în care poetul e cu sine, cu amintirea celor plecati si cu Dumnezeu. Asa le-am citit, asa cred că poate fi definit poetul Teodor Dume.

Dacă în primul capitol găsim acest gen de "adevăruri" gândite de un poet, în cel de al doilea, intitulat "micropoeme" găsim câteva versuri în formă de "Haiku" în care sunt peisaje, imagini sugerate în câteva cuvinte, venite, cred, tot din poeziile anterioare: "seară de iarnă-/ zgribulit bunicul /închide poartă" (pg 86), sau "pustietate /iedera invadează /podul casei" (pg.81). Tot aici însă găsim si unele citate : "să nu pretinzi altuia ceea ce tu / nu poti fi" (pg. 98), sau "esti întelept dacă stii să taci si inteligent / dacă stii când să taci" (pg. 113). Sursa citatelor nu este indicată.

Prezentarea grafică este excelentǎ, coperta aleasă de Mioara Bălută, care a făcut si tehnoredactarea cărtii, este sobră si elegantă, iar prefata lui Ionut Caragea întregeste frumusetea si valoarea volumului.







Veronica Pavel Lerner    4/23/2016

Contact:

20/04/2016

Teodor Dume

Teodor Dume: Cel care suferă se contopeşte cu fiinţa şi devine unul şi acelaşi, iar acea contopire compensează suferinţa celuilalt.

Teodor Dume

Teodor Dume: Să defineşti viaţa e ca şi cum ai privi într-un puţ în care arunci piatra şi-i auzi doar ecoul...

17/04/2016

Teodor Dume; Algoritm literar nr.1(15),anul VII, martie 2016 (director fondator Ioan Barb)

A apărut revista de cultură și literatură Algoritm Literar, nr. 1 (15), anul VII, martie 2016.
Au publicat în acest număr Silviu Guga, Ion Pop, Cornel Ungureanu, Al. Săndulescu, Monica Pillat, Ioana Bogdan, Liliana Popa, Ioan Barb, Radu Ciobanu, Carmen Brăgaru, Leo Butnaru, Ioan Radu Văcărescu, Felix Nicolau, lie Gyurcsik, Daniel Lăcătuș, Mioara Bahna, George Pașa, Nuța Crăciun, Constantin Stancu, Gheorghe GRÜN, Violeta Deminescu, Marian Hotca, Nina Corduneanu, Daniela Sorian, Cornelia Filip , Viviana Milivoievici, Dorin-Gabriel Mureșan, Dumitru Hurubă. 

Algoritm Literar, nr. 1 (15), anul VII, martie 2016
coperta martie 2016

coperta1interiorr

15/04/2016

Teodor Dume; Gheorghe Grigurcu, la 80 de ani! Din"urbea" de pe Criş, LA MULŢI ANI!

http://www.poezie.ro/index.php/author/0025562/Teodor_Dume

În fiecare lună de aprilie, din ultimii câţiva ani, m-a bucurat momentul în care l-am sărbătorit, în gând şi suflet, pe Gheorghe Grigurcu. Mă bucur şi acum, în aprilie 2016, când domnia sa a împlinit 80 de ani. Spuneam mereu şi o spun şi acum: Viaţa domniei sale, aparent simplă, îşi asumă, într-un mod emblematic, trăirile de dinainte de 1989 şi ceva mai încolo când eu , Teodor Dume, eram adolescentul timid şi băteam cu sfială la porţile literaturii, fără să ştiu că prin marele Grigurcu voi ajunge un Făt Frumos fără poveste, un prinţ iubitor de cuvinte şi împreună vom "marşa" pe structura unei existenţe ce ne caracterizează. Această nouă identitate pe care Gheorghe Grigurcu  mi-a făurit-o în "urbea" de pe Criş  , cum îi plăcea să spună, se încadrează în măsura unei poveşti în care personajul promite, deşi complexele lui sunt mărturisite parţial. Acea parţialitate a existenţei devine o realitate dureroasă.

Surprinzător sau nu, Gheorghe Grigurcu, în această lume mereu în mişcare, mi-a dăruit şansa de a produce stări şi ale exterioriza fără a indica, uneori, sursa interioară care-mi cicatriza suferinţa. Iată-mă azi un personaj care străbate în interiorul cetăţii cuvintelor şi-i mulţumeşte lui Gheorghe Grigurcu, la împlinirea vârstei de 80 de ani, pentru că mi-a  reactivat şi amplificat dorinţa de a fi ceea ce sunt.
Lăsând la o parte iubirile ori durerile ascunse, sentimentele dar şi eşecurile din trecut, mă văd obligat să mă confesez cuvântului,( deşi  am expus deja  multe dintre elementele existenţei mele), încercând astfel să intru în sărbătoare.

Ziua în care ne naştem e cu totul altfel. Şi asta pentru că locuim, pentru o vreme, într-o viaţă în care nu ne aparţine. Paradoxal sau nu, suntem experimente vii pe care se încearcă definirea timpului.
        Gheorghe Grigurcu a venit printre lucruri în primăvara anului 1936, aprilie, 16. Coincidenţă sau nu, primăvara aceasta m-a adus şi pe mine  tot într-o zi de aprilie 4. Poate că tocmai durerea din frumuseţea acestui anotimp a creat poteca pe care urma să păşim înspre o lume care nu ne aparţine. Chiriaşi în propria viaţă oscilăm într-o zbatere surdă dorind să persistăm ca oameni, dar în lupta cu insignifiantele detalii, uneori, uităm de noi. Nu ştiu, poate că toate aceste elemente sunt semne de recunoaştere a fiinţei.
       Aflându-mă printre cei mulţi care nu ştiu prea bine limbajul cuvântului, în acest context, voi încerca să definesc, printr-o simplă punctare, o părticică din Omul Gheorghe Grigurcu, care în această primăvară a împlinit 80 de ani. Acest Om şi mare critic (numărul unu al poeziei din România), care a creat, prin scriitura domniei sale, lumi paralele într-un Univers arhid dar şi punţi de legătură între cuvânt şi cei care ştiu să-l folosească, trăieşte  echilibrat într-o lume în care noi cei mulţi încercăm să o descoperim. Comportându-ne ca atare noi cei care încercăm să ajungem la poarta cuvântului îl putem privi, la ceas aniversar, ca pe un uşier care ne validează (sau nu) trecerea   înspre o lume a cuvintelor.
        Nevoia de a ne apropia de Dumnezeu, dar şi de noi înşine, ne face să ne privim, din când în când, şi în anumite momente, ca pe nişte frumuseţi prin complexitatea cărora navigăm. Nutresc speranţa că cei mai mulţi  dintre noi ne hrănim prin şi cu frumuseţea cuvântului, chiar dacă realitatea ne împinge uneori înspre latura subiectivă cerându-ne sacrificii dar şi respect.
       Azi, poate doar azi, nu putem fi subiectivi pentru că exprimarea vârstei, prin ceea ce facem, îmbină respectul cu munca şi cu celelalte elemente definitorii ale vieţii.
Privindu-l pe Gheorghe Grigurcu observ un erou supravieţuitor care s-a debarasat de frică şi neputinţă (deşi elementele acestea nu l-au caracterizat niciodată) într-un sistem social trecut neadecvat firii domniei sale. Identitatea acestui mare Om nu trebuie confirmată şi nici argumentată pentru că drept mărturie stau nenumăratele sale titluri de cărţi şi cronicile pe care le-a semnat indicând cu profesionalism nivelul la care a ajuns omul prin creaţia sa. Nu voi face o enumerare a titlurilor de carte şi nici a numelor acelora care au scris, pentru că ziua de 16 aprilie e un moment unic din viaţa aceluia pe care l-am stimat şi-l stimez şi care mi-a deschis larg  ochii înspre cunoaşterea cuvântului. Şi cu această ocazie îi mulţumesc pentru episoadele trăite şi petrecute împreună în "urbea" de pe Criş. Toate acestea au avut un impact  pozitiv asupra a tot ceea ce a urmat să fac. Posibil ca aceste amănunte să nu intereseze, dar orice lucru care mi se întâmplă are valoarea şi timpul său. Majoritatea dintre noi suntem lacomi. Vrem mult şi dăruim puţin.(...)

"Gheorghe Grigurcu domină de ani de zile viaţa literară fără să se amestece în ea. Nu cred că a existat în ultimii 15 ani un autor mai serios şi, în acelaşi timp mai productiv, indiferent dacă îşi exersa condeiul neobişnuit în comentariul politic, în poezie, în eseu, în polemică, în critică sau istorie literară. (…) El nu este un critic literar care scrie şi versuri şi nici un poet care scrie şi critică literară, el este în egală măsură un poet de primă mărime şi unul dintre cei mai importanţi critici literari ai acestei perioade de tranziţie între milenii” ( Ana Blandiana ).”

„„Pentru cine e dispus s-o facă, devine evident că Gheorghe Grigurcu este unul dintre cei mai buni critici de azi”. „Cînd am scris (…) despre o culegere antologică a lui Gheorghe Grigurcu, am indicat numele cîtorva poeţi afini, de la Williams la Benn, pe care originala lui poezie îi evocă în latură stilistică, în felul de a concepe metafora sau în compoziţia poemului. (…)Aceste şocuri imagistice în lanţ, la care poetul ne supune, nu sunt numai decorative, gratuite, ci şi frumoase ca nişte perle date la iveală dintr-o scoică” (Nicolae Manolescu).”

„„Un simbol al intransigenţei devine Gheorghe Grigurcu, criticul literar de mare talent aflat de mulţi ani într-un exil neoficial, la Târgu-Jiu. (…)Cel care are dreptate în absolut este, bineînţeles, Gheorghe Grigurcu” (Alex Ştefănescu).”
      Iată o cifră; 80,. Destinul, lăcomia (numită, în situaţia de faţă, dorinţă) sau crezul din lăuntrul lui Gheorghe Grigurcu l-au propulsat până dincolo de limitele normale ale vieţii. Motivaţia nu poate fi decât lupta pentru înfrângerea aceea ce primim la naştere ;frica, teama, iubirea şi moartea. Grija deosebită faţă de cuvânt l-a ajutat pe Gheorghe Grigurcu să  depăşească momentele trecutului. Nu voi detalia condiţiile socio-sociale pentru că ele au devenit istorie, şi în timp subiective, fără formă chiar dacă fondul a existat şi încă mai persistă în unele situaţii limită. Toate aceste nuanţe, ca să nu zic percepţii,  uneori diferite pentru unii, Gheorghe grigurcu le-a punctat în una dintre prefaţele cărţilor mele.Judecând obiectiv şi fără prejudecăţi, implicând sinceritatea, nu pot decât să reliefez ceea ce unii au spus deja. Îmi este foarte greu să vorbesc despre criticul Gheorghe Grigurcu, chiar dacă, despre calitatea sa de Om am mai vorbit cu multe alte ocazii, dar îmi revine sarcina morală de a-i mulţumi în numele multor lucruri.
        La ceas aniversar, datorită contrastului dintre doi scriitori, îmi sunt încorsetate cuvintele de emoţie. Şi asta pentru că pe Gheorghe Grigurcu l-am cunoscut în împrejurări favorabile mie şi "defavorabile" domniei sale. Spun "defavorabile" domniei sale având în vedere regimul de atunci şi traiectoria pe care o avea de urmat. Acest moment de criză a identităţii a fost punctat de către Gheorghe Grigurcu în prefaţa cărţii mele "Strigăt din copilărie" :(Pe poetul Teodor Dume nu mi-l pot imagina decât pe fundalul oraşului său, care timp de aproape trei decenii a fost şi al meu, Oradea. Oraş subtil şi cochet, neîndoios, cu o tradiţie barocă filtrată printr-un secession melancolic, fumuriu, dar şi cu o prospeţime indicibilă a văzduhului său, cu o adolescenţă perpetuă a uşoarelor adieri ale acestuia, încărcat de miresmele aspre ale şesului şi de cele mai conciliante, blajine, ale dealurilor între care se află.
Iluzie, s-ar putea replica, ficţiune! Desigur, dar numai până la un punct. Căci orice loc se întreţese cu fibra sensibilă a celui ce s-a legat de el prin naştere, ori prin îndelungă vieţuire, mai exact spus cu fibra unei anume vârste a persoanei. Copilăria, frageda tinereţe dizolvate în aerul orădean nu reprezintă o pură iluzie, un pretext de nostalgică evocare, strict personală, a subsemnatului, silit a urma o altă traiectorie geografică, câtă vreme le regăsesc în stihurile, cu o sufletească determinare mai presus de toate, ale autorului cărţii de faţă.
Prin pana sa, ele se obiectivează, devin un miraj interogativ, ce mă supune, în calitate de cititor, unui text de identificare. <Gheorghe Grigurcu>)
      Ţin minte că şi subsemnatul, într-o anumită perioadă, am fost "propulsat", cu voie sau fără voie, înspre necunoscut. Ambii părăsind "urbea" de pe Criş ne-am simţit stingheri în propria noastră fiinţă. Interesant mi se pare faptul că prietenul meu de atunci, Gheorghe Grigurcu, a fost singurul care în acea zi (de 4 aprilie) m-a felicitat şi m-a îmbrăţişat. A fost un lucru minunat şi de suflet. Sunt lucruri care se întâmplă uneori în tăcere şi pe care le tatuezi pe suflet. Nu ştiu dacă tăcerea degradează sau împlineşte, ştiu doar că, indiferent de pretext, viaţa este un experiment, un refugiu şi rareori un crez.
        Gheorghe Grigurcu, tăcut, s-a refugiat în cuvinte. Acest refugiu i-a întărit capacitatea creativă şi pofta intelectuală.
Spuneam cândva că cel care suferă se contopeşte cu fiinţa şi devine unul şi acelaşi. Acea contopire compensează suferinţa celuilalt.

        Onorând acest eveniment mi-am permis să-i dedic lui Gheorghe Grigurcu (în mod special) cartea "Vitralii pe un interior scorojit", care a apărut în luna aprilie şi cu ocazia zilei mele de naştere (04 aprilie), dar şi a domnului Ionuţ Caragea (născut pe 12 aprilie). O  carte născută în zodia "berbec" şi dăruită din suflet altor trei "berbeci"

        Aşadar, din "urbea" de pe Criş, la mulţi ani, maestre Gheorghe Grigurcu!

13/04/2016

cartea; VITRALII PE UN INTERIOR SCOROJIT, de Teodor Dume, a ajuns şi la ROMA



astăzi văd ziua printre Vitralii... mulțumesc Teodor Dume, cartea a ajuns și la Roma
Îmi placeVezi mai multe reacţii
Comentează
Comentarii
Doina Cotescu felicitari pentru carte
Teodor Dume mulţumesc domnule Valeriu Dg. Barbu. mă bucur că aţi primit cartea
Îmi placeRăspunde11 oră
Veronica Lerner O carte de "aforisme", splendid prezentata, cu un titlu foarte potrivit si cu un continut mai mult decat poetic. O carte unica in felul ei, cu "aforisme poetice"...M-am delectat citind-o, de altfel dintr-o suflare!
Teodor Dume
Scrie un comentariu...

11/04/2016

Teodor Dume, LA MULŢI ANI; IONUŢ CARAGEA!


LA MULŢI ANI, IONUŢ CARAGEA!

Pe 12 aprilie scriitorul IONUŢ CARAGEA va împlini 41 de ani, dintre care jumătate i-a dedicat scrisului. Acum la ceas de sărbătoare mă bucur că am şansa de a-i spune un călduros şi prietenesc "LA MULŢIU ANI".

Cu această ocazie o nouă apariţie editorială, UMBRĂ LUCIDĂ, îi reliefează împlinirile alături de cei dragi.


Mă bucur că am avut privilegiul, cu ocazia zilei de naştere a domniei sale,(12 aprilie) să-i dedic şi eu ultima mea carte "VITRALII PE UN INTERIOR SCOROJIT", dedicată şi domnului dr. Gheorghe Grigurcu cu ocazia împlinirii a 80 de ani, pe 16 aprilie.
***
Editura Fides din Iaşi a publicat în aprilie 2016 volumul de poeme "Umbră lucidă", semnat de Ionuţ Caragea. Cartea conţine 47 de poeme scrise de autor în anul 2016. Prefaţa volumului îi aparţine criticului literar Maria-Ana Tupan, tehnoredactor a fost Dumitru Scorţanu (directorul editurii Fides), iar ilustraţia copertei a fost realizată de Ionuţ Caragea. Cu ocazia împlinirii vârstei de 41 de ani (pe 12 aprilie), Ionuţ Caragea îi invită pe cititori să citească poeme şi extrase din volum pe situl său personal:
http://www.ionutcaragea.ro/poezie_files/umbra%20lucida.htm
Prefaţa cărţii (fragmente):
„O nestemată barocă, se poate spune despre cel mai recent volum de versuri al lui Ionuţ Caragea, umbra – ca metaforă – fiind tema ale cărei variaţiuni o desfac precum un evantai, sau aşa cum pulverizează atmosfera vaporoasă lumina sinteză în curcubeu. E o poezie a deducerii lumii din absenţă, un exerciţiu amintind de Heraclit, care încerca să gândească soarele ascunzându-l vederii. Lumina înţelegerii este extrasă din contrariul ei, deşi farmecul baroc al universului imaginar e dat, nu de pozitivul epifaniei, ca în poezia incarnaţionistă, ci de implozia, de infinita scindare interioară sau punere în abis a unei imagini ambivalente. Umbra lucidă alătură întunericul unei lumini divizate (lux + idus, de la iduare, a diviza). Fiinţa ce se desprinde din haos, sau materia ce parvine la conştiinţă pot fi corelative simbolice ale acestei metafore distribuite metonimic în cuprinsul unui volum de patruzeci şi şapte de poeme, o cifră care, din nou, alătură numărul asociat mitopoetic Creaţiunii numărului crucificării sau aneantizării trupului ei manifest. Supunând această metaforă revelatoare, cum i-a spus Blaga, sau cognitivă, cum îi spun acum retoricienii, unei variaţiuni fenomenologice, poetul îşi demonstrează forţa imaginaţiei ce poate face un alai de lucruri să se ridice din neant, ca în prima zi a creaţiunii. El recurge la un tropism biblic, ţesând în jurul unor obiecte sau imagini umile parabole ale condiţiei umane. Umbra este noaptea, complement al zilei, moartea, dublul optic al trupului ca şi dublu socratic, demonic, sau angelic, este haosul originar, absenţa, moartea, lipsa de sens sau existenţa în afara valorilor spirituale, dar şi simbolul transcendenţei la care spiritul are acces evadând din hazard şi caducitate. Concentrarea fiecărui poem pe o temă şi folosirea unui limbaj remarcabil de unitar şi de economic prin înlăturarea oricărui cuvânt redundant fac aceste poeme greu, dacă nu imposibil de parafrazat. Ele au ceva din concentrarea sonetului englez, care se termină cu o idee sumativă în distihul final. Criticul se vede silit să renunţe la încercarea de a lua un text în stăpânire, deoarece, asemeni unei parabole biblice, poemul nu poate fi disecat, anatomizat, sensul său degajându-se din întreg. Alteori, poemul construieşte o singură metaforă, care, asemeni unui atractor, cosmicizează elementele unei mici drame existenţiale, deopotrivă familiare şi înstrăinate... (...) Metaliteratura e un loc geometric al postmodernităţii, dar Ionuţ Caragea nu pare interesat de afiliere stilistică, ci de modul analogic, al complementarităţii, în care prelucrează metafora centrală. Dedicând poemul Eu simt şi presimt Dumnezeirea Anei Blandiana, el îl construieşte astfel încât să fie o superpoziţie de stare contrară. Foarte populara Rugăciune a Anei Blandiana – în care poeta zugrăveşte creaţia lumii empirice, epifania (incluzându-l şi pe Isus, care a ales şi a dat doar binele) – primeşte o replică în cheie cuantică: nu o ipostaziere a divinităţii în om se urmăreşte, ci dematerializarea sa într-un univers paralel de stări matriceale, virtuale. În „Cuvinte nepotrivite”, perfecţiunea căutată de modernişti precum Arghezi e dedusă din contrariul ei în versuri care dansează pe frânghia subţire dintre abstract şi concret, dintre un scenariu intuitiv şi o fugă muzicală a metaforelor, în căutarea unor corelative obiective cum numea T.S. Eliot tropii săi favoriţi. Chipul poetului în poem este „ridat” ori de câte ori greşeşte meşteşugul potrivirii cuvintelor... (...) Tradiţia imnică este rescrisă într-un poem despre întâlnirea de gradul trei, cu transcendentul întrupat în Isus, în dulcele stil nichitastănescian, holismul necuvintelor acestuia fiind însă înlocuit de o ipostaziere interioară, a poetului în dubletul propriei conştiinţe de sine... (...) Această artă poetică în negativ, definind creaţia prin afirmarea contrariului ei, conferă gândirii poetice profunzime, relief, sugestivitate. Poezia e în esenţă joc, reprezentare, de unde dificultatea de a stabiliza lunecarea limbajului în diferite structuri de sens. Poemul din debutul volumului defineşte misterioasa existenţă a poetului ca sursă de perplexitate. Ca logophoros, purtător al cuvântului apocaliptic, el aduce sabia cu tăiş dublu a sensului literal/figurat: e „biciul de flori” al pământului şi „praful de puşcă al stelelor”. Călcând pe covorul roşu al propriului sânge, la braţ cu „Doamna moarte”, poetul se inserează într-un scenariu al reprezentării care îl smulge din existenţa unică, asigurându-i „multe vieţi” sub tot atâtea măşti retorice. El pare să înainteze printre scene reale, prezente sau istorice, cărora le descoperă un posibil sens figurat. (...) Cu studiată simetrie, poetul invocă, în poemul final, Fluture cu aripi de cuvinte, un complex imagistic, cu o superpoziţie de metafore, care alcătuiesc o matrice de stări: o râmă ce înghite verdele edenic al pământului, precum şarpele biblic distrugător, devine semnificant pentru viermele de mătase pe care poetul îl vrea transformat în fluture cu aripi de cuvinte, ce devine la rândul său semnificant pentru zborul lui Icar, asociat deopotrivă artei (labirintul ce îngrădeşte natura bestială) şi soarelui, luminii, în ipostaza sa potenţial thanatică. Ucigaşe cu adevărat sunt însă superficialitatea contemporanilor, lipsa nevoilor spirituale, cărţile necitite semănând unor morminte. Ionuţ Caragea ne deschide ochii asupra lumii prin care trecem şi pe care o descoperim abia citind, de exemplu, despre umbră ca unic martor al întregii noastre vieţi reduse la câteva amintiri, şi ca unică predicţie sigură. Este un comentariu ironic asupra fragilităţii noastre identitare, asupra memoriei limitate ce ne condamnă la un prezent perpetuu sau nici atât. Imaginarul umbrei nu este totuşi, la Ionuţ Caragea, un simptom al nihilismului, ci, dimpotrivă, o poetică în sensul în care Immanuel Kant (Critica puterii de judecată) asocia lucrului în sine, ca matrice infinită de posibilităţi, doar arta.” (Maria-Ana Tupan)

07/04/2016

Onoarea şi demnitatea sunt cele mai mari calităţi ale unui prieten adevărat. aforism de Teodor Dume - Trilulilu Downloader

Onoarea şi demnitatea sunt cele mai mari calităţi ale unui prieten adevărat. aforism de Teodor Dume - Trilulilu Downloader: Descarca sau asculta online Onoarea şi demnitatea sunt cele mai mari calităţi ale unui prieten adevărat. aforism de Teodor Dume gratuit fi fara timp de asteptare!

Onoarea şi demnitatea sunt cele mai mari calităţi ale unui prieten adevărat. aforism de Teodor Dume - Trilulilu Downloader

Onoarea şi demnitatea sunt cele mai mari calităţi ale unui prieten adevărat. aforism de Teodor Dume - Trilulilu Downloader: Descarca sau asculta online Onoarea şi demnitatea sunt cele mai mari calităţi ale unui prieten adevărat. aforism de Teodor Dume gratuit fi fara timp de asteptare!

armoniiculturale.ro/george paşa despre cartea: VITRALII PE UN INTERIOR SCOROJIT, de Teodor Dume


http://armoniiculturale.ro/2016/04/03/george-pasa-despre-cartea-vitralii-pe-un-interior-scorojit-de-teodor-dume/


George Paşa despre cartea: VITRALII PE UN INTERIOR SCOROJIT, de Teodor Dume

teodor_dume_1459697413
Cea mai recentă carte a scriitorului orădean Teodor Dume, „Vitralii pe un interior scorojit”, a apărut în 2016, la editura „PIM” din Iași, și conține o colecție de 445 de aforisme, gânduri personale, micropoeme, unele dintre ele apropiindu-se prin formă și conținut de haiku. Textele sunt organizate în două secțiuni, prima conținând aforisme propriu-zise, așezate în pagină sub forma versurilor, iar a doua, micropoeme, organizate, în general, sub forma tristihului, a distihului sau chiar a poemului într-un vers. Tematic, cele mai multe dintre ele reflectă cam aceleași obsesii creatoare din volumele anterioare de versuri, încercând să fixeze în rama timpului stări, fulgurații, devenirea unor sentimente, paradoxuri, dialoguri cu sine, rescrierea unor gânduri deja fixate în conștiința culturală a umanității. 
Uneori mai conceptuale, alteori mai poetice, gândurile dumiene par niște încercări de fixare în scris a unor stări comune tuturor oamenilor. Până să găsească acele cuvinte care exprimă adevărul ființei, se trece printr-o suită de dibuiri, interogații, contraziceri, chiar și reduceri la absurd, pentru ca, în cele din urmă, să se întrezărească și adevărul ființei. S-ar spune, la o primă vedere, că totul este atât de limpede spus, încât n-ar mai fi nimic de adăugat, ideile având deja puterea unor axiome. Și totuși, o oarecare nesiguranță a zicerii, teama că acele lucruri deja s-au spus (și, în unele cazuri, chiar s-au mai spus, deși nuanțele adăugate de autor ar veni să ne contrazică), că „trestia gânditoare” se va frânge cândva și vor rămâne atâtea adevăruri nespuse, toate acestea dau măsura unor zbateri între contrariile inerente ființei umane.
Aș începe cu acele micropoeme / aforisme care mi se par mai reușite și lasă mai multă deschidere. Acestea ar fi textele 1, 67, 79, 121, 312, 317 și 365. La primul dintre ele aș insista puțin, fiindcă acea deschidere de care vorbeam îmi permite o altă viziune, nu neapărat diferită: „cel ce ocolește suferința / moare încet pentru că nimeni și nimic / nu poate ocoli atingerea” (p. 7). Și totuși, conștient sau nu, omul caută eliberarea de suferință, dar, fără a o cunoaște, nu are cum să fie eliberat. Liniștea sa pare, mai degrabă, neantizare a ființei. Aforismul 67 mi se pare deosebit de reușit, dacă îl acceptăm ca pe un gând poetic, nu ca având valoare de axiomă: „nicio piatră nu se scufundă / până-n adânc / singura posibilitate / ar fi / sunetul ei” (p. 25). În câteva cuvinte, gândul 79 ne lasă aceeași deschidere spre înțelegere: „a fi OM înseamnă să ai suflet de floare” (p. 29). Adică să te deschizi, să dăruiești oamenilor mireasma sufletului tău, conștient că în trecerea ta fulgurantă aceasta este singura compensație a veștejirii. Aforismul 121 aduce viziunea din ”Moartea, un fluture alb”, de fapt o „recăutare a tonului”: „moartea, o zbatere de fluture devorat / de dangătul straniu / al unui clopot” (p. 40). De fapt, dincolo de mai multe definiții date unor concepte: moartea, iubirea, ura, invidia, durerea, suferința etc., autorul se află permanent în căutarea semnului (cuvântului) care să redea imprecizia unor stări. Cum ai zice, în glumă cumva: Azi ești alb, fluture negru. / Când o să te văd integru? Pentru că, așa cum spune domnul Dume în aforismul 128, „frumusețea e o stare pe care nimeni nu o / poate reda” (p.41). Gândul 312 transmite ceea ce reprezintă un crez și un destin de poet: „rogu-vă, călcați încet // asemeni umbrei / mă retrag în mine pentru / a mi se ierta ceea ce am fost / o taină… (p. 87).
Aici aș încheia scurtul meu periplu prin paginile acestui volum împlinit, fiindcă uneori e suficient să găsești măcar 10-15 gânduri în jurul cărora să se construiască o întreagă poveste: povestea unui om, din ale cărui neîmpliniri și nerostiri rămâne, poate, ideea de zbor. Spre altceva.
George PAȘA
P. s. Pentru că mâine domnul Teodor Dume împlinește vârsta de 60 de ani, îi urez, încă de pe acum, „La mulți ani!”.


03/04/2016

Teodor Dume, la 60 de ani


TEODOR DUME, LA 60 DE ANI!

Da, la 04 aprilie, împlinesc 60 de ani.Nu ştiu dacă sunt bătrân sau nu. Ştiu doar că timpul nu iartă chiar dacă Dumnezeu, uneori, mă priveşte bănuitor.. Nu-mi doresc decât; sănătate şi multe bucurii alături de cei dragi mie, şi fireşte alături de voi toţi prietenii mei cunoscuţi şi necunoscuţi. Şi îmi mai doresc ca timpul să treacă pe lângă mine fără să mă tragă de mânecă.
Şi pentru că vi-am promis cartea , "Vitralii pe un interior scorojit", primiţi-o ca pe un dar de suflet. Cartea s-a născut în zodia "berbec" şi am dedicat-o altor doi berbeci dragi mie; dr. Gheorghe Grigurcu (născut pe 16 aprilie) şi lui Ionuţ Caragea (născut în 12 aprilie).


Mamier Angela Nache despre cartea; Vitralii pe un interior scorojit, de Teodor Dume


Mamier Angela Nache
Angela nache mamier Franta 


Autorul cugeta la moarte fara teama,caci Viaţa celui care se teme de moarte este tot un fel de moarte :
« eu sunt unul şi acelaşi cu tata
între noi sunt doar câteva iluzii şi
un somn care înspăimântă
restul nu mai contează...
şi dacă nu ar fi fost tataşi dacă nu aş fi fost eu
şi dacă nu am fi murit
în fiecare primăvară
fiecare plecare ar fi fost
o zbatere de fluture devorat
de dangătul straniu al unui clopot

şi dacă...”
Moartea este o rana deschisa ,autorul pare sa o accepte ,este acel tunel care are Lumina la celalalt capat :
« ca jertfă
nici chiar moartea nu doare
mai tare decât dorinţa
de a iubi sau
a fi iubit
dar să nu uităm că şi iubirea
e o moarte lentă pe care Dumnezeu
o acceptă ca jertfă pentru oameni »
Nu îl îngrozeste ,dimpotriva,pare sa accepte ideea mistica a unei schimbari vesnice .O atitudine demna caci aceste cuvinte sunt un fel de baraj,o lupta lirica ,un om care nu vrea sa capituleze.
Poeta Emily Dickinson spunea ca « moartea este o noapte furtunoasa si un drum nou » ,o trecere spre eternitate ».
Ce înseamnă moartea? Ce înseamna viata este ora întrebarilor capitale ,ale unui poet care iubeste viata cu pasiune ,chair daca nu reprezinta decât o clipa efemera:
« prin lumina lumânărilor
mişc privirile dintr-un colţ într-altul
şi nu spun nimic
am o teamă stranie şi
teama asta
mă face să-l rog pe Dumnezeu
să se aşeze pe patul în care
cândva
o visam pe mama »
« Moartea n-are sens decât la oamenii care au iubit pasionat viaţa. Să mori, însă, fără să ai de ce să te separi?! Detaşarea este atât negaţia vieţii, cât şi a morţii. Cine a învins frica de moarte a învins şi viaţa. Căci ea nu este decât un alt cuvânt pentru această frică ».
Emil Cioran în Lacrimi şi sfinţi
Teodor Dume a ales un stil simplu,direct fara zorzoane ,o influenta benefica a poeziei universale .Nichita Stanescu avea aceste gen de reflectii ,formulate clar ca adevarate maxime filozofice substantiale " etc etc etc Sunt si alte interpretrai critice,nu numai ale mele ...Deci Teodor Dume este unul dintre "cel mai iubit dintre pamânteni" emoticon smile