Avatarurile lui Schreber visând pe muzica vieneză în vagonul de dormit este epopeea lui Ioan Barb şi a lui Liviu Ofileanu, cei doi aezi din vestul civilizat. Amândoi sunt fascinaţi de cultură: Barb la sensul nostalgic şi perspectival, Ofileanu la modul simfonic, pe o mie de voci. Vieneză este nostalgia lui Barb ce tinde spre un nimic cu eleganţe simboliste, regională îm limbaj este ocoşenia impredictibilă a lui Ofileanu. Ascultăm un duet de un livresc postmodernist, dar care, prin sensibilitate şi detaşare de ambiţii lumeşti, după ce toată lumea a fost filtrată prin mintea poetică, se încadrează în mai modernul, holistul postmodernAbsorbim două feluri de intensităţi care viscolesc peisajul poetic cu explozii, apoi cu trandeţuri. Ochiul poetic vede acum şi atunci, auzul poetic nu ratează nicio zicere şoadă, după cum nu devine indiferent nicio clipă la efluviile trecutului. Confesiune de construcţie şi nouă plăsmuire a lumii sufletului este dialogul poetic dintre Barb şi Ofileanu.
Felix Nicolau
Fără - aparent - alte rădăcini comune decât plăcerea de a poetiza, Liviu Ofileanu şi Ioan Barb reuşesc un dialog poetic care - sunt convinsă - le va aminti unora contradansuri celebre din istoria trecută a literaturii noastre (...)
Sunt în această culegere pseudojurnale de existenţă, confesiuni fantasmatice, secvenţe de viaţă decupate într-o notaţie expresivă, care se îngână şi răspund, cum se întâmplă, în rare şi binecvântate momente, să-şi vorbească, fertil şi simfonic, spiritele care se închină aceloraşi zei.
Sunt în această culegere pseudojurnale de existenţă, confesiuni fantasmatice, secvenţe de viaţă decupate într-o notaţie expresivă, care se îngână şi răspund, cum se întâmplă, în rare şi binecvântate momente, să-şi vorbească, fertil şi simfonic, spiritele care se închină aceloraşi zei.
Rita Chirian
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu