BINE AŢI VENIT PE BLOGUL lui TEODOR DUME

Oare de ce se moare
fără ca timpul să-ți îngăduie
să te cunoști pe tine însuți?
(teodor dume)

21/12/2014

18/12/2014

Teodor Dume: răscruce. între singurătate şi ultima haltă


îmi pun capul pe palme şi aştept
ca şi cum nimeni nu m-ar fi dorit
sângele îmi aleargă prin vene
îl aud dar
nu spun nimic
sunt un anonim uitat într-o casă
cu bagaje de mână
dintr-o haltă prin care
n-a mai trecut niciun tren de multă vreme

din când în când deschid ochii şi-mi
rostogolesc privirea de la un colţ la altul
e mult întuneric şi nicio speranţă
de care
să-mi atârn ultima clipă

nici nu ştiu dască e vară sau toamnă
tăcerea se instalează în mine ca
într-un fotoliu scorojit
şi muşcă necondiţionat
umblă prin măruntaie
ca o durere
coincidenţă sau nu
între cele două spaţii
văd un alb nesfârşit
nu sunt disperat ci doar
am o senzaţie ciudată

ştiu că mi-am depăşit maturitatea şi că
mă voi dizolva în verdele din iarbă
sau într-o floare de muşeţel
însă ştiu
că fluturii care îmi vor sta pe coapsă şi
ceaţa care va tăia respiraţia numelui
lăsat în loc de poartă
vor aminti de mine

11/12/2014

Teodor Dume

Teodor Dume: Rugăciunea a fost şi este o durere îndreptată înspre Dumnezeu.

Teodor Dume

Teodor Dume: Rugăciunea a fost şi este o durere îndreptată înspre Dumnezeu.

Teodor Dume, revista de cultură 13 PLUS (pagina 32)

http://www.scribd.com/doc/249779667/13-PLUS



32
gest pentru atunci...
mi
-
e dor de o toamnă lungă
în care voi intra ca lumina
 peste întuneric şi
când va fi să plec
cu o foame de apă
mi
-
aş dezosa durerea
 pe o stâncă umedă
şi
-
n inima ei
aş scrijeli
ultimul bilet
să nu
-
l citeşti
gestul tău ar putea fi ultima victimă
numele morţii, ana
nici nu ştiu dacă m
-
a iubit
mi
-
a spus doar că nimic
nu mai contează şi că singurătatea
o scrijeleşte pe suflet
apoi a plecat…
mi
-
aş fi dorit
înainte să
-
i strig numele
să vorbesc cu Dumnezeu şi poate
împreună să împletim lumina
în şuviţe subţiri
să pot intra în întuneric
ca într 
-
un templu
apoi
să revin pe laviţa de lângă poartă să
vorbim despre dimineţi nesfârşite
şi despre lucrurile rămase neterminate
dar Dumnezeu a aţipit
mi
-
am dat seama că rugăciunea
ajută doar atunci când
te reîntorci în tine
şi suferi
ştiu că nu mai am timp să
îmblânzesc moartea pitită sub scări
însă ştiu că
-
n fiecare zi
din durerea mea se va naşte o altă viaţă
pe aici n
-
a mai trecut nimeni
sub buzele grinzii crăpate de timp
singurătăţile sufocă tăcerea
la ora când toate
umbrele adorm
sub piele
e multă tristeţe
curge înspăimântător 
ca o clepsidră
cu vieţi
 picură ultimul fir 
timpul exersează
 prin mine
se plimbă tăcut Dumnezeu
 printre coastele strivite
de singurătate
 picură liniştea
nu mai e nimeni
mă agăţ de culoarea cerului
aerul s
-
a rarefiat
timpul sinucigaş de cuvinte
îneacă umbrele
din trupul dezbrăcat
 porneşte un nou început
urmele adâncite pe margini
vorbesc de o trecere
tălpile miros a iarbă
între cele două respiraţii
se joacă un copil
Teodor DUME