"Durerea devine vitală. Nu ştiu a mai fi citit un poet atât de dedicat suferinţei să o aducă la rang de Dumnezeu.
Eşti unic, Teodor DUME! (...) Dacă totuşi te-aş numi "poetul singurătăţii", te-ar leza?...pentru că este formidabil cum găseşti toate cotloanele şi toate perfidiile ei şi în acelaşi timp ţi-e atât de intimă, ca o iubită", spunea Cristina Ştefan într-un comentariu pe Lira21.
Iată prilejul de a-i răspunde şi a-mi răspunde:
Da, orice suferinţă are frumuseţea ei. Eu mă hrănesc din frumuseţea cuvântului încă de la vârsta de 18 ani când vlăstarul din mine (vlăstarul frumosului), mima doar atingerea şi sub oblăduirea marelui critic şi om de litere dr. Gheorghe Grigurcu, am ajuns la vârsta încrederii. Încrederea m-a propulsat alături de colegii de pe site-urile literare, şi mă bucur pentru ceea ce fac întru dăruirea a tot ce scriu acelora care trăiesc (în suferinţa poetului) şi se hrănesc din frumuseţea cuvintelor.
Desigur că multe dintre realizările mele nu puteau fi împlinite fără sprijinul şi căldura sufletească a revistei Confluenţe lirice, care ,sub patronatul domnului Relu Coţofana şi a echipei administrative, mi-au găsit locul în rândul acelora care ştiu să preţuiască tezaurul din lăuntrul cuvântului şi sufletului.
Revista Confluenţe lirice şi antologiile de poezie şi proză scurtă apărute de-a lungul anilor determină, înainte de toate, autenticitatea şi valoarea cuvântului rostit sau scris, care de fapt sunt exponate emblematice ale stărilor unui personaj. Cuvintele evadează în timp amestecându-se imprevizibil sau punctând pe o linie confesivă până la profilarea mesajului ca o mărturisire într-o credinţă.
Da, site-urile literare, precum Confluenţe lirice sau antologiile, au capacitatea de a umple golul unor rostiri, scrise până nu de mult pe suporturi de hârtie, şi totodată capacitează dorinţa de afirmare a tinerelor talente, şi nu numai.
iată cine sunt, unde mă duc şi de ce iubesc...
(teodor dume)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu