Condoleanţe familiilor îndurerate!!
Atât de sus e cerul… câteodată !
De-atâtea ori te doare gândul morţii.
Din viaţa ta mai vrei să dai o viaţă.
Prin vitregia lor… te calcă sorţii
Şi totul ţine doar de-un fir de aţă.
A fost ‘deajuns amurgul să se lase
Ca muntele să fie precum marea;
Un ascunziş al neputinţei crase…
Şi au plătit cu moartea, nepăsarea.
Te răzvrăteşti, când ura te doboară,
Când nepăsarea creşte neudată,
Când peticul de munte-i cât o ţară
Şi-atât de sus e cerul… câteodată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu