Teodor Dume, plecări spre nicăieri

lacrimi sfărmate în batistă
o privire
spre asfinţit
un drum cu sens unic
şi nicio barieră

plouă mărunt

un tren şuieră prelung
de parcă lumea
nu ar şti
încotro e gara

pe geamul îngheţat doar
o atingere de deget
şi ultima promisiune...