Când m-ai uitat, în zori, pe drumul serii, Eu mi-am făcut din stele un palat Și-am scris ceva cu ochii depărtării – Ceva despre un crez întemnițat.
Printre genuni în fracuri de vioară, Azi mi-ai întins un câmp de flori, minat, Din loc în loc ascunzi câte-o comoară Și-mi spui că ești un hoț nevinovat.
Îmi amintesc de zidul dintre ape Care-a schimbat un relief bogat, Câți temniceri n-au încercat să-l sape, Câți mai trăiesc și câți s-au îngropat?!
Zadarnic ară plugurile-ntinse Peste un veac tăcut și însetat, Câmpiile cu maci sunt toate ninse, Dar ce-ți spun eu? Tu încă n-ai aflat?
Vom fi doi lei în cușcă de mătase, Două scântei pe clape de pian, Doi condamnați de valurile arse În cel mai drag și de temut ocean.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu