BINE AŢI VENIT PE BLOGUL lui TEODOR DUME


(cel ce ocoleşte suferinţa moare încet

pentru că nimeni şi nimic nu poate

înlocui atingerea < teodor dume>)

miercuri, 10 iulie 2013

teodor dume, vă recomand: casa părintească pleacă la azil, autor ioan barb


casa părintească pleacă la azil
(din volumul PICĂTURA DE INFINIT, Sibiu, 2010)

casa părintească seamănă cu o femeie
ce s-a îmbrăcat de timpuriu
în haine cernite
stăpânii s-au mutat pe rând într-o toamnă
la capătul aleii la numărul 35 bis
o singură cameră
fără ferestre

au împrumutat numele de familie
şi chipurile pentru o vreme copiilor
nu le-a mai rămas decât somnul fără dimineţi
şi deşteptarea în ziua de apoi

casa părintească încă mai aşteaptă
un semn din partea celor absenţi
copiii se întorc o singură dată pe an de sâmbăta morţilor
depun un buchet de flori la capătul aleii
trec prin casă fără să vadă
să audă cum i se macină pereţii
cum sapă moliile tunele în lemn
ca remuşcările într-o inimă

ar putea foarte bine ca ei să treacă
prin pereţii subţiri pe care au mâzgâlit
când au fost de-o şchioapă
de-ar trece tot n-ar auzi cum trec
de fiecare dată iau câte un suvenir
în anul trecut au luat icoanele
şi maşina de cusut credeau că-i un singer
le-au înghesuit grăbiţi pe bancheta din spate

când pleacă afişază întotdeauna un aer trist
mai privesc o ultimă dată curtea cu ochii uscaţi
precum cerul de toamnă trag portiera maşinii
şi lasă încet ambreiajul
rămâne o dâră de fum

casa părintească priveşte prin ferestrele deschise
printre cei doi castani bătrâni în urma lor
ca o măicuţă pregătită de vecernie

n-are cui să-şi plângă tristeţile
aşteaptă cuminte visând că va construi cineva
în lumea aceasta
un azil pentru casele părinţilor

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu