cât timp mai poţi refuza mâna întinsă ca o închipuire de ape în somn revărsate peste pietrele din suflet pietrele acelea ciudate lustruite de curgerea sunetelor în cuvinte cu fiecare bucurie oferindu-ţi-se ca o ultimă jertfă de seară când omul din tine se pregăteşte să-şi cearnă întunericul o făină peste prăpăstii
cât timp mai poţi abandona prada din unghii înainte să-i fluture steagul umbrei în sânge stema rostogolită ca un soare stins în abis îţi vei simţi oasele curgând de sub carne le vei auzi foşnetul straniu când se vor închide ca pleoapele răpuse de uitare
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu