stau în mijlocul unei lumânări aprinse
şi tremur
în tot acest timp întunericul
iese din mine ca dintr-un chip
fără umbră
simt greutatea cerului cum
se prelinge în oameni
pe zebra de trecere pentru pietoni
(singura de la capătul aleii)
s-au aşternut frunzele
liniştea scrijeleşte adânc
s-ar putea spune că cineva a trecut pe aici
şi într-o bună zi va întreba de mine
iar tu prin fereastra închisă
o să-l rogi pe Dumnezeu
să ţină timpul în loc
eu voi privi din tăişul unei lacrimi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu