BINE AŢI VENIT PE BLOGUL lui TEODOR DUME


(cel ce ocoleşte suferinţa moare încet

pentru că nimeni şi nimic nu poate

înlocui atingerea < teodor dume>)

duminică, 30 iunie 2013

sâmbătă, 29 iunie 2013

Teodor Dume: esenţe de suflet


ESENŢE DE SUFLET

nimic nu poate fi perfect
într-o lume mereu în mişcare

***

timpul dintre iubire şi om
se măsoară în fericirea celuilalt

***

gesturile sunt lucruri simple
fără de care nu ar exista iubirea

***

gelozia e un fel de ură împachetată frumos
sau o zbatere de fluture
prins între geamuri

(teodor dume)

joi, 27 iunie 2013

tablou fără ramă, autor Teodor Dume


pe lampa din odaia bunicii
văd amprentele tatălui meu
(plecat în iarna
în care hornurile au
îngheţat toate amintirile)
par nişte riduri uitate
în durerea facerii

mi-aş dori să mai rămân o noapte
doar o singură noapte în patul
în care am visat-o pe bunica
strigându-l pe Dumnezeu

dar nu mai e timp...

paşii mi s-au aliniat şi
merg îndărăt
cealaltă parte respiră
din sângele unui nenăscut
toate celelalte lucruri
se transformă în nimicuri

dar asta nu mai contează...

pe lampa din odaia bunicii
doarme un păianjen

luni, 24 iunie 2013

teodor dume , vă recomand: ochii tăi roz, autor atila racz



ochii tăi roz

am știut că-mi vei deschide durerea
intră
prin ușile deschise în noapte și
respirația ceasului mistuind clipe

ziua șiroiește prin perete nostalgic puțin sexy
într-o rochie albă
ca un pescăruș ori scrierile lui Cehov

pipăi pietrele cubice
tăietura din orizont sângerie
acolo desigur iarba întinerește iar greierii
înaltă strigătul muntelui umilit de plecarea
frunzelor în lume

sunt trist

te-am văzut îi ștergeai picioarele înalte cu părul
de purpură cu neputința de a lega noapte de noapte
povestea înghițitorului de cuvinte
iubirile lui

privesc linia trasă sub viață

încerc marea cu limba și-i înghit sarea
îmi pregătesc frânghia
de aici voi cădea îi tot spun dar ea nu mă crede
cuvintele se subțiază ca niste râme în ambalaj de catifea
înghit totul și tac doar cerul pocnește
și-ți mângâie cu limba albastră neliniștea de lumânare aprinsă

cerneala din degetele calde îți curge pe coapse
ehei poezie
toată iarna în care am aruncat cuvintele-n foc
și fluturii ce voiau cu toate aripele lumina

ce o să spunem

poate că nu mai are niciun rost niciun farmec
secolul acesta lipsit de căință
toate curg de la sine ca un hohot nebun
prin spărturile cerului cămașa lui Dumnezeu
alunecă pe umerii fecioarei Maria
cuvintele magice regretul credința au murit

aprind ce mai am prin odaie
înnoptăm goi și muscând din umbrele marilor poeți
tăifăsuind în veșnicie

IUBIREA CA JERTFĂ, autor Teodor Dume,


nici chiar moartea nu doare
mai tare decât dorinţa
de a iubi sau
a fi iubit

dar să nu uităm că şi iubirea
e o moarte lentă pe care Dumnezeu
o acceptă ca jertfă pentru oameni

Teodor Dume, cursuri organizate de Profi CTD


Începând cu 10 mai 2013, Teodor Dume este Director la Profi CTD Oradea
Având experienţă de peste 30 de ani în organizarea de cursuri, atât în vechiul regim( fiind directorul clubului Înfrăţirea, directorul clubului Sticla şi metodist principal la casa de cultură a sind. oradea) ,  cât şi după 1990,  fiind directorul gen. al sc Club Teo Dume (din mai 1990 şi până în mai 2013), firmă cu tradiţie în organizarea de cursuri avizate de  către Ministerul Învăţământului, se va continua organizarea de cursuri de către noua firmă Profi CTD Oradea, sub directa conducere  şi îndrumare a lui Teodor Dume.
Menţionăm că organizarea cursurilor se face în baza legii 31/ 1990 şi în baza statutului firmei Profi CTD, firmă înfiinţată în baza aceleaşi legi.

firma are ca obiective principale pentru perioada imediat următoare:
- organizarea de cursuri de pregătire, iniţiere şi tehnico aplicative pentru persoanele care doresc să se pregătească şi să se iniţieze în anumite specialităţi pentru a lucra în străinătate sau pentru a deschide mici afaceri privind libera iniţiativă, după cum urmează:
* ospătar- bucătar
* ospătar - barman
* măcelar
* croitorie
* contabilitate
* tîmplar, tapiţier,
* dulgher
* zidar- zugrav
* zidar-faianţar
* depanator rtv, ap. electrice, electronice şi de uz casnic
* electrician de întreţinere
* manichiură-pedichiură
* frizerie
* coafură
* cosmetică
*  îngrijitor bătrâni
* mecanic auto
* tinicvhigiu auto
* vopsitor auto
* etc.


ps:
la absolvirea cursurilor se eliberează certificate de absolvire cu antetul firmei organizatoare care certifică iniţierea în specialităţile menţionate
şi nu se substituie celor organizate de către instituţiile de stat sau private acreditate în baza legilor în   vigoare din Romania

menţionăm că:
seriile de curs vor începe numai dacă se întruneşte nr.corespunzător  de înscrieri pentru formarea unei grupe

Director,
Teodor Dume,

Teodor Dume, numit Director la Profi CTD Oradea

Începând cu 10 mai 2013, Teodor Dume este Director la Profi CTD Oradea
Având experienţă de peste 30 de ani în organizarea de cursuri, atât în vechiul regim( fiind directorul clubului Înfrăţirea, directorul clubului Sticla şi metodist principal la casa de cultură a sind. oradea) , cât şi după 1990, fiind directorul gen al sc Club Teo Dume (din mai 1990 şi până în mai 2013), firmă cu tradiţie în organizarea de cursuri avizate de  către Ministerul Învăţământului, se va continua organizarea de cursuri de către noua firmă Profi CTD Oradea, sub directa conducere a lui Teodor Dume

firma are ca obiective principale pentru perioada imediat următoare:
1.  - organizarea de cursuri de pregătire, iniţiere şi tehnico aplicative pentru persoanele care doresc să se pregătească şi să se iniţieze în anumite specialităţi pentru a lucra în străinătate sau pentru a deschide mici afaceri privind libera iniţiativă, după cum urmează:
* ospătar- bucătar
* ospătar - barman
* măcelar
* croitorie
* contabilitate
* tîmplar, tapiţier,
* dulgher
* zidar- zugrav
* zidar-faianţar
* depanator rtv, ap. electrice, electronice şi de uz casnic
* electrician de întreţinere
* manichiură-pedichiură
* frizerie
* coafură
* cosmetică
*  îngrijitor bătrâni
* mecanic auto
* tinichigiu auto
* vopsitor auto
* etc.


ps:
la absolvirea cursurilor se eliberează certificate de absolvire cu antetul firmei organizatoare care certifică iniţierea în specialităţile menţionate
şi nu se substituie celor organizate de către instituţiile de stat sau private acreditate în baza legilor în   vigoare din Romania

menţionăm că:
absolvenţii se bucură de toate drepturile de a se iniţia şi pregăti în vederea desfăşurării unor munci în străinătate sau în sectorul  privat privind libera iniţiativă.

2.  -Cafe bar şi alte activităţi de servire a băuturilor alcoolice
     - jocuri mecanice şi de noroc în colaborare cu o firmă autorizată şi licenţiată

Punctul de lucru autorizat:
Oradea,
str. Louis Pasteur nr.41

3.  ABC, desfacerea de produse alimentare şi nealimentare prin punctul de lucru autorizat
Oradea,
str. Republicii nr. 75

ps.
unităţile de la pctul 2 şi 3 şi-au încetat activitatea datorită nerentabilităţii.

vă mulţumim de pe acum că ne-aţi ales pe noi.


Director,
Teodor Dume,

duminică, 23 iunie 2013

teodor dume: tată, lasă-mă să-mi construiesc pe lacrima ta o altă viaţă


uneori sunt un plimbăreţ printre amintiri
porţionez durerea şi o pun
în straturi mici de timp
şi asta pentru că
ne stingem unul într-altul
ca doi îndrăgostiţi
alteori ies din mine şi
mă dedic indiferenţei
de parcă aş fi singurul care
acceptă cu atâta uşurinţă moartea
să se scurgă ca o smoală printre pietre

şi e atâta noapte încât
îmi acoperă aşternutul
în care aştept de o vreme
haotic îmi pipăie coapsele
cu mâinile caut înţelesuri nerostite
tresar ca un strigăt şi regret clipa
în care nu am putut vorbi cu tata

ploua şi era frig...

ideea e că acea taină
îmi sufocă întrebarea
cine sunt şi unde mă duc...

ştiu că nu a mai fost vreme nici
să aprind lumânarea de care încă
mai atârna o umbră
dar lasă-mă tată să-mi scriu tăcerea aici
să construiesc pe lacrima ta o altă viaţă

Teodor Dume, vă recomand o nouă carte: IOAN BARB - MEDITÂND ÎNCHIS ÎN OCHIUL CICLOPULUI



coperta

“Ioan Barb e un poet care s-a hărnicit brusc: cîte două volume în 2010 și 2011, după ce primul i-a ieșit hăt în 1998, nu-i semn de sărăcie în sertar și-n inspirație. Din contră. Ar putea fi, însă, semn de artizanat, de formulă care se reproduce. Iar formula lui Ioan Barb se și reproduce, firește; dar nu ca producție de atelier, ci doar ca metamorfoză inventivă a unei unități lirice în care se topesc ironia și tandrețea, tăietura brutală cu atingerea gingașă și o nonșalanță provocatoare cu nostalgiile iluminării. Ioan Barb pornește mai de fiecare dată de la acel memento al realului impus ca prag de Camil Petrescu și se lasă dus apoi de un trend parabolic al imaginarului. Pe liniile mai active ale acestuia ajunge ba la o poezie cu priză directă la concretul cotidian (sau anamnetic), ba la o poezie ce se pierde în ritualuri de iluminare, ba – mai adesea - la o țesătură de stări păzite de ironie să nu dea în confesiuni sentimentale. E un imaginar cu tupeu, uneori cinic, alteori simpatic, pe care Ioan Barb îl încurajează la îndrăzneli împinse pînă-n marginea suprarealismului (dar nu mai încolo). Tocmai acest tupeu al inventivității îl ferește de repetivitate” (Al. Cistelecan).

.  | 

joi, 20 iunie 2013

teodor dume, vă recomand: Dumnezeu în paharul cu votcă, autor ioan barb



 Ioan Barb
acum 18 ore · 
  • Dumnezeul din paharul cu votcă

    Nu ştiu exact care este prima mea amintire cu tata, dar un lucru este sigur: nu mi-l pot aminti decât cu ţigara "Mărăşeşti" în colţul gurii şi cu paharul de băutură în faţă. Mă ducea cu el, încă de mic, pe la toate sindrofiile, mă urca pe bicicleta "Carpaţi" de culoare albastră; încălicam scăunelul din lemn în formă de inimă, special construit pentru mine, şi plecam pe la prietenii săi. Întotdeauna începeau cu o partidă de cărţi, jucau şaizeci şi şase şi licitaţie, dar acesta mi se părea doar pretextul pentru a scăpa de neveste şi de a se apuca de băut. Cheful se dezlănţuia şi ţinea toată noaptea. Masa se umplea cu sticle de băutură: cumpărau spirt, un fel de alcool ieftin din cartofi şi care era foarte tare. De aceea îl lungeau cu ceai din zahăr ars, încât dintr-un litru de spirt ieşeau trei. Preparau amestecul într-o găleată smălţuită şi o puneau în mijlocul mesei. Beau cu o cană din aluminiu până se lăsa întunericul.
    Mama mergea pe urmele noastre şi mă recupera târziu în noapte. Tata nu se dădea dus acasă nici mort. Îl auzeam cum trântea poarta spre dimineaţă: păşea bâjbâind şi vorbind singur, scrâşnea din dinţi şi după ce nimerea uşa de la tindă cădea pe vatra de pământ. Adormea întotdeauna în spaţiul de la uşă şi până la pat pe locul în care cădea prima dată. Nu-l trezeam niciodată deoarece atunci ar fi ieşit scandal mare. Mamei i se făcea milă şi arunca un ţol pe el. Îi îndesa uşor o pernă sub cap. Când se trezea era mut. Nu vorbea cu nimeni şi după ce se spăla şi îşi schimba hainele dispărea în tăcere pe stadă şi o lua de la început. Tata spunea oricui îl întâlnea că a intrat în topuri. Beţia continua cam o săptămână întreagă. În tot acest timp nu se ducea la fabrică chiar dacă ar fi venit directorul general în persoană după el. După ultima zi de băutură îi era rău şi făcea o pauză care ţinea două zile, timp în care zăcea pur şi simplu şi era total absent din viaţa familiei. A treia zi însă pleca spăşit la fabrică. Urmau două săptămâni în care era cel mai ursuz om din lume. Ştiam că mergea la serviciu doar pentru a nu-i desface contractul de muncă deoarece îi era frică să nu-l trimită la închisoare ca pe un boschetar.
    Uneori, când nu băuse destul şi era doar întărâtat, se întorcea acasă pe la miezul nopţii şi se îmbrăca într-o salopetă verde de furnalist şi ne spunea în taină, cu glas şoptit, că este legionar şi în noaptea aceea regimul communist, cu Ceauşescu în frunte, va cădea şi că ei vor lua puterea. Nu înţelegeam prea bine cine sunt ei, adică tovarăşii tatălui meu. La lipsa noastră de reacţie se înverşuna, ridica tonul şi ieşea în curte strigând "jos comunismul!". Îngheţam toţi. Pentru că déjà ştiam că în micul orăşel de provincie şi pereţii au ochi şi urechi. “Comisarul Negru”, spaima tuturor gospodarilor locali putea să fie oriunde la ora aceea din noapte. Acesta era locotenent major de miliţie şi îşi căpătase porecla, nu doar din pricina pielii sale tuciurii ci şi din cauză că vedea în orice i se părea ieşit din comun o conspiraţie. Se strecura întotdeauna ca o umbră şi îl aflai acolo unde nu te aşteptai niciodată. Bântuia ca un strigoi şi dacă punea ochii pe tine nu scăpai fără invitaţie la sediul poliţiei şi fără dosar penal. Avea ochii la fel de întunecaţi ca faţa şi îi plăcea să se laude că avea fler şi suficientă experienţă să distingă între cetăţenii corecţi pe adevăraţii duşmani de clasă.
    Alergam şi ne luptam să-l aducem pe tata în casă. Ne lovea cu braţele şi ne cerea să-l lăsăm că dacă nu face moarte de om. Până la urmă îl imploram, plângând, să tacă şi se întorcea în casă. Dacă se liniştea vorbea singur toată noaptea. Dădea ordine militare în somn, executa, răspundea la comenzi şi intra în luptă. Eram uimit, încă de când eram mic, de ura lui faţă de regimul de la putere.
    Tot de atunci mă familiarizasem cu denumirea băuturilor şi a ţigărilor. Cea mai populară băutură era un fel de rachiu slab, făcut din grâu, i se spunea "Rachiu alb". Avea vreo douăzeci şi cinci de grade. Trebuia să bei doi litrii ca să te ameţeşti. "Rachiul superior" era puţin mai tare şi mai aspru la gust. Dar când te îmbătai de rachiu superior îţi pierdeai lesne echilibrul şi ştiam că atunci când se întorcea cu faţa însângerată şi plină de răni tata s-a cinstit cu rachiu superior. Nu ştiu din ce era făcută această băutură care în opinia tatăţui meu era doar soluţia de avarie, când portofelul îi era aproape gol. Apoi venea la rând votca. Cea românească aducea la gust cu rachiul superior, era ambalată în sticle de un kilogram şi purta o etichetă albastră. Aceasta era varianta de pre avarie, sau varianta pentru buzunarul slăbit după potopul din ziua chenzinei. Dar adevărata votcă era cea rusescă sau cea poloneză. Votca Zitnaia era ambalată într-o sticlă atractivă de o jumate de litru şi avea aplicată o etichetă sângerie cu chenar auriu, iar în interiorul său plutea un pai de plastic, de unde venea şi denumirea popular de votcă - cu pai. Avea un gust angelic, o culoare de cristal şi după beţie nu cerea să fie stinsă cu apă din belşug. Dar şi preţul era pe măsura calităţii sale şi dintr-o chenzină de pălmaş nu putea-i să te îmbeţi cu această delicatesă decât o singură dată la două luni. Votca Wyborova era o băutură făcută pentru desfătarea zeilor, spunea tata. Sticla avea o etichetă bleu aurie cu un tablou ce închipuia o corabie cu pânze cu gust de tămâie şi cu o putere din altă dimensiune care te făcea să te simţi ca un matelot navigând pe Styx, spre infern. Când se antrena cu acest tip de votcă tata devenea foarte agresiv. Ajungea acasă scrâşnind din dinţi şi atunci ştiam că a navigat în mările întunecate, cum recunoştea singur a doua zi. Mama trebuia să stea departe de el deoarece era ziua ei neagră, în care tata îşi aducea aminte de toată partea întunecată a poveştii lor de iubire. Dacă nu eram atenţi se lăsa cu geamuri sparte şi cu scaune făcute ţăndări.
    În acestă zi, sau mai bine spus noapte, mergeam întotdeauna la nănaşul Romoluţ, care era vecin. Când ne vedea zâmbea înţelegător, ştia că tata este în draci şi la insistenţa noastră venea la noi. Când îl vedea tata se calma ca prin minune, îi cerea o mărăşească şi striga să-i aducem o oală de poşircă. Mama mai că nu ar fi dat curs acestei solicitări dar nănaşul îi făcea semn să se supună. Poşirca era băutura casei pe care ai mei o făceau în fiecare toamnă, fie din merele culese din livadă şi amestecate cu prune, fie din resturile strugurilopr după tescuire. Era o băutură greţoasă şi slabă, de aceea o denumiseră poşircă. Cu toate acestea mama o ţinea sub cheie şi o folosea mai ales pentru lucrătorii care ne săpau grădina. Când se matolea de-a binelea cu poşircă, şi pentru că era ziua lui blestemată, tata devenea chiar dracul în persoană. Se pare că băutura acesta îl demoniza de-a dreptul. După ce pleca nănaşul Romoţuţ acasă începea spectacolul nostru. La început dansa şi chiuia încât ni se părea că ni se vor sparge timpanele, apoi îşi aducea aminte de copilăria sa chinuită şi atunci plângea cu sughiţuri. După care îşi amintea că Ceauşescu şi ai lui i-au luat pământul şi animalele. Atunci ieşea în curtea casei şi înjura cu patimă chemând în ajutor toţi sfinţii din cer. Avea un repertoriu considerabil. Săream să-l oprim dar nu se dădea dus cu una cu două. Ne ameninţa că va aduce pistolul de la grinda şurii, dar nu-l luam în seamă ştiind că tata nu are armă. Dar îi aminteam că pe înserat îl văzusem pe Comisarul Negru pe uliţă şi presupuneam că s-ar putea să-l fi turnat cineva să fi venit pentru el să-l aresteze. Îi explicam serios că pune în pericol chiar viaţa tovarăşilor săi de celulă. Se lăsa până la urmă convins să intre în casă. Mai cerea o tură de poşircă şi o bea în tăcere plângând. Aşteptam clipa când va intra de-a binele în depresia beţiei. Nu-mi permiteam să dorm de frică să nu-şi facă ceva. Mereu ne ameninţase că îşi va lua viaţa într-o zi şi ne îngrozea cu o astfel de hotărâre. De câteva ori alergasem după el noaptea prin grădini, înarmat cu un cuţit cu care îi tăiasem sfoara de care se agăţase de câte un pom. Lucra atunci cu necuratul, conchidea mama. O dată l-am găsit atârnat de cureaua de la pantaloni care era prinsă de cotarga din lemn în care ţineam porumbul. Era aproape mort când am reuşit să tai pielea veche a curelei cu secera ruginită pe care o găsisem în grabă sub streaşină. S-a potolit pentru o vreme. Intrase spaima în el. Povestea că l-a văzut pe cel rău în chip de om, împungând cu furca spre ochii săi. Asta se întâmpla primăvara, în vinerea paştilor, deoarece paştele au venit devreme în acel an.
    Pe la vremea cosei dintâi tata s-a apucat să taie iarba în ogradă. Fusese la fabricăp în schimbul de noapte şi nu dormise de loc. S-a pus pe la amiază să doarmă pe pământul reavăn, în brazda de iarbă. Adormise atât de profund încât n-a simţit când a început ploaia câinoasă de primpvară. Când l-am găsit era ud de-a binelea. A doua zi îşi pierduse vocea. Credeam că este doar o răguşeală şi îi va trece. Nu-mi închipuiam că nu va mai putea să vorbească niciodată. După o săptămână s-a dus la medic. Vestea a fost fulgerătoare. Cancer pulmonar. Tata era tânăr, nu împlinise încă cincizeci şi şase de ani. A stat două luni în spital la oncologie. Când s-a întors era mai să nu-l recunoaştem. Avea faţa pământie şi era numai piele şi os. Când a intrat pe poartă sprijinit într-un baston din lemn aş fi vrut să fie doar un vis. Dar era o realitate dureroasă. Noaptea tata tuşea întruna. Cînd deschideam uşa la cameră îi zăream ochii întunecaţi pironiţi în tavan. Încă mai licărea în ei o speranţă de viaţă. Cu câteva zile înainte de muri de abia se mai ridica din pat pentru nevoi. Nu puteam să-l mai privesc în ochi. Venise toamna, mai tristă ca niciodată. Se zvonea că erau mari tulburări sociale pe la Timişoara. Dar eram cu totul absent. Ca şi ceilalţi din casă. Aproape că nu schimbam nici un cuvânt între noi.
    În ziua când a împlinit cincizeci şi şase de ani a venit preotul, a făcut o slujbă şi a vrut să-l spovedească pe tata, dar el era aproape absent. A venit să-l vadă şi un prieten şi i-a scris să se ducă să cumpere o sticlă de votcă. Şi-a pus un pahar dar nu s-a atins de el. Îl privea fascinat, ca şi când i-ar fi vorbit din licoarea de cristal un duh, un dumnezeu necunoscut, străin, absent. Nu ştiu câte ore a stat aşa, în faţa paharului, neclintit. Până când s-a întunecat. Nu era lumină deoarece la acea oră din seară se lua timp de două ore curentul. Am aprins o lumânare şi am stârnit umbrele; le contemplam cum ieşeau din sticla de votcă şi pluteau spre tavanul încăperii.

miercuri, 19 iunie 2013

Teodor Dume: Poetul Alexandru Muşina a murit!


Unul din cei mai importanţi poeţi români din ultimii ani, Alexandru Muşina, a murit miercuri, informează Observatorul Cultural.
Născut în 1954 la Sibiu, Muşina este absolvent al Facultăţii de Limbă şi Literatură Română a Universităţii Bucureşti. Doctor al aceleiaşi universităţi, patron al editurii Aula din Braşov, Muşina a fost membru al Cenaclului de Luni - cenaclu care a marcat generaţia 80. 
Ultimele sale volume publicate au fost Regele dimineţii (poezie, Editura Tracus Arte, 2009) şi Nepotul lui Dracula (roman, Editura Aula, 2012). Alexandru Muşina a  fost laureat al Premiilor Observator cultural, la Categoria Poezie, pentru volumul Regele dimineţii.
 
"Poezia este o artă globală de foarte multă vreme. Nu poţi avansa numai pe repere naţionale. Încă din 1950, Cesare Pavese spunea că literatura nu este doar italiană (cazul lor), ci europeană, chiar mondială. Didactic vorbind, nu poţi să predai ca poezie română o poezie scrisă în altă limbă, apoi tradusă; deşi, 2-3 poezii eminesciene sînt traduceri de excepţie. Dar, pentru mine, ca scriitor, modelele româneşti nu sînt suficiente. Trebuie să mergi în afară. E ca în vestimentaţie: poţi să te îmbraci ca la tine în sat, în costum popular, sau poţi să te îmbraci după ultima modă de la Paris. Ai de ales. Dar costumul popular – şi cel maghiar, şi cel german, de exemplu – este o transpunere a costumelor fie ale nobililor, fie ale servitorilor nobililor. Costumul popular românesc (feminin) este o transpunere în universul respectiv şi ţinînd cont de posibilităţile fiecărei comunităţi rurale a costumului imperial bizantin. Aşa e şi în poezie: poţi să porţi liniştit costum popular, numai că nici el nu este „autentic“ naţional, mai exact doar naţional. Aş forţa puţin: marea poezie a fost şi este nu doar globalizată, ci şi puţintel snoabă (în naturaleţea, ca efect, a ei)", mărturisea Alexandru Muşina într-un interviu acordat acum trei ani pentru Observatorul cultural.

scrisoare către alexandru mușina - autor Alexandru Musina
.
stai liniștit vei fi atâta de celebru
încât milioane de oameni o să-și  compare iubitele
cu o strecurătoare de supă cum tu ai făcut-o
cândva și ele vor fi fericite se va vinde pastă de dinți
cu numele tău ignorându-se că tu te spălai
doar o dată pe săptămână poeziile tale
o să-i înnebunească pe copii la serbări iar pe tați
și bunici or să-i facă să plângă adolescentele
se vor îndrăgosti doar de tipi chei cu figuri de motani
poza ta cu casetofonul pe umăr
culegând folclor la pucioasa va bate recordurile la vânzare
apartamentele cu acces în care-ai mâncat
citit și mai ales mai ales ai dormit 
vor fi placate cu marmură la intrare femeile iubite de tine 
vor publica amintiri și bineînțeles vor mistifica
totul îngrozitor afirmând că ele numai pe tine
dar însă viața și tu desigur care
însă dar desigur și 
vișinii vor înflori 
visând la tine și structura atomului 
va fi mult mai bine cunoscută pornindu-se
de la un pasaj criptic din versurile tale nu-i
nici o exagerare aici n-am nici un
interes mă și enervezi uneori mă pricep
însă la oameni și ți-o spun chiar dacă asta
nu îmi e și nu-mi va fi de nici un folos

Dumnezeu să aibă grijă de sufletul poetului!

duminică, 9 iunie 2013

teodor dume: câteodată şi Dumnezeu rămâne singur, autor Teodor Dume



stau în mijlocul unei lumânări aprinse
şi tremur
în tot acest timp întunericul
iese din mine ca dintr-un chip
fără umbră
simt greutatea cerului cum
se prelinge în oameni

pe zebra de trecere pentru pietoni
(singura de la capătul aleii)
s-au aşternut frunzele

liniştea scrijeleşte adânc

s-ar putea spune că cineva a trecut pe aici
şi într-o bună zi va întreba de mine
iar tu prin fereastra închisă
o să-l rogi pe Dumnezeu
să ţină timpul în loc

eu  voi privi din tăişul unei lacrimi

duminică, 2 iunie 2013

teodor dume: viaţa, între două răsărituri (autor Teodor Dume)



sunt mult mai mult decât
o moarte 
în pântecul tău
singurătatea inventează oameni
şi multe alte lucruri despre care
nu o să afli niciodată...

şi asta se întâmplă de două ori

(când lumina intră în scorbura nopţii şi invers)



Teodor Dume, urez tuturor copiilor din lume, LA MULŢI ANI!

Strigăt din copilărie, autor Teodor Dume


La capătul pridvorului un stâlp
albit şi gârbovit ca un moşneag
îmi apărea ba tainic, ba cu tâlc,
de dincolo, de dincoace de prag.
Cum sprijină un Univers de dor
mă-ntorc mereu cu inima la el,
la colţul lumii noastre din pridvor
cu dor de lunci, blajin şi subţirel.

Mă scurg prin el, tăcut , în rădăcini,
şi-mi place-adeseori să mă trezesc
pe zarea zdrenţuită de ciulini
că zbor, că sunt, că vreau şi că iubesc.





1 Iunie 2013
Vouă, celor care păstraţi in suflet inocenţa copilăriei şi tuturor copiilor şi nepoţilor voştri: La mulţi ani!

Foto: "Un fluture" - Mihai Comsa - 7 ani
1 Iunie 2013
Voua, celor care pastrati in suflet inocenta copilariei si tuturor copiilor si nepotilor vostri: La multi ani!

Foto: "Un fluture" - Mihai Comsa - 7 ani

teodor dume, vă recomand: pietre de tăcere, autor ioan barb



pietre de tăcere

cât timp mai poţi refuza
mâna întinsă ca o închipuire de ape în somn
revărsate peste pietrele din suflet
pietrele acelea ciudate
lustruite de curgerea sunetelor în cuvinte
cu fiecare bucurie oferindu-ţi-se
ca o ultimă jertfă de seară
când omul din tine se pregăteşte să-şi cearnă
întunericul o făină peste prăpăstii

cât timp mai poţi abandona prada din unghii
înainte să-i fluture steagul umbrei în sânge
stema rostogolită ca un soare stins în abis
îţi vei simţi oasele curgând de sub carne
le vei auzi foşnetul straniu
când se vor închide ca pleoapele răpuse de uitare