sunt un călător cu un singur rând de încălţări şi o singură haină în fiecare dimineaţă o spăl învelind acest trup supus dorinţelor noaptea un înger îmi rostogoleşte piatra de la gura peşterii pe unde cobor în mine să mă reculeg când adorm îmi înalţi sufletul până la al şaptelea cer într-o grădină ce seamănă cu Ghetsimani şi îl curăţeşti în lacrimile adunate în zori de îngeri de pe fruntea Ta cum aduna Moise mana în pustie într-un vas al aducerii aminte păstrat în Chivot şi simt cum sunt săturat şi gata de drum atunci mă întorc în trupul părăsit un şarpe îmi atinge de fiecare dată cămaşa aşa cum se lipeşte viaţa veche de mine ca o femeie uşoară
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu