BINE AŢI VENIT PE BLOGUL lui TEODOR DUME

Oare de ce se moare
fără ca timpul să-ți îngăduie
să te cunoști pe tine însuți?
(teodor dume)

17/03/2013

teodor dume: cândva şi tata a iubit



dragostea e doar un gest prin care
trece liniştea înspre libertatea
de a iubi şi a fi iubit

cândva şi tata a iubit
ştiu bine asta

îmi plăcea să mă prefac că dorm şi
liniştea cobora peste patul meu
ca o umbrelă
era cald  în acea oră târzie
consumam vise
(simţeam fiecare parte din mine)
îmi lipeam obrazul de lumina lămpii
şi-l vedeam pe tata tolănit pe fericire
între mine şi el doar o tăcere şi
câteva respiraţii dizolvau
întunericul proptit de geam

curiozitatea mi se plimba prin vene
ca un marfar greu şi cu jumătate de ochi
încercam să ţin timpul în loc

la urma urmei orice suferinţă
e o clipă dintr-un infinit ori
o iluzie în care oamenii
se retrag ca într-un templu

16/03/2013

teodor dume, vă recomand: ulei pe pânză (pictură, dana ştefan)


ulei pe panza

teodort dume, vă recomand: semnul copilăriei, de atila racz


semnul copilariei (Ilva Mare) 


copilaria mea nu se poate întrupa
oricât o să cauți
n-ai să gășesti bucata de pământ
bucata de fereastră prin care mă uitam
prin lume
nu ai să vezi
smârcurile casa din bârne a hingherului
mirosul de fum încolțit de sub ceaun
ochii mari ai cailor din clocotul apei
cum țiganul savura noaptea de sub rochia pirandei
sorbind narghileaua
zilele prinse-n amurg la fel peștilor din năvoadul
de aer
mâinile ascultătoare decojind pielea
de pe câinii nimănui

părinții
cine știe pe unde mâingâie pietrele
râul ce se scurge din nori și strigă
printre răchiți plângătoare
uneori îi văd înviind peretele negru
în ochiul meu orb îmbătrânesc
prin copilaria ce se ștergea în grădină
de mine

întrupare și despletire într-o clipă
cum foșnetul cenușii arse în palme

ieșim să ne jucăm cu vântul cu
ploi rătăcite pe streșini pe trotuarul
din care cu părul șiroind încă alergi

între oameni și îngeri trebuie
încercăm schimbarea
dar îngerii n-au nici schelet nici carne
nici moarte uneori sunt gândul că o să plutim
că ne vom întoarce în aripi
eu îți voi lua umărul tu-mi vei lua cuvântul
eu îți voi lua mijlocul tu cuvântul
eu îți voi lua jumătatea în care o să mă
îmbrac pentru o vreme tu cuvântul

ce vrei să schimb

oamenii uneori trec prin oameni cum
urma
prin iubire iubirile caută locul comun
nu mai putem decât să așteptăm închipuirile
să ne prefacem în doi la fel cum în jurul tău
ar crește rochia sângerie a pleoapelor împreunate
iar în timp te-ai dezbrăca de genunchi
de coapse de sâni devenind iarăși cuvântul
pe care doar am crezut că l-am trăit

încă ești lângă mine
te simt
încă nu mă lăsa singur cuvântului
pe care doar am crezut că l-am trăit

11/03/2013

teodor dume, vă recomand: Lumina, autor Gheorghe Grigurcu


     Lumina


Nu e totul pierdut. Lumina
desenează două femei pe balcon
un copil o umbrelă deschisă
un cîine cu urechile mari
şi-apoi intră-n casă coboară
neauzită pe scări
iese pe uşă şi-o vezi din nou
afară ţipînd tăcută
asemenea unei rufe ude.

07/03/2013

teodor dume, vă recomand o nouă carte de proză: Oraşul scufundat, autor Ioan Barb


Ioan Barb – ORAŞUL SCUFUNDAT
Cartea de debut în proză.
La editura “Cenaclul de la Păltiniş” din Sibiu a apărut ORAŞUL SCUFUNDAT, o carte semnată de Ioan Barb, ce consemnează debutul editorial în proză al acestui autor. Coperta este realizată de Iuliana Camelia Radu.  Volumul cuprinde unsprezece povestiri şi este însoţit de o notă critică semnată de criticul literar Silviu Guga:
“După ce a publicat şase cărţi de poezie, dorinţa de a se exprima mai explicit pe sine, ajutat de amintiri şi experienţe de viaţă, mai mult sau mai puţin insolite şi de idei care străbat până la cuvinte fără să se metaforizeze, l-a făcut pe Ioan Barb să-şi mărturisească vocaţia sa de prozator.
Acest prim volum de proză al său dovedeşte că nu-şi hazardează schimbarea “carierei”. Prozatorul Ioan Barb nu-l contrazice pe poetul IOan Barb. Multe “elemente” poetice regăsim în proza acestui volum, dar putem spune şi altfel, că proza lui Ioan Barb nu adumbreşte poezia sa, deşi are valoare de sine stătătoare. Ioan Barb are capacitatea de a înţelege lumea în care trăieşte şi de a istorisi fapte şi relaţii dintre oameni. Reuşeşte să pătrundă în esenţa, numai de el ştiută, a întâmplărilor şi cu o mişcare epică dibace, făcută cu un discernământ esthetic native, le dă învelitori melancolice sau pasionale, ironice sau polemice.”
Lansarea cărţii va avea loc la Deva, în luna iulie a acestui an, fiind organizată de Biblioteca Judeţeană Hunedoara.
     


06/03/2013

teodor dume: rătăciri



de la o vreme aud tropote
neliniştea creşte în mine
ca un bob
cerul văduvit de zboruri
zădărniceşte lumina
Dumnezeu priveşte-ngândurat

între noapte şi zi doar eu, -
ascunzătoarea perfectă a morţii

03/03/2013

în dimineaţa asta am plâns


când m-am trezit Dumnezeu mă privea în ochi
ca pe un asasin
aş fi vrut să-i rostesc un gând şi
să mă lepăd de povara
cuvântului nerostit
însă cuvintele
se risipeau în mine
în rotocoale grele şi negre
ca un zbor izgonit de pe cer

dependent de tot ce există tremur
şi nu-mi înţeleg păcatul
golul din suflet
mă rupe în două
o parte mi-o acopăr cu lumina
risipită printre oameni
iar cealaltă o voi da pământului
în care Dumnezeu a sădit în taină
răspunsul celor plecaţi