Bătrân ocnaş, nu-ţi mai ajunge sarea? Galerele sunt goale, lanţurile grele? Îţi plânge sufletul şi aşteptarea Şi parc-atârnă timpul în ulcele.
Ce lupte-ai dus în viaţa dintre veacuri? Cu braţele-ai plimbat sirene-n mări? Prin tot pustiul nostru nu trec leacuri, Tămăduieşte-te cu restul de comori!
Bătrân ocnaş, te văd pe digul serii Trecând agale, lâng-un zmeu de piatră, Pe umeri porţi mantaua înserării; Ţi-am dăruit-o-n zbor spre niciodată.
E grea şi zdrenţuită pe la coate, Ţi-e frig, ţi-e foame, cât mai ai de tras? Păcatele ascunse în tribut sunt toate Sau ai restanţă, prea bătrân ocnaş?
Ţi-aş petici cu umbre haina roasă, Ţi-aş arunca un lanţ din trupul tău, Îţi este teamă, hrana prea geroasă Va fi un fulg de gând spre Dumnezeu?
De ce-ai lăsat să fugă toţi piraţii Cu marea-n saci de smoală, marea ta, Când au furat-o, au strigat cu toţii Că tu eşti hoţ şi pui de haimana.
Zadarnic ai găsit-o plânsă toată, Zăcea cu pietrele de gâtul morii, Se răsucea în munţi de dor uitată Şi tot cânta romanţa înserării.
Ocnaş bătrân, e-un pat de fân la vale, Cândva era-nflorit pe răsărit, Opreşte-te din împletita-ţi cale, Şi culcă-te pe valul infinit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu