teodor dume, vă recomand: reîntoarcerea-n cântec, autor George Paşa

Aveai o pălărie dată naibii,
cu boruri largi, cât să încapă-n ele
două suflete gemene;
o roteai prin aer, aerul devenea tot mai uşor,
ca o boare fină ţi se lipea de piept,
şi inima nu mai bătea în ritmuri de clopote.

Ceasul tăcea (în ace îi intrase un alt anotimp),
ezita să schimbe ritmul din mers;
două securi ţi se împlântaseră-n coaste.

Deodată, şi numele tău a căpătat alte rezonanţe,
pe umeri ţi se lipiseră două păsări gălăgioase.
Una-ţi striga: „Ţinteşte-mă,
prea mult arcul tău a stat încordat!”
Cealaltă: „Eu îţi prind săgeata din zbor
şi-o trimit spre abisul meu negru,
spre abisul meu împovărat de negre păcate.”

Sper că le-a fost de ajuns,
tu nu ai nume să-l tăvăleşti prin smoală,
nici pradă nu eşti pentru vreo iluzie
geamănă cu tristeţea.
Când un gest nesportiv este iertat
din prea multă-nţelegere,
de cupa fericirii se-alege praful,
şi cine să mai soarbă din ea vinul victoriei?

Roteşti prin aer pălăria,
spre cer o arunci, de bucurie,
să iasă din găoacea visului
alte păsări, iubitoare de muzici divine,
de pieptul tău să se lipească
şi de umărul stâng.