teodor dume, vă recomand: iarna (atila racz)

Atila Racz

iarna

( cineva nu de mult mi-a spus că
îmi aude inima care a început să se scrie )
și iată că îl ascult

smulg cuvinte din mine
nu mai scriu prea des prea fierbinte

zilele cum cintezoii se înalță printre arțari

nu

nu pot să-ți scriu
dar
pe o pânză de cavana pictez o femeie
ieșind din zăpadă cum naivitatea unui copil

e iarnă și inima moare
copacii cuprind tot cerul
o vreme singuratică ciugulește din mine nostalgia

dumnezeu mișcă strigătul din gura ciocârliei
în sufletul ei

și nimeni dar nimeni nu învie

nu mint

pe străzile tot mai înguste tot mai ninse
dinspre casa părinților și curtea
unde ne jucam țiglu ori de-a oarba
prin șura de bârne în care ți-am atins
împătimit torsul
ne cuibărim

iată că sunt un copil și cu ochi de copil
caut lumea

mă ascund după ferestre rușinat
privindu-te
îngrijind timpul
odaia în care îți crești linistea gândurilor

eu eu te privesc încercând neputincios
să scriu printre obloanele vechi
cu pleoapele
un vers în iubire

pășesc în mine pe același drum
cât palma iubitei