teodor dume, vă recomand. timpul înălţării (atila racz)

Atila Racz

timpul înălțării

nu mai am nevoie de ochi
cu respirația
mângâi drumuri pietruite timpul scurs

printre îngeri
printre aripi
printre umbre urmând înserarea

mă ridic din călcâie
din glezne din genunchi din trup vâlvătaie

dragilor
o să plec așa cum tânăra pe margini
de ape în muzica râului iute spălându-mi
fața

îmi amintesc cerul atârnat de
șoldul colinei
casele albe ieșite din trotuar ca niște umeri
diminețile reci pășind în zilele copilăriei

nu nu mai am nevoie de ochi
prin mine trec nopți lungi și
păsări singuratice zburându-se
sărăcia anilor sărăcia cuvintelor
sărăcia din care nu mai este
nevoie să ies

o să fug de uitare cum potârnichea
prin urechile lăstărișului
cum orizontul alunecă sub nisip
cum marea trecea prin algele zvelte
înghițindu-și valul încercănat

ți-am mai spus

între noi nici o clipă să așezi nu poți
între noi nici zbaterea unei colibrii
între noi doar
doar o inimă blândă să crești

tu și tu și tu
îți așezi ochii de ochii-mi
mâinile de mâinele-mi
trupul de trupu-mi
ca punerea în pământ a trecerii

dar acum
acum hai să plecăm
este timpul înălțării.