teodor dume, vă recomand: cuvintele pe care nu le-am scris (atila racz)

Atila Racz

cuvintele pe care nu le-am scris

ascult cum se decojesc anii în capete 
(cum se subțiază în firul de paing viața) 
n-a trecut încă un colț al dimineții prin mine 

și vine un altul ascuțit fantasmatic

nici vorbă
să-mi sap mormânt între oase

mă privesc pe sub palma copilei dintr-o copilărie
prea scurtă

în insula asta verde Penelopa
încă își despletește părul devenit
drumul întoarcerilor din rătăcire

între așteptările ei plaja
vântul umed pietros mirosul de ape
răsturnările delicate între iubire si ură
aceste zbateri repetate de aripi ciuntite
mă zdruncină

trebuie să plec
simplu ca bună_ziua
de altfel toată viața-mi este o a_plecare

războinicul din mine își linge rănile
privind noaptea ieșind de după faleză
cu picioare lungi de negresă îmi trece
prin pântec mă respiră își lasă umărul
greu pe oceanul întins în mal ca o fecioară

cântecul tânguit al vapoarelor coboară-n
suspinul plecatului în uitare

îmi trec nisipul prin suflet ca printre degete
cuvintele pe care nu le-am scris vor umple
drumul săpat ca întoarcerea acasă unde-mi
voi pune inima sub nucul umbros sub
vița colorând pereții pe cuptorul în care
mi-a rămas sufletul un tăciune

mă auzi
mă auzi încă

număr anii îi înnod cu sârmă ghimpată
dulce cum otrava ziua plecării
printre spini tălpile carnea trupul
drumuri ce mă despică