BINE AŢI VENIT PE BLOGUL lui TEODOR DUME

Oare de ce se moare
fără ca timpul să-ți îngăduie
să te cunoști pe tine însuți?
(teodor dume)

07/10/2012

teodor dume, vă recomand: trotuarul meu (liviu-ioan mureşan)


„m-au călcat oameni, animale, maşini, biciclete, sănii, păsări, reptile,
nu le-am înţeles sensul”

citez cuvintele trotuarului
deduc că nici sensul propriei existenţe nu-i era clar
destul de ciudat pentru o viaţă lungă, plină de gropi.
ştia, cu siguranţă ştia, că amintirea îi va fi ştearsă pentru totdeauna,
aşa s-a destăinuit singurului ascultător al poveştilor,
singurului trecător care-i înţelegea limba.
şi, mai ales, tristeţea.
avea ceva grav în vorbire, o înţelepciune ascunsă muritorilor,
ştia că împărtăşirea aceasta nu are sens,
spera că paşii pe care i-a susţinut să-l imortalizeze-aşa credeam-
şi mi-am notat vorbele.
s-au adunat excavatoarele, buldozerele, muncitorii,
pentru a lărgi strada pe care nu mai încăpeţi!
moartea-mi va fi uşurare transportului,
amintire fi-vor cuvintele mele pe care ţi le las testament!
în gura de canal oamenii au pus un trunchi de copac,
să nu cadă vreunul neatent, sau băut, sau un copil nesupravegheat,
bătrînul trotuar strănută gîdilat de rădăcinile ce-i pătrunseră ţevile înfundate
-le simţea parte din trup, avea o relaţie specială cu băieţii de la vindanje-
mi-am notat cu atenţie înţelepciunea, bîrfele, fabulaţiile,
apoi amintirile de cînd eram copil, trotuarul tînăr,
prietenia noastră ascunsă.
numai bătrîna de la 4 ştia secretul puterii mele
de a mă înţelege cu lucrurile.

Niciun comentariu: