din tată fiului
cântecul copilăriei trecuse prgul casei
despica
liniștea colinei și sufletul tatălui
inima nu mi-a încăput
în curgerea neagră a clipei
din tulpina arțarilor coborâse o primăvară năvalnică
încă tatăl meu mă privea de pe banca de cedru
încă îmi ocrotea neputințele
încă mai căuta în pământ grăuntele
înălțarea măreția rodirii
îmi spuse el șezând pe umărul nopții
pe grinda ieșită din zid ca o coastă
puștiule cuvântul e nătâng
și-i curgea tristețea din ochi poete
și-i curgeau mâinile
unde dumnezeu îi curgeau mâinile mari
anii unde dumnezeu
o viață mângâiase pământul cu îndărătnicie
își chinuise sufletul spunându-mi
să nu mă pierd prin cuvânt nu nu în cuvânt
pe sub vița sălbatică ziua trecuse împlinid timpul
poete să mă bată cel de sus
își sfârtecase sufletul și-mi arătase inima goală
goi cât de goi umblam între viață și moarte
cât de subțiri sunt clipele și fericirile
șezu în inima mea deasupra rostirii
întunecându-mi cuvintele
și gol mă întind printre ierbi înviind neliniștea tălpilor
tale
cum te-ai dus cu ochii deschiși
să-ți vezi să-ți vezi ultima clipă cu ochii deschiși
și o să-mi spui că rândul în care așteptăm
se sfârșește
și o să-mi spui că rândul este doar pregătirea
podul peste un râu nevăzut
că toți vorbesc doar despre moarte
și nimic altceva nimic mai mult
dar iată bătrâne că
unii fac dragoste
unii caută în pietre o urmă de lacrimă
unii se iubesc repede
eu scriu pe sânii unei femei
cu dinți de lapte
în curgerea neagră a clipei
din tulpina arțarilor coborâse o primăvară năvalnică
încă tatăl meu mă privea de pe banca de cedru
încă îmi ocrotea neputințele
încă mai căuta în pământ grăuntele
înălțarea măreția rodirii
îmi spuse el șezând pe umărul nopții
pe grinda ieșită din zid ca o coastă
puștiule cuvântul e nătâng
și-i curgea tristețea din ochi poete
și-i curgeau mâinile
unde dumnezeu îi curgeau mâinile mari
anii unde dumnezeu
o viață mângâiase pământul cu îndărătnicie
își chinuise sufletul spunându-mi
să nu mă pierd prin cuvânt nu nu în cuvânt
pe sub vița sălbatică ziua trecuse împlinid timpul
poete să mă bată cel de sus
își sfârtecase sufletul și-mi arătase inima goală
goi cât de goi umblam între viață și moarte
cât de subțiri sunt clipele și fericirile
șezu în inima mea deasupra rostirii
întunecându-mi cuvintele
și gol mă întind printre ierbi înviind neliniștea tălpilor
tale
cum te-ai dus cu ochii deschiși
să-ți vezi să-ți vezi ultima clipă cu ochii deschiși
și o să-mi spui că rândul în care așteptăm
se sfârșește
și o să-mi spui că rândul este doar pregătirea
podul peste un râu nevăzut
că toți vorbesc doar despre moarte
și nimic altceva nimic mai mult
dar iată bătrâne că
unii fac dragoste
unii caută în pietre o urmă de lacrimă
unii se iubesc repede
eu scriu pe sânii unei femei
cu dinți de lapte
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu