teodor dume, vă recomand:ochiul unui orb (atila racz)

Atila Racz

ochiul unui orb


seara
lângă oceanul cântând

o melodie bizară și tristă
imitând dunele de nisip risipirea
prefacerea fiecărei clipe
în cutele de pe față

îmi ascund sufletul el întinerește
chiar dacă sub limbă port
amărăciunea neîmplinirilor

așez hainele albe peste cele negre
amintirea tatălui și rugăciunea
născătoarei
cu un poem uitat șterg geamul
îmi clătesc mâinile
cu imaginea unei fecioare îmi
îmblânzesc neastâmpărul
pictez umbra mea alunecâd printre
ziduri
tu mă vezi nu-i așa tu mă vezi și-mi
urmărești căderea
cum din copilărie ne iertăm părinții
că îmbătrânesc printre lucruri simple
și încep să nu te mai priceapă

da și eu acum îmi iubesc masa neagră
scaunul așezat în marginea ei călimara
pana ascuțită
nefericirea în care mă îngrop câte puțin

să nu-mi spună lumea că mă sinucid
doar că nu mai am răbdare
doar că nu mai pot să-mi așez cuvintele
pe un petic de hârtie prea albă
ca ochiul unui orb în care spirala s-a închis
mă iartă
încerc cuvintele și ele devin
ca piatra amară

ascult oceanul marginea pe care calcă
între chinul de a se destrăma
și a se naște mereu altfel
ca un copil privind prin fereastră
lumea devorând oameni